Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 septembrie 2010
Declarații politice · adoptat
Tudor Ciuhodaru
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Dar voiam să spun întâi bună dimineața Ministerului Sănătății, pentru că acum mai bine de un an atrăgeam atenția asupra agresiunii împotriva cadrelor medicale și propuneam un proiect legislativ ce prevedea asigurarea sănătății celor din sistemul medical.
A trecut mai bine de un an, vedem că s-a trezit și Ministerul Sănătății, iar legea pe care am inițiat-o chiar din sistemul sanitar, de la Spitalul de Urgență din Iași, stă încă în Senat.
Ne-am obișnuit deocamdată ca Ministerul Sănătății să reacționeze și să nu acționeze, și poate că, de această dată, acum, când sistemul medical românesc este în colaps, în sfârșit sistemul medical și Ministerul Sănătății se vor trezi, pentru că Ministerul Sănătății doarme, doarme de prea mult timp, doarme de 20 de ani și este momentul să-l trezim cu toții, pentru că sănătatea nu are culoare și toți vom ajunge, mai devreme sau mai târziu, să vedem fața unui doctor de la urgență.
Vă mulțumesc încă o dată.
Sper că s-a trezit toată lumea și mai spun încă o dată bună dimineața Ministerului Sănătății.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.