Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 aprilie 2003
procedural · respins
Radu Alexandru Feldman
Aprobarea ordinii de zi ºi a programului de lucru
Discurs
Da. Vreau însã sã vã reamintesc dumneavoastrã, care aþi condus ºedinþa anterioarã, cât ºi distinºilor colegi, cã ne-am oprit într-un moment extrem de delicat, au fost nu puþine voci care au invocat faptul cã se modificã printr-o ordonanþã o lege organicã, lucru neconstituþional. Nu vreau sã rãpesc timpul asistenþei ºi sã reformulez toate argumentele cu care am contestat aceastã ordonanþã simplã. Vreau sã reamintesc însã decizia luatã de plenul Senatului, trimiterea la Comisia juridicã, de numiri, disciplinã, imunitãþi ºi validãri, pentru a afla punctul de vedere al specialiºtilor. Comisia juridicã, de numiri, disciplinã, imunitãþi ºi validãri a luat act de decizia plenului ºi ºi-a formulat punctul de vedere semnat de preºedinte ºi de secretar, senator Ion Predescu.
La punctul 3 al raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplinã, imunitãþi ºi validãri scrie, citez: ”Aºa cum s-a discutat în plenul Senatului, Comisia juridicã, de numiri, disciplinã, imunitãþi ºi validãri apreciazã cã proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinareÒ.
Deci suntem în situaþia de a avea înaintatã spre dezbatere o ordonanþã ordinarã, o ordonanþã simplã, prin care se modificã o lege ordinarã, în speþã, Legea de funcþionare a Societãþii Române de Televiziune ºi de Radiodifuziune.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.