Alexandru Athanasiu

Da, vã mulþumesc. Doamnelor ºi domnilor senatori, Doamnã ministru,

De la acest microfon, astãzi, aþi avut, sper, plãcerea de a vedea cum se poate desfãºura un curs de drept

constituþional în prezenþa unor distinºi colegi ai mei, nu numai colegi senatori, dar ºi colegi de catedrã universitarã. Nu îndrãznesc sã plictisesc în continuare pe o temã juridicã, deºi temele juridice sunt perenitatea judecãþilor de duratã. V-aº supune atenþiei, însã, un alt aspect mult mai aproape de înþelegerea de zi cu zi a intereselor unui domeniu esenþial cum este învãþãmântul.

Provin din învãþãmânt. Toþi provenim, suntem copiii mai mult sau mai puþin recunoscãtori ai învãþãmântului ºi atunci aº vrea sã judecãm lucrurile altfel. Vedeþi, aici s-au adus argumente interesante care vizeazã legea fundamentalã, care vizeazã adaptarea legii la timpuri ºi la timp. Adaptarea legii la moravuri e un vechi dicton al lui Cicero care spunea cã: ”În lege e nu numai regula cârmuitorului, dar e ºi inima unui popor ºi mai ales echitateaÒ; dar ce valoare au aceste citate, dacã nu þinem seama de principiile care trebuie sã guverneze aceastã problemã: învãþãmânt de stat Ñ versus învãþãmânt privat? De fapt, noi asta discutãm. Asta este adevãrata temã a discuþiei de astãzi ºi cu riscul de a nu epuiza cum îmi propusesem ordinea de zi de astãzi, preferând sã epuizãm subiectul pe care-l discutãm acum, aº spune cã, de fapt, tot ce se întâmplã din Õ90 ºi aceastã ultimã ordonanþã a unui Cabinet din care nu fãcea parte distinsa doamnã ministru, nu face decât sã reitereze la etape oarecare de timp confruntarea învãþãmânt de stat Ñ învãþãmânt privat. Din frustrãrile trecutului, din neînþelegerea prezentului ºi din ignorarea faptului cã viitorul va trebui sã le gãseascã pe amândouã ca alternativã una Ñ celeilalte, într-un singur scop: dezvoltarea învãþãmântului ºi pregãtirea oamenilor care sã poatã cãpãta prin învãþãmânt capabilitãþi, abilitãþi ºi standarde profesionale.

De ce spun cã de fapt discuþia noastrã ocoleºte problema fundamentalã? De fapt, aici e o înfruntare: învãþãmântul public a privit iniþial cu neîncredere chiar cu anumitã aroganþã învãþãmântul privat, motivat sau nu, are mai puþinã importanþã, învãþãmântul privat s-a dezvoltat ca o ciupercãrie, dar care încet-încet s-a selecþionat, lucrurile n-au rãmas aºa cum erau în anii Õ90. Realitatea de astãzi spune aºa: spune cã învãþãmântul privat are succese în anumite locuri ºi insuccese în altele, cã învãþãmântul de stat îºi pãstreazã doza de excelenþã de care se vorbea aici de un distins coleg liberal, care-ºi poartã ºi deficitele de susþinere materialã ºi atunci, iatã problema. Problema cã învãþãmântul de stat nu ºi-a pus problema locurilor cu taxe pânã acum vreo 5Ð6 ani, sã fim realiºti, nu ºi-a pus-o, a început sã ºi-o punã în momentul în care a constatat cã devine foarte grea povara financiarã, cã devine foarte grea povara susþinerii ºi menþinerii corpului didactic de elitã în universitãþi de stat care plãtesc foarte mediocru, dacã nu altfel spus, profesorii, ºi atunci a gãsit ºi aceastã sursã ca un potenþial element de susþinere a învãþãmântului de stat. Deci, problema este mult mai simplã decât pare. Ea vine dintr-un deficit de resurse în privinþa învãþãmântului de stat, dintr-o concurenþã care se vrea sã se ducã pe acest plan cu învãþãmântul privat, ceea ce este fundamental fals, **fundamental fals** . Învãþãmântul privat, dacã existã ºi cât va exista trebuie sã fie o alternativã la învãþãmântul de stat. Ideea cã trebuie sã egalizãm condiþiile este fundamental eronatã. Noi vorbim de douã tipuri de învãþãmânt care servesc ºi trebuie sã serveascã deopotrivã învãþãmântului public românesc, cã ambele fac parte din învãþãmânt public, dar ele sunt alternative una la cealaltã. A spune sã egalizãm condiþiile, sã le omogenizãm modurile de funcþionare, este din punct de vedere nu constituþional, nu juridic, ci al logicii formale elementare, o eroare de judecatã. Ele nu s-au nãscut sã fie gemeni, s-au nãscut sã fie fraþi, ceea ce-i cu totul altceva. Aºadar, ºi de aici pornind, nu neapãrat de la Constituþie, care ne este dragã, dar pornind de la acest principiu cã una din formele de învãþãmânt este alternativã la cealaltã.