Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 decembrie 2018
procedural · adoptat
Claudiu Iulius Gavril Năsui
Discuții procedurale în legătură cu suplimentarea ordinii de zi
Discurs
Dar cel mai mare protest din istoria acestei țări nu este în stradă. Este unul tăcut și permanent. Sunt cei 4 milioane de români care sunt nevoiți să plece, anume cei care au votat deja cu picioarele, cei care nu mai suportă politicile pe care le-ați desfășurat în ultimii ani.
Remanierile succesive nu au făcut decât să ne demonstreze că pentru un incompetent dovedit PSD–ALDE are cel puțin trei sau patru rezerve și mai slab pregătite, care sunt umilite și care sunt puse în față ca să-și ia castanele pe care dumneavoastră le împărtășiți.
Tinerii pleacă! 23% dintre tineri spun că au de gând să plece din țară în următorul an, iar aproape jumătate în următorii cinci ani. Astea sunt consecințele directe ale politicilor pe care le-ați desfășurat. Sărăciți de politicile voastre incompetente, nu doar românilor, ci chiar României îi este frică de viitorul ei!
Deși prin guvernele PSD–ALDE s-au perindat peste 70 de miniștri în mai puțin de doi ani, calitatea actului de guvernare a scăzut constant, de la un guvern la altul, efectele văzându-se în economie, în educație, în sănătate, în modernizarea țării și în toate miliardele de euro din fonduri europene gratuite pe care nu am reușit să le accesăm. Și, aici, trebuie să înțeleagă toți românii faptul că în România problema nu este de lipsă de bani, ci de lipsă de competențe în a atrage
banii pe care gratuit ni-i pune la dispoziție Uniunea Europeană. Ați utilizat remanierile guvernamentale pentru a păcăli populația că lucrurile se vor schimba în bine, de mâine, de poimâine sau chiar din 2021, dar acest lucru nu mai merge.
În fapt, împărțeala de scaune guvernamentale nu a fost decât rezultatul răfuielilor și al împărțelilor, în stil mafiot, între găști infracționale, în interiorul principalului partid de guvernare, Partidul Social Democrat. Ați girat o ultimă remaniere de guvern, însă constatăm că cei mai neperformanți miniștri stau în continuare bine țintuiți în scaunele lor, cei mai neperformanți, după înseși calculele dumneavoastră.
Pentru domnul Liviu Dragnea ați aruncat România într-o stare de instabilitate politică fără precedent după 1989!
Moțiunea depusă de opoziția parlamentară nu este numai împotriva unui prim-ministru extrem de slab, cu grave carențe de pregătire profesională, total inadecvat unei asemenea funcții, ales pentru că ar fi, chipurile, „neconflictual”. Moțiunea de cenzură este depusă împotriva întregului Guvern, care arată, de la o zi la alta, tot mai obez, cu 27 de ministere, peste 150 de secretari de stat și peste 90 de subsecretari de stat, cu toții plătiți regește din fonduri publice, din banii românilor care plătesc taxe și impozite în România, și care demonstrează o lipsă totală de performanță. Guvernul arată ca o agenție de ocupare a forței de muncă pentru șomeri greu de integrat în economia privată, pe care nu i-ar angaja nimeni. Cine nu se pricepe la nimic, în sfârșit are șansa să fie ministru în guvernele PSD–ALDE.