Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 ianuarie 2010
Informare · respins
Relu Fenechiu
Discurs
...dar aș vrea, domnule prim-ministru, să vă spun ceva. Eu până în anul 2004 am condus o companie. O companie mică. Dumneavoastră conduceți o țară. În compania mea, dacă cineva făcea o investiție nesustenabilă, îl puneam să plătească. Dumneavoastră dacă considerați că în România sunt începute investiții de 40 de miliarde de euro și nimeni nu plătește, atunci dumneavoastră sunteți părtaș. În aceste condiții, nu cred că are sens să ne ascundem în spatele unei astfel de discuții.
Sunt de acord cu dumneavoastră, unele investiții sunt mai importante, altele sunt mai puțin importante. Cele care nu trebuiau să se facă, dacă sunt astfel de investiții, atunci cineva trebuie să plătească. Eu așa știu că ar fi normal, să avem responsabilitate, mai ales că suntem într-o perioadă în care nu avem așa bani cu sacul.
De aceea, nu cred că are sens să ne împiedicăm, din suma de 40 miliarde de euro, de 1-2% din suma asta, cât s-ar putea, într-adevăr, să reprezinte niște investiții nesustenabile.
De asemenea, nici nu vreau să vă dau acum exemple, pentru că totuși aș dori să păstrăm tonul discuției civilizat. Dar dacă ați dori să vă dau, nu știu în care direcție politică s-ar duce acuzele pentru investiții din acelea, WC-uri de 6 miliarde de lei, dacă vă amintiți.
De aceea, domnule prim-ministru, țineți cont de toate propunerile pe care le-am făcut, nu e vorba numai de criteriul de vechime. V-am mai spus, e vorba de facturile restante la plată pe care le are statul român către multe companii. Sunt multe companii acum în imposibilitate de plată din cauza acestui lucru. Țineți cont de ceea ce v-am rugat noi, ceea ce scrie în amendament referitor la cofinanțarea programelor nerambursabile. Țineți cont de toate aceste lucruri, găsiți, dacă vreți, soluția pentru a înlătura excepțiile și haideți să aprobăm acest amendament, că este un amendament de bun-simț.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.