Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 decembrie 2007
other · Trimis la votul final
Anghel Stanciu
Discurs
Dar nu sunt... Și cred că este un lucru bun că Partidul Social Democrat a prevăzut în lege că statul este obligat de a finanța educația cu un procent de 6% din Produsul Intern Brut începând cu 2007. Este un lucru care trebuie să fie clar recunoscut.
În înțelepciunea sa, domnul ministru Vlădescu, asistat de președintele comisiei, domnul Vosganian, actualmente un distins ministru al finanțelor care a dovedit că nu este singurul armean deștept, a prorogat termenul cu un an spre a strânge banii necesari în visteria țării și a dat acest 6%. Nu spunem că e chiar 6%. Se poate discuta.
În înțelepciunea lor, Comisiile pentru învățământ, știință, tineret și sport de la Senat și Camera Deputaților au prevăzut că oricât ar fi cuibul de frumos, adică școala, dacă nu-i populat și cu cei care se fac acolo puii deștepți, frumoși și inteligenți, rămâne o clădire goală. De aceea, Comisiile pentru învățământ, știință, tineret și sport au spus că nu pot fi de acord și nu merg cu subfinanțarea salarizării cadrelor didactice. Ca atare, au inițiat de acum circa patru ani o creștere în etape și pe segmente a salariilor. Anul trecut s-a dat 10% la profesorii cu gradul I, educatorii și institutorii cu gradul I. Anul acesta ne-am propus să dăm la profesorii cu gradul II, institutorii cu gradul II, educatorii cu gradul II, la profesorii cu definitivat și la debutanți. De ce? Stimați colegi, salariul celor care vă educă copiii, care vă educă nepoții, care prevăd în perspectivă șlefuirea inteligenței nației române, este de debutant, adică 892,74 lei. Mult mai puțin decât un sergent de stradă despre care nu vreau să spun ce zicea Eminescu... „cu fluierul de gât”.
Cred că suntem de acord, domnule președinte, să acceptăm cele patru amendamente pe care le-a făcut comisia.
Amendamentul 537, care se referă la finanțarea de bază, amendamentul 538, care se referă la o suplimentare a burselor, și amendamentul 766, care se referă la creșterea cu circa 10% a salariilor profesorilor cu gradul II, a definitivilor și debutanților.
Noi, în înțelepciunea noastră, la vremea respectivă am zis că ar fi suficiente, prin amendamentul 539, 732 de milioane. Cred, însă, că această sumă este, totuși, insuficientă. Dacă avem grijă de ceea ce s-a spus la Lisabona, că acest secol va fi al cunoașterii, al educației, și cine investește în educație investește în viitor, cred că ar trebui nu numai să acceptăm aceste patru amendamente, ci să le suplimentăm, domnule ministru și domnilor colegi. Investiția în școală, în educație este investiția în viitorul nu numai al nostru și al vostru, ci și al copiilor noștri care vor stăpâni această țară.
Vă mulțumesc și sper că veți vota în totalitate aceste patru amendamente. Ele sunt legate și trebuie discutate împreună.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .