Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 aprilie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Viorel Hrebenciuc
Discurs
Da.
Vă mulțumesc.
Dacă mai sunt lucrări de poziție din partea grupurilor politice parlamentare?
Nu sunt.
Trecem la capitolul de amendamente admise. Dacă la punctul 1 din capitol aveți observații? Nu sunt.
Vă mulțumesc.
La punctul 2 dacă aveți observații? Nu sunt.
La punctul 3?
La punctul 4?
Nu sunt.
Vă mulțumesc.
Proiectul de lege trece la votul final.
7. La punctul 7 al ordinii de zi avem Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor.
Are cuvântul domnul ministru Matache. Vă rog, domnule ministru.
## **Domnul Iulian Ghiocel Matache** _– secretar de stat_
_în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Prin prezentul proiect de act normativ se are în vedere modificarea și completarea Legii nr. 372/2005, în vederea consolidării cadrului juridic privitor la performanța energetică a clădirilor, ca urmare a necesității adaptării și actualizării legislației naționale cu noile reglementări comunitare în acest domeniu, în contextul îndeplinirii angajamentelor ce-i revin României și care derivă din calitatea sa de membru al Uniunii Europene. Se propun printre altele: obligativitatea analizării introducerii sistemelor alternative de energie din surse regenerabile, atât la construirea clădirilor noi, cât și în cazul renovării majore a clădirilor existente; instituirea obligativității pentru investitori și proiectanți să ia toate măsurile ca începând cu 31 decembrie 2020 clădirile noi să fie clădiri al căror consum de energie să fie aproape egal cu zero; realizarea băncilor de date specifice eficienței energetice în clădiri, în vederea fundamentării planurilor naționale de economisire a energiei și de reducere a dioxidului de carbon, de utilizare a surselor alternative de energie.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.