Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 mai 2018
other · adoptat tacit
Severica Rodica Covaciu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea este adresată domnului Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
Stimate domnule ministru,
La sfârșitul săptămânii trecute am vizitat câțiva fermieri din Maramureș, printre care și legumicultori care s-au înscris pentru aplicarea Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate.
Programul are în vedere îndeplinirea mai multor condiții pentru acordarea ajutorului financiar, una dintre acestea privind valorificarea producției pentru ciclul I până la data de 15 mai. În aceste condiții, numeroși producători din nordul țării care au aplicat pentru obținerea ajutorului _de minimis_ nu vor putea beneficia de subvenție, din cauza faptului că prima dintre cele două recolte impuse pe an va depăși limita impusă pentru valorificare.
Activitatea de producție a fost mult îngreunată de condițiile meteo nefavorabile, ninsorile fiind prezente în toate regiunile țării până la sfârșitul lunii martie. Chiar și în lipsa acestui aspect, diferențele climatologice, pedologice, meteorologice, în baza diferenței de latitudine dintre sudul și nordul țării, impun un ciclu vegetal mai lung pentru orice specie vegetală, inclusiv tomate. Mai pe românește spus, nu se înroșește roșia în același timp la Baia Mare cu cea din Zimnicea, ceea ce face ca acest program să fie inechitabil pentru protagoniști.
Doar 22 de maramureșeni au avut curajul să se înscrie pentru ciclul I al programului și, cu tot efortul depus, după o muncă istovitoare, sunt pe punctul de a nu se încadra în termenul impus.
Pentru a veni în sprijinul real al acestor producători autohtoni de tomate se impune prelungirea perioadei de valorificare a primei recolte cu cel puțin două săptămâni pentru zona de nord a țării, astfel încât produsele lor să poată fi comercializate, iar aceștia să-și poată încasa ajutorul financiar.
## Stimate domnule ministru,
Este de datoria ministerului pe care îl conduceți să gestioneze programele de finanțare guvernamentale, astfel încât orice fermier din orice zonă agricolă a țării să beneficieze în mod echitabil de aceste fonduri.
Referitor la solicitarea făcută, aștept răspuns în scris. Vă mulțumesc.
Senator PMP de Maramureș, Severica Rodica Covaciu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.