Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 iunie 2008
procedural · respins
Verginia Vedinaș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Dacă pot să vorbesc, am să vorbesc. Mulțumesc.
## Domnule președinte,
Cu toată stima și față de distinsa reprezentantă a Guvernului, și față de distinsul președinte al comisiei de specialitate – care mă ignoră de această dată, dar nu-i nimic, o să-și revină –, eu vreau să vă spun că, din punctul meu de vedere, nu ne aflăm în situația respingerii acestei inițiative legislative pe baza motivației care se regăsește în avizul negativ al Guvernului.
## Domnule președinte,
Trebuie să facem distincție între taxa de școlarizare și alocația de stat. Ce a avut în vedere inițiatorul acestei inițiative legislative, iată, este un reprezentant de la UDMR, dar am responsabilitatea de a susține o asemenea inițiativă care nu trebuie să fie influențată de niciun argument de factură politică sau de altă natură...
Eu vă spun, ca senator, ca om care m-am întâlnit cu nu știu câți părinți din județul pe care îl reprezint și care de foarte multe ori mi-au relevat incapacitatea lor financiară de a-și ține pur și simplu copiii în școală, nu cred că este o sumă care să nu poată fi suportată de Guvern. Eu cred că avem datoria – cu atât mai mult Guvernul acesta liberal, care are o viziune de perspectivă cu privire la generațiile viitoare – și responsabilitatea să-i sprijinim, pentru ca toți copiii noștri să facă școală. Este vorba, în primul rând, de copiii din mediul rural, din ce în ce mai mulți, care nu pot să-și mai termine liceul, deoarece nu au capacitatea financiară să o facă. Nu au părinții bani să plătească transportul până la școală și până în locurile unde...
Eu cred că ar fi un bun semnal din partea noastră, și mă adresez tuturor colegilor senatori să susținem o asemenea inițiativă și să-i ajutăm pe copiii noștri să învețe carte. Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.