Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 decembrie 2018
Camera Deputaților · MO 6/2019 · 2018-12-20
Discuții procedurale în legătură cu suplimentarea ordinii de zi
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Prezentarea și dezbaterea moțiunii de cenzură intitulate „Ajunge! Guvernul Dragnea–Dăncilă, rușinea României!”, inițiată de 163 de deputați și senatori (respinsă)
Păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor Revoluției din Decembrie
Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaților și Senatului, în vederea exercitării de către deputați și senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, a următoarelor legi: – Legea privind sistemul public de pensii (PL-x 725/2018; adoptată în procedură de urgență); – Legea pentru modificarea și completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (PL-x 354/2018; adoptată în procedură de drept comun); – Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare (PL-x 285/2018; adoptată în procedură de urgență); – Legea zootehniei (Pl-x 581/2014; adoptată în procedură de drept comun); – Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu (PL-x 560/2018; adoptată în procedură de urgență); – Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală (PL-x 427/2018; adoptată în procedură de drept comun); – Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe (PL-x 748/2018; adoptată în procedură de urgență);
· procedural · adoptat
280 de discursuri
## **Domnul Florin Iordache:**
Bună ziua, stimați colegi!
Vă rog să luați loc, să putem începe dezbaterea moțiunii. Rog colegii să ia loc.
Doamnă prim-ministru,
Doamnelor și domnilor miniștri,
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Declar deschisă ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului și vă anunț că din totalul celor 465 de deputați și senatori și-au înregistrat prezența un număr de 249 de parlamentari.
Proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru au fost distribuite și au fost aprobate de către Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea Comitetului liderilor.
Procedură.
Vă rog, doamnă. Nu mai susțineți moțiunea?
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Partidul Național Liberal solicită, în baza a trei articole din Regulamentul comun al Camerei Deputaților și Senatului, suplimentarea ordinii de zi cu două declarații ale Parlamentului României, declarații care au fost înregistrate deja la Secretariatul General și care se referă la transpunerea recomandărilor Comisiei Europene și Comisiei de la Veneția în legislația din justiție, și, de asemenea, o declarație a Parlamentului referitoare la derapajul grav economic în care ne aflăm și atacul susținut pe care Guvernul actual îl face la adresa companiilor private, a mediului economic și a societății în ansamblu.
Aceste două propuneri de declarații sunt întemeiate pe Regulamentul comun, așa cum am spus, al Camerei Deputaților și Senatului. Mă refer la art. 20 alin. (3), (4) și (5), art. 42 alin. (1) și, de asemenea, art. 36, coroborat cu art. 38 din Regulamentul Camerei Deputaților. Aceste două declarații sunt extrem de importante, pentru că Parlamentul României, în calitatea sa de for reprezentativ suprem al poporului român, este obligat să reafirme sprijinul față de respectarea valorilor și principiilor Uniunii Europene, sprijinul față de apărarea democrației, a statului de drept și a egalității în fața legii, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români.
Parlamentul României este obligat să adopte o atitudine proactivă, în sprijinul reluării recomandărilor Comisiei Europene prin Mecanismul de Cooperare și Verificare, astfel încât să ajungem ca toate progresele în justiție să fie ireversibile și acest Mecanism de Cooperare și Verificare să poată să fie ridicat, iar România să nu mai fie cenușăreasa Europei și arătată cu degetul din cauza derapajelor de la statul de drept.
De asemenea, este obligatoriu ca Parlamentul să-și reafirme susținerea proeuropeană, prooccidentală și condamnarea retoricii antieuropene și antioccidentale a unor factori decidenți ai statului român.
În plus, prin a doua declarație, pe teme economice, este obligatoriu ca Parlamentul României să ia atitudine cu privire la măsurile fiscal-bugetare promovate de actualul Guvern, care afectează mediul economic într-un mod fără precedent.
În mod susținut, Guvernul României a adoptat o poziție antieconomică, anti-sector privat, a luat decizii peste noapte, a bulversat climatul economic...
Vă rog să finalizați.
...fără consultări cu structurile asociative, sindicate, patronate și fără o transparență decizională. Este un comportament economic...
Vă mulțumesc.
...fără precedent și, de aceea, închei, domnule Iordache, pentru că vă grăbiți, cu solicitarea fermă de a supune votului, pe ordinea de zi, cele două propuneri de declarații, care sunt deja înregistrate, care pot fi înaintate Parlamentului și care trebuie obligatoriu dezbătute înaintea moțiunii de cenzură.
În plus, este pentru prima dată, după mult timp și după multe măsuri antisociale și antiromânești, când avem de față premierul României, care a stat ascuns...
Vă mulțumesc, doamnă.
și, în același timp, de a avea dezbateri cu premierul României referitor la climatul economic și social din România.
Acestea sunt solicitări concrete, pe care dumneavoastră le-ați fi dat. V-ați șters pe picioare cu ele, ați desconsiderat...
Vă mulțumesc, doamnă.
...atitudinea opoziției și solicitările celor care ne-au trimis pe noi, reprezentanți ai opoziției, în Parlamentul României.
Vă mulțumesc.
Așadar, supuneți votului cele două propuneri de declarații, prin suplimentarea ordinii de zi, înainte de dezbaterea moțiunii.
Sunteți obligați să supuneți votului completarea ordinii de zi.
## Da, doamnă.
Vreau să vă reamintesc, înainte de a face declarații politice, ați pierdut momentul ieri-dimineață. Și vă spun așa – în Regulamentul comun al celor două Camere, la art. 17: „Materialele ce urmează a fi înscrise pe ordinea de zi se transmit Birourilor permanente cu cel puțin 10 zile înainte.”
Deci aceste două documente pot fi înaintate Birourilor permanente, astfel încât toate grupurile parlamentare să poată lua act și să putem formula, eventual, prin comisii de specialitate, puncte de vedere.
Deci nu-mi puteți cere mie, atât timp cât în Birourile permanente nu s-a discutat așa ceva. Întreb colegii de la Senat dacă la Biroul permanent al Senatului a fost înaintată o astfel de solicitare.
La Biroul Camerei Deputaților înțeleg că acum ați depus dumneavoastră.
Deci nu pot suplimenta ordinea de zi cu două puncte de vedere pe care le doriți dumneavoastră, repet, neregulamentar.
Și, în plus, vă reamintesc că art. 21, coroborat cu art. 13 din regulamentul comun, spune foarte clar că toate solicitările se retransmit comisiilor, prin Birourile permanente reunite, astfel încât comisiile pe care Birourile permanente reunite consideră că trebuie să le sesizeze vor formula puncte de vedere.
Deci sunt cu totul de acord în primul Birou permanent reunit să discutăm aceste solicitări ale dumneavoastră, le înaintăm fie Comisiilor juridice, fie Comisiilor de politică externă, pentru a avea un punct de vedere autorizat. Domnul Suciu.
Vă rog.
...de frică să nu discute cu Parlamentul României.
Închei, că mai am o propunere de procedură, stați liniștiți!
Această dezbatere din Parlamentul României de astăzi este vitală și Guvernul României are posibilitatea, de la această tribună, să ofere informații transparente și corecte Parlamentului României, în baza Legii răspunderii ministeriale.
Dumneavoastră sunteți obligați să supuneți votului completarea ordinii de zi și dintr-un alt motiv. Cele două declarații, așa cum am spus, au fost înregistrate. Însă, mai mult decât atât, aveți aici dovada clară că, în decursul timpului, Partidul Național Liberal a mai adresat Biroului permanent reunit al Camerei Deputaților și Senatului solicitări, o dată, de a se poziționa Parlamentul față de recomandările Comisiei Europene și Comisiei de la Veneția
## **Domnul Vasile Daniel Suciu:**
Bună dimineața, stimați colegi! Sărut mâinile, doamnă prim-ministru! Dragi miniștri,
Nu vă lăsați păcăliți, stimați colegi, pentru că întotdeauna diavolul se ascunde în detalii. Noi am venit astăzi să dezbatem o moțiune de cenzură, care se va dovedi un eșec foarte mare al opoziției. Tocmai pentru a masca acest eșec, colegii noștri din opoziție vin și ne bagă sub nas două declarații pe care nimeni nu le-a văzut.
Vă readuc aminte, stimați colegi din opoziție, cum stăm cu regulamentul. Alaltăieri, pentru că nu am avut consensul liderilor de grup pentru suplimentarea ordinii de zi, am făcut Birou permanent la Cameră. Dumneavoastră, dacă credeți că, între declarația furibundă a președintelui dumneavoastră, Ludovic Orban, că Guvernul va cădea astăzi și realitatea din Parlament, puteți să mascați acest eșec prin două declarații care n-au absolut nimic de-a face cu ce se discută, vă înșelați amarnic. Astăzi, dumneavoastră veți consemna încă un eșec drăguț – așa, să spun, drăguț, în preajma sărbătorilor –, o moțiune de cenzură care, dacă nu mă înșel, nu va aduna nici măcar voturile semnatarilor și orice încercare a dumneavoastră, acum, de a ne face declarații sforăitoare, în care ne puneți pe noi să spunem că Guvernul este ostil Parlamentului, este doar o încercare ieftină și un truc de a vă masca neputința.
Așadar, stimați colegi, dacă tot ne-ați adus pe noi să vă asigurăm cvorumul, pentru că nu-l aveați, să discutăm moțiunea de cenzură, haideți să discutăm moțiunea de cenzură, haideți să v-o respingem, să vedeți exact care este raportul de forțe, să închidem acest an și să închidem cu marota că PSD–ALDE nu are majoritate, și după aceea, pe hol, la presă, faceți câte declarații vreți. Dar astăzi, vă rog, nu mai încercați trucuri ieftine.
Vă mulțumesc.
Domnul Roman.
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Doamnelor și domnilor membri ai Guvernului,
După discursul domnului Suciu am înțeles de ce Parlamentul a devenit astăzi o cazemată militarizată a jandarmeriei.
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Aș vrea să știu și eu de ce astăzi, când am venit toți la muncă, Parlamentul era plin de jandarmi, în afara Parlamentului plin de jandarmi și v-ați ascuns în Parlament? Vă e frică să ieșiți printre oameni?!
## Procedură!
Domnule Roman, v-am dat cuvântul pe procedură, vă rog frumos!
## **Domnul Florin Claudiu Roman:**
Pe procedură.
Vreau să știu, domnule președinte, că sunt deputat, cine a solicitat prezența trupelor de jandarmi în afara Parlamentului și în interiorul Parlamentului? Vreau să știu pe cine protejează acești jandarmi?!
Știți că la ora actuală, când voi vă hliziți și faceți glume proaste, știți că sunt crime în România?!
Vedeți poza asta?
Vedeți poza asta?! Vedeți? E regimul compensatoriu pe care l-ați dat! Uitați ce pățește o tânără în România, iar jandarmii stau în Parlament, să apere penalii din majoritatea parlamentară, nu pe stradă, să ne....
Domnule Stanciu-Viziteu, vă rog.
## Bună ziua și mulțumesc!
Aș vrea să susțin solicitarea colegilor noștri de la PNL, citindu-vă regulamentul și exact articolul care motivează acest lucru, pe care dumneavoastră, cu amabilitate, l-ați sărit.
Este vorba de art. 20 alin. (3), care spune că, „în mod excepțional, pentru motive temeinice”, se pot modifica ordinea de zi și programul de lucru.
Președintele Camerei. Și eu nu vă propun asta! Asta era ideea.
Domnule președinte...
Citiți în integralitate: „Președintele Camerei poate propune...”. Și eu nu vă propun.
Am înțeles că dumneavoastră nu vreți să propuneți, dar dumneavoastră nu puteți, ca o singură persoană, să blocați voința întregului Parlament.
Alineatul următor, (4), spune că, dacă există opinii contrare, ele se vor motiva, prin luarea de cuvânt a fiecărui grup parlamentar, apoi se va supune la vot.
Deci alin. (4) vă obligă să supuneți votului.
Domnul Suciu a argumentat contra.
Având o opinie contrară, sunteți obligat, conform art. 20 alin. (4), să supuneți votării propunerile formulate. Și îl citesc: „Motivarea cererii (...) În cazul în care există opinii contrare, se va da cuvântul câte unui singur vorbitor de la fiecare grup parlamentar, după care se vor supune votării propunerile formulate.”
Deci sunteți obligat și de regulament, dar și de un minimum bun-simț, ținând cont că există o situație excepțională și că există interese foarte clare pentru care putem să dezbatem astăzi aceste lucruri. Nici nu va dura foarte mult.
Deci, vă rog, în baza art. 20 alin. (4), să supuneți votului solicitarea colegilor din opoziție.
## **Domnul Florin Iordache:**
Nu voi supune, în niciun caz, ca să știți!
V-am lămurit, da?
Vă mulțumesc.
Spune „președintele Camerei”, „președintele poate” și v-am spus de ce nu.
Bun.
Dacă de la alte grupuri parlamentare dorește cineva să intervină?
Vă rog, Grupul PMP.
Vă rog, domnule Tomac.
Pentru egalitate de tratament, toate grupurile parlamentare au posibilitatea să se exprime. Vă mulțumesc.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Haideți să dăm un semnal către cetățeni, în această săptămână importantă, când ne încheiem activitatea. L-am auzit mai devreme pe domnul Suciu spunând că își pune un semn de întrebare în ceea ce privește numărul de votanți pe care-i vom avea astăzi la moțiunea de cenzură.
Dacă sunteți atât de sigur, de ce nu vreți să supuneți votului cele două propuneri? Eu, în calitate de lider de grup, vă cer să supuneți votului cele două propuneri, pentru că plenul este suveran și trebuie să dăm acest semnal, că această instituție respectă și opoziția, și puterea înțelege acest demers legitim al opoziției de a da cele două declarații. Vă rog să supuneți votului.
## **Domnul Florin Iordache:**
Domnule Șerban Nicolae, vă rog.
Fiecare grup parlamentar, o singură intervenție.
## **Domnul Șerban Nicolae:**
Domnule președinte, Stimați colegi,
Dacă a vorbit liderul unui grup care funcționează doar la Camera Deputaților, dați-mi voie să vă explic un lucru care ține de Senat și puteți verifica.
Până la începutul ședinței nu s-a înregistrat nici la biroul președintelui Senatului, nici la secretarul general al Senatului vreo astfel de solicitare.
Eu nu cred că doamna deputat Turcan a comis un fals atunci când a afirmat că s-ar fi depus. Sunt alte cazuri de fals și uz de fals mai notorii decât ăsta, dar, pentru că nu s-a depus, pentru că nu avem o asemenea solicitare și nu am văzut un asemenea text, eu vă rog să fiți de acord ca la proxima reuniune a Birourilor permanente reunite primele două puncte pe ordinea de zi să fie exact acestea.
Din verificările noastre, nu s-a depus la Senat.
Dacă vi se pare că Parlamentul funcționează în Camere reunite doar cu una dintre Camere, credeți-mă că vă înșelați. Mulțumesc.
## **Doamna Raluca Turcan**
**:**
Sunt depuse! Dovada este la domnul președinte!
## **Domnul Florin Iordache:**
## Mulțumesc.
Alt grup parlamentar, din cele care nu au intervenit? Bun.
Pentru a putea începe ședința...
De la Senat.
Da, domnul Cîțu, de la Senat. Un vorbitor de la fiecare grup parlamentar.
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal de la Senat.
Vă rog.
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Nu este un moment mai bun decât cel de astăzi să vorbim despre situația din economie, mai ales după ce s-a întâmplat ieri pe piața de capital, unde acționarii, care n-au nicio vină și au crezut în măsurile acestui Guvern, au pierdut 3 miliarde de euro.
De aceea vă cerem, pentru că plenul este suveran, vă cerem să supuneți votului cerința colegilor mei și să dezbatem înaintea moțiunii de cenzură cele două declarații. Mulțumesc.
Mulțumesc.
Alt grup parlamentar? Grupul USR din Senat.
Vă rog.
Un singur vorbitor, domnule Popescu.
Vă rog, domnule coleg.
Vreau să vă informez că solicitarea nu a fost depusă și la Senat.
Vă mulțumesc.
În primul rând, trebuie să subliniem că este hilar ca domnul Iordache și colegul de la Senat să invoce articole din regulamente care spun că trebui depuse documente cu un termen înainte, deoarece PSD și ALDE au instituit o cutumă să nu respecte aceste lucruri în niciun caz. Dar totuși la Senat se prezintă înainte de plen.
Deci nu este nicio diferență față de ceea ce dumneavoastră, călcând în picioare regulamentul, ați instituit ca regulă, de mai bine de doi ani, aici. Acesta este un subiect.
Al doilea subiect. Grupul parlamentar al USR solicită pauză de consultări de 30 de minute, conform regulamentului.
Mulțumesc.
Și sunteți obligați s-o acordați, conform regulamentului.
Cinci minute pauză de consultări.
E scris 30!
Am spus. Pauză de consultări – cinci minute.
PAUZĂ
Bun. S-a finalizat timpul de dezbatere. Vă rog să luați loc în bănci, să continuăm.
Rog colegii să ia loc în bănci.
Înțeleg că nu se dorește să se discute astăzi moțiunea? Vă rog să luați loc, să putem continua. Domnule Barna, vă rog.
Și continuăm.
Domnul Barna și rezultatul consultărilor dumneavoastră. Vă rog.
## **Domnul Ilie Dan Barna:**
Domnule președinte, Suntem într-o confuzie.
În primul rând, argumentul invocat de colegii de la Senat, că nu au fost depuse declarațiile și acolo, este un argument fals. Nici moțiunea de cenzură nu se depune la ambele Camere. Regulamentul prevede foarte clar că, dacă se depune la una din Camere, este depusă la Parlament. Nu avem normă procedurală, în niciunul din regulamente, care să ceară dubla depunere, și la Senat, și la Cameră, a unei declarații. Asta unu.
Revenind la art. 20, pe care, domnule președinte, văd că evitați să-l interpretați corect. Într-adevăr, la alin. (3) se spune: „În mod excepțional, în orice ședință comună, președintele Camerei Deputaților sau Senatului poate propune” – argumentul pe care-l invocați dumneavoastră – „pentru motive temeinice, modificarea ordinii de zi”, dar aceasta în situația în care există unanimitatea acordului liderilor de grup.
Pentru că alin. (4) face o distincție neechivocă și clară: „Motivarea cererii de modificare a ordinii de zi și/sau a programului de lucru se face printr-o singură luare de cuvânt, limitată în timp. În cazul în care există opinii contrare” – cum este situația acum – „se va da cuvântul câte unui singur vorbitor de la fiecare grup parlamentar, după care se vor supune votării propunerile formulate.”
Regulamentul e foarte clar, nu există niciun dubiu! Aveți obligația, fiindcă nu există un consens al liderilor de grup, să supuneți la vot această propunere de modificare a ordinii de zi. Acesta este regulamentul și trebuie respectat în integralitatea lui, nu în articole pe sărite.
Mulțumesc.
Mulțumesc. Domnule senator, vă rog. Domnul senator Valeca.
Mulțumesc, domnule președinte.
Colegii au făcut o dezinformare. Și, de aceea, pentru că s-a venit și cu aceste documente la pupitru... Deci cele două solicitări au fost depuse numai la Secretariatul General al Camerei Deputaților, cu nr. 2/11.541 din 20 decembrie, deci Senatul n-a fost informat, iar diferența este că moțiunea de cenzură s-a depus la Birourile permanente. Deci este o diferență totală. Aveți numărul aici. Uitați-vă și dumneavoastră unde ați depus moțiunea.
Deci Senatul nu a fost în cunoștință de cauză.
Ca urmare, nici noi nu susținem introducerea pe ordinea de zi.
Mulțumesc. Doamna Turcan.
Am spus – un vorbitor. Aveți două minute. Vă rog, doamnă.
După care voi supune votului ordinea de zi aprobată de Birourile permanente.
## **Doamna Raluca Turcan:**
Stimați colegi,
Când venim în fața dumneavoastră cu niște propuneri de procedură, într-un context politic parlamentar dificil, vă rog să ne credeți că ne asigurăm că regulamentul este literă de lege și îl respectăm întru totul.
Cele două declarații au fost înregistrate exact cu același tratament ca multe alte proiecte pe care le-ați votat dumneavoastră, cu votul, cu mânuța, cu cartela dumneavoastră, în Parlamentul României, fără ca vreodată cineva să spună că sunteți în afara Regulamentului comun al Camerei Deputaților și Senatului. Aici aveți dovada acestor documente pe care dumneavoastră le-ați votat și au fost transmise plenului.
Aceste două declarații, în plus, au fost înregistrate exact în același regim, pentru cei care nu cunosc atât de bine regulamentul, ca și moțiunea de cenzură, pentru că nu există Cabinetul BPR, există Secretariatul General al Camerei Deputaților sau al Senatului.
Așadar, în plus, art. 20 alin. (4), care spune foarte clar că dacă există opinii contrare sunteți obligați să supuneți votului. Dumneavoastră, dacă nu completați ordinea de zi, astăzi faceți un abuz, un abuz în plus față de ceea ce ați făcut până acum în această instituție, un abuz care demonstrează încă o dată că singura modalitate prin care dumneavoastră rezistați în funcții pe scaunele acestea este dată de forțarea legii, este dată de voia bunului-plac, este dată de un comportament de tipul „Fac așa pentru că vreau!”, așa cum a declarat și domnul Iordache: „Nu voi supune votului!” De ce să nu supună votului, dacă așa scrie în regulament? Păi, atunci,
desființați regulamentul! Aruncați la coș Constituția României și spuneți că România este dictatura PSD–ALDE!
Și punct! Asta este.
## **Domnul Florin Iordache:**
Mulțumesc.
O singură intervenție de grup parlamentar. Nu mai sunt.
Vot · Amânat
Discuții procedurale în legătură cu suplimentarea ordinii de zi
## **Domnul Vasile Daniel Suciu:**
## Stimați colegi,
Poate la Senat nu trăiți asemenea momente, cum le trăim noi la Camera Deputaților, mereu și mereu.
Realitatea este una singură. Vă temeți de propria moțiune de cenzură. Vă temeți ca astăzi să vedeți că sunteți cu foarte multe voturi în minus, pentru că ne-ați adus din nou proceduri noi, ne-ați băgat sub nas două declarații pe care, vezi Doamne, noi de azi-dimineață, de acum o oră și jumătate ar fi trebuit să le parcurgem, toți deputații și senatorii.
Și, pentru că, pur și simplu, nu vreți să discutăm propria dumneavoastră moțiune, vă solicit, stimate domnule președinte, pauză de consultări 10 minute și îi rog pe toți colegii PSD să iasă din sală.
Pauză de consultări 10 minute.
PAUZĂ
Vă rog să luați loc, stimați colegi, să putem continua ședința noastră.
Domnul Suciu Daniel. Vă rog.
Poate n-a fost rău neapărat să luăm o pauză, să ne mai liniștim puțin.
Stimați colegi,
Grupurile PSD și ALDE vă solicită să supuneți la vot ordinea de zi așa cum a fost ea aprobată în Birourile permanente reunite, adică cu unic punct pe ordinea de zi – dezbaterea și votul pe moțiunea de cenzură.
## **Domnul Florin Iordache:**
Asta voi supune, fără îndoială. Doamna Gorghiu, vă rog. Ultima intervenție.
Și
Vot · Amânat
Discuții procedurale în legătură cu suplimentarea ordinii de zi
## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
O să votăm această ordine de zi, însă să știți că așa se întâmplă când există lideri de grup neexperimentați și plini de pasiune, care vă scot colegii din sală.
A fost un gest stupid, din punctul meu de vedere, și vă solicit să acceptați să facem imediat după această ședință de plen, după votul la moțiunea de cenzură, o ședință de birouri reunite – Cameră, Senat –, pentru a discuta introducerea pe ordinea de zi a celor două declarații înregistrate de Partidul Național Liberal, susținute de ceilalți colegi din opoziție, care să fie discutate de urgență, într-o primă ședință de plen reunit.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Bun.
Vot · approved
Discuții procedurale în legătură cu suplimentarea ordinii de zi
Programul de lucru – dezbaterea moțiunii de cenzură – a fost aprobat.
Avem astăzi pe ordinea de zi, stimați colegi, dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură inițiate de 163 de deputați și senatori, în conformitate cu prevederile art. 113 din Constituție și ale art. 93 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului.
Nu au fost până în acest moment înregistrate cereri de retragere a semnăturilor.
Întreb plenul celor două Camere dacă există o astfel de cerere de retragere a semnăturii.
Nu există.
Am propus în Birourile permanente reunite timpii de dezbatere. Guvernului i se rezervă 60 de minute, pe care doamna prim-ministru le poate utiliza la începutul și la finalizarea dezbaterilor; Grupurile parlamentare ale PSD – 36 de minute; Grupurile parlamentare ale PNL – 16 minute; Grupurile parlamentare ale USR – 7 minute; Grupurile parlamentare ale UDMR – 5 minute; Grupurile parlamentare ALDE – 5 minute; Grupul parlamentar al PMP – două minute; Grupurile parlamentare ale minorităților naționale – 3 minute; deputați și senatori neafiliați – 5 minute.
Dacă sunt obiecții?
Dacă nu,
Vot · approved
Discuții procedurale în legătură cu suplimentarea ordinii de zi
Timpii au fost aprobați.
Rog liderii grupurilor parlamentare să depună la secretarii de ședință lista vorbitorilor.
Pentru prezentarea moțiunii de cenzură... Cine prezintă? Grupul USR sau cine?
Domnul Năsui?
Vă rog.
Vorbitorii?
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Stimată doamnă prim-ministru,
## Doamnelor și domnilor miniștri,
Aș vrea să încep prin a vă spune că această guvernare chiar ieri a dat foc, literalmente, economiei. Oricine a observat ce s-a întâmplat ieri la bursă, care – atenție! – afectează fiecare român, nu direct, ci indirect, pentru că bursa înseamnă investiții, înseamnă încrederea în România, înseamnă locuri de muncă, înseamnă capital...
Vă rog, citiți!
...fiecare român având de pierdut.
Domnule coleg, moțiunea! Vă rog.
Dați foc economiei și taxați în primul rând românii, pentru că orice taxă pe care v-o doriți s-o puneți, o puteți numi cum vreți, până la urmă...
## **Domnul Florin Iordache:**
Domnule coleg, vă rog, dați citire textului moțiunii!
Guvernul-marionetă al domnului dublu condamnat penal Liviu Dragnea trebuie să plece azi! Aceasta nu este o cerere a opoziției, ci este deja o urgență națională!
Grupul infracțional organizat condus de acest domn dublu condamnat penal, Liviu Dragnea, care s-a instalat la conducerea României și a slăbit statul de drept, ca să și-l supună și să supună fiecare instituție, într-un moment în care avem nevoie să fim puternici, trebuie să plece.
Afirmăm cu putere și cu toată responsabilitatea că este periculos pentru interesele naționale ca țara să rămână pe mâna acestui grup organizat, care distruge statul de drept și dinamitează stabilitatea politică și economică a României, într-un moment de instabilitate internațională. În momentele acestea aveam nevoie de o conducere puternică și una responsabilă, nu una care să aibă ca primă prioritate să distrugă justiția și să submineze economia națională, cum am văzut că se întâmplă.
Aceia dintre voi care vor încerca să salveze acest grup infracțional vor vota împotriva României și vor purta pe umeri o răspundere istorică. Pentru că alegerea pe care o veți face astăzi, doamnelor și domnilor, mai ales din PSD, ALDE și UDMR, va fi una între domnul Liviu Dragnea și România. Sperăm să alegeți cum trebuie!
Doamnă prim-ministru,
Pentru că această moțiune se referă la dumneavoastră, o să vă citesc un citat: „Programul de guvernare este lege; dacă nu o respecți te consideri demisionat! (...) Eu nu pot să-mi permit să vin cu un program de guvernare pe care românii să îl voteze și după aia să mai am curaj să merg pe stradă. Eu așa ceva nu fac!” Asta ne spunea nimeni altul decât domnul Liviu Dragnea în campania electorală. Ce e drept, acum nu cred că mai are curajul să meargă pe stradă, într-adevăr. Asta spunea acest personaj sinistru pentru România, care astăzi stă ascuns în propriul stat paralel și se pregătește, zi de zi, cu noi atacuri asupra statului de drept și asupra independenței justiției și a instituțiilor statului român.
Atunci când ați fost învestită, doamnă prim-ministru, documentul aprobat de Parlament se numea „Programul de guvernare 2018–2020”. Toate acțiunile Guvernului condus de dumneavoastră însă au transformat acest document, cu caracter de lege, în „Programul de guvernare de după anul 2021...”. De ce? Pentru că foarte multe dintre angajamentele dumneavoastră, dacă nu chiar toate, au efectul „după 2020”; în 2021, în 2022, creșterile de salarii, de pensii – stați să vedeți cum vor fi în legislatura următoare –, toate se întâmplă în viitor, și nu astăzi.
Salariile cresc după anul 2021. Pensiile cresc după anul 2022. Autostrăzile și căile ferate nu se construiesc decât după anul 2021. Construcția mult așteptatelor spitale regionale va începe tot după anul 2021. În acest context, de dispreț total față de programul cu care ați fost învestită, putem să considerăm că, în temeiul art. 103 din Constituția României, sunteți demisă de drept și puteți să vă încercați norocul încă o dată, dar după anul 2021, când tot ne promiteți marea cu sarea.
Față de o astfel de realitate, câți dintre cei care au fost sau sunt astăzi miniștri în Guvernul Dăncilă sau câți dintre cei care au votat pentru învestitura celui de-al treilea Guvern de paie al PSD–ALDE mai au curajul să iasă pe stradă, însoțiți sau nu de liderul lor spiritual, singurul cunoscător al programului de guvernare? Nu foarte mulți, dacă nu chiar niciunul. Din păcate, unii dintre actualii miniștri sau lideri ai coaliției de guvernare nu mai îndrăznesc să meargă nepăziți nici măcar pe coridoarele Parlamentului. Vedeți desfășurarea de forțe pe care o avem zilele acestea în fața clădirii și în clădire.
Dar cel mai mare protest din istoria acestei țări...
Domnule coleg, numai puțin!
...nu este în stradă.
Domnule Năsui, numai puțin! Moțiunea este publicată în Monitorul Oficial, avem și noi textul. Vă rog să citiți textul care a fost depus.
Vă rog, eventualele observații sau completări, la dezbaterile pe care le aveți dumneavoastră.
Domnule președinte, eu vă citesc exact textul care a fost depus.
Avem și noi textul.
Foarte bine! Urmăriți-mă și îl veți vedea, da?
Vă rog. Asta facem.
Dar cel mai mare protest din istoria acestei țări nu este în stradă. Este unul tăcut și permanent. Sunt cei 4 milioane de români care sunt nevoiți să plece, anume cei care au votat deja cu picioarele, cei care nu mai suportă politicile pe care le-ați desfășurat în ultimii ani.
Remanierile succesive nu au făcut decât să ne demonstreze că pentru un incompetent dovedit PSD–ALDE are cel puțin trei sau patru rezerve și mai slab pregătite, care sunt umilite și care sunt puse în față ca să-și ia castanele pe care dumneavoastră le împărtășiți.
Tinerii pleacă! 23% dintre tineri spun că au de gând să plece din țară în următorul an, iar aproape jumătate în următorii cinci ani. Astea sunt consecințele directe ale politicilor pe care le-ați desfășurat. Sărăciți de politicile voastre incompetente, nu doar românilor, ci chiar României îi este frică de viitorul ei!
Deși prin guvernele PSD–ALDE s-au perindat peste 70 de miniștri în mai puțin de doi ani, calitatea actului de guvernare a scăzut constant, de la un guvern la altul, efectele văzându-se în economie, în educație, în sănătate, în modernizarea țării și în toate miliardele de euro din fonduri europene gratuite pe care nu am reușit să le accesăm. Și, aici, trebuie să înțeleagă toți românii faptul că în România problema nu este de lipsă de bani, ci de lipsă de competențe în a atrage
banii pe care gratuit ni-i pune la dispoziție Uniunea Europeană. Ați utilizat remanierile guvernamentale pentru a păcăli populația că lucrurile se vor schimba în bine, de mâine, de poimâine sau chiar din 2021, dar acest lucru nu mai merge.
În fapt, împărțeala de scaune guvernamentale nu a fost decât rezultatul răfuielilor și al împărțelilor, în stil mafiot, între găști infracționale, în interiorul principalului partid de guvernare, Partidul Social Democrat. Ați girat o ultimă remaniere de guvern, însă constatăm că cei mai neperformanți miniștri stau în continuare bine țintuiți în scaunele lor, cei mai neperformanți, după înseși calculele dumneavoastră.
Pentru domnul Liviu Dragnea ați aruncat România într-o stare de instabilitate politică fără precedent după 1989!
Moțiunea depusă de opoziția parlamentară nu este numai împotriva unui prim-ministru extrem de slab, cu grave carențe de pregătire profesională, total inadecvat unei asemenea funcții, ales pentru că ar fi, chipurile, „neconflictual”. Moțiunea de cenzură este depusă împotriva întregului Guvern, care arată, de la o zi la alta, tot mai obez, cu 27 de ministere, peste 150 de secretari de stat și peste 90 de subsecretari de stat, cu toții plătiți regește din fonduri publice, din banii românilor care plătesc taxe și impozite în România, și care demonstrează o lipsă totală de performanță. Guvernul arată ca o agenție de ocupare a forței de muncă pentru șomeri greu de integrat în economia privată, pe care nu i-ar angaja nimeni. Cine nu se pricepe la nimic, în sfârșit are șansa să fie ministru în guvernele PSD–ALDE.
Doamna Carmen Dan, ministrul care a dirijat în miez de noapte tunurile cu apă, bastoanele și lacrimogenele împotriva cetățenilor români pașnici, împotriva copiilor și mamelor, pe care poliția și jandarmeria ar fi trebuit să-i apere, nu să-i gazeze, nu să-i brutalizeze, este, în opinia dumneavoastră, un asemenea ministru de apreciat? Vom vedea la vot.
Domnul Petre Daea, groparul zootehniei românești, care se plimbă prin târguri și degustă pastramă și must, în vreme ce sute de mii de porci sunt eutanasiați din cauza unei gestiuni complet incompetente a crizei porcine.
Domnul Tudorel Toader, această icoană la care se închină tot mai mulți condamnați din penitenciare și recidiviști eliberați prin planul de golire al dumneavoastră, este un alt mare sinistru, considerat ministru, pe care toți infractorii din România îl apreciază, iar oamenii onești se simt umiliți numai la auzul vocii Domniei Sale.
Domnul Eugen Teodorovici, care recent a dat foc economiei și bursei de la București, pentru că...
Domnule Năsui, vă rog frumos, citiți moțiunea așa cum este în Monitorul Oficial, altfel vă luăm cuvântul.
Acesta este textul din moțiune.
Nu este! Îl avem înregistrat.
Domnul Teodorovici vă este util ca trompetă antieuropeană, atunci când vreți să-i sancționați pe românii plecați la muncă în străinătate, pentru că au îndrăznit să creadă în programul de guvernare sau să protesteze împotriva Guvernului. I-ați trimis să propună guvernelor partenere restricții de neimaginat în calea libertății de circulație a lucrătorilor europeni. Disprețuiți și detestați românii care-și câștigă existența singuri, în străinătate sau acasă, și sunt independenți de politrucii pe care-i puneți în funcție sau de acoliții lor. Domnul Liviu Dragnea, care a condamnat România să fie condusă de cei mai incompetenți miniștri de la ministrul „Am fost un dobitoc”, Tudor Postelnicu, încoace!
Ați acuzat constant că nu vă lasă opoziția să guvernați, că state paralele sau dușmani închipuiți vă împiedică să faceți bine României! Noi nu v-am oprit decât zecile de legi neconstituționale, care ar fi făcut din statul român un stat de mâna a treia. Cât despre state paralele, cred că ar fi bine să vă întrebați șefii de partid, că ei erau aceia care pregăteau jumări, urechi fripte și șorici de Crăciun pentru statul paralel sau dădeau chefuri împreună cu acesta.
Propaganda pe care v-o construiesc consultanții străini, plătiți tot din banii românilor, poate să păcălească până la un moment dat, însă nu poate să îi păcălească pe români la infinit. Ar trebui să recunoașteți că nu ați demarat, în doi ani, niciun proiect consistent pentru România, ci ați făcut tot posibilul să schingiuiți sistemul de justiție, care dă mari dureri de cap liderilor dumneavoastră de partid.
În ce fel de țară din lume populația stă de aproape doi ani cu sufletul la gură și cu ochii pe clădirea Guvernului, de spaima că, într-o zi sau într-o noapte, Guvernul va goli pușcăriile de infractori printr-o simplă ordonanță de grațiere și amnistie? În nicio țară civilizată!
În ce stat european Guvernul se luptă cu îndârjire să dea tunuri financiare, să dea liber la furat din banii publici și să elimine cu totul din legile penale pedepsele pentru asemenea fapte? În nicio țară! Doar în România, sub guvernarea dumneavoastră.
În doi ani de zile ați legiferat pentru salvarea de la închisoare a unui singur om, fără să vă pese de vieților românilor cinstiți, pentru care, de fapt, nu ați făcut nimic. Ați eliberat anul trecut 10.000 de infractori din pușcării și ați făcut ca românii să se teamă, în casele lor, să nu fie tâlhăriți și omorâți! De ce? Ca să vă mutați câțiva prieteni politici, condamnați pentru corupție, de la răcoare înapoi în vilele lor de lux, la căldură. Iar acum vă pregătiți pentru o amnistie și grațiere, ca să-l faceți pe Liviu Dragnea prezidențiabil, să-i curățați cazierul și să vă gândiți că el vă va reprezenta cu succes în următoarele alegeri, dar nu v-ați gândit că de această măsură vor beneficia și alți criminali, violatori, tâlhari, traficanți de arme, droguri sau carne vie! România, sub măsurile dumneavoastră, va deveni oficial un rai al infractorilor și aceasta va fi reputația sa peste tot în lume.
Pentru domnul Liviu Dragnea puneți în pericol viața românilor cinstiți!
Doamnă prim-ministru,
Dacă în fața Parlamentului European, în fața foștilor dumneavoastră colegi ați spulberat până și mitul că ați fi pașnică și neconflictuală, declarând: „N-am venit aici să dau socoteală!”, să știți că, potrivit Constituției României, în fața Parlamentului României chiar trebuie să dați socoteală, pentru că aici nu vorbiți în fața opoziției sau a colegilor dumneavoastră, vorbiți în fața tuturor românilor. E păcat că după atâta vreme petrecută în Parlamentul European încă nu ați înțeles ce înseamnă apartenența noastră la Uniunea Europeană și cum ar fi arătat România fără să fie membru UE și NATO.
Doamnă prim-ministru,
Zi de zi, românii se trezesc dimineața, merg la muncă și plătesc taxe, impozite, accize și, grație dumneavoastră, și supraaccize. Chiar dacă unele venituri par a fi crescut scriptic, Guvernul îi lasă pe tot mai mulți români cu mai puțini bani în buzunar. Puterea de cumpărare a scăzut simțitor în ultimii doi ani, din cauza creșterii prețurilor la produsele de bază, la facturile pentru utilități și din cauza creșterii ratelor bancare.
Ați promis românilor prosperitate, dar 52% spun că trăiesc mai prost decât anul trecut, scumpirile și inflația le-au golit
buzunarele pe care voi pretindeți, cu mult cinism, că le-ați umplut cu bani. 66% dintre români declară că au dificultăți în a face față necesităților cu venitul pe care îl câștigă, iar 4,6 milioane de români pot fi considerați săraci, o treime dintre copiii și tinerii în vârstă de până la 18 ani trăind sub pragul sărăciei.
Acestea sunt problemele României, nu justiția.
Ați luat o țară care avea 0% inflație și ați dus-o până la 5% inflație. Lucrul acesta subminează economiile fiecăruia dintre noi și ale fiecărui român.
Domnule Năsui, iar spuneți... O updatați, așa..., sau nu sunteți de acord cu ce a depus PNL-ul?!
Asta este moțiunea, domnule președinte... Dacă m-ați lăsa să citesc...
Nu este așa! Vă rog să urmăriți textul!
Vă mulțumesc frumos. Este timpul alocat pentru această citire.
Vă mulțumesc.
Ați luat o țară care avea 0% dobândă și ați dus-o la 5%.
Ați făcut din ROBOR o adevărată sperietoare națională, deși aceasta este una dintre oglinzile incompetenței Guvernului condus de dumneavoastră. Oul, untul, brânza și covrigul au devenit bunuri de lux în România!
Avem astăzi cea mai dezechilibrată balanță comercială din ultimul deceniu. Importăm tot mai mult mâncare și produse de bază. Ne veți spune probabil că exporturile au crescut cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. Da, dar importurile au crescut cu 16%. Și deficitul acela comercial s-a adâncit. Iar cine spune deficit spune, de fapt, datorie și, până la urmă, asta ați creat pentru poporul român, mai multe datorii.
Modelul economic nociv impus de PSD–ALDE se caracterizează printr-un fals naționalism economic, pentru că în această perioadă aproape tot ce a produs economia românească în plus s-a cheltuit pe bunuri și servicii aduse din import. Antreprenorii români sunt în continuare tratați ca un dușman care nu trebuie lăsat să crească și să se dezvolte, cum vedem și din acțiunile dumneavoastră recente.
Doamnă prim-ministru,
Un lider al actualei coaliții de guvernare avea o zicală în urmă cu 10 ani: „Economia duduie!” A duduit așa de tare până a crăpat! Guvernul condus de dumneavoastră a accentuat dezechilibrele interne și externe, astfel încât toată lumea ne spune că suntem pe marginea prăpastiei și ar trebui să luăm măsuri ca să frânăm prăbușirea, nu să apăsam pe accelerație intrând într-un zid.
Credibilitatea Guvernului se vede în primul rând în ratele dobânzilor la care se împrumută România. Numai anul acesta se vor plăti 14 miliarde de lei pentru dobânzi, în creștere cu 4 miliarde față de momentul în care ați preluat guvernarea! Felicitări pentru această reușită! Stocul de datorie publică crește de la o lună la alta, fără să vă pese că ați ajuns să împrumutați și copiii încă nenăscuți. Ne apropiem cu viteză de o datorie de 400 de miliarde de lei, care poate să însemne mai mult decât poate duce România, în acest context nefavorabil și mai ales într-o viitoare criză care se anunță deja.
Ați venit la guvernare găsind o vistierie plină, pe care ați golit-o și chiar ați cheltuit bani în avans, pe anul următor, i-ați îndatorat pe români cu zeci de miliarde și nu ați construit nimic! Ce ați făcut cu toți banii pe care i-a creat economia și pe care i-a împrumutat este greu de spus! Nimeni nu vede creșterea economică nicăieri! Salariile au crescut pe hârtie, prețurile au crescut mai mult. Iar pentru cei mai mulți angajați ceea ce au câștigat a fost complet anulat de inflație. Majorările de pensii au fost spulberate de creșterile de prețuri, iar copiii aproape că nici nu mai există pentru politicile guvernamentale.
Ați împrumutat bani de la organismele financiare internaționale, chiar dacă dobânzile au crescut foarte mult. Ați împrumutat bani și de la băncile din România, lăsând astfel mai puțin capital pentru mediul privat și lăsându-l pe acesta fără sursele de finanțare pentru dezvoltare. Ce bancă mai creditează azi un IMM sau un plan de business îndrăzneț, atunci când Guvernul vine și aspiră toate resursele disponibile de pe piață?
V-ați mai împrumutat și de la populație, pentru că nimeni nu mai are încredere să împrumute acest Guvern. Ați ajuns să confiscați până și banii companiilor profitabile, dar nu profitabile pentru că sunt conduse de dumneavoastră, ci pentru că au niște monopoluri pe mână.
Să ne ferească bunul Dumnezeu de o frânare bruscă a economiei, căci voi ați tăiat centurile de siguranță și le-ați aruncat pe geam. Ați spart până și pușculița copiilor și ați consumat banii din ea!
V-ați bătut joc de peste 3.000 de primari, indiferent de culoarea lor politică, cărora le-ați furat 13 miliarde de lei din excedente, adică agoniseala pentru investiții realizată în anii trecuți, și i-ați trimis pe aceștia să se împrumute la dobânzi uriașe, ca să plătească facturile la utilități; i-ați păcălit pe aleșii și funcționarii din administrația locală cu majorări de salarii, fără să le dați și banii necesari, și apoi le-ați spus să se descurce fiecare după cum poate.
Ați știut încă de anul trecut că banii alocați din impozitul pe venit vor scădea de la 20,5 miliarde lei în 2017 la 15,7 miliarde lei în 2018, deși aceste resurse ar fi trebuit să crească, pentru că Guvernul le-a crescut cheltuielile și prețul facturilor de bază. I-ați înșelat pe reprezentații comunităților locale că le acordați 100% din impozitul pe venit, însă la numai câteva zile de la această promisiune, doamnă prim-ministru, ați dat un punct de vedere negativ proiectului opoziției care ar fi făcut acest lucru.
Doamnă prim-ministru,
Și chiar și domnule Teodorovici,
Mai țineți minte amendamentul pe care l-ați susținut pentru Bugetul de stat 2018? Exact acesta era, să se ducă 100% din banii pe impozitul pe venit la autoritățile locale. Acum, că sunteți ministru, ați întors vesta și v-ați schimbat opinia.
Domnule Năsui, iar derapați. Vă rog frumos reveniți la text.
## **Domnul Claudiu Iulius Gavril Năsui:**
## Da, da. Mulțumesc frumos.
Doamnă prim-ministru,
O vorbă cinică, pe care noi am refuzat să o credem, sună cam așa: „Educația n-are rost... Guvernul te vrea prost!”. Văd că dumneavoastră ați îmbrățișat-o și acționați în consecință. Stau mărturie chiar actele și faptele Guvernului pe care îl conduceți. De pildă, Guvernul tot semnează acorduri peste acorduri cu sindicatele din învățământ, participă la ceremonii și promite că va curge „lapte și miere” în toate școlile. Dincolo de această fațadă însă, adevărul este cu totul altul – în școli nu mai vin nici măcar copiii, iar profesorii și părinții nu mai cred în promisiunile dumneavoastră, pe care le reîncălziți în fiecare an.
Ați promis 2.500 de creșe și grădinițe, dar s-au construit numai două școli! Iar asta în doi ani.
Tinerii nu văd în școală o rampă de ajutor pentru viitor! În acest moment, unu din patru tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani este în afara pieței muncii. 43% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani trăiesc în risc de sărăcie. Rata de părăsire timpurie a școlii este de 26,6% în zonele rurale și de 17,4% în orașele mici și în suburbii. Când ai unu din trei elevi de clasa a VIII-a care nu reușește să treacă examenul de evaluare și o jumătate de generație care nu poate să obțină o diplomă de bacalaureat, devine tot mai clar de ce tinerii aleg să plece din țară.
Prin tot ceea ce faceți, nu faceți decât să forțați tinerii să abandoneze școala și chiar țara! Ar fi fost bine ca astăzi școlile să fi fost renovate și să discutăm despre construirea de laboratoare, de biblioteci, despre reînființarea cabinetelor medicale sau înființarea centrelor de performanță. Din păcate, noi ne punem întrebări dacă sunt suficienți bani pentru plata salariilor!
Toate acțiunile Guvernului PSD–ALDE s-au circumscris acțiunilor de imagine ale miniștrilor, nicidecum îmbunătățirii activităților didactice și stimulării performanței. Astfel:
Ați virat bani fără licitații și cu încălcarea legii – peste 24 de milioane de lei – direct în conturile Editurii Didactice și Pedagogice, pentru a edita manuale pline de greșeli și care au ajuns cu mare întârziere pe băncile școlilor.
Ați amânat plata contribuțiilor sociale pentru angajații din învățământ, atunci când ați constatat că nu mai sunt suficienți bani pentru plata salariilor profesorilor.
Ați sancționat financiar universitățile cu tradiție, punându-le în situația de a renunța la unele programe de masterat sau doctorat. Practic, universitățile au fost avertizate că, dacă vor critica deciziile ministerului, vor suferi consecințele.
Ați pus la cale și o amnistie pentru plagiatori – pentru că se știe că această problemă este una de care suferiți mulți dintre voi –, deși toată societatea românească vă cere să faceți curățenie în mediul academic, și nu să iertați plagiatele.
Așa arată învățământul românesc în Anul Centenarului Marii Uniri, sub o guvernare PSD–ALDE: fără direcție, fără viziune și soluții, dar cu cinci miniștri în doi ani și cu unu din cinci copii care nu a fost la școală niciodată. Ați pus în funcții cei mai incompetenți miniștri ai educației și ne-ați condamnat copiii la migrație! Toate proiectele de lege legate de educație au rămas doar pe hârtie.
Doamnă prim-ministru,
Am înțeles foarte bine de ce nu vă pasă de starea sistemului de educație. Dar haideți să vorbim și despre sănătate!
Atâta vreme cât majoritatea șefilor și colegilor dumneavoastră de partid, atunci când strănută, dau repede fuguța în străinătate să se trateze, avem o problemă.
Miniștrii PSD–ALDE nici măcar nu au curajul să treacă pragul unui spital din România, pentru că știu foarte clar că de la ușă există riscul să se îmbolnăvească, din cauza bacteriilor care mișună nestingherite prin spitalele de stat din România! Spitalele de stat sunt un teren de luptă, un teatru de război între microbi, nesimțire, neglijență și corupți. Dinspre minister nu există niciun plan de acțiune pentru scăderea ratei de infecții intraspitalicești; deși din lumea medicală mai multe voci cu experiență și autoritate în domeniu indică măsurile care ar trebui luate pentru a stopa acest flagel național, nimic nu se face. În acest caz nu vorbim doar de incompetență și lipsa fondurilor, vorbim, pur și simplu, de rea-voință și nepăsare.
Moartea pândește în spitalele românești, de la prunci abia născuți și până la vârstnici. 23 de bebeluși au fost infectați cu stafilococ auriu, multirezistent la antibiotice, în Maternitatea Giulești, închisă acum temporar pentru renovare. Dar renovările provizorii nu sunt o soluție pentru infecțiile nosocomiale din spitalele țării. Situația este foarte dramatică, o știm și de la medicii din străinătate care au îngrijit victimele incendiului din Colectiv și care s-au îngrozit văzând ce este la noi.
La trei ani de la Colectiv, după mari promisiuni electorale, avem doar 11 paturi pentru arși și niciunul dintre acestea nu este conform standardelor europene modeme. Avem promisiuni electorale pentru alte șase centre de arși în țară, care au și cadrul legal și banii de la Banca Mondială pentru a fi construite. Azi avem două clădiri finalizate, la Iași și la Timișoara, dar complet nefuncționale, din cauza achizițiilor întârziate. Celelalte patru există doar pe hârtie.
Deci aici, iarăși, nu mai vorbim nici măcar de corupție, ci de rea-voință.
Deși aveți bani cu nemiluita în bugetul Uniunii Europene, tocmai pentru a moderniza spitalele existente, pentru a construi spitale regionale de mare capacitate și pentru a le dota în mod corespunzător, nu ați reușit nici măcar să întocmiți proiectele de finanțare pentru a cere acei bani.
În ciuda promisiunilor electorale, Guvernul PSD–ALDE, prin cei doi miniștri, Florian Bodog și Sorina Pintea, a mai ratat o țintă a programului de guvernare – construirea celor trei spitale regionale, de la Iași, Craiova și Cluj. Pe 1 august, la șase luni de mandat, doamna Pintea afirma că a depus cererea de finanțare la Bruxelles, anunțând totodată că a reușit deblocarea finanțării celor trei spitale regionale. În luna imediat următoare, cele trei ministere implicate în proiect, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Dezvoltării și Ministerul Sănătății, sunt informate de DG REGIO că finanțarea din exercițiul financiar 2014–2020 a celor trei spitale regionale nu mai este posibilă, urmând ca procesul să fie reluat abia în exercițiul bugetar 2021–2027.
În mod cert nu vom avea niciun spital regional de stat mulți ani de acum încolo, iar, doamnă Sorina Pintea, ne dezinformați cu bună-știință, întreținând cu cinism speranța românilor din aceste regiuni.
Doamnă prim-ministru,
Sub guvernarea PSD–ALDE, România înregistrează cel mai mare deficit de infrastructură din Uniunea Europeană, fie că vorbim despre autostrăzi, fie că vorbim despre cale ferată. În continuare stau nefolosiți 6,8 miliarde de euro, bani europeni din POIM pe perioada 2014–2020, aflați la dispoziția României. În continuare dați vina pentru eșecul major de la acest capitol pe birocrația de la Bruxelles sau pe „lenea constructorilor”.
Faptul că autostrada Sibiu–Pitești, singurul segment lipsă din coridorul IV paneuropean, este la același stadiu – adică zero – sau faptul că Autostrada Unirii, Târgu Mureș–Iași–Ungheni, a fost complet abandonată și trecută pe parteneriat public-privat, doar ca să mimați preocuparea, este tot vina celor de la Bruxelles oare?
Dar celelalte țări care au făcut absorbție extraordinară, cum ar fi Polonia, oare nu a trebuit să se ocupe tot cu birocrația de la Bruxelles? Ei de ce au reușit?
Nu, stimați guvernanți, aceasta este doar expresia incompetenței voastre, care pare să fie nemărginită! Și asta pentru că nu aveți niciun interes să implementați proiecte majore de infrastructură, care să scoată din izolare comunități întregi și care să conecteze regiunile istorice între ele și, mai departe, întreaga țară la rețeaua europeană de transport.
La capitolul transporturi pe calea ferată suntem la ani-lumină distanță de ceea ce vedem în spațiul comunitar, iar degradarea continuă a infrastructurii feroviare și învechirea materialului rulant, adică locomotive și vagoane, aceasta... Aici e de menționat că CFR Călători se laudă cu modernizarea a două vagoane, din totalul de 400 previzionate
pentru modernizare, în condițiile în care Autoritatea pentru Reformă Feroviară are la dispoziție – țineți-vă bine! – 252 de milioane de euro din POIM 2014–2020, pe care se chinuiește să-i atragă, dar nu reușește.
Pentru tot dezastrul de la transporturi, pentru prăbușirea acestui sector, care este speranța relansării unor regiuni întregi, cum este regiunea Moldovei, încercați să pasați responsabilitatea la Bruxelles. Ați început un adevărat război cu partenerii europeni, în care, conform retoricii mincinoase a celui dintâi consilier al dumneavoastră, domnul Darius Vâlcov, dușmanii străini sunt cei care nu lasă Guvernul să dezvolte infrastructura. Ați deschis un front de luptă cu lumea occidentală, care se va întoarce ca un bumerang împotriva guvernării pe care o patronați. Dar aici este vorba despre România, despre românii ale căror speranțe le-ați îngropat odată cu promovarea acestei politici falimentare.
Acest delir antieuropean este oglinda guvernării Dăncilă! Modelele de guvernare ale acestui Guvern sunt la est de România, pentru că acolo sunt prietenii acestui Guvern. Satisfacerea interesului domnului Dragnea sau al domnului Vâlcov este pusă mai presus pentru acest Guvern decât interesul legitim al românilor de a avea acces la o infrastructură modernă și dezvoltată!
Dați cu piciorul la banii europeni gratuiți pentru infrastructură, pentru că nu puteți cheltui cinstit și legal aceste sume. Preferați PPP-urile, care sunt o pace și din care puteți ciupi cât doriți. De aceea ați impus un întreg portofoliu de proiecte de investiții care să se facă prin aceste PPP-uri, în mod netransparent și discreționar.
Incompetența acestui Guvern a fost confirmată recent de rectificarea bugetară negativă, prin care Ministerul Transporturilor a pierdut 1,6 miliarde de lei – cea mai mare sumă, un miliard de lei fiind tăiat chiar de la capitolul „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile”, deci fonduri europene.
Doamnă prim-ministru,
Justiția nu este nici despre domnul Dragnea, nici despre domnul Tudorel Toader! Justiția este despre o societate matură și dezvoltată, care să funcționeze după reguli și după valori. Fără o justiție independentă, fără o justiție funcțională, nu vom putea spera la nimic bun în țara aceasta! Domnia Voastră nu ați respectat niciuna dintre obligațiile asumate în fața Parlamentului, în temeiul art. 103 din Constituția României! Ați promis: „Justiție în slujba cetățeanului!” și negați aceasta prin ceea ce ați făcut în justiție și prin ceea ce vreți să faceți ca să v-o aserviți.
Pentru a recâștiga încrederea populației în sistemul de drept, v-ați obligat să asanați legislația, v-ați obligat să faceți evaluarea legislației României și reașezarea ei pe alte baze, începând de la studiile de impact până la cunoașterea legii de către cetățeni și aplicarea de către autoritățile publice a legii, exact așa cum apare ea, v-ați angajat să restrângeți numărul de acte normative, să codificați pe domenii de activitate și să eliminați normele metodologice din legi.
Ce ați făcut în locul acestor măsuri? Ați adus sute de modificări Codului de procedură penală, Codului penal, legilor justiției și ați adoptat OUG-uri în dispreț față de Parlament și Constituție. Ați generat zeci de sesizări de neconstituționalitate admise de către Curtea Constituțională. Normele metodologice nu numai că nu au dispărut, dar nici măcar nu le mai adoptați la timp, făcând ineficient tot procesul legislativ! Nu a existat niciun demers de asanare normativă și, mai mult decât atât, participarea ministrului justiției la legiferarea prin delegare legislativă a generat o sporire a neîncrederii cetățenilor în sistemul de drept.
Instanțele de judecată sunt în continuare supraîncărcate cu cauze de soluționat, supraîncărcare care se datorează și lipsei de calitate a actelor normative pe care dumneavoastră le dați. Practica unitară este un țel care este atins cu întârziere și arareori, numai datorită exercitării competențelor legale de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Adoptarea unor texte neclare, ambigue are drept cauză și activitatea desfășurată de către ministrul justiției și secretarii de stat, activitate caracterizată prin neparticipare la procesul legislativ, superficialitate și obediență față de conducerea Partidului Social Democrat.
Ați alocat doar 60% din fondurile necesare pentru continuarea proiectului de investiții în penitenciare și de modernizare și extindere, acolo unde locațiile permit. Sunteți în conflict deschis cu personalul din închisori, din cauza neplății drepturilor salariale și a neasigurării condițiilor materiale pentru desfășurarea activităților specifice.
Sistemul de probațiune funcționează la cote de avarie, numărul foarte mare de dosare aflate în gestiunea fiecărui consilier de probațiune face imposibilă atingerea scopului urmărit de către legiuitor, cel de a reduce recidiva și de a mări gradul de reinserție socială a celor condamnați și eliberați. Strategia de reintegrare socială nu are un corespondent în activitățile organizate de Ministerul Justiției și instituțiile publice implicate. Ca urmare, gradul de recidivă nu a scăzut.
V-ați obligat să extindeți numărul de instanțe specializate în materie comercială, de la trei, câte sunt acum – Cluj, Pitești și Târgu Mureș, la 15, respectiv în București și în reședințele de județ în care funcționează curți de apel, instanțe unde își vor desfășura activitatea judecători specializați.
V-ați obligat să înființați o instanță-pilot în materie de contencios administrativ și fiscal, care să funcționeze în capitala țării.
Unde sunt aceste instanțe, doamnă prim-ministru? Ați renunțat la ele? Oricum, ceva în direcția aceasta nu ați făcut.
V-ați propus, luând în calcul progresele României și atingerea anterioară a referințelor, reperele inițiale ale MCV, să cooperați cu Comisia Europeană pentru ridicarea MCV în mandatul actualei Comisii. Ce ați reușit? Un dezastru! Avem cel mai prost raport MCV și avem chiar o rezoluție a Parlamentului European care condamnă modificările din justiție.
Toate acestea sunt motive pentru care vă rugăm să votați pentru demiterea acestui Guvern și pentru oprirea acestui dezastru de guvernare, care se întâmplă în România, din ultimii doi ani.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Șerban Constantin Valeca:**
Vă mulțumesc. Luările de cuvânt? Din partea Guvernului, doamna prim-ministru. Vă rog, aveți cuvântul.
## **Doamna Vasilica Viorica Dăncilă** _– prim-ministrul_
_Guvernului României_ **:**
Doamnelor și domnilor parlamentari, Stimați colegi,
Am citit cu atenție textul moțiunii dumneavoastră. Încă din start, aș fi vrut să cred că puteți da dovadă de onestitate. Cereți onestitate Guvernului, dar înșivă dumneavoastră ați inserat în moțiune lucruri pe care aceasta nu le avea. Vă mărturisesc că mi-a fost foarte greu să înțeleg logica acuzațiilor și argumentele contradictorii.
Înțeleg pe deplin că moțiunea de cenzură este un exercițiu democratic pe care opoziția îl are la îndemână. Este bine că există și este bine că îl folosiți. Dar mă așteptam să tratați cu seriozitate acest instrument pe care îl aveți.
Cu tot respectul, stimați parlamentari ai opoziției, este un text profund neserios. Mă așteptam să vă respectați, în primul rând, pe dumneavoastră! Să aveți o minimă considerație față de logică și față de rolul pe care îl aveți ca opoziție! Să vă respectați datoria pe care o aveți față de cei care v-au votat.
Vă dau un exemplu. Mă criticați pentru schimbările de miniștri făcute în guvernele dinaintea mea. Ce să vă răspund la asta? De ce a făcut remanieri domnul Tudose sau domnul Grindeanu? Cred că trebuie să îi întrebați pe dânșii!
Eu vă pot răspunde de mandatul meu, de miniștrii pe care i-am înlocuit eu. Am dat aceste explicații. Vreți să le repet? Vă mai repet o dată. Pentru că fiecare ministru pe care l-am numit avea o obligație clară, un parcurs strict, pe care trebuia să îl realizeze. I-am schimbat pe cei care au rămas în urmă! Ce ați fi vrut să fac? Să îi mențin? Păi chiar dumneavoastră ne criticați că nu respectăm întru totul programul de guvernare!
Hotărâți-vă! Ce vreți de la acest Guvern? Să țină sau să nu țină în funcție un ministru care nu dă rezultatele așteptate? Îmi spuneți că un ministru nu e bun, iar apoi îmi reproșați că l-am schimbat! Nu mai înțeleg! Dar este mai puțin important ce cred eu, ce înțeleg! Problema este că nu vă mai înțeleg cetățenii!
Tot timpul l-ați criticat pe domnul ministru al transporturilor, domnul Lucian Șova. Când l-am propus spre remaniere, ați devenit susținătorii săi!
Scopul unui guvern nu este să țină locurile calde pentru miniștri. Scopul unui guvern este să realizeze ce s-a promis în campania electorală. Și vă spun cu toată răspunderea: voi schimba oricâți miniștri va fi nevoie ca să facem ceea ce este scris în programul de guvernare.
M-ați criticat că am încredere în doamna Carmen Dan. Ce ar trebui să fac? Să o remaniez și pe dânsa? Sau nu...
Sau nu ar fi bine, pentru că aș depăși cota de remanieri stabilită chiar de dumneavoastră? Eu vă spun însă că nu o remaniez, în niciun caz pentru motivele pe care le-ați invocat dumneavoastră.
Când am citit critica dumneavoastră împotriva doamnei Carmen Dan am avut senzația că citesc o moțiune împotriva Guvernului Macron, nu împotriva Guvernului Dăncilă. Că asta am văzut recent la Paris – tunuri cu apă, bastoane, gaze lacrimogene.
Dar dumneavoastră nu vedeți acest lucru. Dumneavoastră vorbiți de Europa, dar vreți o Europă cu două viteze: ceea ce e permis în alt stat membru să nu fie permis în România. Și, atunci, cum vă susțineți țara, stimați parlamentari ai opoziției? Îmi cereți să îl schimb și pe ministrul Daea. Sunteți siguri?
Eu vă mai pot lăsa timp să vă consultați între dumneavoastră. Și poate vă consultați și cu fermierii români. Poate, înainte de a cere demisia domnului Daea, vorbiți și cu cei care și-au primit pentru prima oară subvențiile la timp și chiar în avans de la ministrul pe care dumneavoastră acum vreți să-l schimbați! Poate vorbiți și cu românii care au cultivat tomate și care au beneficiat de sprijinul acestui Guvern și al domnului ministru Daea! Poate vorbiți cu miile de fermieri care au beneficiat de apă gratuită, de extinderea sistemului de irigații, de programul antigrindină! Vorbiți chiar și cu crescătorii de porci care au fost afectați de pesta porcină și care și-au primit despăgubiri pentru nenorocirea care i-a lovit!
În ceea ce privește criticile dumneavoastră legate de agricultură, îmi pare rău să remarc că vă contraziceți în același paragraf. Pe de o parte, susțineți că locul 1 în Europa la producția de floarea-soarelui și de porumb nu ar fi rezultatul unor politici ale Guvernului, ci doar al ploilor dese date de Dumnezeu. Dar chiar în fraza următoare spuneți că seceta pedologică a împiedicat fermierii să are. Ce să mai înțeleagă românii din moțiunea dumneavoastră, stimați colegi din opoziție? Au fost ploi dese sau a fost secetă? Hotărâți-vă! Pentru că, oricum o dați, tot nu vă iese!
Dacă a fost secetă, atunci înseamnă că producțiile bune din agricultură sunt și rezultatul extinderii rețelei de irigații și al apei gratuite asigurate fermierilor.
Deci mai gândiți-vă și în privința domnului Daea! Mai aveți timp să vă pronunțați în moțiunile viitoare pe care le veți depune.
Îl criticați public pe domnul ministru Tudorel Toader pentru reforma justiției pe care a gestionat-o și pentru modul în care acționează pentru a pune capăt abuzurilor în justiție.
Dragii mei colegi din opoziție, haideți să fim sinceri! Cred că, dacă ar fi un vot secret pentru menținerea sau remanierea domnului Tudorel Toader, voturile în favoarea domnului ministru ar fi cu mult peste majoritatea pe care o avem noi în Parlament. Știți bine că mulți dintre dumneavoastră sunteți foarte bucuroși de ceea ce a făcut domnul ministru Tudorel Toader. Haideți să fim sinceri! Și în rândurile dumneavoastră au fost persoane care au fost cercetate abuziv, chiar dacă mai puține decât în PSD, pentru că nu dumneavoastră ați fost ținta principală a acestor abuzuri.
Nu vă face bine această atitudine de fațadă! Mă refer, în primul rând, la PNL, care ar trebui să apere individul în fața abuzurilor statului, cum au fost cele din justiție – care este esența liberalismului. Mai bine v-ați preocupa de încălcările grave ale drepturilor omului.
Cât privește pregătirea domnului ministru Eugen Teodorovici, ar fi suficient să vă reamintesc perioada când dânsul era la Comisia pentru buget din Senat; când încă susținea puncte de vedere venite din partea colegilor din opoziție, dumneavoastră aveați o părere foarte bună despre dânsul.
## Stimați colegi,
Ați atins în moțiune un subiect pe care nu aș fi crezut că veți mai avea curajul să îl aduceți în fața opiniei publice – situația pe care ați creat-o în Parlamentul European prin emisarii dumneavoastră care au cerut ca România să fie sancționată pentru lucruri care se întâmplă peste tot în Europa.
Îmi reproșați faptul că la Strasbourg le-am spus oficialilor europeni că, în calitate de prim-ministru al unui stat suveran, cu drepturi egale, nu am venit acolo să dau socoteală în fața lor. Nu cred că România trebuie să dea socoteală în fața altor state. Dimpotrivă, cred că România trebuie să fie tratată cu respect în Uniunea Europeană.
Dar, dacă tot ați adus vorba, vă întreb eu: dumneavoastră cui dați socoteală la Bruxelles? Cum a fost posibil ca nouă europarlamentari ai dumneavoastră, nouă români pe care i-ați trimis în Parlamentul European, să voteze împotriva României?! Este cel mai rușinos vot care s-a dat vreodată! Cu atât mai mult cu cât era cu doar câteva zile înainte ca România să împlinească 100 de ani de la Marea Unire!
Eu dau socoteală în fața Parlamentului României și în fața românilor. Din acest motiv mă aflu astăzi aici. Dar nu voi da niciodată socoteală în afara țării pentru lucruri care țin strict de suveranitate și de demnitatea care trebuie arătată României!
## Stimați colegi,
Am văzut că sunteți în continuare preocupați de cât de mult se împrumută România. Nu am văzut însă această preocupare atunci când ați fost la guvernare și ați contractat cel mai mare împrumut pe care l-a făcut România după 1989 – 20 de miliarde de euro.
Cum a fost atunci? A fost stabilitate? Serios acum, de ce deschideți acest subiect al îndatorării României? Chiar nu vă avantajează! Când ați fost la guvernare, ați triplat nivelul
de îndatorare al României, de la 12,4% din PIB la 36,9% din PIB.
În schimb, la noi a scăzut, de la 37,3%, lăsat de Guvernul tehnocrat, la 35%, în septembrie 2018.
Nu vă mai uitați doar la valoarea împrumuturilor! Uitați-vă și la creșterea PIB – câte 20 de miliarde de euro în fiecare an al guvernării noastre!
Vă recomand să nu mai intrați în subiecte care nu vă avantajează. Dacă tot aveți acest instrument democratic, al moțiunii de cenzură, tratați-l totuși cu seriozitate! Faceți-vă mai bine temele! Uitați-vă pe datele Eurostat! România are a patra cea mai mică datorie dintre țările Uniunii Europene.
O altă critică, pe care nu o înțeleg și care vă pune într-o postură delicată, este cea privind majorările de pensii și salarii. La moțiunea trecută ne-ați acuzat că mărim iresponsabil veniturile românilor, acum ne spuneți că le mărim doar pe hârtie. Ce să înțelegem? E prea mult sau prea puțin?
Eu nu știu la ce date vă uitați când spuneți că ceea ce s-a majorat a fost anulat de inflație. Dumneavoastră nu vă uitați la datele periodice de la Institutul Național de Statistică? Dacă nu le aveți, vă promit că vi le trimit eu.
Acolo scrie că, doar în cele 10 luni ale mandatului meu, puterea de cumpărare a crescut cu aproape 8%. Asta înseamnă că majorările de pensii și salarii au fost cu opt puncte peste rata inflației. Asta înseamnă că, în mod real, românii au mai mulți bani în buzunare și pot cumpăra mai multe lucruri decât anul trecut.
Constat că în continuare susțineți, în moțiune, că nu mai sunt bani de pensii și salarii. Spuneți că, din acest motiv, nu am fi amânat plata contribuțiilor pentru angajații din învățământ. Nu mai reiau explicația cu decalarea datei de salariu ca urmare a faptului că plata acestora se face prin inspectorate, așa cum și-au dorit dascălii, și nu prin consiliile locale.
Dar mă surprinde că dumneavoastră insistați obsesiv pe ideea că nu sunt bani pentru plata pensiilor și a salariilor. Reluați ideea că vrem să creștem prea mult pensiile, de la 6% din PIB, în 2018, la 11% din PIB, în 2022. Iarăși ne spuneți că noi creștem din pix salariile, că le creștem fără nicio logică economică.
Eu chiar nu vă înțeleg. V-ați propus deja să pierdeți alegerile viitoare? Transmiteți două mesaje negative românilor despre dumneavoastră. Eu chiar cred că asta vă reprezintă.
Unul este că, în opinia dumneavoastră, salariile și pensiile au crescut prea mult. Deci, dacă dumneavoastră ar fi să veniți la guvernare, ați opri creșterea de venituri pe care noi le-am prevăzut pentru anii următori, conform Legii salarizării unitare și Legii pensiilor.
Al doilea mesaj negativ este că, atunci când susțineți că nu mai sunt bani de pensii și salarii, le spuneți, de fapt, românilor că, dacă ar fi să veniți dumneavoastră la guvernare, ați tăia din nou pensiile și salariile, astfel încât să se încadreze în veniturile despre care spuneți că sunt insuficiente.
Deci iar vă puneți într-o postură dezavantajoasă. Practic, le spuneți românilor că alternativa dumneavoastră de guvernare este de a opri majorările de venituri pe care noi le-am programat în anii următori și chiar de a tăia pensiile și salariile, ca să vă încadrați în buget.
Date fiind aceste lucruri, eu sunt convinsă că cei mai mulți români care ne privesc acum își doresc să nu treacă moțiunea, pentru că perspectiva pe care le-o propuneți, dacă ați veni la guvernare, îi îngrozește, mai ales că au mai trecut odată prin tăieri de venituri pe care le-ați făcut chiar dumneavoastră. Am văzut în moțiune un fel de evaluare a majorărilor de pensii. Din calculul dumneavoastră reiese că pensiile ar fi scăzut. Eu nu îmi dau seama cum calculați, dar constat că mereu, când faceți astfel de calcule, vă dă cu minus. Așa ați calculat și când ați fost la guvernare și tot cu minus v-a dat. Doar că atunci a fost cu minus în buzunarele oamenilor.
Astăzi, din fericire, în guvernarea noastră, plusul este în buzunarele românilor, iar minusul, doar în moțiunea dumneavoastră.
În ce privește guvernarea noastră, vă asigur că atunci când pensionarii se uită pe fluturașul de pensie văd cu plus. Și, oricât de mult încercați dumneavoastră să spuneți că albul e negru sau că plusul e minus, adevărul este unul singur. Pensia medie a fost în octombrie 2018 cu 9,6% mai mare decât era în urmă cu un an, deci cu mult peste rata inflației.
Faceți, de asemenea, o confuzie gravă când spuneți că am înghețat pensiile de la 1 ianuarie 2019.
Vă amintesc că în 2017 pensiile au crescut de două ori:
- o dată, în ianuarie, când au fost indexate conform
- prevederilor legale;
– a doua oară, la 1 iulie, când a fost devansată majorarea care ar fi trebuit să aibă loc la începutul acestui an.
Tot așa, în 2018, la 1 iulie, am devansat creșterea care ar fi trebuit să aibă loc în ianuarie 2019, iar la 1 septembrie vom face, cu trei luni mai devreme, majorările care ar fi trebuit să aibă loc în ianuarie 2020.
Deci nu s-a amânat plata pensiilor, ci s-a devansat. Și nici nu au înghețat, nici au scăzut pensiile, cum susțineți dumneavoastră, ci au crescut mai mult decât era prevăzut în lege, conform programului nostru de guvernare. De fiecare dată, creșterile au fost cu mult peste indexarea cu rata inflației și cu 50% din creșterea salariului mediu brut.
Și în privința pensiilor le spuneți românilor că noua lege, pe care tocmai am adoptat-o, care le aduce creșteri consistente de pensii în următorii ani, nu poate fi pusă în aplicare. Da, nu poate fi pusă în aplicare de dumneavoastră. Deci asta este alternativa dumneavoastră – dacă veniți la guvernare, opriți creșterile de pensii!
Vă spun cu toată prietenia – pensionarii care ne privesc acum își doresc din tot sufletul să nu treacă această moțiune!
Dragi colegi,
Nu voi comenta afirmațiile dumneavoastră despre reforma justiției, din simplul motiv că legile la care vă referiți au fost adoptate în Parlament, nu prin ordonanță de urgență, așa cum s-a întâmplat în guvernarea Cioloș, și nici prin angajarea răspunderii Guvernului, cum s-a întâmplat în guvernarea PNL, cu ministrul justiției Monica Macovei.
Deci, nefiind implicat Guvernul, nu am ce să vă răspund la toată teoria pe care ați dezvoltat-o în această privință în moțiune.
Guvernul s-a implicat doar după adoptarea acestor legi, pentru a introduce în legislație unele recomandări ale Comisiei de la Veneția.
Deci iar vă contraziceți. Pe de o parte, ne-ați criticat că nu ținem cont de Comisia de la Veneția, iar, când am modificat legislația ca să introducem recomandările Comisiei de la Veneția, tot supărați sunteți, că am făcut-o prin ordonanță de urgență.
## Stimați parlamentari ai opoziției,
Sincer, nu cred că are rost să mergem mai departe în această analiză a moțiunii dumneavoastră. Mi-aș fi dorit să văd mai multă seriozitate, coerență și sens logic în demersul dumneavoastră. Dar, la orice pagină deschizi moțiunea, dai peste o contradicție, peste o inadvertență.
Mă voi opri și la obiecțiile dumneavoastră privind investițiile făcute de Guvernul pe care îl conduc – nu pot lăsa neamendate neadevărurile pe care le spuneți în legătură cu acest subiect.
Vă prezint două cifre care cred că sintetizează foarte bine realitatea.
În primele 10 luni ale mandatului meu, investițiile publice din buget sunt mai mari cu peste 40% față de anul trecut. Deci investițiile publice nu au scăzut, ci au crescut.
La fel, investițiile străine directe au atins cea mai ridicată valoare de după criză – 4,6 miliarde de euro, cu aproape 10% mai mult față de aceeași perioadă din anul 2017.
Iar, ca să nu mă acuzați că mă ascund după cifre, vă pot prezenta lucruri concrete:
Prin PNDL I și PNDL II, în 2018 s-au finalizat:
- 54 de obiective pentru alimentare cu apă, din 25 de județe;
- 37 de rețele de canalizare, în 27 de județe;
– s-au reabilitat drumuri județene în județele Bacău, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Giurgiu, Ilfov, Olt, Satu Mare și Teleorman, precum și 185 de drumuri comunale și străzi în 14 județe.
Tot prin acest program s-au modernizat și s-au construit: – 48 de creșe și grădinițe – nici pe departe doar două, așa cum susțineți dumneavoastră;
- 117 școli;
- 6 unități sanitare;
- au fost finalizate investiții în iluminatul public din 40 de
- localități, din 18 județe.
Sintetic, în anul 2018 au fost finalizate 365 de obiective de investiții din PNDL I și 157 de obiective de investiții din PNDL II.
Tot la dezvoltare locală, în 2018 s-a finalizat modernizarea energetică a 341 de ansambluri de locuințe și s-au construit 132 de unități locative sociale.
Vă spun cu prietenie: aceste investiții nu pot fi văzute din birou. Vă invit să mergeți prin țară, să vedeți care este realitatea!
În acest an s-au investit 560 de milioane de lei în amenajarea, consolidarea și realizarea de diguri, pe o lungime de 253,4 km de albii de râu.
Au fost recepționate 96 de obiective de investiții din toate bazinele hidrografice din România, de pe râurile Someș, Crișuri, Mureș, Olt, Jiu, Siret. Vă invit să consultați la Ministerul Apelor și Pădurilor lista completă a regularizărilor și îndiguirilor!
Aș mai menționa 22.000 de hectare împădurite în acest an, dar probabil că pentru dumneavoastră acest lucru nu reprezintă o investiție.
În privința căilor ferate, spuneți că lucrările în acest domeniu vor începe abia în 2021. Vă informez, domnilor parlamentari, că lucrările au început deja. În anul 2018 s-au modernizat 144 km de cale ferată. Dacă vă interesează detalii, vă pot trimite lista completă.
În sectorul rutier spuneți că nu s-a făcut nimic în privința autostrăzilor. Vă contrazice din nou realitatea. Să vă dau câteva exemple.
- autostrada Sebeș–Turda – lotul 3 – 12,5 km;
- autostrada Sebeș–Turda – lotul 4 – 16,3 km;
- autostrada Gilău–Nădășelu – 9,7 km;
- autostrada București–Ploiești – nod centură București,
- nod Moara Vlăsiei și intrarea în București – 7 km _(Vociferări. Aplauze.);_
- autostrada Câmpia Turzii–Ogra–Târgu Mureș – lotul 2 –
- 10,1 km;
- autostrada Câmpia Turzii–Ogra–Târgu Mureș – lotul 1 –
- 3,6 km
; lotul 2 – Iernut–Chetani – 1,2 km.
Vreau să vă spun că mă bucură aplauzele dumneavoastră.
Față de PNL – 0 km de autostradă –, înseamnă ceva. Mă bucură susținerea dumneavoastră.
Tot în anul 2018 s-au semnat contracte pentru 331 km de autostrăzi și drumuri expres, la care vor putea începe lucrările de construcții încă din a doua parte a anului viitor.
Acum câteva zile s-a terminat prima etapă a procedurii de atribuire a contractului de parteneriat public-privat pentru autostrada Ploiești–Comarnic–Brașov. S-au înscris cinci consorții de mari firme internaționale, care doresc să construiască și să opereze această autostradă. Știu că trebuie mai mult, de aceea avem acest obiectiv în 2019. Și, pentru că tot ați criticat parteneriatul public-privat, iată că realitatea vă contrazice și de această dată.
Investiții în metroul bucureștean. În anul 2018 a fost finalizată magistrala 4, secțiunea Parc Bazilescu–Străulești.
Agricultură. Nu aș vrea să închei capitolul investiții fără să mă refer la cele din agricultură, pentru că spuneați că, în lipsa rețelei de irigații și pe secetă, oamenii nu puteau să are pământul.
Sper să vă lămuriți dacă până la urmă a fost secetă sau au fost multe ploi. Dar, până atunci, vă lămuresc eu ce a făcut Guvernul pe care îl conduc, în această privință.
În cadrul Programului național de irigații au fost reabilitate 47 de obiective, iar suprafața irigată a depășit un milion de hectare. Investițiile s-au concretizat în:
– 3.487 stații de pompare pregătite, din care 336 în funcțiune;
– 470 stații desecare;
- în 2017–2018 s-au pus în funcțiune 10 amenajări de
- irigații nepuse în funcțiune de peste 20-25 de ani;
– s-a pus la dispoziția fermierilor apă gratuită, în peste 1.000 de kilometri de canal.
Prin Programul „Dezvoltarea sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor” au devenit funcționale 60 de puncte de lansare, care acoperă peste 870.000 de hectare, din care 26 de puncte de lansare noi, în județele din sud, sud-vest și vest.
Prin Programul Național de Dezvoltare Rurală au fost realizate investiții în mediul rural și vă prezint câteva componente:
– 12.783 de tineri fermieri sprijiniți financiar, din care 2.649 de tineri fermieri din zona montană – asta referitor la acuzația dumneavoastră că nu facem nimic să-i determinăm pe tineri să nu mai plece din țară; iată că facem;
– 705 tineri antreprenori sprijiniți financiar prin PNDR;
– 304.069 hectare teren agricol unde s-au reabilitat sistemele de irigații ale organizațiilor udătorilor de apă pentru irigații;
- 3.359 km de drumuri comunale modernizate;
- 2.759 de noi IMM-uri dezvoltate în mediul rural;
- 718 km de drumuri forestiere modernizate;
- 1.689 km de rețea de alimentare cu apă în mediul rural;
- 2.909 km de rețea de canalizare în mediul rural;
- 189 de unități de procesare noi;
- 6.158 de noi locuri de muncă;
- 745 km de drumuri agricole înființate și modernizate;
- 319 proiecte de investiții în unități de învățământ din
- mediul rural;
- 614 proiecte de investiții în cămine culturale din mediul
- rural.
Sunt cifre care arată realitatea, dar faptul că nu vorbiți cu oamenii, că nu mergeți pe teren și că aveți rea-credință vă împiedică să le vedeți.
Aș mai putea continua, dar cred că e suficient pentru a vă face o impresie generală și pentru a realiza că, în pofida celor spuse în moțiune, în România se fac investiții, iar în anul care urmează veți vedea o accelerare și mai mare în acest domeniu.
V-am prezentat aici doar un bilanț rezumativ. Următorul o să fie și mai bun și îl voi prezenta la moțiunea viitoare. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc, doamnă prim-ministru. Încep dezbaterile. Grupul parlamentar al PNL are 16 minute. Doamna deputat Raluca Turcan.
## **Doamna Raluca Turcan:**
Stimați colegi,
Doamnă prim-ministru Viorica Dăncilă,
Astăzi aveați șansa unui discurs onest, dar nu onestitatea este criteriul pe baza căruia domnul Liviu Dragnea v-a desemnat prim-ministru, ci obediența și faptul că executați fără să crâcniți toate deciziile care distrug România.
Nu vă iluzionați și nu mai marșați pe abordarea împăciuitoare, întrucât românii nu vor fi niciodată solidari cu hoții și cu reprezentanții lor, fie că sunt avocați sau prim-miniștri!
Răul pe care l-ați făcut din momentul inserării dumneavoastră la Palatul Victoria este insurmontabil. Și pentru răul acesta dumneavoastră veți plăti. Românii vă vor sancționa. Pentru că toate funcțiile sunt vremelnice și istoria îi consemnează fie pe cei care fac foarte mult bine, fie pe cei care fac foarte mult rău. Iar dumneavoastră ați făcut și faceți foarte mult rău acestei țări.
Zi de zi, de doi ani de zile, ați transferat fractura propriilor corupți asupra sistemului judiciar! Zi de zi, în ultima perioadă, transferați fractura incompetenților asupra economiei românești, a firmelor private, a cetățenilor care muncesc în această țară.
Doamnelor și domnilor, această moțiune are 163 de semnatari, din 233 de voturi necesare pentru a trece și pentru a scăpa de acest Guvern incompetent. Nu sunt puțini cei care spun că această moțiune n-are nicio șansă să treacă.
Dincolo de orice socoteală în avans a voturilor pro și contra, avem datoria să ne uităm spre cei care ne-au ales și care ne-au trimis fie pe băncile guvernamentale, fie pe băncile Parlamentului. Iar cetățenii din această țară, românii, indiferent de etnia lor, își doresc ca acest Guvern să plece. Românii din această țară ar vota această moțiune de cenzură. Și asta este realitatea de la care trebuie să plecăm.
Și dumneavoastră aveți șansa să optați. Să fiți de partea poporului sau să fiți de partea celor cu interesele..., să apărați în continuare interesele domnului Liviu Dragnea și interesele celor care v-au pus pe acele funcții, în dispreț față de ceea ce așteaptă cetățeanul de rând.
Și, dacă nu credeți în analize, în sondaje, mergeți printre oameni! Cât de des ați mers printre oameni, în ultima perioadă, fără să primiți huiduieli? Nu aveți curajul.
Și, din nefericire, aveți șansa să curmați această suferință pe care poporul român în momentul de față o resimte. O resimte exact acolo unde există energie creatoare, exact acolo unde există dorință de a face lucruri frumoase – așa cum sunt mulți aleși locali care au atras fonduri europene care se regăsesc în infrastructura mare, care au renovat dispensare, școli, au atras turiștii, au crescut calitatea vieții. Acestea sunt energii pozitive, pe care dumneavoastră le sugrumați cu această guvernare incompetentă.
Există soluții pentru ca României să-i meargă mai bine și suntem la un vot de ele, iar societatea și economia astăzi, după această moțiune de cenzură, ar putea primi un balon de oxigen.
În primul rând, în locul unui prim-ministru incompetent și obedient, am putea avea un prim-ministru responsabil și devotat _(Vociferări.),_ care să transmită mai ales tinerei generații mesajul că merită să înveți în țara aceasta, dacă vrei să accezi în elita societății.
Mai mult decât atât, mi se pare devastator pentru tânăra generație să aibă un prim-ministru care este subiect de bancuri pe WhatsApp, un președinte al celui mai important partid de guvernare care este personaj principal în jocul de-a spânzurătoarea sau pe Florin Iordache, care este subiect de glume pentru copilașii care învață în clasele primare înjurături cu degetele.
Aceasta este țara în care ne-ați adus dumneavoastră cu acest Guvern. Există soluții și o să vă spun trei idei, pe care puteți să le rețineți, ca să știți că României îi poate fi mai bine.
1. Dacă mâine acest Guvern n-ar mai fi în funcție, am putea sta la masă cu demnitate cu Comisia Europeană și Parlamentul European, pentru a atrage fonduri europene care să se regăsească în autostrăzi, pentru a avea spitale județene și regionale care să înceapă să se construiască de mâine, nu din anul 2021.
Am chema investitorii și le-am spune că nu mai punem biciul pe ei de fiecare dată când Guvernul eșuează, că le garantăm o lege predictibilă, că le creăm un mediu competitiv, în raport cu sectorul public, care este leneș și care scurge energiile guvernamentale.
Am chema, de asemenea, reprezentanții administrației publice și le-am garanta că le lăsăm resurse de dezvoltare, resurse cu care să construiască ei înșiși în comunitățile lor, fără să le schimbăm legea și să le punem presiuni suplimentare.
Închei spunându-vă despre soluția unui guvern suplu, cu 15 miniștri, cu un buget pe care vi-l punem la dispoziție, pentru că n-ați fost capabili să-l depuneți până acum în termenul legal.
Acestea sunt soluții care de mâine ar putea schimba România, iar dumneavoastră nu mai aveți niciun motiv, aveți doar pretexte, eventual, să nu votați această moțiune, pentru că unora le e bine și pentru că nu pot să supraviețuiască politic dacă nu se fac preș în fața domnului Liviu Dragnea.
Partidul Național Liberal alege salvarea României!
Partidul Național Liberal condamnă scufundarea ei și servirea României intereselor unui grup de corupți care astăzi, din nefericire, a confiscat întreaga țară!
În continuare, de la Grupul PNL, domnul senator Cîțu. Vă rog, domnule senator.
## **Domnul Florin Vasile Cîțu:**
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Ăsta da tupeu, doamnă premier, să veniți să vorbiți de anul viitor, ce vrea să facă PNL, când încă nu ați prezentat un buget. Vă spunem noi că un guvern PNL are 15 ministere și, da, pleacă acasă toți sinecuriștii PSD–ALDE. Vă spunem că din prima zi pleacă acasă. Așa se reduc cheltuielile.
Doamnă prim-ministru,
## Stimați colegi,
Cred că nu a fost un moment mai oportun ca acum să depunem o moțiune de cenzură. Această moțiune vine după un an în care Guvernul Dragnea–Vâlcov–Dăncilă și-a bătut joc de Centenar și a divizat societatea românească, într-un fel în care numai Ceaușescu a mai făcut-o. Acest Guvern trebuie oprit astăzi, pentru că altfel își va bate joc, cu siguranță, și de președinția Consiliului Uniunii Europene.
De doi ani, guvernele Dragnea au ținut sub asediu România. Atacurile la justiție au fost primele, au urmat cele asupra economiei. Dar, sub guvernarea dumneavoastră, doamnă premier, aceste atacuri s-au întețit. Bineînțeles, disperarea își spune cuvântul.
Și, de fapt, ce doresc Liviu Dragnea și gașca lui? Foarte simplu! Să fure și să nu plătească pentru asta! Asta au fost învățați și nu vor să se schimbe! Dar pentru asta aveau nevoie de o diversiune în economie și, concomitent cu atacul la justiție, au început atacul împotriva sectorului privat, cu capital românesc sau străin. Au atacat pe toată lumea. Mai întâi au amenințat și apoi au atacat.
V-ați tot lăudat cu creșterea economică, dar unde este această creștere economică?
Aveți nevoie de supraacciză, impozitați contractele part-time, contribuții la dividende și la chirii, ați introdus TVA defalcat și tot nu vă ajung banii de pensii și salarii, trebuie să vă împrumutați. Și, cel mai rău, ați luat banii de la investiții și educație, ca să plătiți aceste pensii și salarii.
Doar în 2018 ați luat de la companiile de stat 1,9 miliarde de lei, pentru a închide deficitul sub 3%, și acum vă rugați de doamna Corina Crețu să vă treacă pe fonduri europene proiecte care n-au avut finanțare de la UE.
Atacați sectorul privat, dar nu spuneți nimic despre companiile de stat, care anul trecut au avut datorii de 3,5 miliarde de lei la bugetul de pensii și 7 miliarde de lei la bugetul general consolidat. Banii aceștia de ce nu-i luați, doamnă premier?!
Nu-i așa că nu v-a zis Vâlcov și de aceea situația este atât de gravă?!
Haideți să vă spun eu de ce dăm această ordonanță a lui Teodorovici, care va rămâne în istorie ca groparul economiei, și nu degeaba. Înțeleg că în PSD îi spuneți „Minte puțină”.
Luând în considerare că, în situația neadoptării acestor măsuri în regim de urgență, deficitul bugetar în 2019 va depăși pragul de 3% din produsul intern brut, acesta atrage după sine – tot dumneavoastră spuneți în ordonanță – procedura de infringement.
Eu le recomand tuturor românilor care au pierdut bani pe bursă și ieri, și astăzi să-l dea în judecată pe Teodorovici și să-i ceară despăgubiri. Acolo sunt banii lor, acolo i-au pierdut și de acolo să-i ia.
Și nici nu aveați cum să nu aruncați economia în haos. Ați lăsat economia pe mâna unor traficanți. La ce să ne așteptăm de la oameni care atacă sistemul economic, care se comportă ca niște traficanți columbieni, ascunzând banii prin ziduri și prin cimitire?!
Și ați mai atacat ceva – diaspora! Nu numai prin retorică. Ați ordonat să fie bătuți doar pentru că demonstrau pașnic împotriva Guvernului.
Urâți din tot sufletul diaspora. Îi urâți pentru că știți că acești oameni reprezintă un pericol real pentru voi. Ei știu cum arată o societate normală, o societate dezvoltată și nu vreți ca aceste informații să ajungă în România și vreți să rămână captivi cetățenii cărora le plătiți pensii și salarii.
Ne cereți mereu să colaborăm, dar și acum va fi ca de fiecare dată. Cei care fură nu vor să plătească pentru asta!
Nu avem cum să colaborăm cu hoții!
Pentru mine nu există în coaliția de guvernare, în Guvern, oameni buni și răi. Există doar corupți și complicii lor. Mulțumesc.
Vă mulțumesc. Domnul Roman.
Mai aveți cinci minute, Grupul PNL.
## **Domnul Florin Claudiu Roman:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,
Pe procedură, vreau să vă reamintesc că, în urmă cu 29 de ani, la Timișoara, curgea sângele românilor noștri, pentru ca astăzi noi să putem trăi în libertate, atât cât mai avem. Prin urmare, o să vă solicit, stimați colegi, să păstrăm un moment de reculegere.
Vă mulțumesc.
Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace! Doamnelor și domnilor colegi,
Partidul Național Liberal a depus această moțiune împotriva celui mai catastrofal prim-ministru pe care l-a dat România.
O spun românii despre dumneavoastră, doamnă Dăncilă, că sunteți un analfabet funcțional și este o rușine pentru noi să știm că suntem conduși de un prim-ministru considerat de peste 70% dintre români a fi un analfabet funcțional. 70% dintre români vă cer să plecați!
În urmă cu 29 de ani am scăpat de Ceaușescu; am scăpat de dracu’ și am dat de ta-su, pe care-l cheamă astăzi Liviu Dragnea.
Doamnă prim-ministru,
Vă rog, sincer, să vă priviți în oglindă. Acolo o să-l vedeți pe domnul Dragnea și o să mai vedeți că sunteți mânjită pe mâini cu sângele românilor.
Mai întâi, pe 10 august. Și îmi pare rău că nu i-am văzut astăzi, alături de Carmen Dan, pe prietenii ei de suflet. Unde sunt Sindile, Cazan, „fantoma albă”? Probabil prin jurul Parlamentului. Sunt oameni care și-au gazat și bătut propriul popor.
PSDragnea a început să guverneze cu bulanul. Ați vărsat sânge nevinovat și la un moment dat cei vinovați veți plăti pentru asta.
Acum torpilați justiția și vreți să transformați instituțiile în bulan. Mă uit în ochii dumneavoastră, doamnă Dăncilă! Vă puteți uita? Și vă întreb: credeți în Dumnezeu?
Puteți dormi liniștită noaptea?
Nu vă bântuie chipurile românilor bătuți în 10 august cu bestialitate?
V-ați mânjit mâinile cu sânge! Ați umplut străzile României cu criminali, cu violatori și tâlhari care ne atacă copiii pe stradă, doar ca să-i scăpați pe corupții voștri de pușcărie!
Ați distrus destine și vieți!
Dacă mai credeți în Dumnezeu, ascultați cu atenție ce m-a rugat să vă transmit Denisa Savu, tânăra pe care v-am arătat-o în acele imagini.
Citez: „După această întâmplare nefericită din viața mea, la care nu mă așteptam nicio secundă, nu mă mai simt deloc în siguranță. Nu aveam problema asta până acum! Sunt studentă, am cursuri până târziu și îmi este frică să merg singură, îmi este teamă tot timpul, nu mă mai simt în siguranță. Am practicat judo și eram puternică. Nu pot înțelege de ce acel om era liber! Nu am fost prima lui victimă. Viața mea nu mai este ce-a fost. Sper din tot sufletul ca nimeni să nu treacă prin ce am trecut eu.”
Și o să vă spun și ce a spus tatăl acestei copile: „Cei care l-au eliberat mai repede, pe regimul compensatoriu, sunt la fel de vinovați ca cel care mi-a atacat fata. Să se gândească mai bine doamna Dăncilă și domnul Toader când eliberează criminali, violatori și tâlhari! Acum a fost copilul meu – mesajul e pentru dumneavoastră –, mâine poate fi copilul vostru!”
Alungați oamenii cinstiți din țară și o umpleți cu criminali, cu violatori, cu tâlhari și nimeni nu mai este în siguranță!
V-am spus, doamnă Carmen Dan, că nu avem patrule și îmi spuneați că fabulez.
Mai dormiți liniștită noaptea, când știți că hoții zburdă cu tâlharii și cu criminalii?
Vă mai întreb o dată, doamnă Dăncilă, chiar credeți în Dumnezeu? Sau pentru dumneavoastră Dumnezeu înseamnă Liviu Dragnea?!
Chiar nu aveți remușcări?!
## **Domnul Florin Iordache:**
Vă mulțumesc.
Grupul USR, șapte minute.
10 secunde. Vă rog.
10 secunde v-am dat.
## **Domnul Florin Claudiu Roman:**
Închei prin a vă spune că pentru asta nu veți fi iertată niciodată!
Cereți iertare românilor și dați-vă demisia! Este singura cale de ieșire onorabilă!
România, trezește-te!
Mulțumesc. Grupul USR. România, respectați și regulamentul!
N-ați înțeles nimic.
Grupul USR, vă rog. Domnul Barna. Aveți șapte minute.
## **Domnul Ilie Dan Barna:**
Iarna aceasta ar fi trebuit să fie cel mai fericit moment din istoria noastră, ca națiune.
La 100 de ani de Românie, suntem o națiune închegată, cu cea mai mare parte a teritoriului între granițele ei. Suntem membri ai celei mai puternice alianțe de securitate. Suntem membri ai familiei europene și avem un parteneriat cu cea mai puternică democrație.
Înaintașii noștri ar fi fost, probabil, foarte mândri de noi, ca națiune, unde am ajuns în 100 de ani.
Dar astăzi România a ajuns să fie condusă de un infractor condamnat penal și de un prim-ministru care are dificultăți să citească textele pe care i le pun alții în față.
Tot ce au clădit generațiile dinaintea noastră, tot acest context extraordinar de favorabil și norocos pentru o națiune, la care au muncit milioane de români, este pus în pericol astăzi de tupeul, reaua-credință și incompetența regimului Dragnea–Dăncilă.
Fiecare zi și fiecare oră pe care cuplul Dragnea–Dăncilă o petrece la conducerea României reprezintă o amenințare pentru viitorul nostru, ca națiune.
Soluția? Soluția este înlăturarea acestui Guvern de la conducerea României!
Nu mai există nicio îndoială, chiar nu mai există nicio îndoială că țara merge într-o direcție greșită. Așa-numitul program de guvernare este ficțiunea pe baza căruia ați vânturat, precum grâul, Executivul României în ultimii doi ani – peste 70 de miniștri și trei premieri s-au perindat în doar doi ani, într-o democrație care se pretinde funcțională.
Nu am verificat, dar este foarte probabil că ne aflăm deja în Cartea Recordurilor la exemple de proastă guvernare.
Apoi, lipsa de performanță a Guvernului este direct proporțională cu mărimea aparatului guvernamental pe care l-ați creat. Funcțiile în Executiv nu au nicio legătură cu competența. Sunt doar sinecuri bine plătite, într-un guvern a cărui prioritate zero este cum să scape penalii de pușcărie.
Ați promis – și am văzut intervenția, doamnă premier –, ați promis spitale, autostrăzi, un învățământ performant, prosperitate pentru toți românii. Nu s-a făcut aproape nimic! În schimb, inflația, ROBOR-ul și deficitul comercial al țării sunt în creștere accelerată, iar acum două seri ați furat României 3 miliarde de euro, toată creșterea bursieră din ultimul an a dispărut, printr-un ministru al finanțelor care s-a dovedit o paiață ridicolă în mâinile a doi condamnați tocmai pentru furt de bani publici.
Este momentul să ne trezim sau, cum frumos spun colindele în aceste zile, este momentul să vă treziți! Vremea e să vă treziți, domnilor din PSD și ALDE!
Să înlăturăm impostura, incompetența și hoția și să repunem țara pe drumul bun! Să le creăm oportunități românilor și mai ales să le arătăm că-și pot îndeplini destinul și în țara lor!
Am ajuns în al doisprezecelea ceas. A venit momentul să-i spunem răspicat acestui grup infracțional condus de Liviu Dragnea că „Pe aici nu se trece!”.
De fiecare dată când românii au avut gândul ăsta, am câștigat. Să ne uităm cumva în trecut și să urmăm exemplul înaintașilor noștri.
În vara lui 1917, mii de soldați, cu prețul propriei vieți, i-au spus dușmanului la Mărășești, Mărăști sau Oituz că „Pe aici nu se trece!” și am câștigat țara la care visau milioane de români.
În decembrie 1989 – și unii ați fost acolo –, la Timișoara, apoi poate la București, la baricadă, au fost cei care au înfruntat gloanțele regimului comunist, cu același gând – „Pe aici nu se trece!” –, și jertfa lor este astăzi libertatea noastră, de aici, din această sală.
Acum aproape doi ani românii au ieșit în stradă împotriva Ordonanței nr. 13, pentru că primul dintre guvernele lui Liviu Dragnea a încercat într-o noapte să ne fure viitorul și infractorul nu s-a lăsat. Dar voința oamenilor a fost mai puternică, pentru că românii au spus de atunci și continuă să o facă – nu vrem să fim o nație de hoți! Nici gazele lacrimogene, nici tunurile cu apă sau bastoanele jandarmilor nu ne-au înfrânt voința.
Pe aici nu se trece, domnilor din PSD și ALDE!
România a fost făcută de cei care nu au stat deoparte, iar astăzi chiar este rândul nostru, al celor din Parlamentul României, cei trimiși de oameni, să le apărăm interesele.
Dragi colegi,
Trebuie să fim responsabili față de memoria înaintașilor noștri și față de românii care ne-au trimis aici. Moțiunea aceasta nu mai este de câteva zile – și știți foarte bine asta –, nu mai este despre lupta politică dintre putere și opoziție, ci este chiar despre viitorul dumneavoastră și al copiilor dumneavoastră și despre adevăratul interes național al României.
Guvernul Dragnea–Dăncilă chiar trebuie să plece! Este o prioritate pentru România.
Mulțumesc.
Vă mulțumesc.
În continuare, dau cuvântul domnului deputat Kelemen Hunor, Grupurile parlamentare ale UDMR.
Aveți cinci minute.
Domnule Hunor, dacă veți depăși timpul, continuăm din timpul PSD.
## **Domnul Kelemen Hunor:**
Mulțumesc pentru generozitate. Stimată doamnă prim-ministru,
Stimați domni vicepreședinți ai Camerei Deputaților și Senatului,
Stimați colegi senatori și deputați,
Ne apropiem de sfârșitul anului, de sfârșitul sesiunii parlamentare de toamnă și este firesc să apară și o moțiune de cenzură.
Principiul „sesiunea și moțiunea” funcționează și în anul 2018, cu mici nuanțe, comparativ cu anii precedenți.
Această moțiune s-a născut puțin mai greu. Anunțată în prima zi din septembrie și depusă după nenumărate amânări și ocazii ratate, totuși s-a întâmplat în aceste ultime zile, o ocazie bună să vorbim despre Guvern, despre activitatea Executivului.
De altfel, acesta este și scopul moțiunii – analiza, critica Guvernului și încercarea de a înlătura Executivul, pe de o parte, apărarea și explicarea activității Executivului, pe de altă parte.
Și aici sunt nevoit să fac o mică paranteză. Faptul că unul dintre liderii opoziției nici acum nu a înțeles acest lucru este regretabil. El se folosește de această ocazie să se alăture corului penibil din care făcea parte și Vadim și unde exista un cântec simplu: „UDMR și ungurii sunt de vină. Ei sunt problema, de 29 de ani!” Am auzit acest lucru încă din primele zile de după Revoluție, stimate domnule coleg. Știm că din cauza noastră nu avem autostrăzi. Știm că din cauza noastră nu avem nici astăzi bunăstarea dorită. Se cunoaște, de 29 de ani, că din cauza noastră educația și cercetarea au rămas în secolul XX, iar oamenii fug din țară și probabil că tot din cauza noastră am intrat cu întârziere în Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană.
Dacă nu am fi fost noi, România ar fi fost paradisul absolut, o țară traversată în lung și în lat de autostrăzi, cu căi ferate și trenuri de mare viteză, de la Constanța până la Oradea, cu creștere economică formidabilă, cu cercetare care țintește secolul XXII și am fi intrat în marea familie europeană și nord-atlantică chiar în primul an de după Revoluție.
Colegul nostru pune etichete de diferite tipuri și cu asta crede că a rezolvat propria neputință politică.
Am o rugăminte modestă. Haideți să nu ne mai etichetăm unii pe alții! Nici noi nu spunem despre partidul condus de dumneavoastră ceea ce spune legenda urbană. Nu spunem că ați fi un partid de securiști, nu spunem că sunteți soldații băieților cu ochii albaștri.
Dar să ne întoarcem la moțiunea de cenzură.
De la bun început vă spun ce vom face și apoi vă voi și explica decizia noastră.
Grupul nostru nu va vota această moțiune de cenzură și nu va vota nici împotriva moțiunii.
Nu vom vota împotriva moțiunii, fiindcă nici noi nu suntem mulțumiți de activitatea Guvernului. A trecut un an de când acest Guvern este în funcție și au trecut doi ani de când ați câștigat alegerile, stimați colegi.
În doi ani de zile, la capitolul „Descentralizare” nu s-a întâmplat nimic. De ce, vă întreb.
Rata absorbției fondurilor europene, mai ales din POIM, este scandalos de redusă. Dacă administrația centrală nu este în stare să folosească acești bani – și după doi ani de zile constatăm că nu este în stare –, atunci ar trebui să cereți, pe principiul flexibilității, realocarea a măcar 3 miliarde de euro pentru POR.
Autoritățile locale au proiecte, sunt pregătite să investească în tot ce înseamnă creșterea nivelului de trai la nivelul comunităților locale.
Bugetul pe anul 2019 nu este gata. Vă întrebăm și noi – de ce? Ce așteptați? De ce lăsați țara și autoritățile locale cu câteva zile înainte de anul nou să nu aibă posibilitatea de a implementa proiectele de anul viitor?
Și încă ceva. Acest proiect de ordonanță de urgență, care, la modul general, vrea să reglementeze câteva chestiuni fiscale, și nu numai, iarăși, cu câteva zile înainte de sfârșitul anului, schimbă multe prevederi fiscale, inventează noi taxe, pune la colț un sistem întreg din economie, aruncă în aer bursa de valori, economia și mai ales aruncă în aer speranța, fără consultare, fără explicații, fără pregătire. Îmi este greu să înțeleg ce raționament vă conduce. Ați creat un șoc, un haos uriaș, cu riscuri imense. Doamnă premier, poate reușiți să-l convingeți pe ministrul finanțelor că țara nu este un laborator de încercare a tuturor ideilor îndrăznețe.
Dacă am vota împotriva moțiunii, am lăsa falsa impresie că toate aceste chestiuni semnalate sunt în regulă, dar, de fapt, nu sunt.
Nu putem vota moțiunea de cenzură, din cel puțin două motive.
Realitatea matematică arată clar că există o distanță irecuperabilă de la numărul 163, adică cei care au semnat moțiunea de cenzură, și 233, adică numărul de voturi necesare pentru a schimba Guvernul.
Unde este rezerva de voturi? Mi-a zis unul dintre liderii opoziției, mi-a explicat cum doza de curaj al nemulțumiților din PSD depinde de votul nostru. Când ați încercat să ne convingeți cu acest argument naiv, parcă nu făceam parte din problemă. Doar perplexitatea mi-a fost mai mare decât uimirea când am auzit această încercare de a ne aburi.
Dar haideți să facem abstracție de realitatea matematică. Dincolo de acest fapt, greu de contestat, nu există un program de guvernare asumat de semnatarii moțiunii, nu există un prim-ministru asumat de cei 163. Deci nu există o alternativă, nu există o ofertă convingătoare.
Poate nu era necesar pentru noi – doar suntem o cantitate neglijabilă –, dar pentru oamenii din această țară era important, pentru acei oameni care așteaptă o alternativă la guvernarea actuală.
Faptul că fiecare dintre dumneavoastră are un program politic și poate și câte un prim-ministru ascuns nu este ajuns. Avem o singură țară, nu trei.
Faptul că sunteți în competiție unii cu alții nu este o scuză, nu poate fi un argument să nu prezentați scris pe hârtie și asumată o proiecție pentru anii care urmează. Un astfel de document ar demonstra că sunteți pregătiți pentru guvernare și, mai ales, că vreți să guvernați.
Un precedent există. A făcut așa ceva USL, în 2012. Ne-au dat jos de la guvernare. Nu ne-a picat bine nici nouă, nici țării.
Dacă nu mă credeți pe mine sau memoria individuală v-a părăsit, întrebați-l pe fostul premier; era aici, prin sală.
Stimați colegi,
Repet și acum ce am spus și în iunie. Ar fi nevoie de un program de guvernare, o viziune despre anii care urmează și măcar de un prim-ministru asumat.
Ar fi bine nu numai pentru opoziție și pentru credibilitatea opoziției, dar ar fi bine și pentru coaliție. Poate ar înțelege colegii din arcul guvernamental că nu poți și nu trebuie să faci totul prin forță.
## Stimați colegi,
Vin cu o propunere provocatoare. Nu ați reușit să produceți un program alternativ de guvernare în doi ani și vă propun să pregătim împreună. Dar, ca să nu vă uitați strâmb și geloși unii la alții, facem sub coordonarea noastră. Vom pregăti un document, în februarie, în martie, în aprilie, când doriți dumneavoastră, așa, când vine vremea moțiunii de cenzură din sesiunea de primăvară, să nu vă prindă iar nepregătiți. Și, dacă nu veți avea un nume de prim-ministru până la următoarea moțiune, vă vom propune noi, la momentul potrivit. Poate așa va crește șansa dumneavoastră de a prelua guvernarea, dacă într-adevăr vă doriți acest lucru. Altfel, toată lumea va fi convinsă că, de fapt, vă convine această situație.
PSD guvernează, voi arătați cu degetul spre UDMR și vă prefaceți că sunteți în opoziție. Mai trageți câte o poză cu doamna Dăncilă și așteptați cu nerăbdare anul de grație 2020.
Vă doresc sărbători liniștite și un an nou fericit!
Mulțumesc. Continuăm. Grupul parlamentar al ALDE. Domnul Gerea. Aveți cinci minute.
## **Domnul Andrei Dominic Gerea:**
Domnilor președinți de ședință, Doamnă prim-ministru, Stimați colegi, Ce avem noi aici? Astăzi, din nou moțiune... În fine!
Problema este, din punctul meu de vedere, că niște băsiști, cum ar spune un clasic, aici, în dreapta, autentici după tată, domnule președinte, și-au dat mâna cu alți băsiști, mai pricăjiți, e adevărat, dar care, după principiul „chior în țara orbilor”, au devenit stăpâni pe partidul lui Orban. Mai sunt și câțiva de-ai lui Stolo pe acolo...
Și-au dat mâna iarăși cu oamenii lui Cioloș, zis și Zero, zis și Cumințenia Pământului.
Iar... asemenea... Cumințenia Pământului... mi se par niște cuvinte absolut onorabile. Iar deasupra tuturor, ca într-un zbor, așa, deasupra unui cuib de cuci, stă domnul Iohannis, Președintele României, care este, de fapt, autorul moral al acestei moțiuni.
Toți vor să dărâme Guvernul și au tot vrut să dărâme Guvernul. Au tot vrut să ocupe cu forța o casă asupra căreia n-au niciun drept, pentru că ei nu pot câștiga alegerile și atunci au încercat cu dosare, au încercat cu violență în stradă, au încercat cu minciuni și cu manipulare. Nu le-a ieșit!
Abia acum utilizați, domnilor, în sfârșit un instrument democratic, dar, evident, n-o să vă iasă nici cu ăsta!
Respect dreptul partidelor de opoziție de a depune o moțiune, dar, așa cum am spus, moțiunea de față este doar semnată de PNL, PMP și USR, pentru că autorii ei sunt, de fapt, președintele Iohannis și sistemul care îl vrea în continuare la Cotroceni.
Președintele Iohannis nu are dreptul constituțional de a se implica în disputele politice din Parlament și a susține dărâmarea Guvernului, dar o face zilnic, prin declarații și acțiuni. El nu are dreptul de a bloca nemotivat numirile miniștrilor. Este un lucru pe care CCR îl tot repetă în deciziile luate, dar pe care președintele Iohannis se încăpățânează să nu-l ia în considerare.
În schimb, nu văd decât limbaj arogant și otrăvit, din păcate, care nu va duce nicăieri și nu va aduce nicio soluție pentru România.
Imaginea pe care o transmitem în acest moment în care dezbatem moțiunea, înainte de preluarea președinției de către România a Consiliului Uniunii, este o imagine de dezbinare și de haos, cu un președinte care sprijină o moțiune care ar putea să ducă la căderea Guvernului, care este responsabil de acțiunile pe care România trebuie să le desfășoare în imediata perioadă; nimeni... ce să mai înțeleagă. Nu cred că există o altă țară europeană în care președintele și o parte din clasa politică să ignore cu atâta aroganță agenda și temele de interes pentru țara sa.
Era un timp în care opoziția promova o moțiune și venea și cu soluții, venea cu variante și venea, eventual, cu o alternativă la guvernare.
Noul PNL și USR înțeleg politica în alt mod, în mod simplist și violent – criză permanentă, sesizări și instigare la violență. La un moment dat președintele Iohannis îndemna la o revoltă a „vestelor galbene” și în țara noastră, numai că în România am avut două astfel de revolte. O dată a fost împotriva Guvernului PDL, când USL a câștigat de o manieră absolut categorică alegerile, și altă dată a fost împotriva Guvernului tehnocrat, Guvernul Cioloș „Zero”, pe care dumneavoastră, cei din noul PNL, și grațiile din USR l-au susținut și au și participat efectiv la guvernare.
Într-un mod mizerabil acel Guvern a venit la putere, folosindu-se de drama unor oameni, și în același mod se încearcă și astăzi să vină la putere, inventând alte drame, provocând, scoțând oamenii în stradă, prin minciună, tupeu și trădare.
Textul acestei moțiuni este de multe ori grosolan și plin de invective, oameni buni!
Nu pot însă să accept să fiu declarat în vreun fel complice al vreunui grup infracțional organizat de indivizi care deunăzi erau părtași la devalizarea companiilor de stat românești și dădeau tunuri cu banii de la stat. Chiar dacă și-au schimbat numele, chiar dacă și-au schimbat partidele, tot cei care numărau găinile prin bătăturile oamenilor, în timp ce protejau clientela politică, fac și semnează această moțiune. Nu pot accepta să fiu declarat complice al unui grup infracțional, de exemplu, de către doamna Turcan, despre care să ne aducem aminte cum îl slăvea ea pe Kill Bill. Cine era Kill Bill, doamnă Turcan?! Era bine atunci! Atunci nu era corupție!
Nu pot să fiu acceptat de participare la grup infracțional decât de cei care au probleme în a-și justifica cheltuielile din campaniile electorale, care au dosit bani, care, mă rog, sigur, obișnuiți cu bitcoinul, probabil, au probleme în a ne prezenta niște situații clare de unde și cum au fost folosiți banii.
Apocalipsa ne este prezentată de ani de zile de către semnatarii acestei moțiuni, dar între timp a crescut salariul minim net, a crescut salariul mediu...
Vă mulțumesc.
...a crescut punctul de pensie...
Vă mulțumesc.
## **Domnul Andrei Dominic Gerea:**
...iar lucrurile merg mai bine în această țară.
Mulțumesc.
## **Domnul Andrei Dominic Gerea:**
Am să închei, stimate domnule președinte...
Mulțumesc.
...cu o singură frază, vă rog.
Urmează doi ani grei, stimați colegi, cu patru rânduri de alegeri și eu fac apel la înțelepciunea dumneavoastră și la dragostea unora pentru această țară, să aveți grijă și să avem grijă cum vom gestiona activitatea noastră politică!
Mulțumesc.
## **Domnul Andrei Dominic Gerea:**
Și, pentru că urmează sărbătorile, vă doresc și eu sărbători fericite, la mulți ani și gândul cel bun pentru anii care vin!
Mulțumesc.
Domnule Drulă, vreți să interveniți? Mai aveți 47 de secunde. Vă rog.
## **Domnul Cătălin Drulă:**
Vreau să-i dau o scurtă replică domnului Kelemen Hunor. USR susține o Românie în care etniile conviețuiesc pașnic.
USR are mulți maghiari în rândurile sale, are maghiari chiar în conducere. Dar nu ungurii sunt problema, ci UDMR. Nu vă mai reprezentați electoratul. Deci nu maghiarii sunt problema, ci UDMR, partidul care s-a transformat într-un satelit al PSD, cu voturile maghiarilor. Și cu sprijinul dumneavoastră le face Liviu Dragnea românilor și maghiarilor, deopotrivă, ce face de doi ani de zile. La asta trebuie să vă gândiți!
## **Domnul Florin Iordache:**
Continuăm.
Grupul PMP.
Drept la replică, vă rog.
Din timpul PSD.
Vă rog. Porniți...
## **Domnul Kelemen Hunor:**
Domnule coleg,
Eu nu v-am nominalizat. Nu am pronunțat numele partidului dumneavoastră, nici numele dumneavoastră, dar văd că ați înțeles despre cine este vorba.
Văd că sunteți de acord cu ceea ce am zis eu și ați simțit nevoia să veniți să vorbiți și să spuneți iarăși o bazaconie uriașă.
Deci, din acest punct de vedere, ne-am lămurit și noi, și oamenii, și cetățenii, cu toții.
Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Grupul PMP, domnul Tomac. Aveți două minute.
Domnule președinte de ședință, Doamnă prim-ministru, Stimați colegi, În urmă cu 29 de ani, românii, cu lacrimi în ochi, au gustat primele clipe de democrație și libertate. În urmă cu 29 de ani, toată România aștepta o transformare.
Iată că s-au scurs aproape 30 de ani de atunci și astăzi, într-un an special, într-un an în care aveam nevoie de o direcție care să vină din partea Executivului, în ceea ce privește prioritățile pe care le are România, din păcate, avem la Palatul Victoria un guvern debusolat, un guvern incapabil să traseze câteva direcții clare pe care românii le așteptau.
În acest an al Centenarului, am asistat, din păcate, la atât de multe certuri și atât de multă dezbinare, cum n-a mai avut de mulți ani națiunea noastră.
Așteptam, doamnă prim-ministru, ca anul acesta Guvernul să vină cu o strategie, cu câteva priorități clare legate de infrastructură. N-ați făcut nimic pentru a uni sudul cu nordul, estul cu vestul țării!
În continuare, proiectele mari de infrastructură sunt abandonate, iar banii sunt duși pentru pomeni electorale. Așteptam ca acest Guvern, în anul centenar, fructificând oportunitățile pe care le avem în cadrul președinției pe care o vom prelua, a Consiliului Uniunii Europene, să vină măcar cu câteva proiecte concrete, pentru a schimba România din temelie.
Concluzionați, vă rog.
Din păcate, am asistat doar la certuri între Guvern și Comisia Europeană, între Guvern și propriul comisar european.
La ora actuală se încheie anul 2018 fără ca Partidul Social Democrat să vină în Parlament cu bugetul de stat, pentru că Ordonanța Teodorovici nu poate închide bugetul de stat. De aceea ați dat ordonanța aceasta...
Mulțumesc, domnule deputat.
...pentru că vreți să-i jupuiți pe români. Nu merge! E nevoie de mai mult, e nevoie de oameni de stat...
Vă mulțumesc.
## **Domnul Eugen Tomac:**
...de miniștri care nu se plâng la televizor...
Vă mulțumesc.
Din partea deputaților și a senatorilor neafiliați, domnul deputat Victor Ponta.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnă prim-ministru, Doamnelor și domnilor miniștri, Stimați colegi deputați și senatori,
Aș dori să exprim punctul de vedere al colegilor din Grupul neafiliaților și al deputaților Pro România. Voi încerca să mă încadrez în cele cinci minute. Dacă nu reușesc, domnule președinte, o să vă rog să mai îmi dați și mie totuși un minut de la Grupul PSD, pentru că mă gândesc că pentru PSD am făcut un pic mai mult decât Hunor Kelemen. Nu?
Nu. Luați de la cei care...
Nu, cred că n-aveți voie să purtați dialog cu sala. Vreau doar să explic un singur lucru...
## **Domnul Florin Iordache:**
Nu, ca să înțelegeți. Pentru dumneavoastră n-avem timp! Vă rog.
## **Domnul Victor Viorel Ponta:**
În ceea ce vă privește, aveți dreptate.
Aș vrea doar să spun că noi, deputații Pro România, am discutat despre această moțiune de cenzură. Evident că nu sunt întrunite condițiile din 2012, o alternativă reală la actuala guvernare, care merge prost, iar criticile noastre la adresa
guvernării erau în special și sunt în special legate de modul în care economia și partea socială sunt gestionate, dincolo de criticile pe care cei de la PNL, USR, PMP le fac, legate de intervenția în justiție.
Însă am luat act de declarațiile ministrului finanțelor legate de deciziile pe care acest Guvern trebuie sau dorește să le ia, poate chiar astăzi. Și, din acest motiv, cu siguranță vom vota pentru moțiunea de cenzură, pentru a arăta un simplu lucru – că nu suntem de acord cu aceste măsuri economice, care, în primul și în primul rând, schimbă total ceea ce Guvernul PSD...
Eram în PSD, nu știu dacă erați dumneavoastră, domnule Iordache, în 2015, când a adoptat Codul fiscal, împreună cu domnul ministru Teodorovici, iar măsurile anunțate marți sunt total împotriva acelui Cod fiscal și acelei politici fiscale, care a adus bunăstare României.
În al doilea rând, în 2016 cu siguranță eram între cei cinci participanți – la prezidiu vorbesc – la prezentarea programului electoral de guvernare al PSD. Sigur, erau domnul Dragnea, doamna Firea, domnul Neacșu, domnul Teodorovici și cu mine; au mai rămas doar doi, dar nu asta e important. Important este că atunci, la programul de guvernare, această „Biblie” a guvernării, nu s-a vorbit absolut nimic și nu a spus nimeni, niciodată, despre taxele pe care urmează să le introduceți azi sau în perioada următoare.
Există un singur caz. În Grecia, domnul Tsipras și-a făcut campanie electorală împotriva băncilor, a multinaționalelor. Când a ajuns la guvernare, a guvernat normal și bine.
În cazul de față este exact invers. Campania a fost făcută într-o notă rațională, iar ceea ce se întâmplă acum este doar, din păcate, un mod total greșit de a administra treburile țării.
În declarația pe care doamna prim-ministru Dăncilă a făcut-o de la acest microfon în momentul învestirii în funcție a spus – cât este prim-ministru, nu se va introduce niciun fel de nouă taxă. Înțeleg că se introduc șase, opt, 10.
Ceea ce este important, din punctul de vedere al deputaților Pro România, este însă faptul că cei care ne-au votat și pe noi, cei de la Pro România, și pe cei de la PSD–ALDE vor fi cel mai afectați de aceste măsuri.
În primul rând, după cum probabil știți – și, dacă nu știți, e bine să știți –, de la 1 ianuarie pensiile sunt înghețate. Dacă se adoptă ordonanța, nu se aplică Legea privind indexarea pensiilor.
Ceea ce însă nu știți este că salariile noastre, ale deputaților, vor crește. Și să îngheți pensiile, crescând salariile aleșilor și demnitarilor, este ceva ce eu, ca social-democrat, nu pot să susțin.
În al doilea rând, ne-au votat și pe mine, și pe dumneavoastră foarte mulți angajați din sectorul bugetar – medici, profesori, pompieri, SMURD, cărora nu le vor mai fi plătite orele suplimentare.
De asemenea, cred că v-au votat – eu am votat – cei care avem sub 46 de ani și care suntem cotizanți la pilonul II de pensii. Pilonul II de pensii va fi, practic, desființat prin această ordonanță.
V-au votat foarte mulți oameni care cred că România are o șansă extraordinară prin dezvoltarea industriei IT și a telecomunicațiilor.
În momentul în care taxele anunțate vor duce la creșterea tuturor prețurilor în telecomunicații, România nu va mai fi o țară competitivă.
În rest, apreciez curajul de luptă împotriva băncilor, pentru un guvern care anul viitor trebuie să se împrumute 6 miliarde de euro pentru finanțarea deficitului bugetar.
Din aceste motive, deputații Pro România vor vota pentru moțiune și am auzit că bărbăția nu se găsește la librărie. Poate se găsește înțelepciune, inteligență, bun-simț, așa că mergeți la librărie!
Vă mulțumesc.
Din partea Grupurilor parlamentare ale PSD, domnul senator Șerban Nicolae.
Mulțumesc. Încep cu o precizare pe procedură. Domnule președinte de ședință,
Nu dumneavoastră acordați timp de la Grupurile parlamentare ale PSD, ci liderii acestor grupuri. Și aș vrea să ne întrebați înainte, că s-ar putea să fie motivate cererile...
L-am întrebat pe liderul grupului de la Cameră.
## **Domnul Șerban Nicolae:**
Ați greșit! Ați făcut exact ca cei de la PNL, care cred că ședința reunită privește doar Camera Deputaților.
Bun.
Am să sar peste acel pomelnic de funcții, o dată că mi se pare inutil, chiar dacă o să mă încadrez, sper, în cele 31 de minute – dacă nu, o să văd dacă mai rămâne de la alți colegi –, pentru că mi se pare anormal să-i înșiri pe Ionescu, Popescu, Georgescu și, după aceea, să spui „și toți ceilalți”. În schimb, o fac cei care au semnat moțiunea.
V-am spus și astă-vară că, în mod cert, majoritatea semnatarilor n-au citit-o. Constat același lucru.
Și am să vă dau exemple, ca să vedeți ce semnați și de ce sigur n-ați citit-o.
V-am spus atunci că aveți nevoie de un cap limpede. Cei care sunt obișnuiți cu cărțile știu ce înseamnă un cap limpede și v-am spus atunci – și, din păcate, rămâne valabil – că nu aveți un cap limpede, pentru că vă conduce un cap tulbure.
Spune textul moțiunii că: „Guvernul Dragnea–Dăncilă trebuie să plece azi.” Care azi nu e foarte clar, pentru că ați început în septembrie să scrieți la moțiunea asta, ați prezentat-o săptămâna trecută, anunțând că o veți depune, cred, luni sau marți, ați depus-o vineri, ați citit-o luni, săptămâna asta... Bine, e un fel de-a spune „citit”, că ăla a fost, săracu’, un exercițiu de chinuire al unui coleg deputat...
Am văzut așa ceva la școala ajutătoare, dar, în fine...
Să presupunem că ați citit-o. Și vreau să vă spun ceva. Poate nu știți și v-ați bătut joc de colegul dumneavoastră în mod nemeritat.
Textul moțiunii fusese transmis încă de vineri tuturor parlamentarilor. Dacă Domnia Sa a crezut că-și face un exercițiu de imagine din rostirea cu patos, destul de încet, așa, în stil prezidențial, a unui text deja distribuit, s-a înșelat. Dar probabil că nu e primul de care râdeți.
Asta mi-a adus aminte de acel banc cu un tip care se duce cu o gloabă la târg, un cal deșelat, știrb, orb, și, întrebat dacă vrea să-l vândă, spune: „Nu l-am adus să-l vând, l-am adus să-l fac de râs.”
Am senzația că faceți același lucru și cu președintele PNL și chiar și cu cel mai important chiriaș al țării, cred că singurul chiriaș care-i proprietar de șase case. Sau cinci, dacă o fi înțeles să respecte măcar o hotărâre judecătorească, să dea una dintre cele luate prin fals înapoi.
Și ia uitați cum începe moțiunea – fulminant: „Domnule președinte al Senatului,
Domnule președinte al Camerei Deputaților,
Guvernul-marionetă al penalului Liviu Dragnea...” și textul curge în continuare.
Deci aveți o logică și o coerență absolut halucinante.
Dar nu m-am îngrijorat foarte tare, pentru că, în primul rând, îmi sărise în ochi o expresie care este specifică legislației penale. Am fost revoltat că niște oameni, care chiar
dacă au veleități de delatori, ar fi trebuit să se abțină să folosească asemenea termeni: spuneți „grup infracțional organizat”. Și am vrut să vă explic că asemenea lucruri nu se fac într-un text care este eminamente politic, chiar dacă împănat cu date tehnice. Dar după aceea m-am uitat cine-l semnează și mi-am dat seama că ne răcim gura de pomană dacă încercăm să vă explicăm niște lucruri elementare.
Să știți că o să mă încadrez în minutele alocate PSD, dar am să-mi opresc două minute cel puțin, să le explic celor care vor să-mi dea replică de ce n-au înțeles nici de data asta nimic.
Și fac o precizare, că se mai uită lumea la noi. Nu mai spuneți: „Cer un drept la replică.” Cereți o replică. Dreptul la replică se reglementează...
și se exercită. Nu se cere un drept la replică.
Știți, după peste 22 de ani de...
Asta am spus că se normează, se reglementează, se exercită, dar nu se cere drept la replică. E ca și cum un avocat ar spune în instanță, făcându-se de râsul cucuvelelor, al veverițelor și al portocalelor, nu că formulează apărarea clientului, ci că formulează dreptul la apărare al clientului.
Cine semnează însă, că aici apare partea excepțională a moțiunii?!
PNL, aripa PD. Un fost Președinte al României – și spun cu mare satisfacție, repet, că e un lucru, n-am crezut că o să apuc să-l spun –, fostul Președinte al României îl numea pe domnul Orban „Sică Mandolină”...
, probabil în semn de respect. Dar mi-am dat seama că are momente când are dreptate. Mandolina e un instrument cu coarde. Puține, dar zgomotoase.
Mai există un partid, cred, URSS. Partidul URSS – am pus doi „S”, ca să nu fie discuții între cei care sunt cu Soros și cei care sunt cu „Secu”, că erau fericiți doar ăia care se încadrau la ambele categorii, adică majoritatea.
Mai e un partid – mă rog, doar la Cameră –, domnul Băsescu Traian plus nimeni, plus nimeni și încă doi nimeni și mai există, pentru că, în ciuda eforturilor de a vă înmulți, scădeți pe zi ce trece, niște foști colegi de-ai mei. Nu i-am înțeles nici când au spus că pleacă din PSD, nu-i înțeleg nici astăzi.
Dar, pentru că s-a menționat astăzi, aici, numele unui fost senator al României – Dumnezeu să-l odihnească! –, Corneliu Vadim Tudor, mi-am adus aminte că era colecționar de autografe în original. Dacă nu mă înșel, avea unul al lui Napoleon al III-lea, unul al fostului președinte american Woodrow Wilson, mi se pare că avea și un autograf al lui Mihai Eminescu.
Și aș face un apel la antevorbitorul meu, poate vom vedea și noi vreodată cele 11 porunci cu autograful original al lui Barroso și pactul de coabitare cu autograful original al fostului Președinte al României. Așa, să cunoaștem și noi cum a fost cu istoria!
Bineînțeles că textul, deși are semnături de la mai multe partide, vorbește de soluțiile PNL, de propunerile PNL, de amendamentele PNL, ceea ce bănuiesc că este ceea ce i-a revoltat pe cei de la alte partide și i-a îndemnat să susțină aceste propuneri. Prima semnătură este cea mai importantă.
E aici...
Domnule, Dumnezeu a binecuvântat Botoșaniul cu unele dintre cele mai luminate minți și spirite ale neamului românesc – Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Iorga, Ștefan Luchian, Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, Hozevitul, dar probabil că, având simț al umorului divin, a dat și extrema cealaltă.
În urmă cu niște ani se spunea că: „Cine a stat mulți ani la ruși nu poate gândi ca Bush.”
Păi, avem în Parlament pe cineva care a studiat la ruși. La vremea respectivă, domnișoara Raluca Tatarcan, care a studiat... Ce putea să studieze? Economie! Acolo unde s-a născut capitalismul, unde s-a născut economia de piață, școala keynesistă, adică nu așa... La Moscova! Bine, am spus Tatarcan, deși am senzația că cineva a furat de la opoziție diacriticele. Nu-s sigur că este Barna, nu-s sigur că este Pirtea, nu-s sigur că este Tatarcan.
Dar poate este Tătărcan...
, poate este...
Știți că am fost tentat să spun Tătar han, dar e și domnul Băsescu în sală și nu vreau să se creeze confuzii, mai ales că nu sunt un specialist în fizionomii lombroziene.
Bun. Cred că cel care a scris moțiunea, dacă a fost o singură persoană...
Apropo, în vară v-am spus că este mai degrabă o maculatură de cenzură. Văzându-vă tendințele sinucigașe cu asemenea text, am senzația că, de data asta, ați produs o poțiune de cianură. Dar vă încurajez să continuați. Nu vă opriți!
Cred că cel care a scris textul a studiat benzi desenate despre viața lui Leonardo da Vinci și a aflat de acolo că scria în oglindă, pentru că exact așa sunt cifrele moțiunii: răsturnate față de realitate.
Și am să vă dau câteva exemple, ca să vă lămuriți. Probabil o să râdeți de propriile semnături.
Fac o mică precizare. Am văzut des invocată problema care vă preocupă foarte tare, că s-au schimbat foarte mulți miniștri în guvernele PSD în ultimii doi ani.
E adevărat. A fost decizia noastră. N-aș fi vrut să-mi dea lecții unii care au schimbat candidatul la primărie de vreo 10 ori într-o săptămână. Că, dacă aveați telefoanele la dumneavoastră, vă venea rândul la toți în mai puțin de o lună.
Dar... Dar noi am pus accentul pe programul de guvernare. Și aici n-am schimbat nimic.
V-a spus și doamna prim-ministru, vă repet și eu...
că, într-adevăr, am preferat să sacrificăm poate imaginea unor persoane, pentru a păstra obiectivele majore ale guvernării. Și vom da socoteală, după patru ani, în fața electoratului.
Nu sunteți obișnuiți cu asta, pentru că dumneavoastră făceați ode și păstrați persoanele, chiar dacă vă rușinați cu ele.
E posibil, e posibil ca unele din acele persoane să beneficieze de deciziile de la Înalta Curte și să devină libere, chiar și în Costa Rica.
Scrie, în poțiunea de cianură, „ați legiferat pentru salvarea lui Dragnea”. Și v-am dat exemple de legi adoptate în ultimii doi ani. Unele dintre ele de multă vreme așteptate, iar unele chiar cu caracter de noutate: Legea salarizării unitare, lege care a făcut ordine, după foarte multă vreme, cred că din ’90 sau ’91 încoace, în ceea ce privește piramida salarizării bugetare și echilibrarea funcțiilor publice în sistemul bugetar; Legea prevenției; am redus TVA – nu mai zic cota generală, dar am redus cota la turism la 5%; impozitul la 10% și 1%, în anumite situații, nu intru în amănunte; am eliminat peste 100 de taxe...
; parteneriatul public-privat; Legea offshore. Ajungem și la legile reformelor justiției, că o să vă spun despre ele, să vă explic cum stau lucrurile, și Legea pensiilor, pe care, dacă n-ar ține-o unii pe loc, am adopta-o și ar intra în vigoare de îndată.
Dacă îmi spuneți care dintre aceste legi sunt pentru Dragnea, stăm de vorbă, dacă nu, nu.
În ceea ce privește legile privind justiția, ele sunt în vigoare. S-a schimbat ceva? Vreun judecător sau procuror a intrat sub control politic?
Vă spun eu, i-am eliberat de securiști. Și ceea ce se întâmplă în aceste zile în justiția română arată că efectul a fost pozitiv. Sunt modificări, dar nu în sens rău.
Și e bine să mai scăpăm și de tot felul de „Dănileți”, „Veverițe”, „Portocale” și alte specii de faună și floră.
Vi s-a părut că este o mostră de aroganță ca doamna prim-ministru să spună la Bruxelles: „N-am venit să dau socoteală.” Probabil, din cauza faptului că n-aveți nicio legătură, majoritatea semnatarilor moțiunii, cu aderarea României la Uniunea Europeană și la NATO – dar acum vorbim doar de Uniunea Europeană –, n-ați avut niciun merit, habar n-aveți cum s-au desfășurat negocierile, la ce s-a angajat România atunci, aveți impresia că Bruxelles-ul e un fel de Înalta Poartă și că important este – cum spunea tot un fost Președinte al României – să fie licuriciul mare. Nu, suntem parte a Uniunii Europene. E ca și cum ai spune că președintele consiliului județean, nu știu, de la Satu Mare, vine la București ca să ceară.
Suntem parte a Uniunii Europene și suntem și noi o țară la fel de europeană. Nu există relații între România și Uniunea Europeană, ca și cum ai spune că există relații între județul Argeș și România sau între landul Bavaria și Germania.
## N-aveți cum să înțelegeți, nu insist.
Și v-am dat câteva exemple. Agricultură. V-am spus și la moțiunea trecută că vă bazați prea mult pe unul care nu putea să fie nici sculer-matrițer, împingător la tractor, și nu pricepeți cum este cu agricultura. Și am văzut argumentele. Producțiile record agricole din România din acest an, în opinia semnatarilor moțiunii, sunt date de Dumnezeu și de ploi. Asta ați înțeles din agricultură.
Dumnezeu și ploile fac producția agricolă.
Dacă ați fi crezut cu adevărat în Dumnezeu, ceea ce mă îndoiesc...
, ați fi știut nu numai că nu se ia numele Domnului în deșert, ci ați fi știut că Dumnezeu îl ajută pe cel virtuos. Și poate că nu e întâmplător că se întâmplă acest lucru. Dar v-am spus și în vară, este o mare diferență ca anul trecut să avem 300.000 ha contractate la irigații și anul acesta să avem peste 1.000.000 ha contractate la irigații. V-am spus ce înseamnă efectul subvenției plătite la timp.
România a plătit până acum aproape 80% din subvenția pe anul agricol 2018–2019. În prima zi – nici nu știți care e prima zi, când se deschid subvențiile în agricultură, vă spun eu, 16 octombrie; puteți să vă lăudați acasă, de acum încolo
– România plătise deja 12%, fiind pe primul loc în ceea ce privește acordarea acestor subvenții.
Dumneavoastră nu vă spun nimic despre agricultură, că habar n-aveți, îl întrebați pe Cioloș și nu pricepeți nimic.
Asta înseamnă să obții rezultate în agricultură. Dumnezeu și ploile îi ajută pe cei care își fac treaba.
M-am uitat la finanțe, că am crezut că aici aveți ceva mai multe informații corecte. Și m-am prins de niște mici scamatorii, un fel de „alba-neagra”. Vorbiți de datoria publică. Spuneți așa, ca să vedeți termen științific: „Ne-am apropiat cu viteză de 400 de miliarde datorie publică.” Asta cu „ne-am apropiat cu viteză” este totală, e dovada unei analize temeinice, pe cifre și așa mai departe.
Știți foarte bine că datoria publică se raportează la PIB, nu se dă în cifre nete, pentru că PIB-ul, în ciuda dorințelor dumneavoastră, a crescut an de an. Ponderea datoriei publice în produsul intern brut a scăzut de la vremea lui Cioloș, peste 37% din PIB, la 34% din PIB în vremea Guvernului Dăncilă. Și asta contează foarte mult, pentru că a crescut PIB-ul României. Și știți foarte bine că PIB-ul României depășește 200 de miliarde de euro. Este o creștere constantă și solidă. O să repetați povestea aceea cu creșterea pe consum. N-o mai crede nimeni. Ani la rând creștere solidă economică pe consum nu există.
Și am mai auzit o formulă. Zice: „Să ferească Dumnezeu de o frânare bruscă a economiei!” Domnule, iertați-mă, în ce cărți de economie ați auzit de Dumnezeu și frânarea bruscă a economiei?
Cum se produce „frânarea bruscă a economiei”? Că n-ați explicat în niciun fel.
Frânare bruscă a economiei, să te ferească Dumnezeu?! Dar o să ajungem și la povestea aceasta.
Nu mai zic că la partea de împrumuturi, la partea de împrumuturi sunteți de-a dreptul incoerenți. Spuneți așa – nici nu mai stau să caut, dar vă citez din memorie, pentru că dumneavoastră n-ați citit și nu mă puteți verifica
: că Guvernul se împrumută la băncile comerciale. Că băncile comerciale refuză IMM-urile la creditare, pentru că nu mai au bani să dea, i-a luat Guvernul pe toți.
Pe lângă inepția monumentală, eu n-am întâlnit nicio bancă în lume care să spună: nu pot să te împrumut, IMM-ule, că a luat Guvernul toți banii și am rămas fără bani. Dacă nu știți cum funcționează, o să vă explic, dar cu altă ocazie, că acum timpul e limitat și nu vreau să depășesc cele 13 minute care mi-au mai rămas.
Dar, după ce spuneți asta, că Guvernul rade tot de la bănci, împrumutându-se la băncile comerciale, spuneți: v-ați împrumutat și la populație, pentru că nimeni nu mai creditează acest Guvern.
Domnule, e diferență de 3-4 mm între cele două rânduri care se bat cap în cap. Păi, ori creditează băncile Guvernul, ori nimeni nu mai creditează Guvernul?!
Dar am să vă mai spun un lucru pe care sigur nu-l știți
, deși v-ar spune doamna economist de la Moscova. Atunci când populația creditează Guvernul, prin cumpărarea titlurilor de stat, abia atunci este dovada încrederii în actul guvernamental.
Populația este ultima care creditează un guvern. Asta o fac instrumentele financiare internaționale, o fac băncile mari. Populația, atunci când cumpără, când folosește banii, economiile proprii ca să cumpere titluri de stat, abia atunci avem dovada că populația are încredere în modul în care este guvernată România.
M-am uitat la administrația publică și am înțeles de ce cei câțiva primari gospodari pe care îi aveți în partidele din opoziție nu sunt în Parlament și se feresc, și i-au lăsat pe ceilalți să vină în Parlament.
Zice: s-a furat agoniseala din anii trecuți, bani de investiții. Păi, ori sunt bani de investiții, ori agoniseală? Se economisesc banii de investiții și acesta era un lucru de lăudat?
Era normal să-i premiem pe cei care în loc să facă investiții fac agoniseală, reportând banii de la an la an?
Ei ar vrea să-i premiem pe incompetenți.
M-am uitat și la partea cu sănătatea.
Scrieți în textul acesta că în septembrie 2018 DG REGIO a anunțat că nu mai există bani pentru spitalele regionale în exercițiul bugetar care se termină peste doi ani și jumătate.
Bineînțeles că DG REGIO, cu toți birocrații de la Bruxelles, n-ar spune o asemenea inepție și nu văd de ce ați scris-o aici. Pentru că știți foarte bine care este adevărul. Se vor cheltui din exercițiul bugetar multianual 2014–2020 banii pentru spitalele regionale, în ceea ce privește partea de proiectare și de pregătire a contractelor de atribuire. Pentru că atât s-a negociat cu ani în urmă.
Uitați-vă pe estimările din guvernele anterioare PSD și o să vedeți că acolo era estimat un spital regional la 100 de milioane, deși experții Băncii Mondiale, care n-aveau niciun fel de interes de partid, vă spuneau că un spital regional
costă circa 400 de milioane! Adică, în bășcălie, ați estimat un cost de 25% pentru un spital regional. Suntem nevoiți să facem această etapizare, să cheltuim banii aceia puțini, până la finalul exercițiului bugetar 2020, urmând ca în exercițiul bugetar următor să se asigure și finanțarea în continuare.
Salarii și pensii. Aici e o prostie de îngheață apele. Dumneavoastră spuneți că se îngheață salariile și pensiile. Vi s-a explicat de atâtea ori, domnule, dacă spuneți că se îngheață salariile și pensiile, eu v-aș ruga să nu vă mai ridicați salariile. Să nu le mai ridicați. Că văd că sunteți primii la diurne, la decontări, la indemnizații, sunteți primii, ați devenit specialiști.
E o minciună și n-are rost să insist. Dacă s-ar respecta legea, lucrurile ar merge normal.
Și o să crească și salariile, și pensiile, chiar dacă întâiul chiriaș al țării se întreba retoric și fals, și uz de fals, dacă mai sunt bani de salarii și pensii.
V-am spus de justiție și de legile care au intrat deja în vigoare. N-au produs niciun fel de tulburări, niciun fel de subordonări, niciun fel de afectări ale actului de justiție din partea politicului.
Nu întâmplător ați insistat pe independența justiției doar față de politic. Pentru că independența justiției față de sistemul ocult al unor capi din Serviciul Român de Informații nu vă deranja, pentru că aveați aceiași șefi.
Apropo, mi-am adus aminte și de ROBOR. Știți că ROBOR este astăzi la cel mai mic nivel din ultimele șase luni, adică exact instrumentul acela cu care jonglează stăpânii voștri a scăzut astăzi.
Și m-am uitat care este alternativa PNL, chiar dacă o semnează – aici vă respect faptul că vă jucați cu mintea celorlalte partide reprezentate în Parlament –, alternativa PNL la actuala guvernare.
Ziceți așa: că faceți bugetul în 2019 pentru aderarea la euro. Dacă știam că se aderă așa ușor la zona euro și că într-un an, prin bugetul României, se rezolvă treaba, vă rugam să faceți bugetul, că nici acum nu e târziu. Dar e ridicol să spui că intrăm în zona euro cu bugetul făcut de PNL pentru 2019.
Spuneți așa: vom aloca 7,5% din PIB pentru lucrări de investiții. De unde bani? Din fonduri europene.
Vă dați seama cam pe unde sunteți, așa, pe ce câmpie? Vorbiți când de PIB, când de fonduri europene.
Dar am văzut care sunt soluțiile; ferească Dumnezeu, mila lui Dumnezeu. Ai senzația că soluțiile PNL sunt chestiuni de șamani, de voodoo, de incantații. Mă rog, așa am crezut, pentru că după aceea m-am uitat și am văzut că totul e foarte autohton, adică e vorba de niște paparude rude.
Finalul însă mi se pare foarte grav. Spuneți așa: că această moțiune ar trebui votată pentru că parlamentarii ar avea de ales între Dragnea și România.
Eu cred că Liviu Dragnea v-a plătit cu ceva, v-a câștigat de partea lui, de reușiți să-l umflați atât de mult pe șeful PSD. Pentru că nici la PSD nu se întâmplă acest lucru. Să spui că ar exista o competiție între Liviu Dragnea și România..., mi se pare că duceți dorul vremurilor de acum 30 de ani.
De aceea am spus însă că nu vă opresc. Insistați! Fac apel însă la decență și la bun-simț.
Niciun om responsabil, niciun om care se respectă pe sine nu poate să voteze o asemenea moțiune.
Pot să respect dreptul opoziției de a încerca să răstoarne Guvernul. Pot să respect acest drept și mi se pare normal. Am practicat și eu acest exercițiu politic prevăzut de Constituție, dar nu cu moțiuni scrise în asemenea hal, nu cu compuneri școlare semianalfabete, cu cifre răsturnate spuse total aiurea.
Și nu v-am mai dat alte exemple. Spuneți, la un moment dat, că România, anul viitor, va cumpăra toată pâinea și toate legumele din import. O asemenea inepție nici nu merită o replică. Dacă ați fi făcut-o serios, era de discutat.
Niciodată n-ați venit cu alternative, ați venit cu formule pompieristice.
Și vă mai fac o precizare. Recursul compensatoriu care a scos din pușcărie tâlhari, violatori, criminali a fost un proiect inițiat de Guvernul Cioloș. Și nu întâmplător pun accentul, pentru că este o mare înșelăciune, o mare fraudă acel guvern. Întrebați-o pe Prună! Dacă nu reușiți, uitați-vă pe site-ul Camerei Deputaților și o să vedeți că era proiectul depus deja.
Ca să știți al cui a fost interesul, pentru că erați foarte revoltați să nu cumva să scape corupții.
Corupții nu violează. Corupții nu așteaptă oameni..., tinere la lift.
Din păcate, infractorii pe care i-ați eliberat...
, infractorii pe care i-ați...
, pe care i-ați eliberat, aceia violează.
Voci din sală
#150642Hoții! Hoțule! Penalilor!
## **Domnul Șerban Nicolae:**
Acesta este semn de inteligență, da.
Ați semnat acest lucru.
Aș vrea să fac totuși un apel la respect pentru propria persoană.
Nu votați așa ceva! Nu votați așa ceva! Vă faceți de râs.
N-am să vă opresc, fac doar un apel. Fac doar un apel și vă las să vă gândiți.
Mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Da. Am finalizat dezbaterile, îmi pare rău. La viitoarea moțiune...
mai...
Nu, nu, nu. La viitoarea moțiune, îmi pare rău.
Nu există. La viitoarea moțiune mai faceți un exercițiu.
Nu înțelegeți?
Domnule coleg, nu v-a pronunțat numele, vă rog frumos. Domnule Băsescu, vă rog.
Nu există drept la...
Vă rog frumos...
Vă rog frumos...
Nu v-a pronunțat numele, am _... (Vociferări.)_ Vă rog frumos.
Domnule senator Băsescu, vă rog. Domnule senator, vă rog.
Vă mulțumesc.
Aveți un minut, domnule senator, vă rog.
## **Domnul Traian Băsescu:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Am să am un discurs foarte scurt, care îl vizează strict pe domnul senator Nicolae.
Apreciez că pentru meseria de șofer al pușcăriașului Cătălin Voicu...
merge oarecum discursul, ați făcut progrese. Pentru un șofer să poată să vorbească 25 de minute e mare lucru.
Pe urmă...
Pe urmă...
A pomenit cel puțin de 5-6 ori Moscova.
Fă, ție nu ți-e rușine? Ești copilul lui Iliescu!
Te-a crescut la Cotroceni.
Te-a crescut la Cotroceni...
## **Domnul Florin Iordache:**
Vă mulțumesc, domnule senator.
Vă mulțumesc.
V-am dat cuvântul în continuare.
Numai puțin, ascultați-mă puțin... _(Vociferări. Rumoare.) (Domnul deputat Pavel Popescu solicită să ia cuvântul.)_ Drept la replică...
Numai puțin...
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Am finalizat dezbaterile.
La viitoarea moțiune mai exersați, domnule coleg.
Vă rog, vă rog, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte. Cred că știți ce este dreptul la replică.
Vă rog.
## **Domnul Pavel Popescu:**
Mi s-a pronunțat numele.
Am fost jignit. Știți despre cine s-a vorbit.
Spre deosebire de colegii mei care au vorbit aici, mai am, pentru domnul Șerban Nicolae, trei calități...
Drept...
Toată lumea știe...
Domnule coleg, drept la replică...
Dreptul la replică.
...vă rog frumos.
Pe lângă calitatea sa de a conduce o mașină, care e...
## **Domnul Florin Iordache:**
Domnule coleg, dreptul la replică înseamnă poziția dumneavoastră.
Vă dau cuvântul. Deci nu generăm drept la...
Vă rog frumos, explicați-vă poziția dumneavoastră, modul în care ați prezentat moțiunea. Aici este chestiunea. Vă rog, vă dau cuvântul.
## **Domnul Pavel Popescu:**
OK. Voi încheia cu o scurtă frază.
Domnule Șerban Nicolae, simultan cu procesul în care colegii dumneavoastră, în speță domnul Iordache, vor emite ordonanța de urgență pe amnistie și grațiere, eu vă invit să încălziți motorul mașinii, pentru că trebuie să-l preluați pe domnul...
Mulțumesc. Am finalizat dezbaterile.
O invit pe doamna prim-ministru Viorica Dăncilă. Domnule coleg, mai exersați în perioada de vacanță! Vă rog, doamna prim-ministru. Vă rog.
## **Doamna Vasilica Viorica Dăncilă:**
Am ascultat cu foarte multă atenție luările de cuvânt. Mă așteptam la o critică constructivă.
Voci din sală
#154817Nu ai înțeles nimic!
## **Doamna Vasilica Viorica Dăncilă:**
Da, nu am înțeles nimic pozitiv.
Nu am înțeles nimic din atitudinea pe care o aveți și nimic din prestația pe care o aveți în fața românilor.
Și cred că mulți de acasă care au privit aceste dezbateri se așteptau la mult mai mult din partea dumneavoastră.
Sunteți în Parlamentul României, ocupați o demnitate publică. Modul dumneavoastră de a vă adresa, modul dumneavoastră de a jigni, modul dumneavoastră de a vă comporta nu vă fac cinste.
Puteți să țipați oricât, puteți să jigniți în continuare. Dacă acest lucru vă reprezintă, e trist pentru dumneavoastră, nu pentru mine. Este trist pentru cei care au avut încredere în dumneavoastră și pe care acum, prin prestația pe care o aveți, îi dezamăgiți.
Doamnă Turcan, am văzut cât m-ați jignit. După părerea mea, jignirile sunt atributul oamenilor slabi, al celor care nu au argumente. Iar dumneavoastră și toți cei care m-au jignit astăzi sunteți oameni slabi, oameni care nu au venit cu argumente, oameni care nu au venit cu proiecte, oameni care nu au un program de guvernare, dar care au încercat să lipească cât mai multe etichete, care au jignit, care s-au comportat într-un mod care nu le face cinste.
Da, acest lucru să știți că nu vă face cinste. Și nu vă face cinste nici modul în care înțelegeți să vă raportați la primministrul României, indiferent cine ocupă această funcție.
Știu că dincolo de jigniri mai aveți o armă – denunțul –, pe care ați folosit-o.
Acestea sunt singurele lucruri pe care ați înțeles dumneavoastră că trebuie să le utilizați?!
Ați vorbit în numele românilor. Cred că nu aveți acest drept. În momentul în care reprezentanții dumneavoastră în Parlamentul European s-au poziționat împotriva României, cum puteți dumneavoastră să spuneți că vorbiți în numele românilor?
Sunt convinsă că niciun român, din nicio regiune a țării, nu a fost mândru când dumneavoastră ați susținut acest lucru.
Mai mult, faptul că nu ne vor alege românii. Eu nu știam că aveți aceste „calități” prin care să vedeți în viitor, să vedeți ce vor face românii peste câteva luni sau în toamna viitoare. Vom vedea acest lucru la alegeri. Și vom vedea dacă românii apreciază ceea ce facem noi sau ceea ce faceți dumneavoastră. Modul decent în care ne comportăm noi sau modul în care înțelegeți să vă comportați dumneavoastră.
Vreau să vă spun că nu mă afectează jignirile dumneavoastră, pentru că ați demonstrat și demonstrați în continuare că nu puteți respecta pe nimeni, că numai ura vă ghidează și acțiunile, și intervențiile. Și acest lucru l-ați demonstrat și prin modul în care v-ați raportat la anumite acțiuni care au fost făcute în România.
Vreau să vă spun că sunt destul de puternică să merg mai departe. Și sunt convinsă că această moțiune, total lipsită de realitate, nu va trece. Și pentru acest lucru vă asigur că nu o să am nevoie nici măcar de încurajări.
Domnule Cîțu, am văzut că vreți să ne spuneți cum trebuie să arate Guvernul, câți miniștri trebuie să fie în Guvern, cine trebuie să fie ministru și cine nu. Câștigați întâi încrederea românilor! Câștigați alegerile și puteți să faceți Guvernul! Veniți cu un program de guvernare
care să se plieze pe realitatea din România și atunci puteți să aveți aceste pretenții.
În același timp, este ridicol să vorbiți dumneavoastră de divizare. Cei care, în permanență, nu ați îndemnat decât la ură și la dezbinare, cred că sunteți în cea mai mică măsură în stare – dar văd că o faceți totuși – să vorbiți despre acest lucru.
Ați făcut o afirmație legată de președinția României, acest lucru nu vă onorează. Dacă vă întreb acum ce presupune preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene sunt convinsă că n-o să știți să răspundeți, dar, în același timp, continuați să faceți rău României.
Ce vreți, să mai fie încă o țară care să fie dornică să preia președinția, asta vă doriți? Pentru că numai binele românilor și al României nu îl doriți prin astfel de afirmații pe care le faceți.
În același timp, eu accept critica, dar critica trebuie să fie constructivă. Dacă vrei într-adevăr să obții ceva, dacă vrei într-adevăr să schimbi ceva, trebuie să vii cu argumente, nu să-ți verși de fiecare dată veninul în public și să speri că vei obține ceva constructiv, că vei obține ceva bun.
Domnule Roman,
M-am gândit mult dacă să vă răspund sau nu.
Ați vorbit despre patriotism și sunt cu totul de acord că trebuie să cinstim memoria înaintașilor noștri, dar, în același timp, trebuie să ne ridicăm la nivelul lor.
Speram ca dumneavoastră, când vorbiți despre patriotism, să fi venit cu argumentul pentru care europarlamentarii dumneavoastră au votat împotriva României. Este cel puțin rușinos modul în care vorbiți și nu aș vrea să mă cobor la nivelul dumneavoastră și să vă răspund la toate afirmațiile făcute.
În rest... Nu este greu, dar credeți-mă că oricărui român i-ar fi rușine să vă răspundă, cu atât mai puțin premierului României.
Cred în Dumnezeu și cred cu tărie. Iar credința în Dumnezeu presupune să fii mai bun și să îți respecți semenii. Dar dumneavoastră nu aveți niciun fel de credință. Nu respectați pe nimeni și nici de bunătate nu dați dovadă!
Domnule Barna,
Stau și mă întreb – am avut o discuție cu dumneavoastră, o discuție constructivă, trebuie să recunosc acest lucru –, dar mă întreb: dacă jigniți prim-ministrul României, cum vă veți raporta la un om simplu, care nu este de acord cu opinia dumneavoastră? Îl veți bate? Probabil veți avea o atitudine mult mai dură, pentru că omul acela chiar poate nu va putea să se apere!
Cred că acest lucru nu este constructiv și sper ca discuțiile pe care le-am avut și pe care vreau să le am în continuare să fie discuții bazate pe argumente, și nu pe jigniri.
M-ați acuzat că de foarte multe ori am folosit cuvintele „consens”, „unitate”, chiar unii au luat în derâdere acest lucru. Au spus „A, drăguț...!”, dar întrebați-i pe români ce vor. Nu ce vreți dumneavoastră contează, ci ceea ce vor românii și ceea ce se vrea pentru România.
Eu cred că românii s-au săturat de circ, s-au săturat de jigniri, s-au săturat de aceste prestații ale unor actori, pentru că pe unii nu-i putem numi parlamentari. Ei vor lucruri concrete și înțeleg un lucru: că lucruri concrete și măsuri bune nu pot fi făcute pentru ei decât de alianța PSD–ALDE și de actualul Guvern al României.
Ați spus de foarte multe ori: „Demisia! Demisia!” Cred că visați! Am văzut că unii nici n-au somn noaptea. Mă întreabă pe mine dacă dorm. Da, dorm, pentru că muncesc ziua. Dumneavoastră, care stați...
, nu aveți..., nu dormiți nici noaptea, nu?
Oameni buni, demisia nu ajută România! Arată iresponsabilitatea dumneavoastră să ceri demisia prim-ministrului cu câteva zile înainte de preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene!
Asta arată că nu înțelegeți care este rolul României, nu înțelegeți faptul că ne aflăm în fața celei mai mari provocări pentru România, că nu gândiți decât prin prisma interesului personal și al campaniei electorale care se apropie. Nu acest lucru aduce plusvaloare, nu acest lucru vă face cinste. Strigați de câte ori vreți „Demisia!”, este opinia dumneavoastră. Eu vă spun o singură dată: nu îmi dau demisia!
Și nu îmi dau demisia nu pentru că este un lucru declarativ, că vreau să vin și să spun: „Ce solicitați dumneavoastră nu vreau eu...”. Nu-mi dau demisia pentru că am certitudinea că România merge pe drumul cel bun, am certitudinea că românii apreciază măsurile pe care le luăm...
, am certitudinea că pot, spre deosebire de dumneavoastră, să reprezint România cu demnitate, în Parlamentul European, în instituțiile europene.
Am certitudinea că fără ajutorul dumneavoastră, pentru că este clar că nu-l voi avea, vom putea avea o președinție de succes a Consiliului Uniunii Europene.
Credeam că în prag de sărbători putem fi mai buni. Credeam că în prag de sărbători putem avea o atitudine pozitivă.
Credeam că cel puțin noi, femeile, nu suntem așa de înveninate și putem avea mai multă înțelepciune. Dar m-am înșelat și, pentru acest lucru, cred că trebuie să am o altă abordare.
Și vă promit că anul viitor abordarea mea se va schimba. Va fi o abordare mult mai pragmatică
, o abordare în care... Am înțeles că nu pot avea așteptări pe proiecte, nu pot avea așteptări pe programe și singura speranță rămân coaliția PSD–ALDE, românii și România.
Sărbători fericite!
Doamnelor și domnilor deputați și senatori, Urmează să ne exprimăm prin vot asupra moțiunii de cenzură.
Vă reamintesc că, potrivit art. 113 din Constituție, moțiunea se adoptă cu votul majorității deputaților și senatorilor. Votul este secret și se exprimă cu bile, potrivit art. 89 și art. 96 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului.
De asemenea, reamintesc prevederile art. 49 din regulamentul activităților comune, coroborate cu prevederile regulamentului celor două Camere referitoare la votul secret cu bile.
Fiecare senator și deputat primește de la chestori câte două bile: una albă, una neagră. Bila albă introdusă în urna albă și bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru. Bila neagră introdusă în urna albă și bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot contra moțiunii de cenzură. Ambele bile introduse în urna neagră înseamnă abținere.
Îi invit pe cei doi chestori ai Camerei Deputaților, domnul Gerea și domnul Zisopol. Îl invit pe domnul Mircea Drăghici, secretarul Camerei Deputaților, pentru citirea listei deputaților.
Domnule Drăghici, vă rog să începeți cu membrii Guvernului senatori și deputați. Vă rog.
Grațiela Leocadia Gavrilescu – prezentă, nu votează Viorel Ștefan – prezent, nu votează Ana Birchall – prezentă, nu votează Marius Constantin Budăi – prezent, nu votează Anton Anton – prezent, nu votează
Lucian Șova – prezent, nu votează Rovana Plumb – prezentă, nu votează Natalia Elena Intotero – prezentă, nu votează Andronescu Ecaterina – prezentă, nu votează Bădălău Niculae – prezent, nu votează Breaz Valer Daniel – prezent, nu votează Dan Carmen Daniela – prezentă, nu votează Deneș Ioan – prezent, nu votează Leș Gabriel Beniamin – prezent, nu votează Ilie Viorel – prezent, nu votează Matei Constantin Bogdan – prezent, nu votează Meleșcanu Teodor Viorel – prezent, nu votează Oprea Ștefan Radu – prezent, nu votează Stănescu Paul – absent
Teodorovici Eugen Orlando – prezent, nu votează
|Achiței Vasile Cristian<br>Adnagi Slavoliub<br>Alexe Costel<br>Ambrus Izabella Agnes<br>Anastase Roberta Alma<br>Ampleev Andrian<br>Andrei Alexandru Ioan<br>Andronache Gabriel<br>Andrușcă Dănuț<br>Antal István János<br>Apjok Norbert|prezent<br>prezentă, nu votează<br>prezentă<br>prezent<br>prezent, nu votează<br>prezent<br>prezent, nu votează<br>prezent, nu votează<br>prezent, nu votează| |---|---| |Vă rog să faceți liniște, nu se aude!|| |Ardelean Ben Oni<br>Avram Constantin|prezent| |Axinte Vasile<br>Babuș Radu<br>Balan Ioan|prezent, nu votează<br>prezent, nu votează<br>prezent| |Balint Liviu Ioan<br>Banias Mircea Marius|prezent, nu votează<br>prezent| |Barna Ilie Dan<br>Băișanu Ștefan Alexandru<br>Bălănescu Alexandru|prezent<br>prezent<br>absent, concediu| |Bănicioiu Nicolae<br>Bârlădeanu Dragoș Petruț<br>Bejinariu Eugen<br>Bende Sándor<br>Benedek Zacharie<br>Benga Tudor Vlad<br>Benkő Erika<br>Bica Dănuț<br>Bichineț Corneliu<br>Biró Rozália Ibolya<br>Biro Zsolt Istvan<br>Bîzgan-Gayral Oana Mioara<br>Boboc Tudorița Rodica<br>Boboc Valentin Gabriel<br>Bode Lucian Nicolae<br>Bodea Marius<br>Bogaciu Alexandra Corina<br>Bogdan Gheorghe Dănuț<br>Bontea Vlad<br>Boroianu Aurel Robert<br>Borza Remus Adrian<br>Bota Marius Sorin Ovidiu<br>Botez Mihai Cătălin<br>Bozianu Nicoleta Cătălina|prezent, nu votează<br>prezent, nu votează<br>prezent, nu votează<br>prezent, nu votează<br>prezent<br>prezentă<br>prezent<br>prezent<br>prezentă, nu votează<br>prezent, nu votează<br>absentă, concediu<br>prezentă, nu votează<br>prezent, nu votează<br>prezent<br>prezent<br>prezentă<br>absent<br>prezent, nu votează<br>prezent<br>absent<br>absent<br>prezent<br>prezentă| |Bran Ioana<br>Bucura-Oprescu Simona<br>Buican Cristian|prezentă, nu votează<br>prezentă, nu votează<br>prezent| |Buicu Corneliu Florin|prezent, nu votează| |Bulai Iulian|prezent| |Bumb Sorin Ioan|prezent| |Burciu Cristina||
28 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 6/11.I.2019
Calista Mara Daniela Calotă Florică Ică Căciulă Aurel Călin Ion Căprar Dorel Gheorghe Căruceru Aida Cristina Cătăniciu Steluța Gustica Cherecheș Florica Cherecheș Viorica Chichirău Cosette Paula Chiriac Viorel Ciocan Dan Ciofu Tamara Dorina Ciolacu Ion Marcel Ciuhodaru Tudor Cîmpeanu Sorin Mihai Cîtea Vasile Cobuz Maricela Cocoș Vasile Codreanu Constantin Coliu Doru Petrișor Constantin Daniel Cosma Andreea Cosma Lavinia Corina Cozmanciuc Corneliu Mugurel Cristache Cătălin Csép Éva Andrea Csokany Petronela Mihaela Csoma Botond Cuc Alexandru Răzvan Cucșa Marian Gheorghe Culeafă Mihai Cupă Ion Cupșa Ioan Dan Nicușor Daniel Dehelean Silviu Dinu Cristina Elena Dîrzu Ioan Dobre Mircea Titus Dobre Victor Paul Dobrică Ionela Viorela Dobrovici-Bacalbașa Nicolae Dobrovie Matei Adrian Dohotaru Adrian Octavian Dragnea Nicolae Liviu Drăghici Mircea Gheorghe Drulă Cătălin Dumitrache Ileana Cristina Dunava Costel Neculai Durbacă Eugen Duruș Vlad Emanuel Erdei-Dóloczki István Farago Petru Fădor Angelica Firczak Iulius Marian Florea Damian Florea Oana Consuela Floroiu Ionel Fulgeanu-Moagher Laura Mihaela Furic Iarco Furtună Mirela Ganț Ovidiu Victor Gavrilă Camelia Gavriliță Bianca Miruna Găină Mihăiță Georgescu Nicolae Gerea Andrei Dominic Gheorghe Andrei Daniel
prezent, nu votează prezent, nu votează prezent, nu votează prezent, nu votează prezentă, nu votează
prezentă prezentă prezentă prezent, nu votează
prezentă, nu votează prezent, nu votează prezent, nu votează
prezent, nu votează prezent prezent prezent prezentă, nu votează prezentă prezent prezent prezentă, nu votează prezentă, nu votează prezent, nu votează prezent, nu votează prezent, nu votează prezent prezent, nu votează prezent prezent prezent prezentă, nu votează prezent, nu votează
prezent prezentă, nu votează prezent prezent prezent
prezent, nu votează prezent
prezent, nu votează prezent prezent prezent, nu votează prezent, nu votează prezentă
prezent, nu votează prezentă, nu votează
prezentă, nu votează prezent prezentă, nu votează prezent
prezent, nu votează prezent, nu votează prezent, nu votează prezent
Gheorghe Tinel Gheorghiu Bogdan Ghera Giureci Slobodan Gherman Dumitru Ghilea Găvrilă Ghinea Cristian Gilia Claudia Giugea Nicolae Goga Octavian Grosaru Andi Gabriel Gudu Vasile Halici Nicușor Havrici Emanuel Iuliu Hărătău Elena Heiuș Lucian Ovidiu Holban Georgeta Carmen Huncă Mihaela Huțucă Bogdan Iulian Iancu Iulian Iancu Marius Ionel Ibram Iusein Iftimie Neculai Ilișanu Claudiu Augustin Ion Stelian Cristian Ionescu George Ioniță Antoneta Iordache Florin Itu Cornel Iurișniți Cristina Ionela Jivan Luminița Maria Kelemen Hunor Korodi Attila Kulcsár-Terza József György Lazăr Sorin Leoreanu Laurențiu Dan Longher Victoria Lovin Dumitru Lungu Tudorița Lupașcu Costel Lupescu Dumitru Macovei Silviu Nicu Magyar Loránd Bálint Manole Petre Florin Mareș Mara Marica Petru Sorin Márton Árpád Francisc Matei Călin Vasile Andrei Mărgărit Mitică Marius Meiroșu Marilena Emilia Mihalescul Dumitru Mihălcescu Carmen Ileana Mînzatu Roxana Mocanu Adrian Mocioalcă Ion Mohaci Mihai Moldovan Sorin Dan Moșteanu Liviu Ionuț Movilă Petru Mușoiu Ștefan Nasra Gabriel Horia Năsui Claudiu Iulius Gavril Neagu Nicolae Neață Eugen Nechifor Cătălin Ioan Nicoară Romeo Florin Nicolae Andrei Nicolicea Eugen Nistor Laurențiu
prezent prezent absent, concediu
prezent prezent
prezent prezent, nu votează prezent prezent prezent, nu votează
prezent prezentă, nu votează prezentă prezent prezent, nu votează prezent, nu votează prezent, nu votează
prezent prezent prezentă prezent, nu votează
prezentă
prezent prezent prezent prezent, nu votează prezent prezentă prezent, nu votează prezentă prezent, nu votează prezent
prezent, nu votează prezent, nu votează prezentă prezent, nu votează prezent prezent, nu votează
prezentă, nu votează prezent prezentă, nu votează prezentă, nu votează
prezent prezent prezent prezent prezent, nu votează
prezent prezent
prezent prezent prezent, nu votează prezent, nu votează prezent, nu votează Niță Mihai Niță Nicu Nosa Iuliu Olar Corneliu Olteanu Daniel Oprea Dumitru Oprișcan Mihai Doru Oros Nechita Adrian Oteșanu Daniela Palăr Ionel Pambuccian Varujan Pană Adriana Doina Paraschiv Rodica Pașcan Emil Marius Pau Radu Adrian Păle Dănuț Petcu Toma Florin Petrea Gabriel Petrețchi Nicolae Miroslav Petric Octavian Peța-Ștefănescu Eliza Mădălina Pirtea Marilen Gabriel Pistru-Popa Eusebiu Manea Pleșoianu Liviu Ioan Adrian Podașcă Gabriela Maria Ponta Victor Viorel Pop Andrei Pop Georgian Pop Rareș Tudor Popa Florin Popa Mihai Valentin Popa Ștefan Ovidiu Popescu Mariana Venera Popescu Nicolae Daniel Popescu Pavel Popescu Virgil Daniel Preda Cezar Florin Predoiu Marian Cătălin Presură Alexandra Prisnel Adrian Claudiu Prișcă Răzvan Sorin Prună Cristina Mădălina Radu Anișoara Radu Nicolaie Sebastian Valentin Raețchi Ovidiu Alexandru Răcuci Claudiu Vasile Rădulescu Alexandru Rădulescu Cătălin Marian Rădulescu Dan Răzvan Răduț Violeta Rodeanu Bogdan Ionel Roman Florin Claudiu Roman Ioan Sorin Romanescu Cristinel Roșca Lucreția Rotaru Alexandru Rotaru Răzvan Ilie Săftoiu Ana Adriana Sămărtinean Cornel Mircea Schelean-Șomfelean Valeria Diana Sebestyén Csaba István Sefer Cristian George Seidler Cristian Gabriel Seres Dénes Sighiartău Robert Ionatan Simion Lucian Eduard Simionca Ionuț
prezent prezent, nu votează prezent prezent prezent prezentă, nu votează prezent prezent prezentă, nu votează prezentă, nu votează prezent
prezent, nu votează
prezent
prezentă, nu votează
prezentă prezent prezent, nu votează prezent, nu votează prezent
prezent, nu votează prezentă, nu votează prezent prezent prezent prezent prezent prezentă prezent prezent prezentă
prezent prezent
prezent, nu votează prezent prezentă prezent prezent prezent, nu votează prezent
prezentă prezent prezentă prezent, nu votează prezent, nu votează prezent prezent prezent prezent, nu votează prezent
Simonis Alfred Robert Sitterli Ovidiu Ioan prezent Socotar Gheorghe Dinu Solomon Adrian Spânu Ion Stamatian Vasile Florin prezent Stan Viorel Stanciu-Viziteu Lucian Daniel prezent Stancu Florinel Stativă Irinel Ioan Stănescu Alexandru Steriu Valeriu Andrei Stoica Bogdan Alin Stroe Ionuț Marian prezent Suciu Matei Suciu Vasile Daniel Surgent Marius Gheorghe Szabó Ödön Șarapatin Elvira Șerban Ciprian Constantin Șimon Gheorghe Șișcu George prezent Șotcan Theodora Șovăială Constantin prezent Ștefan Corneliu Ștefan Ion prezent Știrbu Gigel Sorinel prezent Tabugan Ion Tănăsescu Alina Elena Teiș Alina Terea Ioan Tîlvăr Angel Todor Adrian Todoran Adrian Mihăiță prezent Toma Ilie Tomac Eugen prezent Trăilă Cristina prezentă Tripa Florin Dan Tudor Beatrice Tudose Mihai Turcan Raluca prezentă Turcescu Robert Nicolae prezent Tușa Adriana Diana Ungureanu Emanuel Dumitru prezent Ursu Răzvan Ioan Varga Glad Aurel Varga Vasile Vasile Daniel Vasilescu Lia Olguța Vasilică Radu Costin Vass Levente Văcaru Alin Vasile Velcea Nicolae Vexler Silviu Vișan George Gabriel Vîlceanu Dan prezent Vîrză Mihăiță Vlad Sergiu Cosmin prezent Vlăducă Oana Silvia Voicu Mihai Alexandru Vosganian Varujan prezent Vrăjitoru Sorinel Marian Weber Mihai Zainea Cornel prezent Zamfira Constantin Cătălin Zisopol Dragoș Gabriel prezent
prezent, nu votează prezent
absent, concediu prezent
prezent, nu votează prezent, nu votează prezent
prezent, nu votează prezent, nu votează prezent, nu votează prezent, nu votează
prezent, nu votează
prezent
prezent
prezent, nu votează prezent prezent prezent, nu votează
prezentă, nu votează
prezent, nu votează prezent, a votat prezent
prezent prezentă
prezentă, nu votează
prezentă prezent prezentă, nu votează prezent prezent, nu votează prezent, nu votează prezent, a votat prezent, nu votează prezentă, nu votează
prezent, nu votează
prezent, nu votează absent, concediu prezent, nu votează prezent prezent, nu votează prezent prezentă, nu votează
prezent, nu votează prezent, nu votează prezent
prezent
Chestorii de la Senat, domnul Popa și doamna Arcan, vă rog. Domnule secretar Vela, vă rog să citiți lista senatorilor.
Hărău Eleonora Carmen – prezentă Alexandrescu Vlad Tudor Antal István Loránt Arcan Emilia Arcaș Viorel Avram Nicolae Baciu Gheorghe Badea Viorel Riceard Bădulescu Dorin Valeriu Băsescu Traian Benea Adrian Dragoș Bodog Florian Dorel Botnariu Emanuel Gabriel Brăiloiu Tit Liviu Breaz Valer Daniel Bulacu Romulus Butunoi Ionel Daniel Cadariu Constantin Daniel Caracota Iancu Cazan Mircea Vasile Cazanciuc Robert Marius Cârciumaru Florin Chirteș Ioan Cristian Chisăliță Ioan Narcis Chițac Vergil Cîțu Florin Vasile Coliban Allen Corlățean Titus Costoiu Mihnea Cosmin Covaciu Severica Rodica Craioveanu Elena Lavinia Crețu Gabriela Cristina Ioan Császár Károly Zsolt Cseke Attila Zoltan Dănăilă Leon Derzsi Ákos Diaconescu Renică Diaconu Adrian Nicolae Dinică Silvia Monica Dinu Nicoleta Ramona
Alexandrescu Vlad Tudor prezent Antal István Loránt prezent, nu votează Arcan Emilia prezentă, nu votează Arcaș Viorel absent Avram Nicolae absent Baciu Gheorghe prezent Badea Viorel Riceard prezent Bădulescu Dorin Valeriu absent Băsescu Traian prezent Benea Adrian Dragoș prezent, nu votează Bodog Florian Dorel absent Botnariu Emanuel Gabriel absent Brăiloiu Tit Liviu absent Breaz Valer Daniel prezent, nu votează Bulacu Romulus prezent Butunoi Ionel Daniel absent Cadariu Constantin Daniel prezent Caracota Iancu prezent Cazan Mircea Vasile prezent Cazanciuc Robert Marius prezent, nu votează Cârciumaru Florin absent Chirteș Ioan Cristian prezent Chisăliță Ioan Narcis absent Chițac Vergil prezent Cîțu Florin Vasile prezent Coliban Allen prezent Corlățean Titus absent Costoiu Mihnea Cosmin absent Covaciu Severica Rodica prezentă Craioveanu Elena Lavinia absentă Crețu Gabriela prezentă, nu votează Cristina Ioan prezent Császár Károly Zsolt prezent, nu votează Cseke Attila Zoltan absent Dănăilă Leon prezent Derzsi Ákos absent Diaconescu Renică absent Diaconu Adrian Nicolae prezent, nu votează Dinică Silvia Monica prezentă Dinu Nicoleta Ramona absentă, concediu medical Dircă George Edward prezent Dogariu Eugen absent Dumitrescu Cristian Sorin prezent, nu votează Dumitrescu Iulian prezent Dunca Marius Alexandru absent Fălcoi Nicu prezent Federovici Doina Elena absentă Fejér László Ődőn prezent, nu votează Fenechiu Cătălin Daniel prezent Fifor Mihai Viorel absent Filipescu Răducu George prezent Ganea Ion prezent, nu votează Ghica Cristian prezent Gorghiu Alina Ștefania prezentă Goțiu Remus Mihai prezent Hadârcă Ion absent Ilea Vasile absent Ionașcu Gabi prezent Iordache Virginel absent Iriza Scarlat prezent, nu votează László Attila prezent, nu votează
Lungu Dan prezent Lungu Vasile Cristian prezent Lupu Victorel absent Manda Iulian Claudiu prezent, nu votează Manoliu Dan absent Marciu Ovidiu Cristian Dan prezent, nu votează Marin Gheorghe prezent, nu votează Marin Nicolae absent Marussi George Nicolae prezent Matei Constantin Bogdan prezent, nu votează Mazilu Liviu Lucian absent Mihail Radu Mihai prezent Mihu Ștefan prezent, nu votează Mirea Siminica absentă Moga Nicolae prezent, nu votează Nicoară Marius Petre prezent, nu votează Nicolae Șerban prezent, nu votează Niță Ilie absent Novák Csaba Zoltán absent Oprea Mario Ovidiu prezent Oprea Ștefan Radu prezent, nu votează Orțan Ovidiu Florin absent Pațurcă Roxana Natalia prezentă, nu votează Pauliuc Nicoleta prezentă Pănescu Doru Adrian prezent, nu votează Pereș Alexandru prezent Pîrvulescu Eugen prezent Pop Gheorghe absent Pop Liviu Marian prezent, nu votează Popa Cornel prezent Popa Ion absent Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton absent Preda Radu Cosmin absent Presadă Florina Raluca prezentă Resmeriță Cornel Cristian absent Romașcanu Lucian prezent, nu votează Rotaru Ion absent Ruse Mihai absent Salan Viorel absent Savin Emanoil absent Sbîrnea Liliana prezentă, nu votează Scântei Laura Iuliana prezentă Sibinescu Ionuț absent Silistru Doina prezentă, nu votează Simionca Ioan absent Smarandache Miron Alexandru absent Soporan Aurel Horea absent Stan Ioan absent Stângă George Cătălin prezent Stocheci Cristina Mariana prezentă, nu votează Șoptică Costel prezent Talpoș Ioan Iustin absent Tánczos Barna absent Toma Cătălin Dumitru prezent Toma Vasilică absent Trufin Lucian absent Turos Lóránd prezent, nu votează Țapu-Nazare Eugen prezent Țuțuianu Adrian absent Valeca Șerban Constantin prezent, nu votează Vela Ion Marcel prezent Vulpescu Ioan absent Wiener Adrian prezent Zamfir Daniel Cătălin absent
Vă mulțumesc. Am încheiat lista. Votez și eu.
## **Domnul Șerban Constantin Valeca:**
Vă mulțumesc.
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, îi invit pe membrii Birourilor permanente ale celor două Camere la sala de ședință a Biroului permanent al Camerei Deputaților, pentru constatarea votului, urmând ca ședința să se reia.
Doamnelor și domnilor senatori,
Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992...
## Domnule președinte de ședință,
Nu puteți anunța ca fiind depuse, în vederea exercitării dreptului de sesizare la Curtea Constituțională, reglementările care au fost adoptate în ședința de ieri, din următorul motiv: art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaților nu vă permite să faceți lucrul acesta. Potrivit acestui articol, se spune următorul lucru: „Legea adoptată de Camera Deputaților cu privire la care Senatul s-a pronunțat ca primă Cameră sesizată (...), în calitate de Cameră decizională pentru unele prevederi, semnată de președintele Camerei Deputaților și de președintele Senatului (...)”, or, nu aveți acest act semnat... sau aceste acte nu sunt semnate de cei doi președinți... „...se comunică...”, spune aici..., „Președintelui României, Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și Avocatului Poporului...” și, cumulativ, „...se depune la secretarul general al Camerei Deputaților, în vederea exercitării dreptului de sesizare...”.
Vă solicit, înainte de a face acest anunț, să ne prezentați, în forma pentru promulgare, semnate de președintele Camerei Deputaților și de președintele Senatului, aceste acte, pentru a putea face anunțul în plen, și să ne arătați că le-ați comunicat Înaltei Curți, Avocatului Poporului și Președintelui României. Altfel, anunțul pe care urmează să îl faceți este neregulamentar și nelegal. Acest anunț urmează să fie făcut după îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 133 alin. (3) și am să vă dau citire alin. (4), care spune: „Data la care legea a fost depusă la secretarul general se comunică deputaților în termen de 24 de ore de la depunere...” Deci după ce au fost îndeplinite condițiile alin. (3).
Ca atare, vă rog să nu faceți acest anunț, pentru că este nelegal. Vă rog să amânați anunțul acesta până când îndepliniți condițiile prevăzute de alin. (3) al art. 133. Ne-am interesat pe parcursul ședinței. Înainte de începerea ședinței l-am anunțat pe domnul vicepreședinte Iordache că nu aveți aceste acte depuse la secretarul general și nici la acel birou din cadrul Camerei Deputaților care se ocupă de această procedură.
Încă o dată, în numele Grupului parlamentar al PNL, vă rog – ca să nu folosesc cuvinte mai dure – să nu faceți anunțul, pentru că nu aveți îndeplinită procedura. Mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Da, am notat.
Vă rog. Continuăm.
Vă rog.
Da... E îndeplinită...
Imediat.
Vă rog.
Domnule președinte de ședință...
Vă rog!
Vreau să aduc un argument regulamentar. Am votat o ordine de zi. Comunicarea acestor legi pentru sesizările pentru neconstituționalitate nu a figurat pe această ordine de zi, care a fost votată de plen. Dacă doriți suplimentarea ordinii de zi, vă rog să faceți prezența și să constatați dacă aveți cvorum ca să suplimentați ordinea de zi.
Vă solicit, în numele Grupului USR, să nu încheiați anul 2018, anul în care sărbătorim și ar fi trebuit să sărbătorim 100 de ani de la Unire, cu un nou abuz în plenul Parlamentului.
## **Domnul Florin Iordache:**
## Da. Bun.
Am luat act de declarațiile dumneavoastră și afirm că aceste legi pe care le voi citi sunt semnate de președinții Camerelor și sunt depuse la Secretariatul General și al Camerei Deputaților, și al Senatului.
- Mulțumesc.
Dacă vreți să verificați, mergeți la secretariat și verificați. Mai departe.
1. Legea privind sistemul public de pensii – procedură de urgență;
· procedural
1 discurs
<chair narration>
#1843132. Legea pentru modificarea și completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale – procedură de drept comun;
· government confidence
1 discurs
<chair narration>
#1844663. Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare – procedură de urgență;
· Comemorativ
1 discurs
<chair narration>
#1846754. Legea zootehniei – procedură de drept comun;
· Informare · informare
10 discursuri
Mulțumesc.
Îl invit pe domnul secretar Marcel Vela să prezinte rezultatul votului.
Domnule senator, vă rog.
Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori asupra moțiunii de cenzură inițiate de 163 de deputați și senatori
S-au constatat următoarele:
- numărul total al deputaților și senatorilor: 465;
- numărul deputaților și senatorilor prezenți: 333;
- numărul total de voturi exprimate: 164;
- numărul total de voturi exprimate pentru adoptarea
- moțiunii de cenzură: 161...
Repetați, vă rog! Câte?
...pentru adoptarea moțiunii de cenzură: 161;
Am înțeles!
...voturi contra moțiunii de cenzură: 3, din totalul celor 164 de voturi exprimate.
Am înțeles!
Potrivit prevederilor art. 113 alin. (1) din Constituția României, moțiunea de cenzură se adoptă cu votul majorității deputaților și senatorilor, ceea ce reprezintă în prezent minimum 233 de voturi pentru.
Ca urmare a faptului că din totalul de 465 de parlamentari au fost prezenți 333, din care 161 au votat pentru moțiunea de cenzură, se constată că nu a fost întrunită majoritatea voturilor cerută de Constituție pentru adoptare.
Vă mulțumesc. Să recapitulăm. Deci au semnat 163, au votat 161. Bun.
Având în vedere rezultatul voturilor exprimate, nu a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut la art. 113 din Constituție pentru adoptare.
Ordinea de zi a fost epuizată.
Declar ședința închisă.
Vă mulțumesc, stimați colegi, pentru răbdare.
Vă doresc vacanță plăcută! Spiritul Crăciunului sper să se abată și asupra celor care doresc respectarea regulamentului!
Să ne vedem cu bine în 2019!
## _Ședința s-a încheiat la ora 15.10._
EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR
#189818„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare)
Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.73, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYEJT|101031]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 6/11.I.2019 conține 32 de pagini.**
Prețul: 80,00 lei