Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 aprilie 2020
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ion Marcel Ciolacu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
**:**
## Da.
## Stimați colegi*,
E un proiect de lege important pentru a corela taxa _clawback_ cu valoarea inflației, având în vedere tendința anuală de creștere a consumului de medicamente, care conduce la creșterea contribuției trimestriale până la un nivel care poate fi nesustenabil și care implică discontinuități în asigurarea tratamentului pacienților*.
Este necesară intervenția de urgență pentru majorarea cu rata inflației aferente anului 2018 a bugetului aprobat trimestrial – BAT, pentru cunoscători – pentru trimestrul IV al anului 2019.
Astfel, prin proiectul de act normativ se reglementează ajustarea bugetului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate destinat consumului de medicamente.
Măsura a fost convenită la o întâlnire, desfășurată la sediul Ministerului Finanțelor Publice în luna decembrie 2019, între reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, ai Ministerului Sănătății, ai caselor naționale de asigurări de sănătate și reprezentanții industriei farmaceutice din România, desemnați prin ordin al ministrului sănătății.
Este foarte important de spus că, începând cu trimestrul următor intrării în vigoare a acestei legi, bugetul actualizat trimestrial se indexează cu rata inflației față de valoarea ultimului trimestru al anului anterior.