Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 februarie 2006
procedural · respins
Verginia Vedina∫
Aprobarea programului de lucru
Discurs
Da, v„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Interpelarea mea vizeaz„ modul de aplicare a Legii nr. 247/2005 privind a∫a-zisa reform„ Ón domeniul propriet„˛ii ∫i al justi˛iei ∫i se refer„ cu prec„dere la retroced„rile care se fac Ón jude˛ul Bihor ∫i care privesc sediile unor institu˛ii publice, unor institu˛ii de Ónv„˛„m‚nt sau institu˛ii sanitare.
Œn prezent, Ón jude˛ul Bihor peste 40 de unit„˛i ∫colare sunt revendicate, o mare parte dintre acestea Ó∫i desf„∫oar„ activitatea Ón sedii care au fost deja retrocedate, unele se afl„ Ón curs de retrocedare. Din analiza care s-a f„cut de c„tre responsabilii jude˛ului, rezult„ cu claritate c„ Ón foarte scurt timp doar c‚teva din institu˛iile de Ónv„˛„m‚nt din jude˛ vor mai avea sedii proprii Ón care s„-∫i desf„∫oare activitatea.
Av‚nd Ón vedere aceast„ situa˛ie, v„ rug„m, domnule prim-ministru, s„ ne r„spunde˛i la urm„toarele Óntreb„ri.
C‚te imobile din jude˛ul Bihor Ón care se afl„ ori s-au aflat institu˛ii de Ónv„˛„m‚nt vor fi sau au fost deja retrocedate ∫i care sunt acestea? Cine sunt autorii cererilor de retrocedare ∫i beneficiarii acestor retroced„ri? Unde vor func˛iona Ón viitor institu˛iile de Ónv„˛„m‚nt ∫i celelalte institu˛ii unde se desf„∫oar„ servicii publice importante pentru comunitate? Care este cuantumul fondurilor financiare care vor trebui alocate de la bugetul de stat pentru asigurarea spa˛iilor necesare procesului de Ónv„˛„m‚nt Ón condi˛iile retroced„rii unor imobile care au Ón prezent o asemenea destina˛ie?
- A∫tept r„spuns scris ∫i oral.
- V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.