Monitorul Oficial·Partea II·5 iulie 2003
other · respins
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Indubitabil aceast„ problem„ a preocupat toate parlamentele Ón legislaturile care au fost de c‚nd func˛ioneaz„ Ón noua sa structur„ Parlamentul Rom‚niei ∫i este o problem„ real„.
Exercitarea controlului asupra Executivului de c„tre Parlament se realizeaz„ inclusiv prin institu˛ia Óntreb„rilor ∫i interpel„rilor. Dar nu putem ∫i nu trebuie, ∫i cred c„ nimeni nu dore∫te s„ priveasc„ aceast„ func˛ie de control a Parlamentului exclusiv prin aceast„ formul„. Ea este una din formele prin care se exercit„ controlul Parlamentului asupra Executivului. S„ nu uit„m c„ exist„ institu˛iile unde se r„spunde _intuitu personae,_ mo˛iunile simple ∫i, bineÓn˛eles, mo˛iunea de cenzur„, acestea fiind formele ∫i superioare ale exercit„rii controlului, Ón afar„ de func˛iile pe care le au comisiile etc.
Cred c„ esen˛a Óntreb„rilor ∫i interpel„rilor este urm„toarea: con˛inutul, adic„ dac„ se r„spunde sau nu se r„spunde la problema respectiv„. Sigur c„ niciodat„ nu o s„ existe echivalent Óntre r„spunsurile pe care le prime∫te, sau mul˛umire, ∫i cel care a lansat Óntrebarea.
Problema care se pune este a prezen˛ei la aceste Óntreb„ri ∫i interpel„ri a membrilor Executivului. Eu vreau s„ reamintesc colegilor mei c„ am avut ∫i situa˛ii Ón care,
de ce s„ nu privim ∫i jum„tatea cealalt„ a paharului, Ón care aveam mini∫trii prezen˛i Ón tribuna de la care se r„spunde la Óntreb„ri ∫i interpel„ri ∫i 5, 6, 10 sau 20 de parlamentari Ón sal„. Deci sigur c„ problema exist„. Nu putem, cred eu, s„ o rezolv„m cu at‚ta radicalitate cu c‚t se solicit„ de c„tre colegii no∫tri din opozi˛ie. Sigur c„ Ón opozi˛ie vrem totdeauna s„ fie primul-ministru, vrem totdeauna dac„ s-ar putea s„ fie to˛i mini∫trii ∫i eventual s„ fie ∫i televizate. ™i eu a∫ zice s„ fie televizate.
Iat„ un argument, ∫i aici am s„ revin asupra modului Ón care cred c„ se poate rezolva o astfel de problem„, ca s„ se realizeze ceea ce dorim din punct de vedere calitativ. Este, ∫i m„ raliez punctului de vedere al experimentatului coleg Borbély, este o problem„ de aplicare a regulamentului, a modului Ón care se aplic„ regulamentul. ™ti˛i foarte bine c„ la Óntreb„ri, chiar dac„ vin secretarii de stat cu ele, la ele se r„spunde, c‚nd se r„spunde Ón scris, sub semn„tura ministrului sau chiar a primului-ministru.
Problema care se pune este a interpel„rilor, pentru c„ atunci trebuie s„ r„spund„ Ón timp real, pentru c„ asta este no˛iunea de interpelare, presupune o Óntrebare care se pune ∫i un r„spuns care se d„ imediat ∫i are un caracter mult mai politic dec‚t cel al Óntreb„rilor, care, Ón general, privesc probleme din teritoriu, cel pu˛in Ón practic„, dac„ nu ∫i Ón teorie.
Din acest punct de vedere, eu cred c„ nu putem s„ exercit„m o astfel de presiune asupra Constitu˛iei, textului constitu˛ional, Ónc‚t s„ devenim at‚t de radicali Ónc‚t s„ spunem c„ numai Ón prezen˛a primului-ministru sau a ministrului respectiv… Exist„ ∫i imposibilit„˛i fizice ∫i atunci excep˛ia ce ar Ónsemna? Textul constitu˛ional _tale quale_ ar Ónsemna c„ dac„ nu este ministrul respectiv o s„-i punem Óntrebarea peste dou„ s„pt„m‚ni, c„ e plecat Ón str„in„tate, nu poate, poate veni un secretar de stat. Dar dac„ e o Óntrebare la care tocmai r„spunsul Ón termeni reali are conota˛ie politic„, adic„ rapid, Ónainte s„ se dezumfle problema respectiv„?