Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 iulie 2019
other · adoptat
Laurențiu Dan Leoreanu
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
## Da.
## Stimați colegi,
Considerăm că adoptarea acestui proiect legislativ reprezintă un pas înainte pentru consolidarea dreptului de a vota pentru cetățenii români din diaspora. Pentru că până acum au avut asigurată doar posibilitatea de a vota. Dar vorbim de un drept constituțional – dreptul de a vota.
Partidul Național Liberal a avut mai multe propuneri, iar cele mai importante au fost adoptate în acest proiect. Vorbim de votul prin corespondență. Vorbim de votul anticipat, pe parcursul a trei zile. Vorbim de prelungirea timpului de vot pentru cetățenii care se află la secție, în așteptare, pentru a vota și au depășit ora 21.00 – până la ora 23.59. Vorbim de multiplicarea secțiilor de vot, acolo unde experiențele precedente ne arată că este necesară multiplicarea acestora. De asemenea, creșterea numărului cabinelor de vot, al ștampilelor.
Aceste lucruri fiind cuprinse în acest proiect de lege, acum deja adoptat, deputații Grupului liberal au votat acest proiect de lege, având, prin inițiativă, având, prin dezbatere și prin vot, sentimentul soluționării unei probleme pe care și-au asumat-o ca soluționare pentru cetățenii români din diasporă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.