Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 mai 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Dan Coman Șova
Discurs
Sincer, vreau doar două corecturi să fac la ceea ce a spus colega noastră, doamna deputat Andreea Paul. Prima este că mi-e foarte greu să înțeleg atitudinea Grupului PDL, având în vedere că același Grup PDL, cu domnul Vasile Blaga în sală, a votat această inițiativă la Senat și a înțeles toată lumea despre ce este vorba.
Strict juridic, nu este o intervenție în contract. Este o reglementare a relațiilor de plată. N-are nicio legătură cu contractul între firme private. Cred că n-ați fost atentă la conținutul reglementării.
Și, al treilea lucru, vreau să recapitulez: exercițiul financiar european s-a încheiat la 31 decembrie 2013. La 31 decembrie 2013, pe rutier, autostrăzi–drumuri naționale, erau necheltuiți 1.281.000.000 de euro, în condițiile în care, în anul 2013, CNADNR-ul a realizat din fonduri europene 569 de milioane de euro, în timp ce sub inteligenta conducere a PD-ului a realizat, în perioada 2009–2012, doar 430 de milioane de euro, iar în anul 2013 s-a făcut 148% absorbție de fonduri europene. Deci miliardul despre care vorbiți este cel pierdut de PD la sfârșitul anului 2012.
De aceea, vreau să vă spun că ceea ce facem noi acum nu este să facem absorbție, ci să recuperăm incompetența dumneavoastră din anii 2009, 2010, 2011 și începutul anului 2012.
Dar sunteți liberi să votați împotrivă, să vă faceți de râs în continuare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.