Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 mai 2001
other · respins
Nicolae Vãcãroiu
Discurs
Da, vã mulþumesc foarte mult.
Dacã din colegii senatori doresc sã ia cuvântul?
Dacã îmi daþi voie câteva cuvinte, dupã aceea vã dãm cuvântul ºi dumneavoastrã.
Stimaþi colegi,
Domnul senator Popa, sigur, vine cu o serie de amendamente la aceastã Lege 133/1999, care sunt interesante, care pot face obiectul unei analize ºi, eventual, al unei iniþiative legislative.
De ce spun acest lucru? Pentru cã reglementãrile în cauzã, toate, produc efecte financiare, iar cel care face un amendament sã dimensioneze ce înseamnã efectul asupra bugetelor locale ºi bugetelor centrale, bugetului de statÉ Asta în primul rând.
În al doilea rând, se produc mutaþii serioase în ceea ce priveºte Legea contabilitãþii, deci trebuie operate modificãri asupra legii ºi acest lucru, de asemenea, trebuie discutat, analizat cu toatã seriozitatea, împreunã cu aparatul de specialitate al Ministerului de Finanþe.
Eu cred cã acestea au fost motivele principale pentru care comisia nu a putut sãÉ Aveþi dreptate, pentru cã trebuia sã vi se dea argumentele respective, dar pãrerea mea este cã acestea au fost argumentele principale pentru care n-au putut sã dea curs, plecând ºi de la ideea cã ceea ce ne intereseazã la ora actualã, foarte rapid, este sã avem în vigoare aceastã Lege 133/1999, cu reintroducerea stimulentelor pentru întreprinzãtorii privaþi, urmând, bineînþeles, sã analizãm în continuare ºi posibilitatea dezvoltãrii unor formule care sã elimine birocraþia.
Atunci când construim un act normativ se are în vedere, ca procedurã, peste tot în lume ca nu cumva o anumitã reglementare sã creeze efecte negative în þarã.
Aceasta înseamnã amplificarea evaziunii fiscale, aceasta înseamnã încãlcãri ale regulilor de bazã în domeniul contabilitãþii. Nu este chiar atât de simplu de luat o decizie.
Dar vã dau dreptate ºi, dupã pãrerea mea, sunt interesante propunerile, dar cu toatã sinceritatea vã spun cã, efectiv, dacã ar fi mâine, ne-ar trebui probabil o lunã, douã pentru a analiza toate efectele pozitive ºi negative ºi pe aceastã bazã sã luãm o decizie în Senatul României.
Vã mulþumesc.
Dacã mai doreºte cineva sã ia cuvântul?
Dacã nu, dau cuvântulÉ
Doamna ministru, vã rog, dacã aveþiÉ
Da, domnul preºedinte ªtefan Viorel, aveþi cuvântul. Acum, acum, ºi dupã aceea vorbeºte domnulÉ
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.