Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 iunie 2018
other · retrimis
Remus Mihai Goțiu
Discurs
Dar această intervenție, menționez, nu este pe dezbateri generale, este o întrebare..., mă rog, câteva întrebări adresate Guvernului, inițiatorului, legate de capitolul cel mai sărac, cel de la capitolul zero și ceva, capitolul VIII – Cercetare, unde este prevăzută crearea unui nou cadru legislativ coerent privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, cu definirea unui instrument de finanțare clar, respectiv programul nucleu, programul multianual, în sistem competițional, și care poate dezvolta rezultate ale cercetării în acord cu obiectivele Strategiei naționale de cercetaredezvoltare-inovare.
Aș dori ca reprezentantul Guvernului să ne spună cât de largi sunt prevederile pe care doresc să le modifice. De asemenea, să ne spună care este urgența pentru care toate aceste modificări nu se vor face într-o dezbatere normală, parlamentară, în comisiile de specialitate și apoi în plen? De unde această urgență și necesitate de a adopta? Nu e o problemă nouă, este o problemă cunoscută de mult.
De asemenea, am dori să știm care sunt modificările preconizate să fie aduse programului nucleu și modului de finanțare a cercetării, mai ales pentru că dorim să știm și cum va fi afectat bugetul, mai exact execuția bugetară, de aceste modificări? Cum vor afecta noile reglementări procesul de evaluare și acreditare a institutelor naționale din cadrul sistemului de cercetare-dezvoltare-inovare, dependente de programul nucleu?
Și, de asemenea, care este calendarul elaborării noii legislații în domeniu pe care ministerul, condus de dumneavoastră, dorește să o impună prin ordonanță?
De ce este nevoie de dezbateri parlamentare? Colegul meu, de la UDMR, a menționat în dezbaterile de la legea precedentă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.