Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 februarie 2019
procedural · respins
Nicolae Giugea
Aprobarea prelungirii programului de lucru 41
Discurs
„Daea, oaia, cormoranii, unirea și aprozarele de stat”
Au trecut de mult timp acele vremuri în care ne amuzam pe seama trăsnăilor pe care le scoate pe gură, ori de câte ori vorbește, cel care conduce soarta agriculturii românești de peste doi ani. Ne-a pierit orice urmă de umor de pe față văzând cât de prost a gestionat Petre Daea epidemia de pestă porcină, cu cât dezinteres a tratat extinderea altor boli la animale, precum și seceta pedologică din toamna trecută sau cum pune în pericol subvențiile viitoare pentru fermieri. Nu am mai putut să ne amuzăm nici atunci când a făcut
România de râs în Consiliul Uniunii Europene, vorbind, ca să se afle în treabă, despre cormorani și piscine, deși agenda discuțiilor era cu totul alta. Nu ne permitem nici măcar să mai glumim pe seama lui Petre Daea. Cum am putea să credem că este în stare să ofere viziune și soluții la nivelul întregii Uniuni Europene atâta vreme cât Daea nu este în stare nici măcar să gestioneze probleme din țara sa? Este ministru de peste doi ani, iar din toate promisiunile făcute în programele de guvernare s-a ales praful și pulberea, la fel de micile afaceri din agricultură.
Pe domnul Petre Daea încă îl mai ajung din urmă umbrele comuniste, nostalgiile privind planurile cincinale și producțiile record la hectar. Stau dovadă, în acest sens, actele și faptele Domniei Sale. De exemplu, cea mai recentă trăsnaie făcută de ministrul agriculturii este aceea de a înființa Societatea Națională „Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA” – SA. Cine a apucat să trăiască și să muncească și în perioada comunistă ar putea simplu să identifice un corespondent similar în perioada de tristă amintire. Așadar, nostalgiile comuniste ale ministrului Daea iau forma reînființării unor structuri total ineficiente, care nu au făcut niciodată bine nici fermierilor și nici concurenței libere în piața produselor agroalimentare. Asemenea construcții instituționale au făcut întotdeauna bine pentru nomenclatura de atunci sau pentru clientela de partid de astăzi, care au ocupat sau care se așază pe fotolii călduțe, fiind plătiți cu salarii nejustificat de mari.
Ca să spună peste câțiva ani că a făcut și el ceva pentru agricultura românească, Petre Daea vrea să risipească, atenție!, peste 100 de milioane de euro, adică aproape jumătate de miliard de lei, ca să deschidă magazine de stat după modelul defunctelor aprozare sau cooperative din mediul rural, unde, chipurile, producătorii români să poată să-și valorifice produsele. Numai prin această propunere oricine își poate da seama că Petre Daea nu cunoaște nimic despre adevăratele probleme ale producătorilor români, despre dificultățile lor de a intra pe piață cu legume, fructe sau produse preparate. Nu lipsa magazinelor este problema agricultorului român, ci cantitățile certe pe care le produce, calitatea produselor și costurile care determină prețurile. Or, Daea nu înțelege nimic din toate acestea! Daea nu știe că producătorul român nu poate concura real și onest nici măcar în piețele deschise din orașe sau în târgurile de la sat, pentru că românul produce rudimentar, tot cu sapa și cazmaua, la costuri mult prea mari, în cantități mult prea mici și este în continuare în inferioritate față de produsele de import, care sunt mai ieftine, mai arătoase, chiar dacă nu sunt așa de gustoase ca cele românești. Din păcate, cetățeanul care are buzunarul cam gol le preferă pe cele mai ieftine. Ce a făcut Daea ca să rezolve aceste probleme? Nimic, absolut nimic, în peste doi ani! Ce continuă să facă Daea? Să risipească sute de milioane de euro pe propriile nostalgii comuniste și să își bată joc de noi toți cu tot felul de glume nesărate despre cormorani, oi și statui vii.