Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 septembrie 2000
other · adoptat
Doru Ioan Tãrãcilã
Discurs
Da, vã mulþumesc, domnule senator. Stimaþi colegi,
Vã rog sã-mi permiteþi sã invit din partea Executivului ºi, în primul rând, a Ministerului de Interne, pe domnul secretar de stat, general de corp de armatã, Mircea Mureºan, ºtiut fiind faptul cã Ministerul de Interne în aceste zile are probleme deosebite.
Aveþi cuvântul, domnule secretar de stat!
## **Domnul Mircea Mureºan** Ñ _general de corp de armatã secretar de stat în Ministerul de Interne_ **:**
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Doamnelor ºi domnilor,
Am sã încep prin a spune domnului Badea cã mã bucur de aprecierile pe care Domnia sa le-a fãcut, iar pentru mine, ca persoanã, având în vedere provenienþa care o am în cadrul Ministerului de Interne, senatorii României sunt senatori ai Parlamentului României. Nu au nici o culoare, nici ai actualei Puteri, nici ai Opoziþiei.
Domnule preºedinte, eu, astãzi, am discutat cu domnul senator Dumitru Badea.
Într-adevãr, cauza pe care dânsul a prezentat-o este realã, din primele cercetãri putem formula unele acuze la adresa persoanelor incriminate, dar Domnia sa, astãzi, mi-a prezentat în detaliu mai multe probleme ºi am hotãrât, pentru cã, vedeþi dumneavoastrã, este o practicã sau a fost o practicã.
Noi am urmãrit ca, totuºi, sã descentralizãm activitatea poliþiei ºi atunci cauzele care sunt în judeþe este normal sã fie cercetate de cei din judeþe. Bineînþeles cã sunt neajunsuri pe care le cunoaºtem cu toþii, þinând de probitatea profesionalã, poate, a unor lucrãtori.
În aceastã cauzã am hotãrât, pe baza memoriului pe care l-a înaintat Domnia sa, am ordonat ºi am dispus ca Inspectoratul General al Poliþiei sã dispunã o grupã de ofiþeri care sã participe împreunã cu cei de la inspectoratul judeþean la efectuarea cercetãrilor.
De altfel, pentru a elimina orice suspiciuni, ºi domnul Badea cunoºtea ºi i s-a prezentat, noi am sesizat Parchetul de pe lângã Tribunalul Neamþ, ºi am solicitat desemnarea unui procuror care sã supravegheze cauza ºi sã participe în mod direct la efectuarea actelor de urmãrire penalã. Aceastã soluþie a fost acceptatã de Parchet ºi, la aceastã datã, investigaþiile se fac sub supravegherea Parchetului.
Este drept cã activitãþile nu s-au desfãºurat, ºtiu, într-un ritm alert, poate, cum am dori ºi noi ºi Domnia sa, lucrarea a fost înregistratã pe data de 13 iulie 2000 ºi este în curs de finalizare.
La terminarea acesteia vom prezenta rãspunsul final domnului senator Badea. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.