Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 septembrie 2010
procedural · respins
Puiu Hașotti
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 20–25 septembrie a.c.
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
## Stimați colegi,
Ceea ce aveți în față, raportul – și îmi face mare plăcere să spun –, este consecința unei foarte bune colaborări între cele trei comisii parlamentare, două care au dat aviz și una de fond, inițiatori și reprezentanții a trei ministere din Guvern, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și Ministerul Mediului și Pădurilor.
Ceea ce aveți în față – raportul – înseamnă amendamente la inițiativa legislativă, amendamente care reduc inițiativa legislativă la un singur articol, fapt cu care toată lumea este de acord, și comisia, și inițiatorii – am înțeles de la comisie –, și Guvernul. Aceasta se rezumă la următoarea propunere: pe o fâșie de 20 de kilometri de la malul mării să nu se poată construi depozite de deșeuri toxice și radioactive sau instalații care să prelucreze aceste deșeuri.
Nu intru în discuțiile și în explicațiile care au fost oferite din toate părțile, cele trei părți, inițiatori, comisie și Guvern la comisii. Spun doar că e o zonă extrem de populată – peste 500.000 de oameni – și un argument la fel de solid este turismul care trebuie protejat prin această propunere legislativă pe care am făcut-o.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.