Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 mai 2018
other · adoptat tacit
Ion Ardeal Ieremia
Discurs
## Mulțumesc.
Guvernul constată că dispozițiile cuprinse în inițiativa legislativă reprezintă o preluare și o adaptare a unor reglementări prevăzute deja în paragraful „Campanii noncomerciale” din titlul VIII, capitolul IV, secțiunea 10 din Codul de reglementare al conținutului audiovizual, aprobat prin decizia CNA nr. 220 din 2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare considerăm nejustificată reglementarea conținutului anunțurilor de interes public printr-un act la nivel de lege, cât timp o astfel de situație poate fi reglementată la nivel inferior de reglementare, pentru a nu afecta flexibilitatea actului normativ și, mai ales, în cazul necesității unor modificări.
Deci Guvernul lasă la latitudinea Parlamentului, care va decide asupra oportunității adoptării inițiativei legislative. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.