Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 decembrie 2001
Dezbatere proiect de lege · respins
Damian Brudaºca
Discurs
Da. Prima dintre ele se referã la modul în care se respectã prevederile art. 5 din Legea nr. 33/1996, respectiv 144/1997, de subvenþionare în proporþie de 50% a costului transporturilor beneficiarilor de carnet de moþ. Care este valoarea prevãzutã în bugetul pe 2002 ºi care este modul de soluþionare pânã la aceastã datã?
A doua întrebare se referã la un caz concret care vizeazã municipiul Cluj-Napoca pe teritoriul cãruia se gãsesc o serie de elemente de legãturã cu mijloacele sau cu zonele de circulaþie care aparþin drumurilor naþionale, cu atât mai mult m-am referit la aceastã situaþie cu cât fondurile alocate de la fondul special al drumurilor pentru optimizarea circulaþiei pe acese tronsoane de drum au fost de fiecare datã dupã 1997 inferioare sumelor solicitate ºi, în acelaºi timp, potrivit datelor pe care le avem, inferioare altor municipii din þarã.
Vrem sã clarificãm de ce existã acest tratament defavorabil în ce priveºte municipiul Cluj-Napoca.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.