Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Cătălin Drulă
Discurs
Dacă puteți un pic să nu mai vociferați, că Parlamentul acesta v-a ajutat, v-a dat imunitate... Rămâneți un pic!
Deci este parte această lege din lupta pe care o duceți cu justiția, din loviturile date luptei anticorupție. Românii vor bună guvernare și românii nu vor corupție, că tot invocați, în general..., populația, românii ce vor?! Asta vor! Le dați, pe de o parte, proastă guvernare, o guvernare ineptă, și, pe de altă parte, le dați circul zilnic cu atacarea justiției, da?
În comisia domnului Iordache, unde se redefinesc toate aceste infracțiuni, ba chiar președintele partidului dumneavoastră face un apel empatic, așa, sunt mii, sute de mii, milioane de români care află despre caiete de sarcini și le dau prietenilor lor pentru a câștiga licitații, pentru a obține terenuri retrocedate, pentru a tăia păduri și așa mai departe.
Nu, sunt puțini, sunt prietenii dumneavoastră, sunteți chiar dumneavoastră, este o prioritate numai a dumneavoastră. Terorismul, teroarea procurorilor există pentru dumneavoastră, pentru că ați furat și de aceea veniți cu aceste legi acum, aici.
Vom vota împotrivă și orice om cu mintea întreagă ar trebui să voteze împotrivă, orice om căruia îi pasă de țara aceasta.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.