Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 decembrie 2012
Informare · Trimis la votul final
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
## Da.
Vă mulțumesc foarte mult.
Stimați colegi,
Pentru cazul în care se va constata la votul final că, în urma dezbaterilor de astăzi și a exprimării votului secret cu bile, Camera Deputaților încuviințează arestarea preventivă a domnului deputat, a fost întocmit în acest sens un proiect de hotărâre pe care sunt obligat, conform regulamentului, să vi-l citesc tuturor.
„Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre:
Art. 1. Camera Deputaților încuviințează arestarea preventivă a domnului deputat Ion Stan în dosarul nr. 334/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției.
Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică de îndată ministrului justiției.” Acesta este proiectul de hotărâre în cazul în care votul dumneavoastră final va fi favorabil cererii de încuviințare a arestării preventive.
Domnul deputat este aici în sală.
Dacă Domnia Sa vrea să ia cuvântul?
Dau cuvântul domnului deputat Stan Ion pentru a prezenta punctul său de vedere cu privire la această cerere și la celelalte documente prezentate.
Vă mulțumesc foarte mult.
Domnule deputat, aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.