Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 noiembrie 2017
Informare · informare
Gigel Sorinel Știrbu
Discurs
Dar nu despre asta am venit să vorbesc, domnule președinte.
Am venit să vorbesc despre faptul că eu, ca reprezentant al Partidului Național Liberal, un partid cu o implicare extrem de importantă în istoria României, cred că, atunci când este vorba de astfel de inițiative legislative, care au un impact deosebit cultural, și nu numai, în societatea românească, trebuie să existe consens politic.
Vă felicit pentru această inițiativă legislativă, din mai multe perspective. Dar cea mai importantă este aceea că folclorul, cultura, literatura idiș au adus un aport extrem de important la făurirea a ceea ce noi, cu mândrie, astăzi, spunem că există în cultura românească.
Totodată, adoptarea acestei inițiative legislative trebuie să fie și un semnal – așa cum vorbea antevorbitorul meu – pentru cei care cred că promovarea ideilor ce erau la ordinea zilei în perioada anilor 1930–1940 este de... nu știu..., de bonton astăzi.
Să ne aducem aminte că au fost oameni care au suferit numai și numai pentru simplul fapt că aparțineau unei minorități!
Să ne aducem aminte de aceste lucruri atunci când vom vota astfel de inițiative legislative!
Vă felicit încă o dată pentru această inițiativă!
Și, în încheiere, vreau să vă mai spun un lucru.
Apropo, beneficiez acum de... sau beneficiem, cu toții, de prezența doamnei Morgenstern aici, o mare actriță a României, cu care toți ne mândrim. Vreau să vă aduc la cunoștință o întâmplare.
Era în decembrie 2013 și am primit informația că la Teatrul Evreiesc de Stat s-a prăbușit acoperișul. Bineînțeles, personal, m-am dus acolo, să văd dacă pot să ofer vreun ajutor. Și am întâlnit o persoană în cizme de cauciuc, în genunchi, pe scenă. Strângea apa.
Vă felicit, doamnă Morgenestern! Se vede că ați pus suflet în acea construcție.
Pentru toate acestea și toate celelalte care s-au spus înainte aici, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va vota această inițiativă legislativă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.