Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 martie 2002
other · retras
Romulus Ion Moucha
Discurs
Da, v„ mulþumesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Nu mai t‚rziu dec‚t ieri, Ón cadrul Comisiei economice am dezb„tut o ordonanþ„ care face parte din pachetul legislativ — este vorba de Ordonanþa de urgenþ„ a Guvernului nr. 170/2001 —, ocazie cu care unele din aspectele ridicate de domnul senator P„curaru au fost subliniate ∫i profit de ocazie ca s„ le resubliniez Ón faþa dumneavoastr„.
Œn leg„tur„ cu preluarea de c„tre directorii parcurilor industriale a activului ∫i pasivului, acest lucru s-a l„murit. A fost o prim„ reacþie advers„ a unora dintre ei Ón momentul Ón care au vrut s„ preia numai activul, f„r„ s„ ia pasivul. Ieri, Ón cadrul Comisiei economice, am l„murit acest lucru.
Œn leg„tur„ cu cuantumul pe care ne a∫tept„m s„-l Óncas„m noi, ca minister al industriilor, Ón scopul de a avea la dispoziþie sumele necesare restructur„rii ∫i redimension„rii, subliniez din nou, reale, a industriei de ap„rare, stimate domnule senator, v„ pot spune c„, Ón principiu, rezervele se mic∫oreaz„ cu circa 50% faþ„ de situaþia actual„, dar c„ ele, fiind scoase pe piaþa liber„, nu se poate face o estimare c‚t din ele se vor vinde ∫i, sigur, se vor vinde la preþul pieþei. C‚t ∫i c‚nd? Deci sumele concrete nu poate deocamdat„ nimeni s„ le estimeze, ci numai dup„ ce dumneavoastr„ veþi avea bun„voinþa de a aproba aceast„ ordonanþ„. Ea va intra, de fapt, ca lege ∫i va Óncepe operarea ei Ón mod real pe fondul pieþei.
Domnule pre∫edinte, cred c„ am Óncercat s„ r„spund la Óntreb„ri. A∫ dori s„ subliniez faptul c„ este una din ordonanþele care constituie pachetul de reabilitare, ∫i v„ rog s„ m„ credeþi c„ spun Ón cuno∫tinþ„ de cauz„, a industriei de ap„rare, deoarece, Ón momentul de faþ„, al„turi de Legea offset-ului, care va deveni operaþional„ c‚t de cur‚nd, Ón cadrul ministerului nostru se poart„ discuþii, din fericire, cu numeroase companii str„ine care ∫i-au manifestat dorinþa de a utiliza at‚t capacitatea tehnic„ a personalului pe care Ól avem, c‚t ∫i a utilajelor ∫i a know-how-ului pe care Ól avem Ón Rom‚nia pentru producerea de produse specifice industriilor de ap„rare. V„ mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.