Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2014
other · respins
Viorel Hrebenciuc
Aprobarea unei modificări a ordinii de zi
Discurs
Dacă mai aveți alte observații la amendamentele respinse?
Nefiind, proiectul de lege trece la votul final. Ultimul proiect de lege...
Nu, la votul final, doamna Pană, nu acum.
În continuare, vă supun discuției ultimul proiect de lege din ziua de astăzi, Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Din partea inițiatorului, domnule ministru, vă rog.
## **Domnul Liviu Stancu** _– secretar de stat în Ministerul Justiției_ **:**
## Distinse domnule președinte de ședință,
## Onorați membri ai Camerei Deputaților,
Acest proiect de lege a apărut din necesitatea unor corelări între texte și unor modificări impuse de practica în materia procedurii civile. Au fost o serie de instituții vizate, cum ar fi executarea silită, în care s-a intervenit în sensul înlăturării încuviințării executării silite în cadrul titlurilor executorii emise de instanțele de judecată. Altfel spus, în condițiile în care s-a finalizat o judecată, o încuviințare de executare silită a unei sentințe judecătorești rămase definitive și irevocabile a fost considerată ca fiind neavenită și, ca urmare, s-a propus înlăturarea acestei proceduri. În urma acestei înlăturări, pe cale de consecință, au decurs necesități de corelare a instituțiilor din cadrul Codului de procedură civilă cu acest nou subiect introdus în cadrul aspectelor de drept procedural civil.
Totodată, practica în materie a impus o serie de corelări. Împreună cu specialiști în domeniu, cu CSM-ul, cu cadre ale Universității București, Facultatea de Drept, s-au efectuat verificări ale modalităților de corelare și de eficientizare a modului de aplicarea Codului de procedură civilă, toate acestea fiind surprinse în materia care a fost prezentată Parlamentului.
Acestea sunt rațiunile care au însoțit, care au determinat proiectul de lege aflat astăzi în fața dumneavoastră și pe care noi înțelegem să îl susținem.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.