Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 iunie 2002
other · retras
Nicolae Vãcãroiu
Discurs
Da, vã rog.
La data de 13 februarie 2001, Serviciul poliþiei economico-financiare din I.J. Bistriþa-Nãsãud, alãturi de comisarii Gãrzii Financiare Bistriþa-Nãsãud, au efectuat un control la spaþiul comercial din localitatea Poiana Stampei, judeþul Suceava, al Societãþii Comerciale ”Cartel Prod. Serv.Ò Ñ S.R.L. Bistriþa, administratã de Cojocaru Mihaela, prilej cu care s-a constatat faptul cã în perioada ianuarie 2000 ºi pânã la data controlului prin magazinul respectiv au fost comercializate diferite sortimente de bãuturi alcoolice procesate de cãtre societatea comercialã de care aparþinea magazinul.
Ulterior, fiind efectuate verificãri ºi la secþia de procesare a bãuturilor alcoolice din localitatea Salva, judeþul Bistriþa-Nãsãud, s-a constat cã aceasta funcþiona ilegal, întrucât autorizaþia de funcþionare expirase la data de 15 aprilie 2000, iar în secþia de producþie au fost identificate bãuturi alcoolice îmbuteliate, etichetate ºi, parþial, banderolate, pregãtite pentru expediere ºi comercializare.
Totodatã, verificându-se evidenþa gestionarã primarã existentã la punctul comercial, s-a constatat cã administratorul societãþii nu înregistrase suma de 825.106.500 lei, reprezentând contravaloarea veniturilor realizate, fapt pentru care a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 679.508.004 lei, reprezentând accize, T.V.A. ºi impozit pe profit.
În urma verificãrilor efectuate de cãtre lucrãtorii de poliþie ºi comisarii Gãrzii Financiare, pe baza procesuluiverbal comun de constatare, încheiat la data de 5 iunie 2001, s-a înregistrat la I.J. Bistriþa-Nãsãud lucrarea penalã cu nr. 65.644, din 6 iunie 2001.
În continuare s-au efectuat acte premergãtoare începerii urmãririi penale faþã de Cojocaru Mihaela, pentru comiterea infracþiunilor de evaziune fiscalã, fapte prevãzute de art. 9, 12 ºi 13 din Legea nr. 87/1994 privind evaziunea fiscalã ºi, respectiv, fals intelectual, faptã prevãzutã de art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 189 din Codul penal.
Menþionãm faptul cã cercetãrile au fost îngreunate de lipsa de colaborare a administratorului societãþii, care a refuzat sã punã la dispoziþia organelor abilitate documentele justificabile, precum ºi de necesitatea verificãrii încruciºate, efectuate în raport de evidenþa contabilã a altor societãþi comerciale din þarã.
În cauzã au fost dispuse, de asemenea, douã expertize grafoscopice asupra actelor contabile ºi a celorlalte documente justificative, finalizate abia în luna aprilie 2002.
Dosarul penal având ca obiect infracþiunile sãvârºite de numita Cojocaru Mihaela se aflã la Serviciul Cercetãri penale al I.J. Bistriþa-Nãsãud, urmând ca pe baza probelor existente sã se procedeze la extinderea cercetãrii penale ºi asupra lui Cojocaru Ilie, soþul învinuitei, acesta fiind persoana care, în fapt, a condus activitatea de procesare a alcoolului.
Termenul de finalizare al dosarului, preconizat de conducerea I.J. Bistriþa-Nãsãud, este situat, estimativ, la data de 15 iunie 2002É