Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 noiembrie 2017
Declarații politice · adoptat
Iulian Claudiu Manda
Discurs
Dacă aveați o astfel de intervenție, procedurile regulamentare sunt așa: solicitare în Biroul permanent,
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Sigur că, probabil, va fi discutabilă intervenția mea, dar vreau să mă refer strict la mesajul celor doi șefi de Camere, transmis ieri ca replică la comunicatul Departamentului de Stat.
În primul rând, Partidul Mișcarea Populară respinge acest comunicat.
Doi. S-a încercat diminuarea importanței comunicatului Departamentului de Stat. Vreau să știți că această poziție este poziția oficială a Statelor Unite, de la președintele Trump până la orice demnitar al statului american.
În al doilea rând, vreau să știți ce reprezintă sau care este interpretarea corectă a acestui comunicat al Departamentului de Stat. El este expresia neîncrederii. Și cine crede că Departamentul de Stat este o instituție fără memorie instituțională se înșală.
De ce neîncredere? Păi, la Departamentul de Stat se știe când PSD-ul, alături de PNL, ce-i drept, defila cu sloganul „Nu avem toată puterea până când nu luăm și justiția.” La Departamentul de Stat se știe abuzul de la suspendarea din 2012. La Departamentul de Stat se știe că domnul prim-ministru la acea vreme, Tăriceanu, cerea retragerea trupelor din Irak, cum, de asemenea, la Departamentul de Stat se știe că o comisie specială nu este în firea funcționării Parlamentului și, când în vârful acestei comisii speciale care să discute legile justiției îl pui pe domnul Iordache, care și-a făcut o formidabilă etichetă în februarie, nu are cum să nu apară neîncrederea din nou.
De aceea, din aceste motive, vreau să atenționez: comunicatul Departamentului de Stat trebuie luat foarte în serios, pentru că exprimă neîncredere.
Și doi. Resping ideea că poziția celor doi șefi de Camere este și poziția mea sau a Partidului Mișcarea Populară.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.