Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 octombrie 2003
procedural · adoptat
Mircea Alexandru
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Da. R„spuns la Óntrebarea domnului senator NicolaeVlad Popa.
Stimate, domnule senator, Ón leg„tur„ cu interpelarea dumneavoastr„ prin care solicita˛i conducerii Ministerului Administra˛iei ∫i Internelor s„ precizeze care sunt m„surile prin care prefectul jude˛ului Bra∫ov va fi obligat s„ exercite controlul de legalitate cu privire la dou„ hot„r‚ri ale Consiliului Local Bra∫ov, am onoarea s„ v„ comunic urm„toarele:
Œn conformitate cu dispozi˛iile Constitu˛iei ∫i ale Legii administra˛iei publice locale nr. 215/2001, administra˛ia public„ Ón unit„˛ile administrativ-teritoriale se organizeaz„ ∫i func˛ioneaz„ Ón temeiul principiilor autonomiei locale. Autonomia local„ confer„ administra˛iei publice locale dreptul ∫i capacitatea efectiv„ de a solu˛iona ∫i gestiona treburile publice Ón comunitatea respectiv„. Acest drept se exercit„ de consiliile locale, ca autorit„˛i deliberative, ∫i de primari, ca autorit„˛i executive. Potrivit art. 134 lit. b din Legea 215/2001 prefectul, ca reprezentant al Guvernului pe plan local, exercit„ controlul cu privire la legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorit„˛ile administra˛iei publice locale ∫i jude˛ene. Exercit‚ndu-∫i controlul de legalitate conform dispozi˛iilor citate, prefectul jude˛ului Bra∫ov a apreciat c„ cele dou„ hot„r‚ri ale Consiliului Local Bra∫ov nr. 315/2003, prin care se stabile∫te componen˛a Comisiei tehnice de urbanism a municipiului Bra∫ov, ∫i respectiv nr. 352/2003, prin care s-a aprobat constituirea Comisiei de circula˛ie a municipiului Bra∫ov, sunt legal adoptate, fapt pentru care nu a fost necesar„ declan∫area procedurii prealabile de reanalizare ori de atacare Ón contenciosul administrativ. Astfel, expunerile de motive au prev„zut, Ón mod corect, dispozi˛iile legale pe care se Óntemeiau cele dou„ proiecte de hot„r‚ri, iar potrivit dispozi˛iei primarului nr. 1.696/2003, ∫i respectiv 1.713/2003 viceprimarul Ioan Ioni˛„ ∫i-a exercitat Ón mod crespunz„tor atribu˛iile, deoarece Ón perioada 26.07.2003-16.08.2003 a avut delegate atribu˛ii de primar, Óntre acestea reg„sindu-se ∫i cea de ini˛iator al celor dou„ proiecte.
Av‚nd Ón vedere c„ Ón situa˛ia la care se face referire Ón interpelare atribu˛iile func˛ionale ale primarului s-au desf„∫urat Ón mod legal, iar cele dou„ hot„r‚ri ale Consiliului Local Bra∫ov au fost emise, de asemenea, cu respectarea legii, neatacarea lor de c„tre prefect este corect„.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.