Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 octombrie 2018
Informare · adoptat tacit
Liviu Ionuț Moșteanu
Discurs
Da. USR va susține acest proiect, pentru că, așa cum spunea și antevorbitorul meu, TAROM are nevoie de această gură de oxigen.
Din păcate – și am susținut aceste modificări de vreo doi ani de zile, în toate ieșirile publice –, din păcate însă această gură de oxigen nu-i va permite TAROM-ului să supraviețuiască. TAROM nu a avut nicio schimbare structurală, nicio schimbare fundamentală în ultimii doi ani de zile. Ba mai mult, se fac greșeli, așa cum sublinia și domnul Bode. Mai consumă din grăsime, cum se spune. Mai sunt câțiva bănuți prin conturi, bani rămași din vremuri de mult apuse, când TAROM avea monopolul pieței de transport aerian în România. Și estimările specialiștilor sunt sumbre. Probabil în vreo doi ani de zile TAROM se va bloca.
De aceea, spun și de la această tribună, cea mai înțeleaptă decizie pe care acest Guvern poate să o ia este o privatizare rapidă și punerea TAROM în mâinile unui investitor privat care poate să se bată de la egal la egal cu partenerii supercompetitivi din această piață. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.