Monitorul Oficial·Partea II·5 iulie 2003
other · respins
Valer Dorneanu
Discurs
Eu cred c„ actualul text constitu˛ional care oblig„ Guvernul, primul-ministru ∫i membrii s„i s„ se prezinte ∫i s„ r„spund„ la interpel„ri este suficient. Dac„ cineva nu este mul˛umit de modul cum se deruleaz„ aceast„ procedur„, are alte dou„ c„i constitu˛ionale pentru a contracara. Chiar Constitu˛ia prevede: cel nemul˛umit de interpelare poate introduce o mo˛iune. Guvernul are o r„spundere politic„ pentru felul cum vine s„ r„spund„ Ón fa˛a Parlamentului. R„spunderea asta politic„ poate atrage introducerea unei mo˛iuni de cenzur„.
Stima˛i colegi, nu sunte˛i mul˛umi˛i!? Utiliza˛i aceste c„i prev„zute de Constitu˛ie. Œn nici un Parlament nu se prevede o imposibilitate ca un prim-ministru sau ca un ministru s„ fie reprezentat printr-un Ómputernicit al s„u Ón fa˛a Parlamentului. Ni s-a spus aici c„ un minister, mai ales acum, dup„ restructurarea lor, care poate avea trei, patru secretari, poate s„ se prezinte prin unul din ei, mai ales prin cel care r„spunde de domeniu.
Sigur, nu avem aici Ón vedere reprezentantul personal al domnului Gheorghiof, adic„ dac„ d‚nsul va ajunge prim-ministru va trimite probabil un paznic, cum a spus. Eu m„ refer strict la un lucru serios, la un Ómputernicit al primului-ministru, respectiv la un ministru sau la un Ómputernicit al ministrului, un secretar de stat.
Dac„ noi am pune aceast„ prevedere, am putea bloca activitatea Guvernului. Deci Guvernul trebuie s„ se prezinte Ón dou„ locuri: la Senat ∫i la Camer„. Dac„ opozi˛ia ar depune c‚te o interpelare Ón fiecare luni, acel membru al Guvernului, Guvernul Ón ansamblu, ar trebui s„ stea fixat Ón aceste zile Ón Parlament. G‚ndi˛i-v„ la obliga˛iile nu numai interne ale membrilor Guvernului care-i pot ˛ine obligatoriu Ón guvern pentru rezolvarea unor probleme foarte stringente, dar ∫i obliga˛iile interna˛ionale.
Nu m„ refer la vizita Óntr-o ˛ar„ str„in„ pentru a Óncheia un tratat. M„ refer Ón special la obliga˛iile care vor reveni din ce Ón ce mai mult pe linia Uniunii Europene, c‚nd ∫i primul-ministru, ∫i foarte mul˛i mini∫tri vor fi obliga˛i s„ mearg„ acolo. Ei vor putea fi Ómpiedica˛i s„ se duc„ dac„ vor ∫ti c„ sunt obliga˛i s„ se prezinte Ón acea zi Ón fa˛a Parlamentului.
Deci repet, pute˛i avea dreptate Ón leg„tur„ cu modul cum se desf„∫oar„ procedura interpel„rilor ∫i a Óntreb„rilor, ave˛i c„ile constitu˛ionale de a v„ manifesta Ómpotriva ei, dar nu putem schimba un text constitu˛ional func˛ional, un text constitu˛ional care este asem„n„tor altor prevederi din constitu˛iile ˛„rilor democratice. Majoritatea membrilor comisiei au votat pentru respingerea acestui amendament ∫i sus˛inem acela∫i punct de vedere.
## Stima˛i colegi,
Eu Ón˛eleg interesul politic ∫i mediatic al dezbaterilor asupra acestui punct. Pot Ón˛elege ∫i multe nemul˛umiri Ón leg„tur„ cu modul cum se desf„∫oar„ procedura Óntreb„rilor ∫i interpel„rilor. Multe dintre nemul˛umiri pot fi justificate, dar nu cred c„ de la o sup„rare noi trebuie s„ modific„m Constitu˛ia ∫i trebuie s„ cre„m un mecanism blocant al Óntreb„rilor ∫i interpel„rilor.