Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 noiembrie 2021
Declarații politice · adoptat
George Șișcu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Dacă educația este o prioritate, atunci, să înțelegem că fără bani nu vom construi un învățământ de calitate!”
Suntem pe final de an, iar în perioada imediat următoare vor începe discuțiile privind construcția bugetară pe anul 2022. În fiecare campanie electorală, politicienii afirmă că educația rămâne prioritate națională*, dar, când vine vorba despre împărțit efectiv banii publici, educația nu mai este în prim-plan, ci ajunge mult mai jos în topul priorităților.
Investiția în educație ar trebui să fie preocuparea noastră numărul unu tot timpul, zi de zi*, nu doar în campaniile electorale sau pe 15 septembrie, când începe anul școlar.
Avem un grad de analfabetism funcțional uriaș în România. Rata analfabetismului s-a situat în ultimul deceniu între 40% și 45%. De asemenea, 15% dintre elevi abandonează școala. Unii dintre ei o fac fără să știe măcar să citească. De altfel, inclusiv dintre tinerii care reușesc să lectureze un text, mulți nu pot să răspundă corect la întrebări simple legate de conținutul textului respectiv.
Sunt lucruri îngrijorătoare, care ar trebui nu doar să ne dea de gândit, ci și să ne facă să acționăm urgent.
Știm unde suntem, avem tot felul de studii care arată situația dificilă în care se află învățământul românesc, dar