Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2009
other · respins
Andrei Dominic Gerea
Discurs
Sigur, nu mă pot opri să nu remarc condescendența de care a dat dovadă colegul nostru mai devreme și bunăvoința sa superioară cu privire la, eu știu, un gest de mărinimie și ne lasă, iată ce bucurie, să discutăm și noi la „și altele”, așa cum am spus mai devreme, amendamentele pe care noi le-am făcut cu acest buget. Dar vă fac și eu o propunere, domnule președinte, dacă tot doriți să ne ajutați în munca noastră, să nu vă mai grăbiți să supuneți la vot, atâta timp cât vi se cere intervenție pe procedură, pentru că practic dumneavoastră nu ne-ați lăsat să vă spunem ce aveam de spus, nu ne-ați lăsat să votăm și să ne susținem amendamentele la punctul 4.
Știți foarte bine, și acesta a fost și motivul pentru care am cerut pauză de consultări, acesta este și motivul pentru care Grupul parlamentar al PNL va face o sesizare cu privire la modul în care ați condus ședința la punctul respectiv.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.