Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 iunie 2001
procedural · respins
Romulus Ion Moucha
Aprobarea programului de lucru al ºedinþei.
Discurs
## Da, vã mulþumesc. Domnule preºedinte,
## Doamnelor ºi domnilor senatori,
Aceastã Ordonanþã nr. 60/2000 este destinatã a face o reglementare univocã în domeniul gazelor naturale. Este adevãrat cã înainte de a se elabora aceastã ordonanþã existau o serie de reglementãri, dar care cuprindeau numai tangenþial o serie de elemente specifice activitãþii din domeniul de activitate al gazelor naturale. Astfel, în Legea petrolului, în Legea privind regimul concesiunilor ºi în alte legi existau o serie de elemente, dar s-a apreciat cã nu sunt suficiente pentru a oferi un cadru univoc ºi foarte clar pentru activitãþile din domeniul gazelor naturale. În acest sens a fost elaboratã aceastã ordonanþã care a fost supusã dezbaterii în Comisia economicã. Noi, în calitate de Minister al Industriei ºi Resurselor, am participat la discuþiile din comisie, suntem de acord cu raportul comisiei ºi cu amendamentele aduse în acest raport.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.