Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 octombrie 2000
other · respins
Sorin Adrian Vornicu
Discurs
Dacã-mi daþi voie, eu nu sunt de acord cu domnul deputat. Nu numai din motivul cã l-am avut ºef atunci când am fost stagiar ºi am lucrat în energeticã, ci pentru cã nu sunt numai principii. Vã dau un exemplu: realizarea unui bilanþ energetic pentru clãdirile cu suprafaþã desfãºuratã mai mare de 1.500 metri pãtraþi o datã la 5 ani, bilanþ întocmit de cãtre o persoanã fizicã sau juridicã autorizatã, nu este principiu, este o sarcinã care trebuie fãcutã ca sã nu se risipeascã energia electricã sau utilizarea raþionalã.
Nu eliminare aºa, cu toptanul. Citeam din art. 19, deci analizãm alineat cu alineat ºi sã vedem ce se poate elimina, ce poate fi exprimat concret în legãturã cu ce poate constitui o abatere care trebuie, totuºi, pânã la urmã sã fie sancþionatã atunci când energia nu este utilizatã corect, eficient, ceea ce doreºte acest proiect de lege.
Pânã acum, în momentul în care ne întâlneam cu o nerespectare a legii, reproºam iniþiatorului ºi reproºam celui care a votat-o ºi, pânã la urmã, celui care a promovat-o sau a promulgat-o cã nu existã sancþiuni în legãturã cu nerespectarea legii.
Acum, când ajungem la sancþiuni, le eliminãm. Nu sunt de acord ºi trebuie analizat un pic, trebuie analizat punct cu punct, sã vedem ce se poate elimina. Eu cred cã marea majoritate de aici sunt condiþii de bun-simþ, numai cã exprimarea este un pic, sã spun, aºa, generalã, dar utilizarea eficientã a sistemului de încãlzire ºi climatizare într-o incintã este determinatã eficient de niºte parametri. Dacã este supradimensionatã, inclusiv din proiectare, acea instalaþie de încãlzire sau de rãcire nu este utilizatã eficient.
Eu vreau sã vã spun cã, din punct de vedere tehnic, litera a) de la art. 19 nu este o formulare exhausivã.
Mai am un coleg care a lucrat în domeniu, domnul Costel Gheorghiu, poate mã urmãreºte ºi este de acord sau îºi spune punctul de vedere.
Sunt probleme tehnice ºi, cu tot respectul pe care îl am faþã de juriºti ºi administratori, sã asculte de data aceasta ºi punctul de vedere al specialiºtilor.
Utilizarea materialelor de construcþie eficient energetic. Eu vreau sã vã spun cã existã diverse modalitãþi de a determina dacã un material de construcþie este eficient energetic sau nu, dacã izoleazã sau nu. Deci nu este o condiþie care nu poate fi determinatã dacã a fost respectatã sau nu.
Utilizarea raþionalã a iluminatului interior. Domnilor, lãsãm lumina aprinsã toatã noaptea, nu-i raþional. Existã
o normã care stabileºte gradul de iluminare pe metrul pãtrat, pe centimetrul pãtrat ºi aºa mai departe. Sunt norme care stau în picioare, dupã care ne cãlãuzim în momentul de faþã. Nu sunt exprimãri preluate din ”Dicþionarul explicativ al limbii româneÒ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .