Stenogramă plen

Stenogramă plen · Camera Deputaților · 7 septembrie 2010 · monitorul.ai

## Mulțumesc.

La alegerile din 1932, Roosevelt a candidat împotriva republicanului Hoover pentru președinția SUA, campania sa electorală având ca temă „Omul uitat la baza piramidei sociale”. În discursurile sale, se angaja să găsească o cale de ieșire din criza economică, care atinsese apogeul. Măsurile preconizate au fost cuprinse într-un program coerent, intitulat New Deal, care propunea creșterea rolului statului în economie, dar și o dezvoltare a democrației americane, prin participarea la viața publică a cetățenilor de condiție modestă. Programul său economic și social i-au adus victoria categorică în 1932 și realegerea sa ca șef al Executivului american în 1936 și 1940.

Se pune întrebarea: A pus programul New Deal capăt Marii Crize din anii ’30? Trebuie să spunem că la această întrebare răspunsurile sunt contradictorii, unii sunt de părere că a fost un program bun, alții susțin că, din contră, măsurile au întârziat ieșirea din criză a Statelor Unite. Un susținător al măsurilor lui Roosvelt este însuși președintele de acum, Barak Obama.

Cum a ajuns America în situația de criză din 1929?

Către toamna lui 1929, prețurile acțiunilor în SUA au atins cote care nu puteau fi justificate printr-o anticipare rezonabilă a câștigurilor viitoare. Drept rezultat, când mai multe evenimente minore au dus la declinul treptat al prețurilor, în octombrie 1929, investitorii și-au pierdut încrederea, iar balonul de săpun al bursei de valori s-a spart. Panica vânzărilor s-a declanșat în Joia Neagră, 24 octombrie 1929. Multe acțiuni fuseseră cumpărate cu acoperire, adică folosind împrumuturi garantate doar cu o mică fracțiune din valoarea acțiunilor. În consecință, scăderea i-a forțat pe unii investitori să-și lichideze pachetele de acțiuni, accentuând astfel căderea prețurilor. Între valoarea lor de vârf în septembrie și valoarea minimală în noiembrie, prețurile acțiunilor în SUA (măsurate prin indicatorul Cowles) au scăzut cu 33%. Deoarece declinul a fost atât de dramatic, acest eveniment a rămas cunoscut ca Marele Crah din 1929.

Optimismul în ceea ce privește evoluția economiei în anii 1920–1929 era atât de mare încât, la alegerea sa în 1928, președintele Hoover a declarat că „America se află astăzi mai aproape de triumful bogăției asupra sărăciei decât a fost în toată istoria sa.”

Nu cumva declarația superoptimistă a președintelui seamănă foarte bine cu declarațiile unor oameni politici de pe la noi? Aflat în 2004 într-o vizită în Gorj, fostul premier Adrian Năstase anunța cum duduie economia României. Termenul pare să-l fi inspirat și pe succesorul său, Călin PopescuTăriceanu, care a declarat: „Economia românească – știți cum se spune pe românește – duduie.” (Evenimentul Zilei, luni, 30 mai 2005).

„Deși suntem într-o perioadă de campanie electorală, economia duduie”, spunea în 2004 premierul de la acea vreme, Adrian Năstase. Și cifrele păreau de partea lui: creștere economică-record, de peste 9%, investiții străine mai mari cu peste 7%, dinamica exporturilor pentru prima dată superioară celei a importurilor. Patru ani mai târziu, a sosit momentul de glorie al ministrului finanțelor, Varujan Vosganian, care a anunțat, nici mai mult, nici mai puțin, că, în 2020, România va deveni un hit care va intra în Top 10 al Uniunii Europene. (Financiarul, august 2008)

Ce s-a întâmplat între timp? România a intrat în criză, în ciuda optimismului exagerat afișat de guvernanții de la acea vreme și în ciuda avertismentelor venite, din timp, din partea unor cunoscuți analiști economici. Kenneth Orchard, senior economist în cadrul Agenției de rating Moody’s, a declarat în 2008 că, dincolo de cauzele interne, creșterea economică mai lentă în statele care sunt parteneri comerciali ai României și turbulențele din piețele financiare internaționale vor împiedica PIB-ul românesc să avanseze în 2009 într-un ritm la fel de alert ca în prezent.

Astfel, conjunctura foarte favorabilă a ultimilor zece ani, care a dus la o creștere economică excepțională în țările Europei de Est, nu va mai dura multă vreme, se arăta într-o analiză The Economist, la începutul anului 2008. Inventariind slăbiciunile țarilor din Europa de Est, publicația considera că inflația în creștere, costurile salariale tot mai mari, lipsa forței de muncă, infrastructura slab dezvoltată vor afecta creșterea economică în regiune. Un avertisment dur este adresat României și Bulgariei, despre care The Economist spune că sunt „principalele candidate la o aterizare forțată a economiei”.

Să comparăm economia României de acum cu situația Statelor Unite din anii 1920–1929. Același optimism înșelător, aceeași lipsă de reacție la avertismentele economiștilor, aceeași înclinație spre consum exagerat. Parcă mai ieri reporterii tv din România relatau cu însuflețire despre cozile din supermarketuri, despre îmbulzeala de la case, despre magazine care, pentru a satisface cererea cumpărătorilor tot mai mulți, prelungeau programul și în timpul nopții.

Este evident ca România traversează o perioadă plină de dificultăți. Speranțele omului simplu se îndreaptă acum spre clasa politică de la care, mai mult ca niciodată, are cele mai mari așteptări. O viziune bine clădită pe termen scurt și mediu, în care să se facă auzite competențele profesionale mai degrabă decât declarațiile politicianiste, este necesară pentru România. Apelul meu este, în primul rând, către oamenii politici responsabili. Haideți să redăm oamenilor speranța, să arătăm că suntem capabili, putere și opoziție, să scoatem România din criză, construind laolaltă o strategie în acest sens! Un dialog deschis între putere și opoziție, în aceste momente grele pentru economia românească, nu va aduce deservicii niciunei părți, iar de câștigat, vom câștiga cu toții.

Vasile Mocanu

#16378

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Care remaniere?”

Dacă românii mai nutreau firava speranță că Partidul Democrat Liberal, premierul Emil Boc și președintele Traian Băsescu mai aveau vreo legătură cu lumea în care trăim, ei bine, s-au înșelat amarnic!

Nașterea celui de al cincilea Guvern Boc ne-a dovedit că actuala putere are un singur scop: distrugerea societății românești. După un an și jumătate de guvernare iresponsabilă, care a aruncat România în cea mai gravă criză economică din ultimii 70 de ani, Partidul Democrat Liberal a venit cu soluția reinventării Cabinetului Boc.

Deși milioane de români așteptau, cu îndreptățită emoție, soluțiile la problemele cu care se confruntă societatea românească, adică un set de măsuri eficiente, care să fie puse în aplicare cât mai grabnic, Partidul Democrat Liberal a arătat că este complet depășit de situația pe care el însuși a creat-o.

Se spune că „dacă a greși este omenește, a persevera în greșeală este de-a dreptul diabolic!” Iar progenitura politică a lui Traian Băsescu, adică Boc al cincilea, are toate caracteristicile Răului cu R mare. Din nou, Partidul Democrat Liberal ne-a procopsit cu o sumă de noi miniștri, care nu sunt recomandați de nimic bun. Poate doar domnul Valeriu Tabără e cel mai cunoscut, mai ales datorită eforturilor susținute ale Domniei Sale de a aduce pe masa românilor produse modificate genetic. Nu e deloc o întâmplare faptul că noul ministru al agriculturii este contestat din toate părțile. Probabil, noua politică agricolă a lui Valeriu Tabără va propune renunțarea definitivă la produsele autohtone naturale și înlocuirea lor cu vinete portocalii și roșii cubice.

Cât despre ceilalți miniștri, ce au făcut până acum aceștia bun pentru români? Din câte știm, nimic!

Cabinetul Boc al cincilea este însă la fel de performant ca și frații săi mai mici în ceea ce privește înșelarea electoratului. Din nou, am fost anunțați că economia națională a început să crească! Probabil pentru a sărbători evenimentul, Guvernul ia în calcul contractarea unui alt împrumut cu FMI, dar și majorarea mai multor taxe. Adică, totul e cât nu se poate mai bine, dar România moare!

Așa nu se mai poate!

În scurt timp, Partidul Social Democrat va iniția moțiunea de cenzură care va trimite Cabinetul Boc al cincilea la culcare. Nu ne îndoim că toți factorii politici responsabili vor susține acest document esențial pentru salvarea, în ultimul ceas, a economiei românești.

Vremea minciunilor portocalii a trecut. România are nevoie de soluții. Vă mulțumesc.

Eugen Constantin Uricec

#23635

Domnule președinte, Stimați colegi, „130 de ani pentru Banca Centrală”

Chiar dacă timpurile prezente sunt puternic afectate de preocuparea de asanare a economiei, nu trebuie să trecem cu indiferență peste cei 130 de ani de istorie a Băncii Naționale a României. Constituirea acesteia către finalul secolului al XIX-lea a fost unul dintre elementele majore ale modernizării și, de ce nu, al constituirii statului român modern.

La 9 septembrie 1880, sub semnătura guvernatorului I. Câmpineanu, a casierului Bilcescu și a cenzorului Ioanide, vedeau lumina tiparului primele bancnote românești, element important de identitate națională.

În cei 130 de ani de existență, Banca Națională a României s-a consacrat ca un vector principal de stabilitate și echilibru, atât în elaborarea politicilor economice, cât mai ales în gestionarea politicilor moderne monetare din România.

Chiar dacă regimul politic înființat de comuniști a adus modificări însemnate în ceea ce privește rolul și atribuțiile celei mai importante instituții bancare, după Revoluția română, Banca Centrală a recăpătat treptat funcțiile cuvenite într-o economie liberă.

Astăzi vorbim despre Banca Națională a României cu respect și mândrie, având în vedere performanțele oamenilor care conduc activitatea acestei instituții. Vorbele nu sunt mari, dacă luăm în calcul că, în anul care a trecut, Banca Națională a României a demonstrat performanțe superioare unor bănci cu tradiție mai îndelungată decât a ei, cum ar fi de pildă Banca Centrală a Marii Britanii.

Grație acestei instituții ne bucurăm astăzi de un sistem al băncilor comerciale consolidat, puternic, nevulnerabil în fața provocărilor crizei economice. Grație Băncii Naționale a României românii au încredere în moneda lor, în deciziile și în protecțiile pe care le dă creșterea economică în România.

Stimați colegi,

Aș dori să mulțumim cu toții celor care au condus și conduc destinele acestei instituții și care, în definitiv, conduc destinele economice ale unei țări.

Vă mulțumesc.

Valeriu Ștefan Zgonea

#25693

Mulțumesc, domnule deputat.

Dați-mi voie să vă informez că, din partea Grupului Partidului Democrat Liberal, încă șapte colegi vor depune în scris: domnul Prigoană – să-l salutăm –, un pic mai târziu, s-a ridicat mira și la televiziune, așa că este foarte bine pentru noi.

Declarația mea politică se intitulează „Aceeași M(ân)ărie, cu altă pălărie!”

S-a realizat în zori o cosmetizare a unei nenorociri care, de la ultimele alegeri încoace, se face că ocârmuiește această nefericită țară. Este vorba despre schimbarea unei găști de la Palatul Victoria cu o altă gașcă – deși _grosso modo_ pe același schelet –, mai incapabilă și mai flămândă decât cea care pleacă cu sacii plini în „căruțele” 4x4 – mai dihai ca ex-regele Mihai cu trenul de averi în 1947 –, o grețoasă Mărie care, crezând că simpla schimbare a pălăriei duce, în mod automat, și la reluarea virginității, nu face altceva decât să ne arate o altă prosteală la adresa poporului român. Probabil că nu au fost suficienți cei 25% tăiați la salarii. Se vede treaba că lipsa ripostei făcătoare de cucuie și de vederi de constelații în diverse nuanțe îl încurajează pe păpușarul de la Cotroceni să vină cu un alt guvern, care să mai ia încă 25% din ce a mai rămas, pentru că dacă omul nu protestează – iar dacă protestează o face dansând „Pinguinul” – înseamnă că-i place, că moare de drag! Căci mânăria cotrocenistă n-are margini. De aceea tot zicem de zor că, până nu reușim să-l coborâm de la Cotroceni pe păpușar, indiferent cine va ocupa fotoliile guvernamentale nu va fi decât o altă marionetă băsesciană. În cazul noii schimbări, cu ce poate fi mai de folos României, dacă în locul „epicureanului” vine la economie un ins bănuit că a țepuit PETROM cu 10 miliarde, iar transporturile au fost acaparate de pupila cotrocenistului?

Nu este decât o schimbare de decor și nu vom vedea decât o bătălie pe o Românie falită.

După cum ziceam anterior, în zori s-a realizat o cosmetizare guvernamentală ce va pune românul de rând pe gânduri și îi va ține creierii ocupați până la finele vieții, din ce în ce mai apropiat, grație Băsescului și camarilei sale portocalii, aprofundând ce-nseamnă, domnule, o vocație ratată! Căci, analizând cu simț de răspundere – măcar noi, că puterea n-are nici interes, nici cu cine, nici cu ce –, se presupune că garnitura guvernamentală instaurată odată cu revalidarea președintelui la putere este cea formată din ce au avut ei mai bun. Nu pui ciurucuri la conducerea României, nu?

Se presupune că pui la bătaie ce ai mai bun, că te lauzi că nu guvernezi în „bătaie de joc”. Dar, cum sforarul de la Cotroceni a scăpat păsărică cu „țara de mâna a doua”, nu se poate să ajungi o țară de mâna a doua cu o conducere de primă mână! Deci și guvernul instaurat alături de un președinte, în cel mai bun caz, este tot de mâna a doua. Iar dacă spuma cremei PDL-iste este de mâna a doua, oare cei care îi înlocuiesc pe miniștrii remaniați cum sunt? Logic: mai slabi, deci de mâna a șaptea! Iată ce mânărie face Cotroceniul cu mâna cosașului de frunte, care răspundea odinioară la apelativul: „Boc, ieși la tablă! Și mergi și tu în picioare, ca omu’, când ieși la tablă, nu în genunchi! Antrenamentul pentru premier să-l faci la ora de sport, nu la mine!”

Cred că a venit vremea să închei cu o veche strigătură minerească, de la noi, din folclorul contemporan al Gorjului: „Băsescule, iu-hu-hu,/Ia-ți guvernu’ și te du!” Mulțumesc pentru atenție.

Samoil Vîlcu

#30253

Mulțumesc, domnule președinte.

Aș fi avut trei declarații: una legată de parlamentarii care datorează dezbaterea unor legi importante în Parlament pe care cetățenii noștri le așteaptă, alta legată de olimpicii vâlceni, care dau valoare învățământului românesc, și noi avem destule cazuri la Râmnicu-Vâlcea și în județul Vâlcea de oameni care au făcut senzație în țară și în lume, iar a treia, legată de descentralizare, măsură de eficientizare a activității spitalelor. Și aici este una dintre soluțiile găsite și o soluție bună despre care am vorbit și am tot vorbit de-a lungul anilor, să trecem această activitate în slujba autorităților locale, o măsură care a fost privită cu mult scepticism, dar a fost trecută destul de bine în urma unor dezbateri importante.

Deși în prezent se confruntă cu multe probleme financiare și înregistrează datorii foarte mari la bugetul statului, datoriile nu vor mai fi aruncate pe umerii autorităților locale – și ați văzut, zilele trecute, au început să plătească din aceste datorii –, iar în ceea ce privește finanțarea după descentralizare, conform datelor, autoritățile locale au dreptul să supravegheze aceste contracte și mai ales contractele cu casele de asigurări de sănătate, de unde și vin banii, peste 85%, astfel încât pe plan local nu vor mai fi create presiuni financiare suplimentare. Autoritățile locale vor prelua spitalele de la zero, fără datorii, ministerul urmând să găsească o formă de a compensa cu Ministerul de Finanțe aceste restanțe. Prin descentralizare, autoritățile locale au reprezentanți în consiliile de administrație și pot să-și spună mai bine cuvântul. Aceștia vor reprezenta interesele cetățenilor și se vor putea implica direct în elaborarea planului de dezvoltare a spitalelor.

Trecerea unităților spitalicești la autoritățile locale va eficientiza, sunt convins, cheltuirea banilor publici și va determina autoritățile să se uite cu mai multă atenție atunci când se vor gândi la investițiile care trebuie făcute și trebuie făcute din ce în ce mai multe. Se vor gândi, de asemenea, la parteneriat public-privat.

## Vă mulțumesc.

_Declarație politică preluată_ in extenso _conform materialului depus la secretariatul de ședință._

„Descentralizarea, măsură de eficientizare a activității spitalelor”

Descentralizarea spitalelor, măsură pusă în aplicare de Guvernul Boc, este un proces menit să ducă la stabilizarea sistemului sanitar, să aducă mai multă sustenabilitate și un raport cost–eficiență real, investiții în infrastructură, posibilitatea plății suplimentare a medicilor, atragerea de fonduri europene în anii care vin, autonomie managerială. De fapt, prin descentralizarea unităților sanitare se speră ca serviciile medicale să crească calitativ.

Deși, în prezent, spitalele se confruntă cu probleme financiare și înregistrează datorii foarte mari la bugetul statului, datoriile nu vor fi aruncate pe umerii autorităților locale care au preluat unitățile spitalicești, iar în ceea ce privește finanțarea după descentralizare, conform actelor normative, autoritățile locale au dreptul de supraveghere a contractelor cu casele de asigurări de sănătate, astfel încât pe plan local nu vor fi create presiuni financiare suplimentare.

Autoritățile locale vor prelua spitalele de la zero, fără datoria existentă, ministerul urmând să găsească o formă de a compensa cu finanțele publice aceste restanțe. Prin descentralizare, autoritățile locale au reprezentanți în consiliile de administrație ale spitalelor. Aceștia vor reprezenta interesele cetățenilor și se vor putea implica direct în elaborarea planului de dezvoltare a spitalelor. Prin implicarea directă a reprezentanților comunităților locale, nevoile cetățenilor în privința serviciilor medicale vor fi mai bine reflectate și se va putea acorda mai multă atenție îngrijirii personalizate.

Trecerea unităților spitalicești la autoritățile locale va eficientiza, sunt convins, cheltuirea banilor în spitale și va determina autoritățile locale să se uite mai cu atenție la ce înseamnă finanțarea sistemului sanitar și să contribuie la această finanțare. Cu siguranță, impactul descentralizării va fi benefic, deoarece noii proprietari ai spitalelor, autoritățile locale, vor realiza responsabilitatea directă față de cei cărora le asigură servicii, acest lucru fiind, de fapt, un pas important către parteneriatele public-private.

Un alt aspect care ar putea duce la îmbunătățirea serviciilor medicale este acela al informatizării sistemului sanitar pentru ca pacienții să nu mai alerge la casele de sănătate pentru adeverințele de asigurat, iar datele despre fiecare persoană asigurată să poată fi accesate imediat, odată cu cele despre istoricul bolilor de care aceasta a suferit. Dacă acest lucru s-ar realiza, așa cum este în intenția Guvernului Boc, am putea eficientiza acest domeniu strategic.

Cornel Itu

#35316

## Domnule președinte, Stimați colegi,

Declarația politică este „Susțin greva fiscală a creatorilor”. Elita intelectuală a României este batjocorită de Guvernul Boc. Nefiind în stare să sprijine cum ar trebui cultura, guvernanții au găsit modalități de a încurca și mai mult lucrurile, care au ca rezultat sărăcirea creatorilor.

Un grup masiv de scriitori, actori, pictori și jurnaliști de mare valoare a adresat, nu de mult, o scrisoare deschisă președintelui Traian Băsescu, Avocatului Poporului, Ioan Moraru, și președintelui Curții Constituționale, Augustin Zegrean, intitulată „Cu ce drept ne diminuați drepturile de autor?”

În finalul acestei scrisori, se spunea: „În al doisprezecelea ceas, puteți opri exodul de creiere din România și sărăcirea celor care apără, prin operele lor unice, identitatea culturală și spirituală a României. Ați putea face un pas înapoi pentru a face toți un pas înainte”.

Acea scrisoare deschisă, până acum, după știința mea, nu a primit un răspuns rezonabil.

De aceea, semnatarii ei au declarat că vor trece, în semn de protest, la grevă fiscală, începând cu 1 septembrie, până la abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2010, care a provocat această stare de lucruri.

Personal, susțin greva fiscală a creatorilor. Oamenii de cultură trebuie prețuiți și stimulați, nu batjocoriți, umiliți și spoliați. Prin nesupunerea lor civică, atrag atenția asupra injustiției.

Fac apel la colegii mei parlamentari din toate partidele ca să abrogăm Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2010. Această reglementare rușinoasă e cazul să fie îndreptată.

Aici nu este vorba de opțiuni politice, ci de respect pentru cultura românească.

A doua declarație politică se referă la descentralizarea spitalelor.

În discordanță cu colegul, eu spun că spitalele din orașele mici vor fi pe cale de dispariție și cred că bugetele locale nu vor satisface cerințele spitalelor și ale sănătății în general.

Îmi pare rău, dar această descentralizare, care a fost un pionierat în municipiul București, cred că nu poate fi extrapolată la întreaga țară.

Mulțumesc.

_Declarație politică preluată_ in extenso _conform materialului depus la secretariatul de ședință._

„Descentralizarea spitalelor”

Încă de pe data de 12 august 2010, domnul Cseke Attila, ministrul sănătății, ne informa că procesul de descentralizare a sistemului sanitar s-a încheiat în proporție de 98%.

Descentralizarea sistemului sanitar înseamnă trecerea a circa 370 de spitale din administrarea Ministerului Sănătății în cea a consiliilor locale și județene.

În opinia domnului ministru și a Guvernului, descentralizarea reprezintă un pas important în reformarea sistemului sanitar românesc, prin care sistemul sanitar devine mai eficient și aduce mai multă echitate și stabilitate.

Ca urmare a acestei măsuri reformatoare, sistemul sanitar bicefal dispare, clădirile spitalelor trec în proprietatea administrațiilor publice care se vor ocupa de administrarea logistică, financiară și umană a unității spitalicești, ministerului revenindu-i sarcina de a elabora politici sanitare la nivel național.

Până aici toate bune și frumoase, numai că din cauza realității economice foarte diferite de la o zonă la alta și a

diferențelor dintre unitățile sanitare din aceste zone, descentralizarea sistemului sanitar ridică numeroase semne de întrebare.

Consider că aceste concluzii, trase în urma experimentului de doi ani la spitalele din București, izvorăsc din realitățile Capitalei, realități care nu pot fi comparate cu cele de pe întreg teritoriul țării.

Mă refer la acele administrații locale cu bugete mici, incapabile să susțină financiar activitatea unui spital, știindu-se că odată cu preluarea spitalului se preiau și datoriile acestuia, în pofida asigurărilor din partea Guvernului prin care problema arieratelor va fi rezolvată. Deocamdată, constat cu stupoare că, prin rectificarea bugetară, sănătatea pierde din alocațiile stabilite inițial.

Viitorul acestor unități spitalicești este lesne de prevăzut, urmează dispariția lor treptată, fapt ce se răsfrânge negativ asupra nivelului de sănătate a populației. Bolnavii vor fi siliți să se deplaseze la distanțe uneori mari, depășind posibilitățile lor materiale. În ceea ce privește spitalele care vor supraviețui, vor fi aglomerate și suprasolicitate.

Având în vedere multitudinea de probleme cu care se confruntă o administrație locală, problemele de ocrotire a sănătății nu își vor găsi un loc prioritar în strategiile locale. În primul rând că cele mai multe dintre clădirile spitalelor sunt vechi sau într-o stare avansată de degradare, ceea ce impune cu necesitate reparații capitale costisitoare și care depășesc posibilitățile bugetelor locale. În al doilea rând, în această situație este exclusă modernizarea unităților spitalicești, precum și dotarea lor cu aparatură de ultimă oră.

Acestea sunt doar câteva motive, la care se adaugă criza economică prin care trecem, motive ce duc la ideea că procesul descentralizării ar fi necesitat o eșalonare în timp, o desfășurare pe termen mediu și lung, în funcție de situația concretă a fiecărei localități.

Consider că o reexaminare a fiecărei situații concrete din teren nu este nici acum tardivă și ar fi de real folos în desfășurarea acestui proces vital. Finanțarea spitalelor trebuie făcută în continuare de către minister, pentru a duce la bun sfârșit și cu rezultate pozitive complexa problemă a sănătății populației.

Ioan Țintean

#40961

Mulțumesc, domnule președinte.

## Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică se intitulează „Evaluarea coruptă și clientela blochează fondurile de minimis pentru investiții”.

Deși s-a făcut mult tam-tam pe linia sprijinirii investițiilor din sectorul antreprenorial al IMM-urilor, după încheierea sesiunii de depunere a documentațiilor de proiecte în vederea obținerii finanțării, s-a demonstrat din nou că apartenența la sistemul clientelar este principalul atu și criteriu pentru aprobarea dosarelor și nu, cum ar fi normal și cum stipulează legea, calitatea elaborării dosarelor și corectitudinea aprobării acestora. Au fost cazuri, deloc puține, în care diversele completări la dosare au devenit „regulă” pentru a genera, cu bună știință, întârzieri și pentru a ascunde „excepțiile” reprezentate de firmele „cu aranjamente” ale clientelei politice, care au căpătat astfel prioritate în procesul de evaluare și aprobare. Nu există nicio prevedere legală sau justificare pentru a cere două sau trei rânduri de solicitări de completare sau lămuriri la același dosar! Oare care ar fi rațiunea pentru care nu s-au cerut toate completările și clarificările, și răspunsul ar trebui să-l aflăm de la autorități. Oare avem funcționari slab pregătiți sau aceștia plătesc prețul subordonării politice și al politizării excesive duse la rang de politică oficială de guvernarea PDL?

Lanțul deficiențelor identificate în cadrul procesului de evaluare a proiectelor de atragere a fondurilor destinate investițiilor nu se oprește aici. Pe site-ul Ministerului de Finanțe a apărut un anunț de sistare a procesului de evaluare a firmelor care au depus dosare după data de 26 februarie 2010 din cauza epuizării fondurilor. Firmele care se aflau în procesul de evaluare la acea dată și cărora li s-au cerut fel și fel de completări au fost refuzate imediat fără anunț public și fără bază legală. Din păcate, această decizie politică cu suport clientelar este de natură să alunge toate firmele de bună-credință care doresc să atragă fonduri europene și să investească și oferă un semnal negativ investitorilor străini, speriați de birocrația și politizarea instituțiilor. De ce nu s-au respins dosarele la primire, de ce s-a tergiversat evaluarea lor, motivându-se tot felul de clarificări cu scopul de a permite clientelei politice să depună dosarele care, evident, au fost luate în calcul și rezolvate?

Astfel, finanțările nu au fost în niciun caz acordate pe baza ordinii de depunere a dosarelor, fiind respinse pe motiv de lipsă de fonduri, pentru care însă s-au găsit clienți politici, cu încălcarea procedurilor prevăzute în acest sens.

Este motivul pentru care cer noului ministru de finanțe să facă ordine în aceste cazuri, să suplimenteze fondurile necesare și să trateze IMM-urile în ordinea depunerii proiectelor pentru a da un semnal că în România se poate investi dacă într-adevăr dorim să ieșim din criză. Vă mulțumesc.

Vasile Silviu Prigoană

#44389

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Cauza problemei țigănești – etnia sau stilul de viață?”

Doamnelor și domnilor deputați,

Urmărind iureșul evenimentelor legate de expulzarea țiganilor, cetățeni români, din Franța, am observat un interes deosebit al unor organisme internaționale, preponderent pentru a critica măsura dispusă de președintele francez. Expulzarea unor grupuri de persoane pe criterii etnice amintește unora de începutul ororilor naziste, motiv pentru care reacția este pe măsură.

Vaticanul a declarat ca „nu poți generaliza și nu poți da afară un grup întreg de oameni”, în timp ce ONU a avertizat Franța cu privire la „acțiunile de rasism și xenofobie”. Reprezentanți ai Uniunii Europene au declarat că „se va verifica dacă acțiunile de expulzare au fost legale”.

În Franța, fostul premier, Dominique de Villepin, apreciază că „fiecare francez ar trebui să acționeze, indiferent care este vârsta sau statutul său social, dacă se află la Paris sau în provincie, pentru a-și arăta refuzul față de această măsură inacceptabilă, o pată de rușine pe drapelul Franței”.

În fața dumneavoastră declar că sunt împotriva expulzării țiganilor din oricare stat al Uniunii Europene, libera circulație a cetățenilor români fiind unul dintre principalele motive pentru care suntem, ca stat, membru al Uniunii Europene.

Problema în sine nu este comunitatea de țigani sau intoleranța față de aceasta, în România și, foarte probabil, și în Franța. Problema o reprezintă un anumit mod de viață pe care o parte dintre aceștia înțeleg să-l practice.

Numeroși țigani se integrează perfect și conviețuiesc fără probleme în masa majoritarilor. Te și miri să afli că X ar fi țigan și constați că asta nu te deranjează, iar pe el nu îl descalifică. Așa și trebuie să fie. Am putea vorbi despre discriminare în România dacă persoana X, respectabilă, ar avea de suferit din cauza originii sale etnice. Spre lauda cetățenilor români, așa ceva este exclus.

Pe de altă parte, dintre românii majoritari, unii se apropie de comunitatea țiganilor și sfârșesc prin a se identifica cu ei prin stilul de viață adoptat. Consecința: numărul celor care adoptă un stil de viață la marginea legii și a regulilor sociale nu scade, ba chiar crește, iar stilul se perpetuează și se dezvoltă. Prin infuzia de noi trăsături și caractere devin mai puternici și mai adaptabili.

Deci, în concluzie, nu țiganii sunt problema României și a Europei, ci un mod de viață „nepotrivit”, vorba lui Bill Clinton.

Aplicarea legii pentru infracțiunile „mărunte” de care se fac îndeobște vinovați, și care au determinat măsurile de expulzare, poate fi parte a soluției. Fermitatea în acțiunile instituțiilor statului trebuie să se manifeste și în aprecierea mediului în care copiii unor astfel de persoane trăiesc, iar legislația existentă trebuie aplicată fără discriminare, fie ea și pozitivă.

Vă mulțumesc.

Gheorghe Ana

#47586

## Domnule președinte,

În primul rând, dați-mi voie să vă urez succes în noua funcție și, de asemenea, vă doresc să ajungeți într-o zi președintele Camerei, nu președinte de ședință.

Declarația mea politică este intitulată: „A venit toamna, domnule Boc!”.

A venit toamna după o vară excesiv de fierbinte, cu puhoaie de ape care au lăsat în urmă lacrimi, jale și sărăcie lucie în multe zone ale țării.

O toamnă cenușie care prefațează o iarnă cu cămările goale și caloriferele reci la marea majoritate a românilor.

O toamnă în care guvernanții, după 9 luni, se prezintă cu un bilanț catastrofal. Nimic, dar absolut nimic, din ceea ce s-a promis la instalarea Guvernului Boc nu s-a realizat. Mai mult, prin măsurile luate de Guvern, România s-a afundat și mai mult într-o situație aproape fără ieșire. Eforturile disperate ale PDL de a cosmetiza structura Guvernului fără a prezenta public o analiză concretă a fiecărui ministru și a Guvernului, în ansamblul său, demonstrează, încă o dată, lipsa de idei și de soluții ale actualei puteri portocalii.

Inconsecvența în actul legislativ, numirea în funcții pe criterii politice, disponibilizări masive de personal, diminuarea salariilor cu 25%, blocarea fondurilor europene, impozitarea tuturor veniturilor, creșterea TVA de la 19% la 24% (provocând creșterea galopantă a prețurilor) sunt numai câteva dintre acțiunile Guvernului Boc 4 menite, după mintea premierului Emil Boc „să stopeze declinul economic” și să înceapă relansarea economiei românești.

Aceste măsuri aberante fac parte dintr-un șir de multe alte măsuri aberante care au făcut ca întreaga societate românească să fie disperată, de la țăranul român, fără produse, la muncitorul fără loc de muncă, la medicul și profesorul umiliți, cărora li se sugerează să plece în străinătate, la scriitorul sau actorul trimis să stea la cozi interminabile pentru a-și putea plăti impozitul pe inteligență.

Acestea sunt rezultatele unui guvern condus de cel mai incapabil prim-ministru din ultimii 20 de ani, un prim-ministru demis în mod democratic (premieră națională) de Parlament și reînvestit în mod nedemocratic de un președinte-jucător.

Acum asistăm la un joc de imagine al puterii portocalii prin demiterea unor miniștri cărora domnul Emil Boc, culmea tupeului, le mulțumește pentru modul excepțional în care și-au făcut datoria!

## În ce țară trăim?

Niciodată românii nu au fost manipulați, umiliți și mințiți ca acum de un guvern compus din incapabili și mincinoși.

Atunci când prim-ministrul demonstrează zilnic câtă diferență este între vorbe și fapte, că a lipsit atunci când s-a împărțit onoarea, este cazul să spunem răspicat:

A venit toamna, domnule Boc, e timpul să plecați! Întoarcerea la popor este salvarea României. Vă mulțumesc.

Neculai Rățoi

#50861

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația politică se intitulează „Sănătatea, în moarte clinică”.

În sesiunea trecută vorbeam cu necaz despre sistemul sanitar din România, cerându-le guvernanților să acorde atenția necesară acestui domeniu atât de important. Spuneam atunci că sănătatea nu este un moft și că trebuie luate măsuri urgente pentru reorganizarea sistemului și consolidarea lui. Guvernanții au continuat să ignore însă semnalele de alarmă trase nu doar de politicieni, ci și de medici și pacienți. Astăzi, deși nu credeam că este posibil, sistemul este mai bolnav ca în trecut. Numărul deceselor cauzate de lipsurile din sănătate crește zilnic și reamintesc tragicul eveniment de la Maternitatea Giulești sau cazurile copiilor decedați ca urmare a unor simple fracturi. Acestea

sunt însă doar unele exemple din miile de cazuri care se întâmplă fără să ajungă în paginile ziarelor.

Spitalele nu au vaccinuri, nu au seringi, nu au materialele de bază necesare tratării pacienților. E o imagine de coșmar a unui sistem sanitar european din anul 2010. Din păcate, românii nu au de ales. S-au obișnuit, în lipsa alternativelor, să intre în spitale mizere, în care plouă, în care iarna se tremură de frig, iar vara se sufocă, în care lipsesc paturile și condițiile decente, spitale în care poți intra sănătos și din care poți pleca infectat cu un virus sau o bacterie.

Este ușor pentru toată lumea – și am sesizat această pornire la multe persoane – să arate cu degetul spre medici, ignorând faptul că întregul sistem este deficitar, suferind de ani buni din cauza proastei administrări centrale și a lipsei de fonduri.

Cel mai grav aspect rămâne exodul medicilor români specialiști pe care lipsa mijloacelor de lucru și mai ales lipsa mijloacelor financiare îi împing să părăsească România în căutarea unei vieți mai bune și, de ce nu, a performanței. Ca în toate domeniile, cei mai buni sunt primii care pleacă. Statul este cel care trebuie să asigure cetățenilor săi dreptul primordial la sănătate, iar acest lucru poate fi făcut oferindu-se medicilor și celorlalți angajați din sistem condițiile necesare. Niciunul dintre noi nu își dorește ca medicul care operează pe cord să își facă griji, în timpul operației, din cauza ratelor pe care le are de plătit la bancă. Știu că este o imagine des invocată și, personal, cred că ea reflectă în mod corect situația actuală, cu atât mai mult cu cât reducerea salariilor personalului medical a dat o nouă lovitură sistemului, sporind povara de pe umărul celor care trebuie să aibă grijă de sănătatea noastră.

## Doamnelor și domnilor deputați,

Atâta timp cât cei care guvernează vor continua să ignore ce este cu adevărat important pentru societate, românii vor continua să sufere: pacienți și medici la un loc. Pentru Boc, Videanu sau Berceanu există întotdeauna soluția să își rezolve problemele medicale în străinătate. Dar nu este la fel de ușor pentru oamenii din colegiul meu, din satele românești, pentru care și deplasarea la un spital din Capitală este uneori un lux.

Vinovații morali pentru ceea ce se întâmplă în sistemul medical românesc sunt cei care guvernează destinul acestei țări. Un destin care se arată din ce în ce mai sumbru pentru această țară lovită de boală. Cât timp cei responsabili de sănătate nu vor reacționa, românilor nu le mai rămâne decât speranța că nu se vor îmbolnăvi, pentru că celor loviți de boală Guvernul Boc le dă doar două soluții: să plece din țară sau să moară. Mesajul meu final este că acest Guvern are de ales: ori se trezește la realitate și ia măsurile corecte, ori își dă demisia și îi lasă pe alții să facă ce el nu a putut. Vă mulțumesc.

Constantin Severus Militaru

#57121

## Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se numește „Felicitări profesioniștilor!”

Stimați colegi,

Din nefericire, nu acordăm aproape niciodată un minimum de respect și recunoștință celor care, indiferent de condițiile socioeconomice, își fac datoria într-un mod care ne stârnește mereu vii emoții. Sunt oameni, ca noi toți, care se dedică însă trup și suflet meseriei lor, fără a vedea în orice acțiune un posibil câștig personal imediat.

Stimați colegi,

În ciuda unui spectacol mediatic fără precedent, care ne expune polițiști corupți, medici superficiali, funcționari incompetenți, vă rog să aveți în vedere că realitatea ne arată și reversul medaliei. Adică, există polițiști care mor la datorie pentru că nu acceptă propunerile clanurilor de interlopi, există medici care lucrează uneori și șaisprezece ore pe zi pe

salarii mizere și fără să pretindă „atenții” din partea pacienților, există funcționari publici incoruptibili care fac ca administrația publică să funcționeze.

Așadar, a generaliza anumite flageluri la nivelul întregilor categorii socioprofesionale din România este mai mult decât nedrept. Acolo unde apar fenomenele relatate de presă, în baza probatoriilor constituite de parchete, justiția trebuie să-și spună cuvântul. Nu toți românii sunt corupți, nu toți românii sunt incompetenți, nu toți românii sunt neprofesioniști.

În schimb, reforma statului demarată de Cabinetul Boc va trebui să aibă ca rezultat stimularea tocmai a celor a căror moralitate și activitate reprezintă exemple demne de manualele școlare. Ei nu trebuie să sufere din pricina restructurării sistemului aparatului de stat. Ei vor trebui să profite de creșterea economică determinată de viitoarea relansare economică a țării, reflectată în salarii demne de o viață de o minimă decență.

Stimați colegi,

Permiteți să mulțumesc polițiștilor răniți sau chiar uciși apărând legea și refuzând compromisurile. Dați-mi voie să mulțumesc medicului Raed Arafat, un român mai român decât mulți alții, care ne-a demonstrat că nimic nu este imposibil de realizat dacă te pui în slujba semenilor tăi.

Mulțumesc tuturor celor care fac ca România să funcționeze și dau o speranță românilor că o viață mai bună va fi posibilă și pentru copiii noștri.

Vă mulțumesc.

Mircea Irimescu

#59860

Îl am, nu știam că trebuie depus. Bună dimineața! Domnule președinte,

Declarația politică se intitulează „Zorii noii crize”. Stimați colegi,

Așteptată de unii ca un moment de cotitură spre o evoluție pozitivă a vieții economice a României, neglijată de alții, intens discutată în presă, recenta remaniere guvernamentală nu provoacă de fapt nicio altă schimbare, în afara înlocuirii unor nume cu altele. Iluzia că prin asta se va îmbunătăți ceva și-o face, dacă și-o face, doar o redusă categorie de susținători ai politicii Președintelui României. La rândul lor, liderii politici care cauționează Guvernul se amăgesc crezând că prin această măsură pot recâștiga, măcar în parte, simpatiile electorale risipite rău de tot de austeritatea socială din ce în ce mai pregnantă. Schimbarea miniștrilor, neînsoțită de vreo modificare programatică în abordările guvernamentale, este o manevră de imagine menită să lege gravele greșeli de administrare a țării de niște oameni care, nu-i așa?, au fost identificați și îndepărtați. Poporul încă crede cu tărie că relele care-i afectează viață se datorează, în exclusivitate, oamenilor politici, și specularea acestei naivități a adus totdeauna câștig practicienilor în manevre politicianiste. Dincolo de intenția de a reface echipa guvernamentală pe motive populiste, schimbarea din interiorul Executivului de la București ascunde și un act disimulat: o sancționare a celor care acționau cu personalitate în interiorul Executivului, a celor care nu se manifestau deloc sau a celor insuficient intimidați de spiritul milităros (deformație profesională!) impus de cel care știe cum se ține capul când „se trece prin criză”. Din păcate, fiind fără conținut, această manevră nu are niciun efect. Pentru viața de zi cu zi a celor mai mulți cetățeni români și pentru evoluția imediată a țării, starea de lucruri va rămâne tot cum a fost: ineficientă, demoralizantă, lipsită de orizont și speranță, dovedind grava criză de personalități și oameni politici veritabili din țară.

Și totuși, recenta remaniere guvernamentală aduce un element de noutate. Se întrevăd zorii unei noi crize cu care se va confrunta în curând România: criza politică, o criză majoră, cu consecințe grave, greu de estimat acum, care va întârzia râvnita revenire la creștere economică.

PDL-ul, principalul partid de guvernământ, a ajuns în postura de a conduce o majoritate guvernamentală prin mișcări, cred ei, abile. În primul rând, a atras prin interese materiale, poate și prin șantaj, toate tipurile de oportunism care se manifestă cu evidență acum în Parlamentul României, de la cel UDMR-ist, la cel UNPR-ist, la cel al minoritarilor, până la egoismul unora dintre cei ce s-au declarat independenți. Este de presupus că, în condițiile recesiunii prelungite, momentul în care nu vor mai putea fi satisfăcuți cei ce fac politică exclusiv din interese de grup sau personale nu este foarte departe. Dacă mai adăugăm și faptul că toți cei care sprijină Guvernul sunt îngrijorați de perspectiva certă de a scădea în ochii electoratului, logic, rezultă că actuala majoritate guvernamentală se poate eroda semnificativ în lunile următoare.

Formațiunea politică care reprezintă maghiarii în Parlament, conștientă că este imposibilă acum obținerea unor autonomii etnice prin modificarea Constituției României, repet acum, va forța autonomia financiară a actualelor unități administrative ale țării. Pentru asta va pune condiții inacceptabile la adoptarea bugetului țării pentru 2011 și, refuzată, va provoca, probabil, fisurarea unității arcului guvernamental. În plus, este de presupus că nemulțumirile sociale vor crește constant în următoarele luni și blocarea activității economico-sociale a țării printr-o primă grevă generală autentică în România postdecembristă este de luat în calcul, inclusiv posibilitatea ca Guvernul să fie silit să demisioneze la presiunea protestelor.

În aceste condiții, partidele opoziției, situate pe poziții ireconciliabile față de partidul prezidențial, amețite de cursa pentru obținerea unor creșteri cât mai consistente în sondaje, se dovedesc incapabile să adopte un program politic comun. Mimează înțelegeri în care nu crede nimeni și, din toată inima sau numai cu jumătate de gură, își clamează sprijinul pentru organizarea unor alegeri anticipate. Cum vor ajunge la folosirea acestui mijloc constituțional de ieșire din criza politică, în condițiile în care actorii procedurilor de dizolvare a Parlamentului sunt președintele țării – dușmanul lor ireductibil – și parlamentarii, care trebuie să voteze chiar împotriva propriilor interese, nu știe nimeni.

Guvernarea țării în anul 2011, ca și adoptarea unui buget corespunzător sunt chestiuni importante cărora nu li se dă suficientă atenție în cercurile politice românești. Probabil unii, crezând că va mai merge mult în România cu „remanierile” și moțiunile, își văd în continuare doar de rezolvarea intereselor proprii. Data la care vor realiza că s-au înșelat poate fi destul

de aproape și eșecul politic care, eventual, le va compromite cariera va fi mai amar ca oricând.

Vă mulțumesc.

Tudor Ciuhodaru

#65541

## „Accidentați de sistemul medical”

Doi accidentați în fiecare zi și o recoltare de probe biologice la două zile, așa arată activitatea Unității de Primire Urgențe a Spitalului Clinic de Urgențe „Sfântul Ioan” din Iași.

Victimele accidentelor rutiere sunt de două ori mai numeroase în urban. În ceea ce privește distribuția pe sexe, bărbații sunt mai numeroși decât femeile.

50% dintre accidentați au vârste cuprinse între 21 și 30 de ani, urmați în ordine descrescătoare de cei între 31 și 40 de ani (15,91%) și de cei între 41 și 50 de ani (9,10%). Aproape trei sferturi din aceștia sunt tineri (70,46%) cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, iar între 18 și 50 de ani se încadrează 80% din victime. Salariații și cei fără ocupație sunt cel mai adesea victime ale accidentelor rutiere (câte 30%), urmați în ordine descrescătoare de pensionari (18,18%) și studenți (13,64%). Elevii și studenții reprezintă doar câte 2,27%, fapt explicat în primul an de existența unui spital cu profil de traumatologie.

Profilul accidentatului rutier din iunie este un bărbat tânăr (21–30 de ani) din urban, salariat. Este un pacient care se poate vindeca rapid și complet, întrucât e fără patologie asociată și cu speranța de viață importantă. Este un pacient care lucrează, iar nerezolvarea corespunzătoare înseamnă pierderi directe și indirecte pentru societate (concedii medicale, pensii de invaliditate) pe termen lung.

Vindecarea depinde doar de existența unui spital cu toate specialitățile necesare rezolvării patologiei traumatice într-un singur loc, într-un singur timp, fără trambalări dintr-un loc în altul. Orice temporizare în cazul unui astfel de pacient duce la depășirea „orei de aur” în trauma cu pierderi de segmente de corp și infirmități sau chiar deces.

În Iași se preferă ca acești pacienți să fie plimbați ca „domnul Lăzărescu” între spitale, în timp ce noua clădire a spitalului de urgențe din Copou stă nefolosită, iar autoritățile amână „vindecarea” acestor pacienți din motive necunoscute. E momentul rezolvării acestei problematici ce se tot „acutizează” de mai bine de 16 ani.

## „Agresații sistemului”

Într-o lună, cei de la Spitalul de Urgențe „Sfântul Ioan” au tratat câte 3 pacienți agresați în fiecare zi, ceea ce face ca ponderea acestora să se apropie rapid de 3% din totalul celor 3.663 de pacienți din UPU. Putem spune că o treime din paturile UPU de la Spitalul de Urgențe din Copou sunt ocupate zilnic de pacienții agresați. Peste 50% sunt din rural, iar bărbații sunt de două ori mai numeroși decât femeile, dar chiar și în aceste condiții o femeie agresată ajunge în fiecare zi la Spitalul de Urgențe „Sfântul Ioan”. Aproape 20% dintre acești pacienți au necesitat internare în clinicile spitalului – în funcție de modul de realizare a injuriei exogene – în chirurgie reconstructivă și chirurgie de urgență, ortopedietraumatologie, toxicologie și arsuri.

În ceea ce privește categoriile ocupaționale, peste 50% sunt fără ocupație (51,8%), urmați în ordine descrescătoare cu aproximativ 15% de salariați (14,45%) și pensionari (13,25%), circa 10% sunt studenți (9,6 %), iar pe ultimele locuri, cu câte 1,2%, sunt șomerii și deținuții.

Distribuția pe grupe de vârste arată că cel mai adesea agresații sunt tineri (62,65%) cu vârste între 18 și 40 de ani (cu un maxim între 21 și 30 de ani), numărul agresaților scăzând la jumătate (32,53%) la cei cu vârste între 41–70 ani, la cei de peste 70 de ani înregistrându-se sub 5% din totalul agresiunilor.

Repartiția zilnică arată că cei mai mulți pacienți – o cincime – s-au prezentat duminica (de fapt sâmbătă spre duminică), urmați la mică diferență de cei care ajung luni (8,07%) la spital (de fapt agresații în weekend).

Numărul agresiunilor crește progresiv la sfârșit de săptămână. Dacă joi sunt tratați în UPU doar 7,22% din pacienți, vineri sunt în creștere ușoară (8,43%), iar sâmbătă sunt deja 10,84%, iar duminica sunt de trei ori mai mulți (0,48%) decât joi.

Sunt două vârfuri de prezentare. Sfârșitul de săptămână reprezintă unul dintre aceste vârfuri, ce concentrează aproape 60% din agresiuni – explicabile prin timpul liber, abuzul de alcool, conflictele casnice – și cel de miercuri (16,86% din cazuri) mai puțin explicabil. Ponderea cea mai mică a agresiunilor este joia (7,22%).

Am încercat să ne explicăm diferențele între cele două vârfuri de prezentare și ne-am raportat la categoriile ocupaționale și grupe de vârstă afectate de agresiuni, întrucât raportarea la gen e similară atât în media săptămânală, cât și miercurea și la sfârșit de săptămână.

Vârful de miercuri e explicat prin faptul că Iașiul este un oraș universitar, cu mulți studenți, cei mai mulți dintre aceștia fiind prezenți în Iași la mijlocul săptămânii. Miercurea, studenții reprezintă 14,29% din cei agresați, cu 50% mai mulți dintre studenții agresați mediu săptămânal (9,63%) sau la sfârșit de săptămână (11,76%). De altfel, categoria de vârstă 18–20 de ani este preponderentă tot miercurea (28,57%), de peste două ori mai numeroasă față de sfârșitul de săptămână (11,76%), studenți fiind plecați din Iași acasă sau spre alte zone de divertisment.

Toți acești pacienți necesită evaluare și terapie complexă în echipă mixtă de traumă și examene imagistice și biologice complete. Acești pacienți sunt tratați într-o cutie de tablă numită UPU într-un spital în care de peste 16 ani nu s-a investit nimic în ideea mutării rapide în noua clădire din Copou și de multe ori sunt plimbați între spitalele din Iași, pentru că nu există acel spital în care să se regăsească într-un singur loc, într-o clădire monobloc, toate specialitățile necesare rezolvării traumei, și asta în timp ce noua clădire din Copou stă de peste 16 ani nefolosită, și asta în timp ce există riscul ca un astfel de pacient să moară plimbat între spitale, și asta în timp ce, în loc să optimizăm costurile, și așa enorme, de terapie a acestor pacienți, noi le multiplicăm prin stabilirea unui „circuit turistic” al traumei în Iași.

A fost luna iunie pentru pacienții traumatizați. O lună cu prea multe cazuri Lăzărescu. Poate că iulie le va lumina mintea celor responsabili și vor salva câteva vieți prin deschiderea noului Spital de Urgențe din Copou.

## „Bună dimineața Ministerului Sănătății!”

Bună dimineața Ministerului Sănătății! Acum mai bine de un an spuneam, în plenul Camerei Deputaților, că personalul medical aflat în misiune este supus, nepermis de des, agresivității verbale și fizice din partea pacienților și aparținătorilor. Atrăgeam atenția Parlamentului României că din ce în ce mai mulți dintre cei care încearcă să salveze vieți sunt agresați, umiliți, înjunghiați, bătuți. De multe ori chiar de către cei cărora le salvează viața.

Întrucât nu există sisteme eficiente de protecție, sau acestea sunt iluzorii, inițiam acum mai bine de un an un proiect legislativ ce propunea ca agresiunile împotriva personalului medical să fie considerate infracțiuni și să fie pedepsite ca atare. Spuneam atunci că sancționarea actelor de violență împotriva personalului medical ar descuraja această agresivitate permițând truditorilor din sănătate să poată acționa eficient în interesul pacienților.

De asemenea, propuneam ca și în cazul decesului personalului medical în urma unei astfel de agresiuni familia să poată beneficia de o asigurare de viață implicită. Nici astăzi acest proiect de lege nu a trecut de Senat.

Bună dimineața Ministerului Sănătății! Se pare că a mai trebuit să moară cineva pentru ca legile pe care le inițiez, pornind de la o realitate dureroasă, să intre în atenția guvernanților. Sper că nu e nevoie să mai moară un pacient plimbat între spitalele din Iași pentru ca legea ce prevede deschiderea spitalului de urgențe din Copou să fie adoptată.

Poate că totuși, măcar de această dată, MS va reuși să acționeze, și nu numai să reacționeze, cum ne-a obișnuit până acum!

Miercurea, salariații sunt cel mai puțin numeroși (7,14%), legat de desfășurarea activității. Ponderea salariaților se dublează la sfârșit de săptămână (13,73%). În schimb, numărul cel mai scăzut de agresiuni la elevi (5,88%) este la sfârșit de săptămână, posibil legat de supravegherea familială.

Putem concluziona că existența unui loc de muncă constituie un element important în scăderea riscului de agresiuni. Absența unui loc de muncă și gradul redus de ocupare a timpului liber, insecuritatea economică și anomalia socială, lipsa inserției familiale și sociale constituie un risc major pentru agresiuni (peste 50% din cei agresați fiind fără ocupație).

„Români pentru români: TVA 5% pentru «fabricat în România»”

Potrivit reprezentanților patronatelor din agricultură, doar în primele două săptămâni ale lunii iulie vânzările au scăzut cu 10%, iar evaziunea fiscală s-a apropiat de 80%. Micile magazine au început să se aprovizioneze de pe piața neagră și să refuze să dea bonuri fiscale pentru marfa comercializată.

Efectul direct al reducerii TVA va fi scăderea prețurilor la bunurile produse în România prin faptul că producătorii vor putea să își recalculeze cheltuielile și să ofere un preț mai bun. Produsele românești vor fi accesibile, iar consumul intern va fi stimulat. Acest fapt va duce la creșterea producției și la apariția de noi locuri de muncă.

În condițiile în care producătorii legali vor putea oferi un preț mai bun, va fi stimulată intrarea în legalitate a celor care azi nu plătesc nicio taxă și se va reduce evaziunea fiscală.

Am depus azi la Camera Deputaților propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal ce vizează creșterea producției de bunuri în România, stimularea consumului intern și a exporturilor, apariția de noi locuri de muncă și reducerea evaziunii fiscale prin aplicarea unui TVA de 5% pentru bunurile produse în România. Dacă există voință politică se poate regândi viitorul economic al României.

„Nu întreba ce poate face țara pentru tine, ci întreabă ce poți face pentru ea” pentru a ieși din criză. Cumpără produse românești cu TVA de doar 5% pentru România!

## „Opriți agresiunea din sistemul medical”

Numărul agresiunilor împotriva personalului medical crește îngrijorător. Nemulțumirile pacienților legate de cele mai multe ori de organizarea sistemului au dus deja la pierderea unei vieți - a doctorului Dan Velcelean. Nu putem trece cu vederea faptul că agresiunile asupra cadrelor medicale perturbă grav activitatea medicală, având consecințe nefavorabile și în terapia altor pacienți. E nevoie de măsuri urgente, precum înființarea de birouri ale poliției comunitare în instituțiile sanitare, care să ducă la diminuarea riscului unor agresiuni asupra cadrelor medicale și care să asigure siguranța celor care lucrează în unitățile sanitare. E momentul ca prin lege să salvăm viețile celor care salvează vieți.

De aceea, cer Camerei Deputaților analizarea și adoptarea urgentă a proiectului legislativ de modificare și completare a Legii nr. 371/2004 ce vizează asigurarea unui climat de siguranță în desfășurarea activității medicale pentru angajații unităților sanitare pentru ca tragedii precum cele de la Vaslui, Timișoara sau Iași să nu se mai repete.

## „Ora de aur a domnului Lăzărescu”

Patologia traumatică datorată accidentelor rutiere reprezintă aproximativ 2% din totalul prezentărilor de la Spitalul de Urgențe „Sfântul Ioan” și 10% din totalul patologiei traumatice (pe o statistică parțială a ultimei perioade). Bărbații sunt cele mai frecvente victime (peste 70%), iar mai bine de jumătate din acestea sunt din urban (60%).

Peste 50% din aceste accidente afectează tinerii între 18 și 40 de ani, cei mai mulți pacienți provenind din grupa de vârstă 31–40 de ani (26,67%).

Distribuția orară a acestei patologii traumatice indică faptul că cele mai multe victime ale accidentelor ajung la spital în intervalul orar 8.00–18.00 (66,67%), urmat în ordine descrescătoare de 18.00–23.00 (20%) și 23.00–6.00 (13,33%).

Sfârșitul de săptămână furnizează cea mai mare parte a acestor accidente, în doar trei zile (vineri, sâmbătă și duminică) ajungând la spital 53,33% dintre accidente. Cele mai multe accidente sunt duminica (26,67%), dar numărul acestora ține și de modalitățile de înregistrare a cazurilor (accidentele de sâmbătă spre duminică ajung la spital după miezul nopții), urmate în proporții relativ egale de cele de sâmbătă, vineri și luni (13,33%).

Un alt vârf este cel de miercuri (20%), legat probabil de circulația intensă din timpul săptămânii. Cele mai „liniștite” zile sunt marți și joi (6,67%).

73,33% din acești pacienți au fost tratați integral în Spitalul de urgențe „Sfântul Ioan”, 53,33% rămânând internați, dar rămân cei 27% care au necesitat dirijarea spre alte spitale (în special cel de neurochirurgie „N.Oblu”), reprezentând acei „domni Lăzărescu” ai traumei ce nu pot beneficia de „ora de aur” a terapiei politraumei – în lipsa unui spital cu toate specialitățile.

Ștefan Buciuta

#78465

„Cea de-a 19-a aniversare a Independenței Ucrainei”

Ucraina este situată în Europa Răsăriteană, cu capitala la Kiev, având o populație, conform statisticii din 2004, de 47,7 milioane de locuitori, ocupând locul 25 între țările lumii, iar în capitală trăiesc 2,6 milioane de locuitori, conform statisticii din 2000; suprafața, 60.700 kilometri pătrați (locul 43 între țările lumii), vecina României cu 608 kilometri de graniță.

Limba de stat este limba ucraineană, iar sărbătoarea de stat este ziua de 24 august, zi în care, în anul 1991, Ucraina și-a declarat independența, iar noi, ucrainenii din România, am sărbătorit cea de-a 19-a aniversare a Independenței Ucrainei, care până în anul mai înainte menționat intra în componența Uniunii Sovietice.

Ucraina, ca stat, s-a format la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea, cu capitala la Kiev, denumindu-se Kievskaia Rusi. În anul 988, marele Volodymyr (Volodymyr Velekyi) a adoptat religia creștină de la Bizanț.

Legea fundamentală a Ucrainei, Constituția, adoptată de Rada Supremă a Ucrainei la 1 Decembrie 1991, în urma votului universal, la art. 1 precizează că „Ucraina este suverană și independentă, democratică, socială și stat de drept”, iar la art. 2 se arată că „Suveranitatea Ucrainei se întinde pe tot teritoriul. Ucraina este stat unitar. Teritoriul Ucrainei în limitele granițelor sale este indivizibil și inalienabil.”

Din 7.02.2010, Președintele Ucrainei este Victor Ianucovici, iar forma de conducere a Ucrainei este republica parlamentaro-prezidențială.

Puterea legislativă o are Parlamentul unicameral (Rada Supremă), în compunerea căruia intră 450 de deputați. În urma alegerilor din 26.03.2006, la care am avut onoarea să iau parte și eu ca observator al OSCE, din partea Parlamentului României, structura politică a Parlamentului Ucrainei arăta astfel: Partidul Regiunilor – 186 deputați (41,3%), Blocul Iuliei Timoșenko – 129 deputați (28,7%); Blocul Ucraina Noastră – 81 deputați (18%), Partidul Socialist al Ucrainei – 33 deputați (7,3%) și Partidul Comunist – 21 deputați (4,7%).

În ceea ce privește dezvoltarea relațiilor ucraineanoromâne, aceasta s-a bazat pe principiul bunei vecinătăți, încrederii reciproce, care este una dintre prioritățile politicii externe ale Ucrainei. Exemplul concret a acestor relații este activizarea dialogului politic după alegerile prezidențiale, care s-au desfășurat în toamna anului 2004, atât în România, cât și în Ucraina. În această perioadă au avut loc importante vizite oficiale și întâlniri de lucru ale Președintelui Ucrainei, domnul Victor Iușcenco, și ale Președintelui României, domnul Traian Băsescu, cum ar fi:

– în luna ianuarie 2005, participarea Președintelui României, Traian Băsescu, la oficierea învestirii în funcție ca Președinte al Ucrainei a domnului Victor Iușcenco;

– în luna aprilie a aceluiași an a avut loc vizita oficială a Președintelui Victor Iușcenco în România;

– în luna decembrie a anului 2005, participarea Președintelui Traian Băsescu la lucrările Forumului Kievean al Comunității Alegerilor Democratice;

– în perioada 2–3 februarie 2006 a avut loc vizita oficială a Excelenței Sale, domnul Traian Băsescu, la Kiev și Cernăuți (din delegația oficială am avut onoarea să fac parte și eu, ca deputat în Parlamentul României din partea etniei ucrainene din România);

– participarea Președintelui Ucrainei la summitul „Forumul Mării Negre”, care s-a desfășurat la București în 5 iunie 2006, pentru dialog și parteneriat, la inițiativa Președintelui României;

– în 15 ianuarie 2007, atât Președintele României, Traian Băsescu, cât și omologul său ucrainean, Victor Iușcenco, au participat la ceremonia de inaugurare a podului peste râul Tisa, care leagă localitățile Solotvino din Ucraina și Sighetu Marmației, județul Maramureș (de asemenea, și în cadrul acestui eveniment am făcut parte din delegația oficială);

– în 30 octombrie 2007, președintele ucrainean, Victor Iușcenco, în cadrul vizitei sale în România, a participat la prima Sesiune Plenară a Comisiei mixte prezidențiale româno-ucraineană (făcând și eu parte din delegația oficială);

– în 3 aprilie 2008, președintele Victor Iușcenco a onorat invitația de a fi prezent la summitul NATO de la București.

Aceste contacte la nivel înalt sunt mărturii de voință bilaterală a conducerilor politice ale celor două țări pentru crearea climatului de prietenie politică, economică, de relații de colaborare și informare reciprocă, care permite pe mai departe formarea și construirea relațiilor bilaterale ucraineano-române în spiritul european.

Doamnelor și domnilor deputați,

În acest spirit al relațiilor de bună vecinătate și colaborare reciprocă dintre România și Ucraina acționează și Uniunea Ucrainenilor din România, care este singurul reprezentant legitim al etniei ucrainene și care, conform statutului său, își desfășoară activitatea în concordanță cu prevederile Constituției și ale legilor României.

Uniunea Ucrainenilor din România este organizație reprezentativă parlamentară a comunității ucrainene și face parte din Consiliul Minorității Naționale din România, iar prin publicațiile ei face parte din Asociația Presei Minorităților Naționale din România.

Scopul fundamental al Uniunii Ucrainenilor din România constă în apărarea drepturilor privind păstrarea, exprimarea și promovarea identității etnice, lingvistice, culturale și religioase a persoanelor aparținând minorității ucrainene, cât și dezvoltarea lor spiritual-națională. Ea colaborează cu organele administrației publice centrale și locale, în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață în zonele locuite de ucraineni, și reprezintă minoritatea ucraineană la toate nivelurile în relațiile cu structurile puterii oficiale de stat din România, cu organizațiile neguvernamentale interne și externe.

În acest spirit, Uniunea Ucrainenilor din România dorește să fie puntea de legătură în relațiile de bună vecinătate și prietenie dintre România și Ucraina.

Indiferent de denumirea istorică dată cetățenilor români de etnie ucraineană (fie de ruși, rusini, ruteni, huțuli sau hoholi), noi toți suntem de același neam și avem menirea de a contribui la îndeplinirea visului înaintașilor noștri de a deveni toți cetățeni ai Europei Unite.

La acest an aniversar dorim poporului ucrainean prosperitate, viață lungă și îmbelșugată, iar cu Republica

Ucraina întâlnire cât mai grabnică în structurile europene și euroatlantice.

Fie ca prietenia dintre popoarele noastre să capete valențe noi, în spiritul democrației europene!

Mircea Grosaru

#85032

„Se dezbate Legea minorităților”

În sesiunile trecute am mai încercat să deschid subiectul referitor la Legea privind statutul minorităților de vreo câteva ori și iată că acum, în această sesiune, s-a anunțat oficial că va fi dezbătută, întrucât este importantă.

Speculațiile politice ale momentului își aruncă privirile asupra UDMR-ului, spunând că aceștia ar fi solicitat dezbaterea legii, ca o condiție a rămânerii la guvernare și în continuare, ceea ce nu este decât o simplă speculație.

Singura lege organică neadoptată până în prezent din rândul legilor prevăzute de Constituție este Legea minorităților, așa că la fel cum România a adoptat până la ora actuală și alte priorități legislative, normal este să adopte și această lege, blocată de mai multe ori în Parlament.

De data aceasta nu pot spune dacă este mai greu decât în mandatele trecute, însă cu siguranță că va fi mai greu din cauza conjuncturii politice actuale. Poate.

Ar fi vreun partid politic împotriva minorităților și adoptării legii acestora? Nu cred că există în România anului 2010, după 20 de ani de democrație și libertate de exprimare, vreo voce a vreunui partid care să nu fie de acord cu adoptarea ei.

Desigur că anumite capitole sau articole prevăzute de vechea formă pot fi discutate, iar acest lucru se va face cu siguranță, pentru că și noi, minoritățile, la rândul nostru, dorim o lege simplă, clară și fără a lăsa loc de interpretări.

Personal, sunt convins că după o negociere cu partidele politice și după ce asupra anumitor aspecte vom cădea de acord, legea își va continua drumul spre adoptare și o mare majoritate o va vota.

M-am obișnuit parcă din ce în ce mai mult cu faptul că totuși,atunci când deputații și senatorii dezbat lucruri importante, atenția este îndreptată spre fondul discuției și în marea majoritate aceștia votează fără coloratură politică și fără a se gândi că vor fi trași la răspundere în partid.

Poate că această cutumă ar fi de luat în seamă și pe viitor, mai ales că știu că ne așteaptă o sesiune deosebit de grea și de complicată, pe care sper să o trecem cu bine cu toții. *

„RO.AS.IT. și românii din Italia”

În săptămâna 6–10 septembrie 2010, Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. împreună cu asociația „Spirit românesc” din Roma organizează o expoziție de pictură și un simpozion intitulat sugestiv: „Istoriile ce ne unesc, istoria ce ne desparte” la minunatul sediu al Accademia di Romania din Roma, proiect susținut de Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada României la Roma și Ambasada Italiei la București.

În prezența multor invitați, deputați, senatori și miniștri, români și italieni, și a unei reprezentări semnificative a mediului de afaceri din România și Italia, simpozionul vine să întărească ceea ce de o foarte mare perioadă de timp cunoaștem, și anume prietenia dintre surorile Italia și România.

Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. a editat cu ocazia evenimentului și primul număr al ziarului _„Romulus și_ _Remus”_ , ziar în care sunt prezentate pe larg activitățile asociației, dar și multe aspecte de actualitate din cele două țări, Italia și România.

Chiar dacă unii spun că relațiile dintre România și Italia sunt tensionate și că Italia încearcă pe toate planurile să-i îndepărteze pe cetățenii români din Peninsulă, proiectul vine să contrazică cele spuse prin mass-media italiană, întărind faptul că legăturile cu Italia sunt legături de suflet, dar și culturale și economice importante în Europa, amintind de faptul că italienii stabiliți în România se bucură de susținere și respect din partea populației majoritare, aceștia fiind asimilați și considerați frații lor.

Întotdeauna când lucrurile merg bine, iar oamenii se înțeleg, există voci singulare sau ziare aservite unor idei politice depășite care să susțină contrariul, tocmai pentru a întări ideea prieteniei, colaborării și respectului ce există.

Patronatul INAS, prezent și el la Roma prin reprezentanții cei mai de seamă în România, vine tocmai pentru a confirma cele arătate anterior, în sprijinul românilor din Italia și al italienilor din România, care au un destin asemănător, dacă nu aproape simetric.

Nu voi uita că proverbul „Prietenul la nevoie se cunoaște” a mai fost spus și cu alte ocazii importante.

## „Remaniere sau cosmetizare”

Dacă ar fi să comentăm remanierea de la începutul noii sesiuni parlamentare, ar trebui să ne gândim la efectele acesteia în rândul populației și efectele asupra clasei politice. În ambele cazuri, efectul este privit a fi contrar intereselor celor două categorii care, în conformitate cu rolul lor, ar trebui să fie una singură, și anume ca populația, cetățenii țării, să fie reprezentată în Parlament prin cei pe care i-au ales. În realitate însă nu se întâmplă așa, pentru că votul uninominal, prin modul în care a fost pus în practică prin Legea electorală, a generat cu totul altceva: aleșii din colegii au părăsit partidul care i-a propus, iar astfel voința populației a fost deturnată.

Deși unii deputați și senatori au jurat credință până la moarte partidului care i-a propus, printr-o găselniță contrară realității precum că „am fost aleși uninominal” și putem face orice, dar și printr-o lege permisivă în acest sens, unii aleși, și nu sunt puțini aceștia, au devenit mai întâi independenți, apoi au devenit membri PDL, sau UNPR, format mai târziu, iar alții chiar, din nou, independenți.

Politica în România a devenit un domeniu în care nimeni nu mai are încredere, legile sunt făcute pentru a fi interpretate în funcție de interese, iar „criza” este tot ceea ce vorbesc cu toții de o vreme încoace.

Desigur că în aceste condiții și actul politic denumit „remaniere” este privit a fi la fel ca și celelalte decizii și manifestări ale politicienilor, indiferent din ce partid face parte. În acest context, remanierea este privită ca o cosmetizare a Guvernului, ca o faptă bună sau mai puțin bună (din partea opoziției), care așteaptă să fie analizată, bineînțeles după perioada de grație de vreo câteva luni.

## Ce vom face însă cu criza?

Se pare că acest argument nu mai are limite și nici răbdarea de a mai aștepta, iar cosmetizările politice de multe ori sunt în discordanță cu tot ceea ce trebuie să se întâmple.

Veniți din vacanțe sau concedii, cetățenii vor constata în majoritatea lor că salariile le-au scăzut cu 25%, iar TVA-ul s-a mărit la 24%, ceea ce va avea efecte ulterioare pentru toți. Asta nu seamănă a remaniere și nici a cosmetizare.

Dorel Covaci

#91638

„Remanierea carageliană a Guvernului: «Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic!»”

Început de sesiune parlamentară... Într-o retrospectivă a verii ce s-a scurs, o perioadă cum aproape nu se putea mai proastă pentru întreg poporul român.

Sistemul de sănătate și-a dezvelit membrele cangrenate, care demult exalau emanații dezgustătoare. S-a dezlănțuit un infern. Au murit copii nevinovați. Au plătit puțini și dintre cei care nu schimbă cu nimic situația.

Populația e sărăcită și înfometată. Alimentele și medicamentele s-au scumpit, a crescut TVA-ul, salariile au scăzut, nivelul de trai e mai jos cu cel puțin 20%, numărul șomerilor și falimentele au crescut alarmant. Și nu e tot: urmează perioada de iarnă, când furnizorii de servicii ne-au obișnuit cu explozii ale prețurilor la întreținere.

Ca niciodată, în această toamnă, deschiderea noului an școlar 2010–2011 va începe prin închiderea a aproape 3.000 de școli, prin disponibilizarea a peste 15.000 de cadre didactice și a altor angajați din unitățile de învățământ.

Vremuri grele. Noroc că avem frunza de la turism, bună de pus pe rană. Ea ne apără de vânt, de ploaie, de soarele arzător. Ea ne dă mâncare la copii. Și tot frunza, bună la toate, funcționează ca un antidot împotriva depresiei în vremuri de criză. Românul, vesel din fire, șomer și cu stomacul chiorăind, nu are altceva mai bun de făcut decât să cânte din frunză ori de câte ori nevoile îl copleșesc.

Sistemul bugetar a fost total politizat. S-au păstrat oamenii mai slabi, loiali partidului portocaliu, sau cei cu talent la prosternare și s-a renunțat la o parte dintre cei buni, care aveau demnitatea de a nu-și pleca capul. Toți cei care mai vor o bucată de pâine, chiar din aceea neagră și necoaptă care a mai rămas, nici măcar nu mai crâcnesc.

Cu posturile blocate în sistemul bugetar, membrii de partid cu state vechi în PDL sau nopți pierdute în campanie aplică fără jenă tertipuri pentru încadrarea în sistemul public a zeloșilor activiști de partid rămași pe dinafară, alcătuiesc liste de concedieri, ridică degetul sau îl coboară, ca semn de grațiere sau moarte lentă pentru cei care au avut vreodată ceva de-a face cu „broscoiul”.

Oamenii „broscoiului” sunt paria societății. Dacă vrei să nu te trezești a doua zi de dimineață cu decizia de concediere pe birou, trebuie să întorci capul când îi vezi. Chiar și șoptitul pe la colțuri împotriva regimului devine sport extrem. Puțini îl mai practică, fără a încerca senzația de planare în gol, cu coarda tăiată, căci oamenii sistemului mișună peste tot și țin cu dinții de putere, iar pereții au ochi și urechi.

Vehemența, cinismul și agresivitatea susținătorilor regimului le trădează teama că vor pierde favorurile, puterea, ciolanul. Sunt suspicioși, se simt încolțiți, au senzația că le zboară preșul de sub picioare.

Remanierea guvernamentală de la începutul acestei luni pregătește o ultimă împărțire a prăzii. Nici vorbă de planuri de ieșire din criză, relansare economică, creștere a nivelului de trai, creare de locuri de muncă. Partidul simte aproape sfârșitul guvernării. Măsurile sau, mai bine zis, nemăsurile îl plasează în sondaje în cădere liberă. Au pierdut controlul asupra unui număr important de parlamentari, iar moțiunea de cenzură se prefigurează ca fiind o amenințare serioasă. Au debarcat, în consecință, în Guvern 6 miniștri din structura de interese a clientelei politice, care vor avea drept principal scop acela de a direcționa, pe ultima sută de metri, bruma de resurse rămasă către oamenii lor. Liderii locali cu rezultate în campanie doreau demult un loc în față la spectacolul tranșării și împărțirii ciozvârtei de la bugetul de stat. Manevrele sunt pe față, aproape transparente, într-o ultimă zvâcnire de a apuca și ultimele firimituri.

Președintele țării și Guvernul ar fi putut da dovadă de un dram de păsare pentru poporul român, acum în cel de-al doisprezecelea ceas, prin depunerea mandatului și organizarea de alegeri anticipate.

Nicolae Păun

#95646

„Expulzările forțate ale cetățenilor români de etnie romă din Franța”

Măsurile luate de statul francez, și nu numai, împotriva romilor reprezintă un act de o gravitate fără precedent la adresa democrației europene. Prin expulzările colective ale romilor din ultima perioadă, Franța – care era considerată leagănul democrației – ne dovedește, astăzi, că sfidează capitolul „respectarea drepturilor și libertăților omului” din angajamentele sale europene și internaționale

În calitate de lider al romilor la nivel național, sunt îngrijorat de susținerea pe care o au discursurile politice de natură discriminatorie din Franța, care coincid cu o creștere recentă a numărului actelor și manifestărilor cu caracter rasist și xenofob în spațiul Uniunii Europene.

Autoritățile franceze au desființat peste o sută de campusuri ilegale și au expulzat forțat sute de romi în țările de origine. Denunț hotărât expulzările colective ale romilor în România, fără consimțământul lor liber, deplin și clar. Cer statului francez să evite astfel de măsuri și să lucreze împreună cu autoritățile române la găsirea unor soluții durabile de nivel european, pentru problemele complexe ale romilor.

Președintele francez Nicolas Sarkozy, aflat într-o vizibilă scădere de popularitate, a identificat un țap ispășitor pentru toate eșecurile politice ale Domniei Sale, respectiv minoritatea romă din România aflată-n Franța, împotriva căreia s-au luat măsuri cu caracter rasist și xenofob. Fără îndoială că Guvernul de la Paris nu respectă Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, respectiv dreptul persoanelor la libera circulație în țările acesteia.

Cu toții știm că, în ultima perioadă, criticile organismelor internaționale pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului la adresa Franței s-au intensificat. Astfel, Comitetul ONU pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Europei, Comisia Europeană, Parlamentul European, Vaticanul și alte state, precum și numeroase personalități politice și culturale de pe mapamond, solicită statului francez să stopeze valul de expulzări ale romilor. Chiar și organizația Amnesty International s-a declarat îngrijorată de atitudinea statului francez.

Politica împotriva romilor dusă de președintele Sarkozy trebuie să înceteze. Situația actuală este un semnal de alarmă în Europa, care ar trebui să se rupă de trecutul nazist. Romii nu au un stat sau o reprezentare internațională puternică pentru a-i apăra. A-i acuza pe romi că sunt sursa tuturor relelor este o demagogie care poate atrage o oarecare popularitate președintelui francez și Guvernului de la Paris, dar dăunează coeziunii Uniunii Europene și determină intensificarea rasismului.

Autoritățile franceze folosesc, în prezent, argumente care au scopul de a face oamenii să creadă că romii nu au respect pentru valorile europene și sunt înclinați către infracționalitate. A pune semnul egal între apartenența la o

etnie și delincvență este, cu siguranță, o gafă politică de neiertat. Avertizez, pe această cale, autoritățile franceze că aceste acțiuni converg, inevitabil, spre rasism și xenofobie.

Deși Parisul a fost atenționat de numeroase ori, în ultimii ani, cu privire la tratamentul imigranților romi, se pare că Guvernul francez întreprinde acțiuni din ce în ce mai concertate împotriva acestei minorități. Romii sunt considerați, la modul colectiv, responsabili pentru infracțiuni și crime. Cu toate acestea, ei nu pot fi excluși din legislația europeană privind libertatea de mișcare.

Politica practicată de Franța, bazată pe acordarea de stimulente bănești imigranților romi, nu reprezintă o soluție durabilă la problematica romilor. Măsurile statelor membre ale Uniunii Europene – care sunt bazate pe principiul discriminării pe criterii etnice – sunt de nepermis și încalcă angajamentele statelor membre ale Consiliului Europei, cum este și cazul Franței.

Solicit Guvernului României și diplomației românești să se implice activ pentru ca astfel de încălcări ale drepturilor omului să nu se mai repete.

Stelică Iacob-Strugaru

#99711

„Descentralizarea trebuie să fie un succes!”

Încă de la adoptarea primei legi a administrației publice locale, în anul 1991, cei care au guvernat la nivel local și-au dorit un adevărat proces de transfer al puterii și acțiunii la nivelul comunităților locale. Servicii publice, educația, sănătatea, utilitățile publice au ajuns la aproape două decenii în domeniul de competență al administrațiilor locale.

Ceea ce trebuie să se știe este faptul că acest proces dezirabil, devenit realitate, nu este numai un prilej de bucurie, ci și un prilej de foarte mare responsabilitate. Când spun acest lucru mă refer în primul rând la starea actuală a școlilor sau grădinițelor, dar și la cea a unităților sanitare, pe fondul unor mari așteptări din partea populației.

Investițiile inconsistente, nu din ultimii douăzeci de ani, ci mult mai mult de atât, din ultimii treizeci, poate chiar patruzeci de ani, ne-au aruncat în statisticile europene la coada clasamentului atât din perspectiva actului educativ, a abandonului școlar, cât și a calității actului medical: mortalitate infantilă, morbiditate, boli cronice etc.

Decizia este, însă, acum la nivel local. Finanțarea este și ea, de asemenea. Nimeni nu mă poate contrazice că finanțarea este insuficientă, pentru că este o realitate, însă acest argument nu poate conduce, sub nicio formă, la faptul că bruma de finanțare existentă trebuie cheltuită deficitar, uneori cu rele intenții. Așadar, până la revirimentul bugetului statului și al bugetelor locale, managementul eficient al resurselor este prioritatea numărul unu.

Aș adăuga aici că deloc nesemnificativ este faptul că administrațiile locale trebuie sprijinite puternic în găsirea de soluții în accesarea resurselor europene. Cheia succesului este acolo!

De asemenea, administrațiile locale trebuie să se trezească din amorțeală și să conștientizeze noul rol pe care-l au. Suntem încă cu toții sub șocul incidentului în care nou-născuți au pierit nevinovați pentru că administrația locală a Capitalei a abordat cu nepăsare una dintre cele mai prestigioase unități spitalicești din România.

Am mai spus cu alte ocazii și mă simt dator să repet că descentralizarea este, în primul rând, o responsabilitate mai mare.

18 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 124/17.IX.2010

Mariana Doinița Chircu

#105501

„Promovabilitatea la bacalaureat”

Toată societatea românească se află astăzi sub emoția rezultatelor slabe ale examenului de bacalaureat desfășurat anul acesta în România. Promovabilitatea extrem de redusă, comparativ cu anii precedenți, atât în sesiunea din vară, cât și în cea recent încheiată, solicită din partea decidenților români acțiune publică imediată. Soarta copiilor noștri nu trebuie să țină de valențe opoziție/guvernare, buni/răi.

Mulți așa-ziși experți în procesul educativ tind să emită teorii potrivit cărora promovabilitatea redusă ar fi în vreo legătură de cauzalitate cu actualul deținător al portofoliului de la educație. Le-aș spune acestor „experți” că actualului ministru al educației i se poate reproșa doar faptul că a dorit ca examenul de bacalaureat să nu mai poată fi viciat de fraude de tot felul. Și așa s-a și întâmplat!

Tratarea cu superficialitate a celui mai important examen al vieții și mai ales înrădăcinarea obiceiurilor de a cumpăra bunăvoința comisiilor de examinare par să fie un proces pe sfârșit. Să nu se înțeleagă cumva greșit că exigența sporită a examenului de bacalaureat rezolvă toate problemele sistemului românesc de educație preuniversitară. Problemele sunt mult mai numeroase decât am putea expune într-o simplă declarație politică.

A existat însă o șansă pentru educație, rezultată din compromisul politic al Camerei Deputaților și Guvernului României, și care tinde să se piardă definitiv în Senatul României. Este vorba despre Legea educației naționale, un proiect așteptat de un sistem și de multe generații de copii. Din nefericire, oameni politici aleși direct de cetățenii români sunt mult mai preocupați de propria luptă politică decât de soarta unor generații, adică de soarta unui popor.

Sper că această lege, precum și îndeplinirea obiectivelor procesului de descentralizare să ne conducă la îndeplinirea tuturor exigențelor pe care le-am propus ieri și astăzi.

Mircea Dușa

#109263

„Remanierea – o falsă soluție”

Remanierea Guvernului, intens dezbătută în spațiul public în ultima vreme și anunțată de către guvernanți în prima parte a acestui an doar pentru atenuarea atitudinii negative a opiniei publice față de proasta guvernare, nu reprezintă decât o prelungire a agoniei în care se află țara în prezent. Practic, nimic nu mai funcționează în termenii normalității. Economia este într-un derapaj pe care cu greu îl vom putea redresa, datoriile României crescând de la o zi la alta. Buna funcționare a sistemului de educație este periclitată atât prin reducerile de personal, prin diminuarea salariilor, dar și prin atacurile publice la adresa dascălilor venite tocmai de la Președintele statului.

Sistemul de sănătate este falimentar și afectat de aceleași măsuri aberante ale Guvernului Boc, care nu au avut drept consecință decât imposibilitatea asigurării necesarului de personal pentru o bună îndeplinire a actului medical. Și pentru a exemplifica afirmațiile de mai sus, evoc cu tristețe tragicul eveniment de la Maternitatea Giulești, soldat cu moartea unor copii de câteva zile. Dacă la momentul respectiv ar fi existat o persoană care să o poată înlocui pe asistenta plecată din secție doar pentru câteva minute tragedia ar mai fi avut loc? Desigur, întrebarea este retorică. Răspunsul este inutil acum, așa cum inutil am așteptat cu toții demisia de onoare a Ministrului Sănătății.

Politica fiscală a României este lipsită de coerență, rigurozitate și creează un adevărat haos la ghișeele instituțiilor. De curând, mii de persoane plătite prin contracte de drepturi de autor și persoane fizice autorizate se îngrămădeau să dea bani statului în contul contribuțiilor pentru veniturile profesionale. Oamenii s-au izbit însă de lipsa de informații, de apariția târzie a formularelor și a conturilor în care pot fi virate noile contribuții. O totală lipsă de organizare, un dispreț inadmisibil față de cei care contribuie la bugetul statului și o dovadă a incompetenței ce caracterizează actualul Guvern. Premierul și miniștrii săi doar se prefac că sunt preocupați de a scoate țara din criză. Din păcate, interesul lor personal este mai presus de interesul național, iar măsurile pe care le iau nu fac decât să sărăcească și mai mult populația.

Exemplele pot continua, lista este lungă... niciun domeniu nu mai trăiește, nu mai funcționează corect și coerent, toate au fost aduse în stadiu de colaps.

Oamenii și-au pierdut încrederea în capacitatea Guvernului Boc de a asigura o echipă competentă și, ca urmare, acest Guvern și-a pierdut legitimitatea de a conduce destinele acestei țări.

PDL-ul trebuie să recunoască faptul că actul său de guvernare este unul eșuat. Remanierea nu este o soluție pentru scoaterea României din declinul economic, social și moral în care se află. Guvernul Boc trebuie să plece! Aceasta ar fi prima măsură anticriză pe care o putem lua.

Cristian Buican

#112195

„Remanierea, noua formă de împăcare a grupurilor de interese din interiorul PDL”.

Vreau să vă spun încă de la început că am asistat, odată cu mult mediatizata remaniere a Guvernului Boc, la o premieră în ceea ce îi privește pe actualii guvernanți, întrucât, pentru prima dată de când sunt la conducerea României, Traian Băsescu și PDL s-au ținut de cuvânt. Au promis la sfârșitul lunii iunie că pe 1 septembrie va avea loc o remaniere și iată că așa s-a întâmplat. Am asistat astfel la un moment istoric în care cel mai mincinos și ipocrit partid politic din România a făcut ceva din ce a promis.

Lăsând la o parte gluma, această remaniere nu a fost altceva decât o răfuială în interiorul PDL, dar și o „mare împăcare” între partid și parlamentarii care susțin acest Guvern. Sunt convins că foarte mulți parlamentari PDL ar fi votat cu două mâini o eventuală moțiune de cenzură a opoziției dacă această cosmetizare nu avea loc. Mai mult decât atât, grupările nemulțumite din interiorul PDL începuseră deja să negocieze pe la colțuri o eventuală trântire a celui mai incompetent guvern din ultimii 20 de ani.

Afirm că această cosmetizare nu a fost altceva decât o răfuială, deoarece se vede cu ochiul liber că au fost îndepărtați miniștrii care nu aveau susținere politică în interiorul PDL. Astfel, în locul lui Sebastian Vlădescu, Mihai Șeitan, Mihail Dumitru și chiar Gabriel Sandu, miniștri care nu erau agreați de grupurile de interese din interiorul PDL, au fost numiți reprezentanți ai unor lideri puternici din PDL, care, până la acest moment, nu fuseseră mulțumiți cu astfel de onoruri. Mai mult decât atât, autodenunțul lui Mihail Dumitru, conform căruia el a fost înlăturat pentru că nu a răspuns comenzilor politice, este mai mult decât grăitor.

Pentru a întregi lista și pentru a explica în același timp înlocuirea celorlalți doi remaniați, Adriean Videanu și Radu Berceanu, nu voi face altceva decât să citez un reprezentant de frunte al PDL: „Poporul vrea sânge”. Însă, despre morți, numai de bine!

Un alt lucru interesant care trebuie menționat pentru a avea poza de ansamblu a acestei remanieri se referă la numele înlocuitorilor. Or, indiferent dacă îi luăm ca entitate sau pe fiecare în parte, nu putem spune mare lucru despre ei. Ceea ce este de menționat este faptul că toți 6 sunt parlamentari. Acest lucru ne dezvăluie că această remaniere a fost și un fel de împăcare între grupurile parlamentare ale PDL și partid sau, mai exact spus, decidenții partidului. Sunt convins că, în urma acestei nemulțumiri, dezertorii din PDL care se vor ralia unei iminente moțiuni de cenzură vor fi mai puțini, dar, sper eu, de ajuns.

De departe, cel mai cunoscut înlocuitor al remaniaților este senatorul Anca Boagiu. Fără îndoială știți prea bine că motivul pentru care a fost numită tocmai la Ministerul Transporturilor îl reprezintă meritele deosebite de a-l numi pe celebrul Necolaiciuc în funcția care i-a permis devalizarea CFR-ului. Or, în acest caz, planul PDL este de a distruge și ultima fărâmă a speranței unei infrastructuri mai bune în România.

Ținând cont că, în afara doamnei Boagiu și a domnului Tabără, ceilalți ne sunt necunoscuți și nouă, colegilor de Parlament, aștept cu nerăbdare să le urmăresc prestațiile, asigurându-vă că nu îmi pun prea mari speranțe în dânșii.

„Un nou acord cu FMI”

Pe zi ce trece rămân din ce în ce mai uimit de lipsa măsurilor de relansare economică a Guvernului Băsescu- Boc-Udrea. Asta nu mai e o noutate. În fiecare zi mă crucesc la aberațiile legislative promovate de PDL și de parlamentarii săi, dar nu mai e o noutate. Nu trece nicio săptămână fără să aud de tunurile pe banii statului date de reprezentanți ai actualei puteri portocalii. Nici asta nu mai e o noutate. M-am săturat, vă spun drept, de batjocura la care suntem supuși noi toți, cei care nu gândim precum ei, portocaliii. Nici măcar asta nu mai e o noutate. Aș putea aici enumera o duzină de alte motive pentru care actualii guvernanți ar trebui să plece și care nu mai sunt noutăți, însă vreau să atrag atenția asupra unui fapt extrem de grav despre care am auzit ieri dimineață și pe care îl consider ca fiind profund nociv pentru întreaga populație a României: un nou acord cu Fondul Monetar Internațional.

Știu că poate veți spune că acest subiect nu este de actualitate, că avem probleme mai grave, că ar trebui să ne concentrăm mai mult pe iminenta moțiune de cenzură și formarea unei noi majorități parlamentare, însă nonșalanța cu care ieri de dimineață Traian Băsescu a anunțat necesitatea unui nou acord cu Fondul Monetar Internațional m-a cutremurat. Deontologii portocalii și apărătorii vânjosului conducător de navă vor sări să spună că acest nou acord despre care vorbea Traian Băsescu nu e despre un nou împrumut, ci despre un acord de supraveghere și colaborare între Guvernul României și FMI. Nimic mai fals. Dacă mai țineți minte, în decembrie 2008, cu doar câteva luni înainte de semnarea acordului cu FMI, în valoare de 20 de miliarde de euro, același Traian Băsescu spunea că nici măcar nu avem nevoie de așa ceva. După doar două luni, tot el ne explica necesitatea împrumutului tocmai semnat. În aceste condiții, sper ca peste două luni să nu ne trezim că vom împrumuta 40 de miliarde.

De mai bine de un an și jumătate tot întreb de destinația banilor de la Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană. Nimeni nu spune nimic. Oare toți s-au dus la Banca Națională? 20 de miliarde de euro? Sau au luat altă destinație? Acești bani vor trebui plătiți și de copiii noștri și nu sunt de acord ca nici măcar noi să plătim niște bani care au fost cheltuiți de doamna Udrea și domnul Boc, indiferent că e vorba de un leu sau 20 de miliarde de euro.

Aș fi curios dacă președintele Băsescu ar accepta un referendum pe tema unui nou acord și, implicit, a unui nou împrumut de la Fondul Monetar Internațional. Îmi doresc ca măcar pe această temă să ne întoarcem la popor, așa cum îi plăcea mult iubitului conducător acum vreo doi ani să zică. Doar așa aș putea accepta ideea unui nou împrumut.

Mai mult decât atât, nu pot concepe ca banii împrumutați de România să fie gestionați de Boc, Udrea sau eu știu ce alte vuvuzele portocalii. Ca cetățean al României, m-am săturat să îi finanțez vacanțele domnului Videanu, bunăstarea familiei Cocoș și vestimentația doamnei Udrea.

Populația României trebuie să știe că banii împrumutați de Guvernul Boc, precum și banii proveniți în urma unui eventual acord vor fi plătiți de către toți, de copiii și nepoții noștri, indiferent de religie, etnie, sex sau opțiunea politică. Or, așa ceva este inacceptabil!

Claudia Boghicevici

#118850

„Necesitatea unui sistem sanitar performant”

Declarația mea de astăzi țintește tragediile din sistemul sanitar, tragedii la care asistăm, din nefericire, din ce în ce mai des. Cred că cea mai mare durere din viața unei femei este aceea ca, după ce a devenit mamă, să își piardă copilul

în spital, un loc care trebuie să confere siguranță pentru îngrijirea și tratarea unui copil.

Am văzut cu toții ce s-a întâmplat în București, la una din cele mai moderne maternități pe care le avem în țară. După nefericitul eveniment, încă există doctori care refuză să supravegheze nou-născuți sau să ajute femeile aflate în travaliu. Unde e, oare, Jurământul lui Hipocrat?

Este evident că sistemul sanitar are nevoie de ajutor. Plecând de la cazul maternității bucureștene, se impun sisteme de protecție, mai ales împotriva incendiilor, mult mai performante. Desigur, mulți vor spune că nu sunt fonduri, dar cred că trebuie investit și în tehnologie, nu doar în management. Suntem în plin proces de descentralizare a spitalelor și majoritatea dintre acestea au datorii, dar rămân la convingerea că viața unui om este mult mai importantă decât datoriile. Datoriile se pot eșalona. Viața în schimb... Cu siguranță, sănătatea este mult mai valoroasă decât banul, deoarece sănătatea face banul.

Avem doctori care pleacă din sistemul sanitar din cauza salariului care-i nemulțumește. Avem medici, proaspăt absolvenți, care nu se angajează întrucât nu sunt posturi. Posturile din sistemul sanitar trebuie deblocate. Și mă refer la cele care pot fi ocupate de cadre medicale, nu cele de management sau TESA. Trebuie să avem oameni calificați, care să-și facă meseria, chiar dacă, temporar, răsplata e diminuată cu 25%. În facultate se învață că răsplata cea mai mare este bucuria din ochii persoanei pe care o tratezi și o ajuți să depășească suferința. Cred că cei ce lucrează în sistem ar trebui să-și aducă aminte de acest aspect.

Prin declarația de față vreau să trag un semnal de alarmă asupra sistemului sanitar. Toți plătim asigurări medicale, dar din ce în ce mai puțini dintre noi beneficiază de servicii medicale de calitate. Vina o poartă sistemul care nu e perfect (dar e perfectibil) sau personalul sanitar care consideră că merită o remunerație mai mare? Cred că ambele variante trebuie analizate și căutate soluții de redresare și performare ale sistemului sanitar, iar competența aceasta revine Ministerului Sănătății.

Atât la nivel de minister, cât și dincolo de porțile sale, orice om știe că prima bogăție este sănătatea.

Marius Cristinel Dugulescu

#121417

„Declarația de la Timișoara – afirmarea unor valori și repere morale fundamentale”

Într-o astfel de vreme a relativismului moral și de redefinire a _ethosului_ nostru național, se cuvine să redescoperim și să recunoaștem adevăratele valori și repere morale după care trebuie să se ghideze o societate modernă și democratică, asemenea societății românești.

De aceea, permiteți-mi să subliniez importanța unui document redactat cu ocazia Conferinței Anuale a Alianței Familiilor din România, care a avut loc la Timișoara, în luna martie a acestui an, reprezentând mesajul concret și direct asumat al reprezentanților societății civile românești.

Asemenea Declarației de la Manhattan (2009), Declarației de la Westminster (aprilie 2010) sau Declarației de la Canberra (iulie 2010), Declarația de la Timișoara, așa cum a fost numit documentul programatic, reprezintă „un apel clar la conștiința creștină” în sensul în care societatea românească trebuie să revină la temeiul real al valorilor europene, precum demnitatea, sanctitatea vieții și conviețuirea într-o societate bazată pe valorile iudeo-creștine.

Declarația de la Timișoara susține respectarea drepturilor omului în România, dar numai în deplină concordanță cu principiul demnității umane, protejarea familiei, a căsătoriei, ca fiind uniunea dintre un singur bărbat și o singură femeie, a drepturilor copiilor născuți și nenăscuți, prin condamnarea oricărui atac asupra valorilor creștine fundamentale într-un stat de drept.

Trebuie să admitem că drepturile egale și inalienabile sunt înscrise în natura umană, adică nu sunt tributare niciunui regim politic, prin excesul de legiferare modernă. De aceea, Declarația de la Timișoara afirmă că dreptul la viață, dreptul la educație în spiritul valorilor iudeo-creștine, libertatea religioasă și libertatea de conștiință sunt drepturi fundamentale și istorice, statul fiind pe deplin îndreptățit să vegheze la respectarea lor.

Declarația de la Timișoara reprezintă, prin excelență, o declarație de război împotriva secularismului agresiv, manifestat prin tendințele de redefinire a familiei tradiționale și prin marginalizarea valorilor moral-creștine.

De asemenea, Declarația de la Timișoara este un apel direct îndreptat către autoritățile statului, pledând pentru autoritatea și relevanța normelor morale în raport cu normele juridice, elaborarea și aplicarea legilor în România trebuie să fie supuse obiectivelor de ordin axiologic, în acord cu respectarea drepturilor omului.

Suntem datori generațiilor următoare să clădim pe temelia de neclintit a valorilor morale autentice și să nu fim furați de geometria nisipurilor mișcătoare. Trebuie să conștientizăm cu adevărat că deciziile, principiile și valorile morale ale prezentului nostru ne vor afecta în mod iremediabil viitorul _._

Daniel Buda

#124263

„Un nou mod de interpretare a legislației europene conform modelului Nicolas Sarkozy”

În calitate de reprezentant al poporului român în Parlamentul României, îmi exprim dezamăgirea și, în egală măsură, îngrijorarea față de recentele măsuri luate de Franța, stat fondator al Uniunii Europene, de a expulza romii în țările lor de origine, România și Bulgaria, cu încălcarea flagrantă a normelor prevăzute în Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, dar și a protocoalelor încheiate între statele Uniunii Europene care interzic abuzuri, discriminări, expulzări colective ale unor grupuri minoritare.

Măsurile adoptate de statul francez au determinat reacții denigratoare la adresa tuturor cetățenilor României, reacții prin care românii, făcându-se analogia cu romii, sunt ironizați și acuzați în mod vehement ca fiind sursa numeroaselor fapte grave săvârșite pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult decât atât, au fost editate benzi desenate în care românii sunt umiliți și persiflați, evidențiind faptul că una dintre calitățile esențiale ale acestora este aceea de a cerși și de a se victimiza. Este revoltător să asistăm la asemenea acte de discriminare în masă, acte care conduc la blamarea tuturor cetățenilor unei țări europene, în speță, România, etichetând astfel fiecare cetățean al țării noastre ca fiind nedemn de statutul de cetățean european.

Rolul statelor din Uniunea Europeană și, inclusiv, al României este acela de a adopta măsuri vizând incluziunea socială și statutul minorităților care să nu aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora, iar astfel de decizii ale statului francez nu fac altceva decât să se abată de la principiile de bază ale comunității europene și, fără îndoială, conduc la amplificarea manifestărilor xenofobe. Desigur, un rol primordial în ceea ce privește cultivarea și

întreținerea unei imagini cât mai bune a României și a cetățenilor ei și, evident, demontarea tuturor acestor mituri construite imaginar revine reprezentanților diplomatici. Însă, această imagine nu poate fi realizată numai ca urmare a participării la recepțiile realizate de statul gazdă, ci este nevoie de o strategie amplă și de o implicare efectivă în combaterea unor astfel de acțiuni.

Am susținut în repetate rânduri faptul că avem nevoie de un corp diplomatic activ, care să reacționeze prompt și eficient în astfel de cazuri, desigur, conform prevederilor și directivelor europene, și nu doar unul care să ne reprezinte la nivel declarativ. Îmi exprim regretul față de starea de pasivitate nejustificată a reprezentaților noștri diplomatici privind acțiunile menite să creeze o imagine denaturată a țării noastre nu numai la nivel european, ci și internațional.

Consider că prin natura și specificul funcției pe care o dețin un rol deosebit de important este acela de a se implica în respingerea tuturor încercărilor statelor membre de aplicare a unor măsuri discriminatorii și respectarea drepturilor minorității rome, inclusiv dreptul la libera circulație, drept care decurge din calitatea acestora de cetățeni europeni, precum și pentru crearea unei bune imagini a României peste hotare.

Din acest punct de vedere, consider impardonabilă pasivitatea responsabilității europene față de aceste acte defăimătoare la adresa românilor și a României, pe de o parte, iar, pe de altă parte, la adresa întregii Uniunii Europene, acte care se abat de la principiile europene care au stat la baza construcției Comunității. În calitate de jurist, nu voi tolera niciodată încălcarea flagrantă a unor acte normative și voi susține necondiționat stricta aplicare a normelor internaționale și naționale în vigoare.

Am convingerea că reprezentanții diplomatici ai țării noastre vor conștientiza importanța acestui moment din perspectiva evoluției imaginii României în lume și vor ști să prezinte în mod corect și obiectiv eforturile țării noastre în vederea integrării sociale a cetățenilor săi, a întăririi controlului la granițele cu state din afara Uniunii Europene și a cooperării polițienești și judiciare europene și internaționale.

George Ionescu

#131905

„Ziua petrolistului”

Ziua de 8 septembrie are o semnificație deosebită pentru petroliști și pentru familiile lor: este „Ziua petrolistului”.

Sărbătorită, din 1990, la inițiativa Federației Sindicatelor Libere și Independente PETROM, Ziua petrolistului se desfășoară sub patronajul Sfintei Maria, aleasă drept protectoare a petroliștilor.

Această zi este dedicată personalului din industria petrolului, celor care lucrează în foraj, extracție, prelucrarea și cercetarea petrolului.

Anul 1857 a însemnat pentru România trei premiere mondiale. Prima a fost aceea a deschiderii, la Ploiești, de către frații Mehedințeanu a primei rafinării de petrol de tip industrial. Cea de a doua a fost aceea că Bucureștiul devenea primul oraș din lume care a avut parte de lumina produsă de petrolul lampant: 1.000 de lămpi cu gaz au iluminat străzile Capitalei. Iar cea de a treia a fost aceea că România apare în statisticile internaționale cu o producție de țiței oficial înregistrată de 275 de tone (fapt certificat în ediția

din 1939 a publicației „The Science of Petroleum Encyclopedic English Book”).

În ceea ce privește iluminatul public, Bucureștiului i-a urmat în anul 1858 Iașiul și în 1859 Craiova. Iluminarea străzilor Ploieștiului cu petrol lampant a început la 1 ianuarie 1860, cu 75 de lămpi și 250 de felinare, „contracciul eclerajului” fiind atribuit lui Marin Mehedințeanu. În anul 1881, numărul lămpilor ajungea la 1.173 de bucǎți, așezate „în așa-zisul centru al orașului și pe bulevarde”.

Producția de țiței a țării, de 275 de tone din anul 1875, a fost obținută în 18 localități din județele Prahova, Dâmbovița, Buzău și Bacău. Ea a început să crească rapid, ajungând la peste 3.000 de tone în 1862, an în care funcționau 58 de unități de distilare a țițeiului. Deși județele Buzău și Dâmbovița produc mai mult decât Prahova, Ploieștiul rămâne centrul economic al noii lumi. În 1894, România a ajuns la 87 de rafinării, dintre care 45 erau situate în Prahova. Cea mai mare capacitate de prelucrare o avea rafinăria MilitariIlfov, de lângă București, aprovizionată cu materie primă din Prahova și Buzău.

Dezvoltarea industriei petroliere a necesitat înființarea unor instituții de profil: în 1904, la Câmpina, a fost fondată una dintre puținele școli pentru maiștri de foraj și de rafinărie, iar în anul 1908 au fost înființate la Ploiești Atelierele Concordia pentru repararea și fabricarea de utilaje petroliere, care au devenit un exportator redutabil de echipamente petroliere. În perioada 1950–1957 au fost înființate diverse institute de cercetare și proiectare pentru prospectarea, forajul, extracția, transportul și prelucrarea petrolului și a gazelor, dar și a echipamentelor respective. Cea mai bună dovadă în acest sens este „Institutul de Petrol și Gaze” înființat în 1948 la București, care și-a continuat activitatea în municipiul Ploiești.

Pentru că industria petrolieră este una importantă în România și cu o tradiție îndelungată, odată cu sărbătorirea centenarului industriei petroliere, s-a luat hotărârea construirii la Ploiești a unui muzeu dedicat petrolului. Drept urmare, muzeul a fost înființat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.341 din 16 septembrie 1959, fiind inaugurat la 8 octombrie 1961. Muzeul Național al Petrolului din Ploiești este unul dintre puținele de acest fel din lume și ilustrează industria petrolieră românească, știința și tehnica petrolieră, precum și contribuția acestei ramuri industriale la procesul economic și social al țării. Cei care vizitează Muzeul Național al Petrolului pornesc într-o interesantă incursiune în tot ceea ce privește industria petrolieră: documentație tehnică de profil, machete și fotografii, utilaje-exponate în care sunt etalate diverse utilaje folosite în industria petrolieră, unelte și aparatură folosite în foraj-extracție și în industria de prelucrare a petrolului, dar și multe alte lucruri legate de domeniul petrolier. Instituția face parte din Rețeaua Națională a Muzeelor din România, afiliată la NEMO (Rețeaua Muzeelor Europene) și, alături de muzee de profil din Germania, Austria, Norvegia, Suedia, Ungaria și Polonia, aparține rețelei muzeelor petroliere europene.

Ziua petrolistului reprezintă cel mai bun prilej pentru a aprecia munca depusă de personalul din industria petrolului.

Vă invit să le urăm succes petroliștilor noștri în activitatea lor.

Constantin Chirilă

#136305

„Politicianul obtuz și voința lui politică”

Ce s-o fi întâmplat din 1918 încoace? Cum a fost posibil ca atunci politicienii să poată fi capabili să fie atât de uniți de același ideal comun, care, culmea, mai corespundea și cu voința poporului pe care ei îl reprezentau? Răspunsul poate fi unul care a ajuns să aibă în zilele noastre o conotație nu tocmai plăcută: voința politică.

Că astăzi nu mai avem politicieni de carieră, care să fie capabili de gesturi de altruism necondiționat față de popor, asta este deja o certitudine, tristă de altfel! Un mare om politic contemporan afirmă cu tărie că „voința politică este o resursă regenerabilă”. Așa o fi, dar tare mi-e teamă că e nevoie de un sacrificiu complet, ca și în cazul păsării Phoenix, pentru a putea fi capabilă să renască. Evident că acest sacrificiu nu va fi nicicând al politicianului, ci al celor pe care se presupune că-i reprezintă. Ce înseamnă asta pentru noi, alegătorii? O clasă politică dezbinată, capabilă însă să dea dovadă de o unitate ieșită din comun, de scurtă durată totuși și numai atunci când interesele îi sunt amenințate!

Trebuie amintit că o parte din vină o avem și noi, cetățenii. Nu doar pentru că le-am permis politicienilor să facă lucruri necugetate ce au rămas ulterior netaxate, ci și pentru că nu reușim să ne luăm în serios un drept pe care ni l-am câștigat atât de greu: votul liber.

Unitatea în gândire și simțire a acestui popor pare să fi dispărut în negura timpurilor. Cu toate astea, ea rămâne unica noastră șansă. Altfel, vom reuși să demonstrăm că doina tânguitoare, tipică folclorului românesc, ne reprezintă mult mai mult decât ar trebui.

Dacă ne-a mai rămas vreun strop de responsabilitate față de cei care ne-au trimis aici pentru a le reprezenta lor interesele, acum este momentul s-o demonstrăm! Lupta politică ar trebui să fie bazată pe argumente viabile, și nu să fie hrănită de orgolii nemăsurate.

Ca și acum 92 de ani, ar trebui să devenim conștienți că avem în continuare un ideal comun: România. Suntem aici pentru a o proteja nu numai de criză, ci și de vederile înguste ale celor care s-au obișnuit să vadă în ea un bun personal, și nu unul ce rămâne totuși al nostru, al tuturor, cu toate drepturile și obligațiile ce decurg de aici.

Cătălin Cherecheș

#138596

„După o vară fierbinte, o toamnă rece pentru români”

Începem o nouă sesiune parlamentară, după o vară fierbinte și la propriu și la figurat, dacă ne gândim la temperaturile ridicate, dar și la măsurile luate de Guvern, care au afectat nivelul de trai pentru o mare parte dintre români. Iar dacă mai existau români care mai credeau că Guvernul știe ce face, reducerea salariilor cu 25%, creșterea TVA, haosul creat de modificarea Codului fiscal, lipsa măsurilor care să scoată țara din criză cred că i-au convins pe deplin că lucrurile sunt scăpate de sub control.

Este a patra sesiune parlamentară la care particip de când am fost ales deputat în Colegiul uninominal nr. 2 Baia Mare Est. Am candidat pentru un loc în Parlamentul României cu dorința sinceră de a contribui la elaborarea de legi bune, de strategii care să schimbe în bine viața celor care m-au trimis să-i reprezint în Parlamentul României. Din păcate, atunci când stau de vorbă cu alegătorii mei, cu băimărenii și maramureșenii, nu despre asemenea legi îmi vorbesc ei, ci despre măsuri care le dijmuiesc drastic nivelul de trai. Și în această vară le-am ascultat gândurile și le-am citit în ochi dezamăgirea, fie că a fost vorba de locuitorii satelor, de pensionari, de profesori, fie de cei care lucrează în sistemul sanitar, ca să nu mai vorbesc de tineri, gata să-și ia lumea în cap în căutarea de oportunități.

Din lipsa mijloacelor financiare, pământul a rămas în continuare nelucrat, prețurile în piață sunt peste puterea de cumpărare, subvențiile sunt mici, proiectele de finanțare lipsesc, economia bate pasul pe loc. Diminuarea cu 25%, de-a valma, a veniturilor unei părți mari din populația activă a penalizat, cum bine se exprima cineva, și trântori și albine, și chiulangii și muncitori, a spulberat orice urmă de speranță că lucrurile merg bine. Iar atât de mult invocatele reduceri de personal bugetar, făcute și ele fără o analiză lucidă, își arată din plin efectul.

Nu trebuie să fii mare specialist pentru a vedea că nu poți corecta un sistem bolnav cu acțiuni pompieristice, cu ezitări și ieșiri la rampă pe cât de absurde, pe atât de hilare. Iar găselnița cu drepturile de autor a pus capac. Am discutat cu oameni care au carte de muncă, deci plătesc deja contribuții la stat, și care mai muncesc și în alte locuri. Sau cu pensionari, care au contribuit pe toată perioada cât au lucrat. Ei se întreabă de ce să plătească de două sau mai multe ori dările la care îi supune statul. Că nu beneficiază de servicii suplimentare. Că nu se internează în două sau mai multe spitale, că nu îi îngrijesc mai multe asistente, care oricum pleacă să lucreze pentru alții, cu salarii mult mai mari decât în România.

Am un caiet întreg în care am notat problemele cetățenilor, dorințele lor, soluțiile pe care le propun. Oameni care cred că demnitatea nu trebuie călcată în picioare, că avem nevoie de tineri și de inteligența lor, că nu trebuie să lăsăm atât de ușor să ne plece specialiștii, că onoare înseamnă să-ți respecți cuvântul dat.

Umilirea cetățenilor, ignorarea principiilor, aplicarea unor legi strâmbe nu sunt argumente pentru speranță. Iar oamenii au nevoie de speranță. Nu trebuie să ne supărăm că întreaga clasă politică a căzut în dizgrație, ci să încercăm să găsim alternative care să conducă la resurse pentru recăpătarea încrederii.

Din păcate, nici acțiunile partidelor politice aflate în opoziție nu sunt coerente, de multe ori se înfruntă orgoliile, și nu programele și acțiunile comune, care să corecteze derapajele în care se află atât viața economică și socială, cât și viața politică din România.

La început de sesiune parlamentară vă asigur că eu nu mi-am pierdut optimismul, deși n-am fost ocolit de probleme. Mă încarc cu energie pozitivă de fiecare dată când merg în mijlocul oamenilor. Îi ascult, fiindcă și asta e o mare durere a lor. Nu-i mai ascultă și nu-i mai aude nimeni. De la ei am învățat un lucru care îmi este de folos: adevărata politică se face printre oameni și cu oamenii.

Teodor Atanasiu

#142630

„Boc de cinci ori”

Incredibil, dar adevărat: premierul Boc mai rămâne o tură în funcție, după îndelungi negocieri cu președintele Băsescu și noua sa gardă de ecouri! Acesta este nevoit să dea la schimb șase miniștri, deși nu-și dorea să scape decât de vreo trei, nesemnificativi din punct de vedere politic.

Astfel, din toată această bătălie fără perdea, premierul Boc iese încă o dată învingător, PDL-ul rămâne să-și mai împartă niște bani, contracte și funcții, iar noi, românii, ne alegem doar cu noul Guvern Boc V, fie că ne place sau nu această nesfârșită încercare de cosmetizare a unei guvernări eșuate de prea multă vreme!

PDL cel de neclintit, unit în spirit și gândire, și mai ales pentru o lungă perioadă de timp, unitar în declarațiile publice, cu foarte mici excepții, pare aruncat acum într-o degringoladă fără precedent și, ceea ce este surprinzător, încins într-un război sângeros pentru supraviețuirea la butoanele partidului și ale Guvernului, printr-o luptă atât de încrâncenată că nu a mai putut fi antifonată perfect și ascunsă, ca de obicei, sub preșul ocrotitor de partid! Dar ce mai contează imaginea în fața poporului, când miza reprezintă puterea absolută?

Când țara se afundă pe zi ce trece în hăul crizei, iar semnele de revenire sunt atât de palide încât speranțele de mai bine ne-au fost îngropate fără drept de apel, ucise întâi definitiv cu armele alimentate cu cele mai grele măsuri de austeritate din toată Europa, singurele disponibile în dotarea guvernelor portocalii, domnul președinte Băsescu, premierul său veșnic și partidul-stat în stat au lăsat la o parte orice urmă de bun-simț și de așa-zisă preocupare pentru soarta acestei țări, încă locuite, din păcate, de câteva milioane de români și au trecut _in corpore_ la lupta de stradă, disputându-și în văzul tuturor doar influența în partid și Guvern și arătându-și fără menajamente adevăratele ținte.

Au promis neîncetat, la unison, atât președinte Băsescu, cât și premierul Boc, o viață mai bună românilor, fără nicio materializare ulterioară și au mințit fără nerușinare un popor întreg că au cele mai bune rezultate, timp de aproape doi ani, dar au încercat să-și șteargă păcatele recunoscând minciuna permanentă, pe rând: președintele Băsescu, premierul Boc și ai săi miniștri. Poate oamenii mai uită, mai iartă, dar nimic nu se poate șterge cu buretele, mai ales dacă faptele acestor guvernanți afectează profund prezentul și viitorul a milioane de cetățeni!

Demonstrația din aceste zile, aceea că pe niciunul dintre ei nu-i preocupă nicio secundă soarta țării, nici măcar acum, după ce sapa de lemn se dovedește chiar un vis frumos și ne arată senini doar cât sunt de îngrijorați de cea a partidului și a păstrării vistieriei la purtător, pare mai mult decât cel mai prost scenariu SF pe care ni l-am imaginat vreodată!

Este limpede că nici domnul Băsescu, nici domnul Boc, nici marele partid-stat nu au vreun plan real care să scoată economia din prăpastie și nici nu-i apasă conștiința că țara rămâne pârjolită în urma lor. PDL să trăiască bine, în frunte cu ai săi veșnici conducători!

Mihai Aurel Donțu

#145757

„Agricultura românească, pârjolită de guvernele domnului Boc”

Răbdarea agricultorilor români a ajuns săptămâna trecută din nou la limită, aceștia manifestându-și în stradă, în mai toate județele țării, supărarea față de politica guvernamentală a premierului Boc și a miniștrilor săi din ultimele patru guverne.

Fermierii cer elaborarea legislației și obținerea acordului de la Comisia Europeană pentru acordarea ajutoarelor de stat în sectoarele agricol și forestier, soluții pentru plata pe cap de animal și pentru plata pe suprafață, reabilitarea și adaptarea sistemului de irigații, astfel încât acesta să poată fi folosit, sprijinirea investițiilor în depozitele de produse agricole, aprobarea unor acte normative pentru acordarea de despăgubiri pentru calamități în agricultură etc.

Promisiunile mărețe din programele portocalii de guvernare, în care agricultura părea să devină o adevărată răsfățată, pusă la loc de cinste în preocupările PDL-iste așternute doar pe hârtiile oficiale, s-au transformat ulterior în alte nenumărate minciuni, vehiculate intens doar până la învestire și pierdute apoi pe drumul până la ministerul de resort.

Cu miniștri învestiți în domeniu, fie din tagma marilor specialiști, fie din cea a politicienilor de mare anvergură, agricultura s-a dovedit, de fiecare dată, în ultimii doi ani, doar o biată codașă pe lista de priorități a premierului Boc, atunci când a fost vorba de bugetarea Ministerului Agriculturii sau de finanțarea unor investiții importante în domeniu.

S-au clamat constant a fi stringent necesare celebrele investiții în patinoare de lux în orașe în care infrastructura lasă de dorit, în săli de sport prin nenumărate sate rămase fără tineri sau în branduri pompoase pentru promovarea turismului falimentar...

De ce ar face miniștrii domnului Boc sau chiar dumnealui, în calitate de etern premier, ceva concret, serios și cu impact major pentru agricultura românească, prin susținerea fermierilor din România, pentru a-i ajuta pe aceștia cu soluții alternative în cazul subvențiilor dispărute fără urmă, a investițiilor moderne în irigații, a încurajării producției și comercializării de produse autohtone sau a sprijinului real în cazul terenurilor agricole calamitate?

„Nu există nicio susținere din partea statului”, se plâng agricultorii protestatari, și acest lucru nu este strigat doar pe post de slogan, ci poate fi foarte simplu verificat în orice piață din România, unde fructele și legumele românești au ajuns pe cale de dispariție! Dar cui îi pasă? Poate viitorului premier...

Marin Almăjanu

#148341

„România, printre cenușăresele Europei”

După aproape doi ani de guvernări portocalii falimentare, sub aceeași baghetă buclucașă de premier perfect pentru trâmbițarea ideilor controceniste, dar dezastruos pentru binele cetățenilor și chiar nefast pentru propriul partid, domnul Boc rămâne să mai guverneze țara a cincea oară, deși rezultatele sale se evidențiază ca fiind cele mai proaste din istoria postdecembristă și sunt reflectate fidel în haosul implementat, până în prezent, în toate domeniile.

Șomajul crește în continuare, deficitul bugetar ia amploare în ritm alert, consumul scade vertiginos pentru prima dată în ultimii zece ani, iar scăderea economică este cât se poate de certă, pentru al doilea an consecutiv, deși măsurile de austeritate decise aveau rolul de a aduce mai mulți bani la buget și de a ajuta economia să se miște. Sau cel puțin așa susțineau președintele Băsescu și premierul Boc atunci când au hotărât, fără să ne întrebe, că trebuie să strângem cureaua pentru binele țării!

Din păcate, efectele negative s-au grăbit să-și facă simțită prezența deja: consecința imediată a taxelor și impozitelor mărite substanțial, începând cu 1 iulie anul curent, este înscrierea sigură a României pe lista săracelor Europei! Nu sunt decât șase țări, în acest moment, care au parte de scăderi economice și, bineînțeles, România se află printre ele, întrecută doar de Grecia și Letonia în această cursă falimentară.

În timp ce economia UE și cea a zonei euro au crescut, în medie, cu 1,9%, cele mai puternice avansuri fiind înregistrate în Slovacia (5%) și Polonia (3,8%), România s-a plasat în cel de-al doilea trimestru al anului în „clubul” celor șase țări UE care au înregistrat contracții economice. PIB-ul românesc s-a micșorat _–_ date ajustate sezonier _–_ cu 1,5%, comparativ cu trimestrul similar al anului 2009, în același ritm cu cel din Bulgaria. Scăderi de mai mare amploare ale PIB s-au consemnat în Letonia (-3,9%) și Grecia (-3,5%), reduceri de mică amplitudine fiind văzute în Cipru (-0,2%) și Spania (-0,1%). Ca o consecință a evoluției negative înregistrate pe ansamblul economiei, s-a redus volumul impozitelor pe produs colectate la buget cu 2,7%.

Ce face oare președintele Băsescu în vreme ce INS sau EUROSTAT ne mai dau ceva vești negative, iar speranța noastră de revenire a economiei românești pe drumul cel bun se prăbușește iremediabil? Nimic mai simplu: dă vina pe TVA, după ce nimeni altul decât dumnealui a decis creșterea acestuia cu 5 puncte procentuale dintr-un foc sau ne consolează cu cei mai slabi miniștri pe care i-au avut vreodată guvernele României.

Și ca să fie totul cât mai ușor de suportat, președintele ne precizează, energic și bine dispus, după încă un dans de weekend, cum ar trebui să ne purtăm în fața crizei nesfârșite, în care ne-a împins cu bună știință, împreună cu acei minunați guvernanți, pe care-i girează de atâta vreme: „Eu trec prin criză ca și furtunile când eram pe mare, cu fruntea sus, nu cu capul plecat”...

Andrei Dominic Gerea

#151368

„Perdeaua de fum a remanierii”

Stagiunea teatrului PDL-ist a debutat la început de toamnă cu multă agitație, așa cum ne promisese președintele Băsescu, dar și cu cel mai ieftin scenariu cotrocenist, doar o biată fumigenă refolosită!

De la scenele pline de adrenalină, precum cererea demisiei premierului Boc de către suflătorii prezidențiali, s-a ajuns, în final, așa cum era în realitate de așteptat, la o remaniere second-hand, în care tehnocrații-specialiști din Guvernul Boc IV au fost înlocuiți cu cei mai nesemnificativi oameni culeși peste noapte, după mai multe zile de scandal, de prin cotloanele marelui partid guvernamental.

Singura trăsătură comună a noilor miniștri învestiți la foc automat de către președintele Băsescu este aceea că sunt cu toții parlamentari, dar nu de primă mână, ci proveniți din zonele de influență a greilor din partid.

Ce contează că nou-veniții nu au nici jumătate din pregătirea și experiența remaniaților și nu s-au făcut niciodată remarcați prin activitatea lor în Parlament și nici măcar în media prin vreo declarație pertinentă, referitoare la domeniile arzătoare pe care le vor conduce de acum încolo?

Altădată președintele studia cu mare atenție mapa profesională a potențialilor miniștri și se împotrivea cu vehemență oricărei încercări a unui alt premier de a propune un ministru mai mult sau mai puțin calificat, invocând, de fiecare dată, necesitatea competenței și integrității acestora și, mai ales, impactul experienței lor asupra binelui cetățenilor!

În prezent, pe domnul Băsescu nu-l mai interesează poporul, ca dovadă graba cu care a ținut să ia acele decizii de austeritate inventate și susținute cu toată încăpățânarea, până la capăt, de dumnealui, măsuri care se dovedesc acum profund nefolositoare vistieriei guvernamentale, tot mai văduvite, în fiecare lună, de multe miliarde de lei la colectare.

Chiar dacă aceste măsuri au fost cele mai grele din toată Europa și cele mai împovărătoare pentru buzunarele românilor, președintele n-a fost mișcat în vreun fel de tăvălugul de consecințe nefaste asupra celor mai multe familii și nici n-a ținut vreo clipă cont de avertizările noastre că măririle de taxe și impozite vor avea efectul invers celui scontat. Demonstrația nepăsării prezidențiale și a incompetenței guvernelor portocalii se poate traduce printr-o primă consecință negativă: deficitul bugetar a crescut cu aproape două miliarde lei de la aplicarea măsurilor de austeritate fiscală. Acesta a crescut în luna iulie mai mult

decât în iunie, în pofida măsurilor de austeritate fiscală adoptate de guvern, care nu au făcut altceva decât să afecteze mediul de afaceri și să sărăcească populația.

Dar de ce să-i mai pese președintelui dacă ceea ce decide este bine sau rău pentru cetățeanul român sau pentru economia țării? Nu mai are de ce! Este evident faptul că, în lipsa unei mize electorale directe, pentru domnul președinte Băsescu a devenit primordială doar conservarea dublei sale puteri la vârful partidului portocaliu și la frâiele Guvernului, iar poporul a rămas la fel de nesemnificativ ca și noii miniștri pe care acesta i-a învestit fără nicio urmă de împotrivire!

Valeriu Ștefan Zgonea

#154560

„România are nevoie de o guvernare legitimă și responsabilă, susținută de cetățeni”

Ultimele vești dinspre Palatele Cotroceni și Victoria relevă încă o dată faptul că Traian Băsescu și Emil Boc nu înțeleg nimic. Țara se prăbușește în jurul lor și nu le pasă!

Am aflat că Guvernul Boc IV era foarte bun, toți miniștrii fiind la înălțime. În aceste condiții, de ce a fost nevoie de remaniere? A plecat și domnul Vlădescu, cel care ne anunțase cu emoție că România a ieșit din recesiune și ne aflăm pe drumul cel bun! Remanierea a scos în evidență jocurile de putere din interiorul partidului. Nimeni nu își face iluzii privind vreo împlinire guvernamentală. Faptul că au fost schimbați câțiva miniștri nu are nicio relevanță, câtă vreme se păstrează actuala direcție de guvernare.

Problemele României nu s-au rezolvat. Statul român a încetat să mai poarte grija poporului său. A spus-o cu seninătate chiar președintele țării, Traian Băsescu. Fiecare cetățean trebuie să se descurce cum poate, dacă poate. Țin să le reamintesc președintelui Traian Băsescu și premierului Emil Boc ce scrie în Constituția României, la articolul 47: „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent. Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii”. Iar Traian Băsescu declară că statul român nu mai poate să aibă grijă de cetățenii săi!

Credeți că guvernanții – în frunte cu Emil Boc, ajuns la al V-lea Cabinet în doi ani – au insomnii de atâtea griji și probleme ale românilor? Vă înșelați, stimați colegi! Singurele calcule pe care le fac sunt cele electorale. Singura lor preocupare este imaginea. Prăbușirea din sondaje le dă dureri de cap, nu criza economică! Prin urmare, Guvernul aruncă bani pe fereastră colegiilor portocalii, pentru beneficii electorale.

Guvernarea Băsescu–Boc a împins România în prăpastie. Economia românească a ajuns în moarte clinică. Rata sărăciei a crescut la 22%. S-au diminuat salariile. Prețurile au crescut. Zeci de mii de bugetari vor rămâne fără locuri de muncă. Cu guvernarea Băsescu–Boc, corupția e mai mare, disperarea e mai mare. Singura certitudine oferită de guvernarea PDL este lipsa de perspectivă.

Acum, puterea portocalie intenționează să facă un nou împrumut de la FMI, pentru a putea plăti datoriile. Împrumut după împrumut, Guvernul Băsescu–Boc va îndatora generațiile viitoare și va lăsa în urmă o Românie îngenunchiată. Guvernarea portocalie își bate joc de români!

Pe lângă un nou împrumut de la FMI, actualul Guvern intenționează să mărească din nou taxele și impozitele. Fără măsuri de relansare economică și de creare de locuri de muncă, ne așteaptă cădere economică și în 2011! Cu această guvernare, situația economică și socială se va înrăutăți în continuare. Trebuie să luăm rapid măsuri menite să aducă economia românească pe linia de plutire.

România este pe ultimul loc între țările din Europa Centrală și de Est în ceea ce privește absorbția fondurilor europene de postaderare.

Da, stimați colegi, suntem în urma Bulgariei. Economia românească poate fi orientată în direcția corectă dacă vom reuși să absorbim banii europeni.

Zilele actualei puteri sunt numărate. PSD va susține un guvern de criză, cu un mandat clar și bine delimitat în timp. Acest guvern trebuie să salveze ceea ce mai poate fi salvat, să adopte măsuri urgente de stimulare economică și să organizeze alegeri anticipate.

Ne întoarcem la popor, pentru că nu se poate guverna împotriva poporului! În această perioadă dificilă, România are nevoie de o guvernare legitimă și responsabilă, susținută de cetățeni.

Cristian Ion Burlacu

#158461

„Schimbările intervenite în componența Guvernului trebuie urmate de rezultate”

Niciodată nu am fost adeptul schimbărilor de dragul schimbării și cu atât mai puțin acum, când consider că nu persoanele, ci soluțiile ieșirii din criză și rezultatele ar trebui să ne intereseze cu precădere!

Cu toate acestea, salut decizia premierului de a opera acele remanieri pe care le-a considerat necesare, precum și decizia miniștrilor care au dorit să își depună mandatul din rațiuni politice.

Ne aflăm, iată, în momentul unui nou start, în care ne putem baza pe experiența acumulată în funcții de majoritatea membrilor Guvernului, dar și pe entuziasmul și dorința de a-și arăta potențialul ale noilor intrați.

Sunt deci șanse reale ca, în noua sa formulă, Executivul să depășească barierele care anterior păreau blocate pe poziția închis: accesarea fondurilor europene și comunicarea cu cetățenii și reprezentanții acestora pentru evitarea unor gafe, de altfel... lesne de evitat.

Consider că inițiativa de la finalul sesiunii trecute a Grupului PDL, de monitorizare și sprijin al activității membrilor Guvernului, trebuie să continue, în primul rând pentru că este unul dintre atributele noastre constituționale, apoi pentru că avem un Guvern majoritar democrat-liberal și, nu în ultimul rând, pentru că felul în care unii dintre miniștri au înțeles să răspundă solicitărilor noastre ne-a nemulțumit.

Cu riscul de a mă repeta, subliniez că este obligatoriu ca în această perioadă, în care ne-am asumat politic măsuri extrem de dure pentru viața românilor, să fim onești cu ei, să îi informăm, să îi tratăm cu respect și să le spunem adevărul din timp.

Or, pentru aceasta, consider că o condiție obligatorie este ca Executivul să ne informeze, în timp util, ce proiecte are pentru stimularea economiei, cum intenționează să protejeze, în această iarnă, categoriile defavorizate, cum decurg lucrurile, în teritoriu, după aplicarea unor măsuri cu impact major, cum este, de exemplu, trecerea unor spitale în administrarea autorităților administrației publice locale și județene sau reducerea numărului de salariați bugetari etc.

Nicușor Păduraru

#160622

Problema respectării elitelor și a modelelor sociale rămâne o deficiență majoră a clasei politice românești actuale, în mare parte prizonieră în neperformanță și incapacitate de a avea viziune constructivă pentru România. Parlamentul României suportă, din păcate de foarte multe ori, intervenții și opinii care nu sunt pe măsura rolului Legislativului, într-un limbaj decadent și lipsit de eleganța unei retorici constructive.

În acest context, mă adresez dumneavoastră, făcând un apel la calitatea activității parlamentare, prin intermediul reamintirii unor evenimente importante din istoria României și exemplului dat de oameni politici remarcabili, pe care, din păcate, am început să-i uităm. Astăzi, printr-un recurs la memoria istoriei, aduc în discursul meu o personalitate de excepție a politicii și diplomației românești: Nicolae Titulescu.

În luna septembrie a anului 1931, România reușea un lucru fără precedent în politica sa externă. Ministrul român de externe Nicolae Titulescu era reales în funcția de președinte al celei de-a XII-a Sesiuni ordinare a Adunării Societății Națiunilor, fapt ce a însemnat o situație inedită, pentru că a fost prima dată când aceeași persoană era realeasă, după un mandat, să conducă această instituție de maximă importanță pentru întreaga lume.

Nicolae Titulescu reprezintă incontestabil punctul de maxim succes al diplomației românești, mai ales în acele momente dificile când întreaga lume traversa o perioadă extrem de agitată. Diplomatul român și-a închinat întreaga carieră problemelor majore ale politicii externe a României, jucând un rol crucial în asigurarea păcii și securității europene. În calitate de președinte al Ligii Națiunilor de la Geneva, a militat pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, a fost împotriva revizionismului din Europa, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale.

Stimați colegi, pentru a ne mai aduce o dată aminte de cel care a fost Nicolae Titulescu, dau citire cu respect unui fragment din discursul său de la a XII-a Sesiune ordinară a Adunării Generale a Societății Națiunilor, discurs susținut la Geneva, în urmă cu exact 79 de ani, în data de 7 septembrie 1931, cu ocazia realegerii sale.

„Trăim un moment greu: trecerea de la o formă de viață colectivă la alta este evidentă, multe adevăruri vechi au pierit; noile adevăruri nu sunt însă destul de clare pentru a se transforma în forțe active.

În aceste condiții, nu putem să rămânem încremeniți în formulele trecutului, dar nici nu putem, în numele viitorului, să facem un salt în necunoscut. În situația actuală, să păzim cu strășnicie tot ce a fost verificat prin practica trecutului și să pregătim cu grijă, cu răbdare, pozițiile viitoare, pe care nu le vom ocupa decât treptat și după multă chibzuială.

Încredere, prudență, acțiune, spirit de sacrificiu, iată cele patru imperative ale momentului.”

Acest fragment de discurs din urmă cu 79 de ani își păstrează sensurile și în actualitatea zilelor noastre.

Adrian George Scutaru

#163751

„Guvernul Boc – dușmanul economiei naționale”

România se confruntă cu o criză economică care face ravagii în toate sectoarele de activitate, favorizată fiind mai ales de incapacitatea guvernelor Boc de a găsi măsuri viabile de stopare a declinului. Dacă până la realegerea sa în funcție, președintele Traian Băsescu susținea că, de fapt, în România nu există criză economică, deși toate semnalele indicau acest fapt și nu s-au adoptat măsuri semnificative pentru a lupta cu noul context economic grav, după acest eveniment am putut asista la o avalanșă de măsuri lipsite de fundament economic și care aveau să adâncească efectele crizei economice. Cu toate că președintele țării susținea că „dacă ne împrumutăm pentru a plăti salarii și pensii suntem o țară de mâna a doua”, prima dintre măsurile luate a fost reprezentată tocmai de contractarea împrumutului de la Fondul Monetar Internațional. Dar fondurile împrumutate nu au fost suficiente și a fost nevoie de adoptarea unor noi măsuri care, pe lângă faptul că au stârnit numeroase nemulțumiri în rândul întregii populații, nu au adus niciun fel de ameliorare situației economice. Mă refer la tăierea cu 25% a tuturor salariilor din sectorul bugetar.

Singura explicație pe care premierul Emil Boc ne-o oferea la acea vreme, cu aceeași iresponsabilitate de care a dat dovadă în exercitarea actului guvernamental, a fost că „acest Guvern nu are nicio vină, în esență, pentru că trebuie să impună măsurile”. În schimb, nicio vorbă despre măsuri solide de stimulare economică. Iar răul nu se oprește aici. Declararea ca neconstituțională a legii care prevedea tăierea pensiilor cu 15% a fost compensată cu creșterea TVA de la 19% la 24%. Însă bani la buget tot nu există, iar deficitul bugetar tot nu a fost acoperit. Cu toate acestea, singurul care nu și-a pierdut speranța este premierul Emil Boc care declară că „Rezultatele muncii noastre se vor vedea în 2011”.

Din păcate, observăm că toate măsurile anticriză adoptate de Guvern au fost lipsite de orice realitate economică și în loc să observăm o ameliorare a situației economice, ne îndreptăm cu pași vioi spre faliment. Șomajul a crescut, veniturile românilor s-au diminuat, zeci de mii de firme au dat faliment, iar statul se îndatorează tot mai mult, amanetând, practic, șansa la un viitor normal al generațiilor viitoare.

Întrucât, până în prezent, Executivul nu a venit cu nicio măsură solidă de revigorare economică, le sugerez tuturor membrilor care îl compun, împreună cu premierul Emil Boc, să arunce un ochi pe programul de guvernare adoptat de Partidul Național Liberal care cuprinde o serie de măsuri care ar putea salva economia României din derapajul continuu în care se găsește acum.

Dacă din incompetență, Guvernul Boc este practic paralizat și nu ia decizii care să ducă la relansarea economiei și sprijinirea clasei de mijloc, Executivul ar putea măcar să adopte măsurile alternative ale opoziției, acestea reprezentând singura soluție care se întrevede la momentul actual pentru ieșirea din colaps.

Virgil Pop

#166819

„Acordul FMI e în grafic. Cu România avem probleme” Unul dintre cei mai apreciați economiști ai României, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, rememora, în cadrul unui discurs festiv, începuturile economice ale României postdecembriste și acordul de atunci cu Fondul Monetar Internațional, care, în viziunea Domniei Sale, arătau cam așa: Acordul cu Fondul e în grafic, dar țara a deraiat. Aproape 20 de ani mai târziu, cu un acord financiar încă în grafic, dar cu o realitate politică extrem de instabilă și nedemocratică, afirmația guvernatorului Băncii Naționale este de o actualitate dureroasă, din câteva motive bine întemeiate.

În primul rând, de la debutul crizei financiare și până în prezent, problemele financiare ale României nu au arătat niciun semn de redresare, ba dimpotrivă. Cred că știm cu toții de ce incompetența Guvernului Boc e de acum antologică. Gafele guvernamentale de un amatorism stupefiant, lipsa viziunii financiare pe termen lung și mediu, reaua-credință și jaful sistematic din banii publici din ultimii ani sunt doar câteva dintre mișcările greșite ce au împins România pe un traseu economic aproape fără cale de întoarcere.

Ca și când transformarea economiei românești într-una dintre cele mai vulnerabile din UE nu era de ajuns, guvernarea trioului Boc-Băsescu-Udrea ne-a și îndatorat cu un împrumut extrem de costisitor de la FMI, din care clientela politică portocalie să se poată înfrupta pe mai departe. Iar acest acord va fi, cel mai probabil, extins în luna octombrie, așa cum ne-a anunțat președintele deunăzi. Asta cu toate că țările europene și-au revenit, rând pe rând, din recesiune.

În al doilea rând, ca efect al comportamentului guvernamental iresponsabil și autodistructiv al premierului Boc și al echipei sale instabile, România s-a schimbat profund. În mai puțin de doi ani, statul român s-a transformat, dintr-o țară europeană cu o democrație consolidată și cu o economie promițătoare, în piatra de moară a Uniunii Europene, cu accente puternic nedemocratice și cu grave probleme economice, astfel că astăzi, la fel ca acum 20 de ani, România, un stat extrem de instabil din punctul de vedere al mișcărilor sociale, își duce zilele pe datorie.

Nu mai există niciun dubiu că vinovați pentru acest dezastru nu sunt doar cei ce s-au perindat vreme de doi ani prin cele cinci guverne Boc. Că o fi Vlădescu sau Ialomițianu, bugetarii tot cu 75% din salariu vor trebui să se descurce. De-o fi Șeitan sau Botiș, românii tot vor fi nevoiți să suporte cele mai înjositoare și aberante taxe pentru munca lor. De-o fi Boagiu sau Berceanu, românii tot fără autostrăzi vor trăi, și de acum încolo.

Vinovat este și Traian Băsescu, cel ce guvernează, de fapt, România, prin Elena Udrea și Emil Boc, premierul celor mai incompetente cinci guverne ale României, iar soluția problemei nu poate fi decât schimbarea totală și radicală a întregului sistem ce conduce azi România, cu un cabinet alcătuit pe bază de competență și responsabilitate. Or, până nu se întâmplă acest lucru, putem să ne luăm adio de la rezolvarea tuturor problemelor în care se zbate azi România.

Horea Dorin Uioreanu

#169951

Între o remaniere și o ședință de partid în care încearcă să calmeze spiritele nemulțumite de politica Guvernului, premierul Emil Boc a supus dezbaterii publice un proiect de modificare și completare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Aceste modificări, aplicabile persoanelor care obțin venituri din activități independente, ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2011 și să se aplice începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2011. Concret, persoanele cu venituri din activități independente vor plăti contribuții de asigurări sociale de cel puțin 25,36% și până la 35% din venituri, aproape dublu față de nivelul actual.

Măsura, o nouă dovadă de incapacitate și disperare a Executivului, dă o a doua lovitură creatorilor de orice fel, respectiv artiștilor, scriitorilor, ziariștilor. De altfel, sunt convins că în ura sa nemăsurată față de cei care „mogulesc”, ziariștii, președintele Traian Băsescu se folosește de brațul său în Guvern, Emil Boc, pentru a face să dispară tot ceea ce înseamnă opinie diferită de cea a Domniei Sale. Domnul președinte a lipsit de la predarea teoriei contrariilor, teorie care spune că „din contradicție se naște progresul”, și dorește ca din peisajul presei românești să dispară definitiv orice slovă ce nu-i este laudativă.

Doar așa îmi explic ultima găselniță a fostului viitor etalon al politicii românești, „bocul”. Doar așa poate fi argumentată logic noua măsură inventată de Guvern pentru creșterea încasărilor bugetare. Trebuie ca liber-profesioniștii, și în primul rând ziariștii dimpreună cu mogulii lor, să dispară de pe fața României. Celelalte categorii sociale afectate de noile reglementari în domeniul drepturilor de autor (DDA) se constituie în pierderi colaterale. Scriitorii, pictorii, actorii, regizorii și scenariștii, oameni care au făcut ca despre România să se vorbească și de bine, devin simpli pioni pe tabla de șah a contabililor. Cât despre ziariști, dacă nu pot fi convinși să vorbească de bine răul absolut și nici nu vor să tacă, atunci să dispară, îngropați în angaralele „fără număr, fără număr” pe care statul le inventează special pentru ei.

Fără îndoială, fiscalitatea crescută va determina dispariția de pe piață a multor publicații și va îngroșa numărul șomerilor licențiați care nu-și găsesc loc de muncă. Mogulii media (ăia răi, adică neprieteni cu Cotrocenii!) vor fi reduși la tăcere, iar tonomatele lor vor rămâne fără fise.

Despre libertatea presei în România social-democrată a anilor 2000–2004 s-a spus și s-a vorbit luni în șir. S-a spus că atunci presa era cumpărată și redusă la tăcere prin contractele de publicitate. Actuala putere nu cumpără ziariști. Îi lasă șomeri.

Astfel, contribuția de asigurări sociale de stat (pensii) ar urma să crească de la 10% la 24,43%, contribuția de asigurări sociale de sănătate de la 5% la 8,35%, iar cea la bugetul asigurărilor pentru șomaj de la 0,5% la 0,78%.

Potrivit legislației în vigoare, persoanele care obțin venituri din activități independente plătesc contribuții pentru pensie, sănătate și șomaj în cuantum total de 16,5%.

Pentru persoanele care plătesc contribuții de asigurări, baza de calcul va fi limitată la echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie și nu poate fi mai mică decât un salariu de bază mediu brut pe țară.

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost modificată și completată în iunie 2010 prin OUG nr. 58. Prin noile prevederi din iulie 2010, persoanele care obțin venituri de natură profesională, inclusiv din drepturi de autor, sunt obligate să plătească pentru acestea contribuții de asigurări sociale pentru șomaj, pensie și asigurări de sănătate.

Premierul Emil Boc a discutat vineri, într-o întâlnire informală cu noii miniștri ai muncii și finanțelor, Ioan Botiș și Gheorghe Ialomițianu, despre modificările la OUG nr. 58/2010 și la normele de aplicare a acesteia.

Ministrul finanțelor Gheorghe Ialomițianu a declarat agenției MEDIAFAX după întâlnire că modificările la OUG nr. 58/2010 și la normele de aplicare a acesteia vor fi definitivate după dezbaterea lor în Consiliul Economic și Social, urmând să fie prezentate spre adoptare în ședința de săptămâna viitoare a Guvernului.

Relu Fenechiu

#175465

„Rotația cadrelor rebotezată pompos remaniere guvernamentală”

Zilele trecute am asistat, alături de toți românii, la un _reality show_ . Este vorba de așa-zisa remaniere guvernamentală. În fapt, am asistat la cea mai clasică rotație a cadrelor, acțiune politică specifică regimurilor comuniste și utilizată de mai multe ori și de Nicolae Ceaușescu.

Comparația nu este deloc exagerată: și înainte de 1989, atunci când realitatea nu mai putea fi camuflată într-un domeniu de activitate, adică nu se mai putea ascunde că lucrurile merg din rău înspre mai rău, erau schimbați câțiva miniștri, înlocuitorii lor fiind fie personaje politice care în trecut mai deținuseră portofolii, fie erau scoși în față activiști anonimi din linia a doua a PCR. Pentru că nu conta cine este ministru. Deciziile erau luate de o singură persoană.

La fel au stat lucrurile și zilele trecute. Pentru a mima – mă refer la premierul Emil Boc și la cel care conduce _de facto_ Guvernul, Traian Băsescu – o preocupare privind tentativele de ieșire din criză — și probabil pentru a potoli setea de „sânge” a segmentului de electorat care încă mai poate fi păcălit —, au fost scoși din schemă șase miniștri și au fost înlocuiți cu colegi activiști PD, mai mult sau mai puțin cunoscuți. Știm cine sunt noii miniștri: doi au mai deținut posturile în care au fost acum instalați. Unul acum 16 ani, domnul Valeriu Tabără, altul, doamna Anca Boagiu, acum 10 ani. Ceilalți sunt promovați din linia a doua a partidului. Deci nimic nou sub soare.

Dar să lăsăm comparațiile și să analizăm așa-zisul eveniment politic care a ținut prima pagină a mass-mediei. În primul rând, într-un stat democratic, când un guvern se află într-o situație delicată și se impune o remaniere, apelează la politicieni care sunt, din punct de vedere al competenței, al notorietății, peste nivelul celor demiși. Or, așa ceva nu s-a întâmplat. Există o regulă nescrisă că atunci când o țară trece printr-o perioadă de criză nu remanierea unor miniștri rezolvă problemele. Schimbarea radicală a programului de guvernare este prima soluție care trebuie avută în vedere. Din păcate, atât premierul Emil Boc, cât și președintele Traian Băsescu consideră că simpla schimbare a unor miniștri va rezolva de la sine toate problemele. Nu i-am auzit pe niciunul dintre cei doi spunând vreun cuvânt despre programe.

Iar atunci când o țară se află în criză, în special din cauza proastei gestionări a treburilor țării de către guvern, a incompetenței echipei guvernamentale, singura soluție o reprezintă plecarea întregului guvern. Din păcate, chiriașii temporari de la Palatul Victoria nici nu vor să audă de așa ceva, iar vocile din PD care s-au pronunțat pentru depunerea mandatului în niciun caz nu s-au gândit la retragerea partidului lor de la guvernare, ci la o schimbare masivă a garniturii aflate în funcție, cu alta, tot din PD.

În concluzie, pot spune că remanierea guvernamentală operată de premierul Emil Boc nu are nicio legătură cu interesele românilor sau cu șansele României de a fi guvernată competent și responsabil, ci doar cu stabilirea zonelor de influență politico-financiară de la vârful PD. Cu alte cuvinte, am asistat la un episod din lupta pentru putere în interiorul PD.

Prima declarație a doamnei Anca Boagiu la revenirea în postul de ministru al transporturilor a fost următoarea: „Îmi pun la dispoziție toată experiența europeană pentru a atrage fonduri europene”. Personal, îi recomand ceva mai ușor: să își utilizeze experiența pentru a-l readuce în țară pe celebrul Mihai Nicolaiciuc, cel pe care chiar Domnia Sa l-a descoperit și promovat în minister. Poate așa vor fi recuperate și o parte dintre sumele devalizate de acesta. Este mai simplu decât atragerea de fonduri europene, capitol la care guvernele Boc au rămas corigente.

Viorel Buda

#179293

„O decizie aberantă a ministrului Funeriu”

Domnul ministru Daniel Funeriu a declarat recent că, pentru a nu bulversa elevii, nu vor fi operate modificări în desfășurarea bacalaureatului. Așa cum ne-am obișnuit însă, în ceea ce-i privește pe actualii guvernanți, ceea ce spun astăzi, nu mai este valabil a doua zi. Și domnul ministru Funeriu nu face excepție. Mai mult, a anunțat o măsură care, din punctul meu de vedere, îi depășește competențele.

Domnia Sa a decis că începând cu ediția următoare a bacalaureatului, elevii care sunt prinși copiind să nu aibă dreptul, două sesiuni consecutive, să mai participe la bacalaureat. Cu alte cuvinte, dacă un elev va fi prins în prima sesiune din 2011 că va copia, el nu va mai putea participa la bacalaureat decât în sesiunea din toamna anului 2012. Practic, respectivul elev va fi privat un an și jumătate de posibilitatea de a accede la o facultate.

Decizia ministrului Funeriu este una de natură polițienească și, mult mai grav, este și neconstituțională, pentru că interzice dreptul/accesul la învățătură.

Vreau să nu fiu înțeles greșit. M-am pronunțat întotdeauna și voi milita pentru desfășurarea corectă a examenelor școlare, indiferent de ce nivel sunt. Nu sunt de acord cu elevii care încearcă să promoveze prin fraudă, dar de aici până la a se recurge la o astfel de sancțiune este cale lungă. Practic, elevul care comite o fraudă la bacalaureat este sancționat pe loc prin eliminarea din examen. Consider că este o sancțiune suficientă. Oricum, respectivul elev, în urma incorectitudinii de care dă dovadă, pierde o serie de oportunități. A-l ține blocat pe elev un an și jumătate este o aberație. O măsură antiînvățământ, o măsură antielev. Repet, se încalcă un drept constituțional.

Din păcate, așa cum au subliniat mai mulți analiști din sistem, ministrul Daniel Funeriu nu are nici cea mai mică intenție de a îmbunătăți actul de învățământ. Care este interesul școlii, domnule ministru? Să distrugă viitorul unui tânăr sau să-l corijeze și să-l facă să fie cât mai apropiat de valorile pe care le poate aprofunda în cadrul procesului de învățământ? Ținând cont de decizia pe care ați luat-o, se pare că optați pentru prima variantă, pentru că îmi este greu

să cred că un elev care este suspendat un an și jumătate va mai avea posibilitatea să se pregătească pentru bacalaureat, după o pauză atât de lungă. Și-a pus oare ministrul de resort întrebarea ce va face tânărul sancționat timp de un an și jumătate? Cu siguranță nu.

Îi atrag atenția domnului Funeriu că funcția de ministru nu este similară celei de procuror sau judecător. Iar după câte știu eu, magistrații se ocupă de infractori. Or, un elev care comite o fraudă, nu devine automat și infractor. Pentru fraudă el este sancționat, și sancțiunile pentru astfel de fraude nu sunt de ieri, de azi, ci sunt valabile de zeci de ani.

Vă solicit, domnule ministru, să reveniți imediat asupra acestei decizii aberante. În caz contrar, veți mai acumula o bilă neagră – a câta oare? – în panoplia activității dumneavoastră de ministru. În plus, îi veți avea pe conștiință pe o parte dintre cei care vor fi sancționați. Și țineți cont, sunteți doar un administrator al activității de învățământ, nu un comisar sau procuror.

Din câte am citit în presa de luni, promovabilitatea la sesiunea de toamnă a bacalaureatului din acest an este extrem de redusă. Acest lucru spune foarte multe despre modul în care ați păstorit în ultimul an domeniul învățământului.

Gigel Sorinel Știrbu

#182797

„România are ministru de externe?”

Am citit duminică pe fluxurile de știri că „zeci de mii de oameni au defilat sâmbătă în aproape 130 de orașe din Franța și în fața ambasadelor franceze din mai multe țări ale Uniunii Europene, protestând față de politica de securitate a Franței, caracterizată drept xenofobă, în special în ceea ce privește expulzarea colectivă a romilor”.

Potrivit Ministerului de Interne francez, la proteste au participat 77.300 de persoane, dar organizatorii citați de cotidianul „Le Parisien” au susținut că a fost vorba de 100.000 de manifestanți. Tot din mass-media am înțeles că, la Paris, mobilizarea manifestanților a debutat cu cântece interpretate sub ferestrele ministrului imigrației, Eric Besson, de celebri interpreți francezi precum Jane Birkin, Jeanne Cherhal sau Agnès Jaoui care i-au cântat respectivului ministru melodia „Les petits papiers”, a regretatului Serge Gainsbourg.

Manifestații au avut loc și la Roma, unde câteva sute de persoane s-au adunat în fața Ambasadei Franței pentru a protesta față de deportarea romilor din Franța, dar și în privința politicii italiene privitoare la nomazi. Iar la Londra, manifestanții au afișat pancarte cu Sarkozy, sub care se putea citi: „Vinovăție în spatele zâmbetului”. Și exemplele ar putea continua și cu ce s-a întâmplat la Bruxelles, și în alte locuri.

În tot acest timp, la București, este o tăcere totală. Nu mă refer la inexistența vreunei manifestări de amploare, ci la tăcerea oficialilor Ministerului Afacerilor Externe, în special a ministrului de resort. O tăcere condamnabilă, ținând cont de faptul că asistăm de o lună de zile la batjocorirea României. Vreau să fiu foarte clar. Nu sunt de acord cu existența unor tabere ilegale ale romilor, fie ei români, fie ei de orice altă naționalitate. Nu sunt de acord cu comportamentul unei părți a acestora.

Dar de aici la expulzarea în masă este cale lungă. Da, știu, sunt romi – din păcate, mulți din România – care comit fapte antisociale pe acolo pe unde sunt. Dar, dacă au greșit, ei trebuie să plătească la fel ca și indigenii care comit infracțiuni similare. Au furat, au lovit, să fie condamnați de justiția franceză așa cum sunt condamnați infractorii lor. Sau, dacă expulzarea reprezintă de la caz la caz ultima soluție, aceasta să fie însoțită de explicații clare, pentru ca justiția din România să-și facă datoria. Dar a expulza în masă, fără explicații, sau la adăpostul unor explicații de conveniență – autoritățile franceze susțin că este vorba de repatrieri voluntare, iar oficialii MAE nu doar că înghit ce li se spune, dar și întăresc această versiune – reprezintă o jignire a României. Pentru că, în ultimă instanță, cei în cauză au pașaport (sau carte de identitate) cu însemnele statului român.

Prin modul în care (nu) acționează ministrul de externe și ceilalți oficiali MAE, rezultă în fapt că ne (auto)recunoaștem un statut de țară de rang inferior în Uniunea Europeană. Or, așa ceva este inadmisibil. Dacă printre cei expulzați s-ar fi aflat, să zicem, măcar o persoană posesoare de pașaport maghiar, fiți sigur că oficialii de la Budapesta ar fi luat foc. Și nu numai ei, ci și întreaga diasporă maghiară. Dar oficialii din Capitala aflată la câteva sute de km de Budapesta se complac într-o tăcere complice. Vreau să nu fiu greșit înțeles: o parte dintre cei care au protestat și vor mai protesta în Occident o fac din interes sau calcul politic propriu. Dar numărul celor care se opun xenofobismului, rasismului și militează pentru drepturile omului este infinit mai mare decât cel al purtătorilor de interese proprii. Or, dacă și atunci când francezii, italienii, britanicii sau belgienii protestează în stradă pentru o cauză care nu este în primul rând a lor, diplomația românească tace, asta nu poate însemna decât că nu avem diplomație.

Practic, avem cea mai slabă diplomație din ultimii 100 de ani și cel mai slab ministru de resort. Sunt convins că dacă va avea cineva curiozitatea să întrebe pe stradă – atenție, nu oriunde, ci în centrul Bucureștiului – 30 de persoane, „cine este ministrul de externe al României”, nu va avea nicio surpriză dacă va obține doar 3 sau 4 răspunsuri corecte. Deși cred că și acestea sunt multe.

Cred că o demisie de onoare se impune în cazul domnului Baconschi.

Mircia Giurgiu

#187114

## „Sticla Turda merită să fie salvată”

Motivele pentru care SC Sticla Turda – SA merită să fie salvată sunt multiple. Astfel, SC Sticla Turda – SA este o societate cu tradiție, înființată în anul 1921 de statul român.

Înainte de anul 1989 a avut 5.500 angajați, în perioada 1990–1991, 6.500 angajați, iar la intrarea, la cererea sa, în insolvență, avea 1.700 angajați.

Societatea avea în activitatea sa producerea de sticlărie menaj suflată manual, producerea de borcane, sticle, fiole și aparatură de laborator, turnătorie de fontă pentru sticlărie, sticlărie tehnică pentru centrale termice, pentru domeniul petrolier, căi ferate, sticlă termorezistentă de menaj.

Prin închiderea centrelor de prelucrare a legumelor și fructelor, a băuturilor spirtoase, a laboratoarelor, reducerea activității miniere, a CFR-ului și trecerea la articole de plastic, creșterea importului de fiole de sticlă termorezistentă, societatea a închis rând pe rând secțiile. Trecerea în șomaj cu salarii compensatorii a generat costuri salariale necontrolate. Cursul de schimb valutar în perioada 1990–2004 a fost instabil. Toate acestea au dus la acumularea de datorii purtătoare de penalități și dobânzi foarte mari.

În anul 2005, la cererea societății, s-a intrat în insolvență și apoi, din 2007, în reorganizare judiciară. În această

perioadă s-a reușit plata datoriilor către bănci și a tuturor furnizorilor, rămânând cu datorii doar la ANAF și AVAS, deși societatea mai are doar 350 angajați.

Patrimoniul SC Sticla Turda – SA este foarte mare în raport cu activitatea rămasă – peste 12 hectare de teren și 26 clădiri. Societatea folosește în prezent doar două clădiri și cel mult un hectar de teren, dar este nevoită să plătească pază și taxe pentru întreaga suprafață și toate clădirile.

Planul de reorganizare prevede plata datoriilor către furnizori prin vânzarea activelor și a terenului disponibil, dar din cauza circumstanțelor economice de la nivel internațional nu se mai poate vinde nimic. Din aceste motive nu s-a reușit plata integrală a datoriilor. Este evident că, din producție, cei 330 de angajați nu pot plăti datoriile făcute de 6.500 de angajați în decursul atâtor ani. Plata datoriilor se poate face doar prin preluarea la stat a întregii societăți și valorificarea tuturor activelor neutilizate.

Un alt motiv pentru care SC Sticla Turda – SA merită să fie salvată este acela că societatea are contracte încheiate pe tot anul 2010 și primele 2 luni din anul 2011.

Pe de altă parte, societatea este rentabilă, reușind să plătească din activitatea curentă de producție datorii vechi, să nu facă alte datorii în perioada de reorganizare. A făcut investiții, construind un nou cuptor de topit sticlă, folosind resurse financiare exclusiv din activitatea de producție. Societatea, fiind în reorganizare, nu poate lua credite de la bănci și nici să acceseze fonduri europene de niciun tip.

Considerăm absolut necesară continuarea activității din următoarele considerente: societatea este profitabilă și își plătește toate datoriile curente, statul român primește lunar sub formă de taxe și impozite peste 250.000 lei/lună, se asigură un loc de muncă pentru 330 persoane, oprirea activității ar duce la scăderea considerabilă a valorii societății, deoarece într-o fabrică de sticlărie principala valoare este forța de muncă, clienții, tradiția care s-ar pierde, prin oprirea cuptorului acesta s-ar deteriora, iar șanse de pornire ar fi mici, costurile de reparație și repornire depășind 500.000 euro.

Ținând cont de cele de mai sus, considerăm oportună continuarea activității și încercarea de a vinde sub orice formă, pentru a asigura locuri de lucru unui număr minim de 350 persoane, de a primi statul taxe și impozite și a se recupera ceva mai mult prin vânzare – altfel, valorificarea va fi foarte greoaie, iar în această perioadă de criză, când nu se fac investiții majore, nu cred că se vor găsi cumpărători dacă fabrica va fi oprită.

Florin Țurcanu

#191095

## „Vorbe goale...”

Se spune în popor că „vorba multă e sărăcia omului” și că uneori e mai bine să taci și să faci, dar cum să reacționăm în situația în care nici nu vorbim, nici nu acționăm, în schimb, sărăcim pe zi ce trece? Cam așa ar putea fi „tradusă” situația agricultorilor români, cultivatori și crescători de animale, care trec în această perioadă prin calvarul vieții lor!

De multe ori am prezentat situația și problemele acestora, am identificat, alături de specialiști în domeniu, soluții care ar putea să ducă nu la rezolvarea în totalitate a problemelor agricultorilor, ci la ameliorarea acestora. Am adus aceste soluții și în atenția oamenilor politici care s-au perindat pe la conducerea Ministerului Agriculturii, dar răspunsurile lor au demonstrat lipsa de interes față de oameni, în general, și de agricultori, în special. Am adus în atenția ministeriabililor problemele fermierilor botoșăneni, pe care îi reprezint, și care încă mai speră că viața lor va fi mai bună. Fără subvenții, fără o piață de desfacere bine organizată și fără un program de protecție din partea ministerului, aceștia se află în colaps.

Mai zilele trecute, urmărind o emisiune la un post de televiziune, am auzit declarația unui „om politic”, „nu spui cine... persoană importantă”, care, întrebat fiind de problemele cu care se confruntă agricultura românească, spunea că situația grea a agricultorilor se datorează exclusiv lor, și nu managementului defectuos de care dau dovadă ministeriabilii! Mai spunea domnul respectiv că nu-i vina ministrului că în fiecare cătun nu există o lăptărie și un abator! Dar a cui este vina, mon cher?! A omului care dorește să-și vândă marfa ca produs tradițional și se lovește de birocrația impusă de la centru și de indolența funcționarului incompetent, pus pe funcție datorită culorii carnetului de partid și contra unei sume de bani, întocmai ca în timpul regimului fanariot?!

Să deschizi o lăptărie într-un cătun din România nu-i echivalent cu a deschide o lăptărie într-un cătun din... Elveția, de exemplu! În România ți se impun o mulțime de norme, cică europene, care au menirea de a limita și chiar stopa libera inițiativă, iar în Elveția inițiatorul unei asemenea idei primește consultanță gratuită și este ajutat să-și pună în practică ideea, fapt ce demonstrează interesul statului pentru producția autohtonă.

La noi, însă, interesul de grup predomină în fața interesului național! De ce și-ar dori guvernanții să redevenim „grânarul” Europei, așa cum am fost recunoscuți într-o perioadă istorică, de mult trecută, de care aceștia probabil că nu au auzit, când comisioanele pentru legumele, fructele, carnea și zahărul importate sunt foarte mari și îngroașă buzunarele diferitelor grupuri de interese.

De ce și-ar dori să sprijine producătorii autohtoni prin subvenționare sau prin facilitarea obținerii de fonduri europene prin diferite programe, când e mai ușor și mai convenabil pentru buzunarul unora să importe roșii cauciucate din Turcia, salată verde din Italia, țelină, morcov, pătrunjel și ceapă din Ungaria, mere și pere din Venezuela, praz din Columbia și enumerarea mai poate continua, dar mă opresc aici cu speranța în suflet că va veni și vremea în care producția autohtonă va fi valorificată, iar soarta producătorilor români va fi alta!

Petru Călian

#194426

## „Remaniere de toamnă”

Remanierile sunt un atribut al premierului și un lucru firesc pentru eficientizarea activității unui cabinet.

Salut această împrospătare a Guvernului și consider că noilor miniștri trebuie să li se acorde o perioadă de grație de trei luni. Dacă aș afirma că cei nominalizați sunt mai buni decât cei care au plecat, aș greși. Este bine că acești miniștri provin din rândul parlamentarilor pentru că au acumulat o minimă experiență în comisii, chiar dacă activitatea în ministere este mult mai complexă. Remanierea poate aduce un plus în activitatea Guvernului, pentru că noii miniștri, prin prisma activității parlamentare pe care au avut-o, sunt mai aproape de oameni. Însă, dacă nu-și vor face treaba, voi fi primul care voi cere demiterea lor.

Am încrederea că noii numiți vor continua reforma. Remanierea păstrează stabilitatea unui guvern. Elementul central al unui cabinet îl reprezintă proiectele sale, și nu oamenii. Propunerile de remaniere făcute sunt orientate

pentru atingerea a două obiective fundamentale: în primul rând, continuarea proiectelor de reformă începute și, în al doilea rând, în 2011, România să treacă pe creștere economică.

Odată ce Guvernul dorește să își schimbe programul său politic, el va trebui să ceară încrederea Parlamentului prin procedura angajării răspunderii. Nu este însă și cazul unor modificări intervenite în componența Guvernului, întrucât modificările se petrec în interiorul puterii executive.

Presa internațională a transmis, în comentariile pe tema remanierii, că aceasta a fost o simplă măsură politică, menită să redea încrederea în Guvernul amenințat cu moțiunea de cenzură de opoziție. Probabil că ține și de imagine, dar cu siguranță înlocuirea miniștrilor a avut la bază strictețea reformelor dure, dar necesare.

De modul în care un prim-ministru evaluează activitatea colegilor săi depinde în mod fundamental încrederea noastră în el și încrederea în măsurile pe care ni le propune.

Marius Rogin

#196428

## „Diplomația română: priorități 2011”

În perioada 1–2 septembrie 2010, la București, Ministerul Afacerilor Externe a organizat Reuniunea Anuală a Diplomației Române cu tema „Diplomația română: priorități 2011”.

Ziua Diplomației Române se celebrează în fiecare an în luna septembrie. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe organizează anual Reuniunea Diplomației Române, care oferă cadrul realizării unui bilanț obiectiv al activității Ministerului Afacerilor Externe din ultimul an, analizării provocărilor cărora România trebuie să le facă față în viitor, precum și stabilirii principalelor direcții de acțiune ale Ministerului Afacerilor Externe.

La sesiunea de deschidere au participat prim-ministrul României, Emil Boc, președintele Senatului, Mircea Geoană, ministrul administrației și internelor, Vasile Blaga, ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri, Adriean Videanu, și ministrul dezvoltării regionale și turismului, Elena Udrea.

Ediția din acest an a Reuniunii Anuale a Diplomației Române s-a bucurat de prezența ministrului afacerilor externe al Republicii Ungare, János Martonyi. Discursul ministrului ungar s-a axat în principal pe anunțarea obiectivelor președinției ungare a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din anul 2011 și ale colaborării româno-ungare în această perioadă.

În discursul de deschidere a reuniunii, ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, a prezentat prioritățile diplomației române pentru anul 2011, raportate la conjunctura economică actuală. Șeful diplomației române a evidențiat câteva planuri asupra cărora se va axa activitatea diplomatică din perioada următoare: modalitățile de depășire a crizei economice, securitate, politica energetică, agenda europeană, relațiile cu statele din vecinătate, dimensiunea multilaterală a politicii externe, asigurarea serviciilor consulare de înaltă calitate, reorganizarea instituțională, diplomația publică și culturală.

În prima zi s-a desfășurat sesiunea plenară intitulată „Nișe de oportunitate ale României în UE – modalități de implementare” și a oferit cadrul unei dezbateri asupra priorităților României într-un context complex, definit atât de criza economică globală, cât și de actualele evoluții instituționale din cadrul UE. S-au analizat modalități de implementare a obiectivelor legate de o integrare completă a României în UE, prin încheierea Mecanismului de Cooperare și Verificare, aderarea la spațiul Schengen și adoptarea monedei euro. În cea de-a doua zi a reuniunii, au fost organizate șase ateliere de lucru dedicate corpului diplomatic român.

Dezbaterile au prilejuit o analiză a profilului regional al României, accentuând rolul diplomației române în conturarea unei viziuni strategice integrate a politicii UE pentru vecinătatea estică, precum și o evaluare a adaptării politicii externe românești la noile realități geostrategice.

În acest context, a fost abordată contribuția diplomației române la eforturile naționale de depășire a crizei economice și financiare, în special prin promovarea de parteneriate pragmatice cu statele emergente, ale căror economii au resimțit mai puțin efectele crizei.

La lucrările Reuniunii Anuale a Diplomației Române au mai participat reprezentanți din cadrul Administrației prezidențiale, membri ai Guvernului și ai Parlamentului, corpul diplomatic acreditat la București, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile.

Samoil Vîlcu

#199933

„Olimpicii vâlceni dau valoare învățământului românesc” România trece în această perioadă printr-o situație dificilă, în contextul mondial al unei crize economice majore. Cu toate acestea, nu ar trebui să neglijăm un aspect important: avem nevoie de oameni de valoare. Cu cât sunt mai mulți oameni de valoare, dar oameni care să fie în țară, putem spera la un viitor mai bun.

O țară se distinge prin oameni valoroși, prin elite, iar acest lucru nu se poate obține decât printr-un învățământ de calitate. În viață nu contează mai mult decât să ai calificarea profesională prin care să poți să aspiri și să promovezi.

Deși, la fel ca tot învățământul românesc, și cel vâlcean se confruntă cu probleme, în calitate de deputat ce reprezint interesele vâlcenilor mei în Parlament mă simt dator să vorbesc despre performanțele unor elevi de excepție, olimpicii.

An de an, școala vâlceană a obținut rezultate remarcabile la multe dintre competițiile organizate la nivel național sau internațional. Meritul este în egală măsură al profesorilor și al elevilor. Avem tradiție în obținerea performanțelor, și asta mă face să mă mândresc că reprezint un județ care dă țării oameni valoroși.

Bogăția județului Vâlcea sunt acești tineri care se iau la întrecere cu sute de colegi din toată țara și se întorc acasă glorioși. Și anul acesta olimpicii noștri s-au clasat printre primii. Limba română, matematica, fizica, chimia, geografia sunt discipline la care elevii vâlceni au obținut de-a lungul anilor rezultate demne de palmares. Am toată aprecierea și respectul pentru acești copii care renunță la joacă pentru școală și care înțeleg că viitorul lor începe acum, dar și pentru profesorii care-i pregătesc.

Având în vedere aceste aspecte consider că învățământul va fi un factor tot mai important, atât în depășirea crizei, cât mai ales în dezvoltarea viitoare a societății. De aceea, avem obligația să considerăm domeniu prioritar învățământul, inclusiv prin alocarea de fonduri, dezvoltarea infrastructurii, pentru că s-a demonstrat că este mult mai eficientă, social și economic, participarea la învățământ a tinerilor decât plata unor eventuale indemnizații de șomaj pentru aceștia sau excluderea lor pe o perioadă nedefinită de pe piața muncii.

„Parlamentarii datorează românilor dezbaterea unor legi importante”

O noua sesiune parlamentară începe într-o perioadă critică pentru România din punct de vedere economic și agitată din punct de vedere politic.

Vacanța parlamentară a fost pentru mine plină de activități, axate în special pe întâlnirile directe cu oamenii din colegiul în care am fost ales, numărul 2, Râmnicu-Vâlcea. Am încercat de fiecare dată să le explic cetățenilor că măsurile de austeritate sunt obligatorii pentru a nu ajunge în situația Greciei. Nu a fost simplu, dar apropierea de oameni este soluția ca actualele măsuri să fie acceptate.

Modificările Codului muncii, a Legii privind soluționarea conflictelor de muncă, a Legii sindicatelor, a Legii patronatelor, a Legii contractului colectiv de muncă, a Legii privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă vor fi atent dezbătute, pentru ca după adoptare să reușim reglementarea unor aspecte care au creat probleme uneori.

De asemenea, Proiectul de lege a pensiilor este o prioritate de grad zero pentru noi, precum și Legea-cadru a salarizării și Legea specială pentru anul 2011, pentru că în fiecare an va fi o lege specială, în funcție de resursele financiare pentru salarizarea bugetarilor. Toate trebuie adoptate în următoarea perioadă.

În legătură cu această reducere a salariilor cu 25%, se intenționează în anul 2011, în funcție de resurse, să se recupereze o parte din sumele care au fost diminuate la salariați, și în special se are în vedere un procent mai mare la cei care au salariile mai mici. Un alt obiectiv în perioada următoare este de corectare a deficitului la bugetul fondului de pensii, în sensul scăderii acestui deficit, și chiar eliminarea acestui deficit la un moment dat. Acest lucru va fi aproape imposibil în cazul unei instabilități guvernamentale.

Având în vedere toate aceste aspecte, stimați colegi, consider că este un moment în care avem nevoie să demonstrăm maturitate politică mai mult ca niciodată.

Cristian Rizea

#204216

„«Luați romii înapoi!», ne-a zis Franța!”

Președintele statului francez Nicolas Sarkozy a început epurarea cetățenilor de etnie romă care locuiau cu forme legale pe teritoriul Franței. Pretextul: taberele de romi sunt o sursă de infracționalitate, prostituție, trafic de persoane și exploatare a copiilor. Președintele Nicolas Sarkozy are de partea sa vocea poporului francez pentru că, în urma unui sondaj realizat telefonic, 48% din francezi au declarat că sunt de acord cu repatrierea romilor în țările lor de origine. Pe de altă parte, Franța, ca membru fondator al Uniunii Europene, nu cunoaște sensul Directivei Europene 38/2004 privind dreptul cetățenilor Uniunii Europene și al membrilor familiilor acestora la liberă circulație și rezidență pe teritoriul statelor membre.

Avem un ministru de interne rezervat, care nu vrea să lanseze acuzații, dar care admite că niciuna dintre persoanele trimise în România nu figurează în baza de date a statului francez pentru comiterea vreunei infracțiuni. Prin urmare, care este motivul pentru care acești oameni au fost îmbarcați în avion și trimiși în România? Care este motivul pentru care statul francez a suportat costurile transportului lor? Care este infracțiunea pe care au comis-o? Niciuna!

Este inadmisibil ca statul român să nu adopte o poziție fermă în acest caz, să nu ia atitudine în fața unui gest care jignește nu doar o etnie, ci o întreagă națiune. Este frapantă

* declarația ministrului ceh de externe, Karel Schwarzenberg, care susține că „Modul în care președintele Nicolas Sarkozy expulzează cetățeni români e contrar spiritului și regulilor UE” și că „Nu putem să nu bănuim că și unele puncte de vedere rasiste joacă un rol”. Spun că este frapantă această declarație prin contrast cu lipsa de reacție a autorităților române, cu atitudinea plină de neputință, cu capul plecat pe care îl afișăm când ar fi trebuit să ne apărăm nu doar drepturile, dar și calitatea de stat membru al Uniunii Europene.

Problema pe care a reprezentat-o comunitatea romilor pentru statul francez a fost rezolvată într-un mod primitiv și barbar, iar maniera pe care au ales-o nu denotă niciun dram de cultură sau de civilizație. Erau pe teritoriul lor niște oameni pe care nu doreau să-i aibă în preajmă pentru că nu tolerau stilul lor de viață. Au plătit, uitând de convențiile semnate și de acordul cu Uniunea Europeană, uitând de marea familie, de unitatea prin diversitate, uitând că cei pe care nu-i mai voiau lângă ei sunt tot cetățeni ai Uniunii Europene și i-au alungat, i-au trimis departe, astfel încât să nu mai fie deranjați de prezența lor.

Îi solicit domnului Traian Băsescu să apere onoarea și interesele statului român în calitate de Președinte al acestei țări! Printre atribuțiile unui șef de stat se numără și reprezentarea statului în plan extern, și, dacă este un bun șef de stat, un președinte al tuturor românilor, așa cum pretinde, va sancționa această campanie de denigrare a României și a cetățenilor români!

Bogdan Cantaragiu

#208732

„Petiție pentru repunerea în drepturile de cetățean român a scriitorului disident Paul Goma”

Acum, după condamnarea comunismului în Parlamentul României, după votarea acestei binemeritate Legi a lustrației, statul român mai trebuie să facă un gest reparatoriu: să

redea cetățenia română tuturor celor cărora le-a retras-o pe nedrept în perioada de dinainte de 1989. Un astfel de om căruia statul român i-a făcut un mare rău este Paul Goma, poate cel mai cunoscut disident din timpul perioadei anticomuniste, autorul unei mișcări de protest colectiv împotriva încălcării drepturilor omului, personalitate care trăiește de peste 30 de ani în Franța.

Vreau să citez, să mă alătur și să susțin o petiție semnată deja de peste 300 de scriitori, jurnaliști, profesori, medici, studenți sau istorici, prin care se face un apel pentru repunerea lui Paul Goma și a familiei sale în drepturile de cetățeni români. Este timpul ca România să-l recheme acasă, este timpul ca exilul său și al familiei sale să înceteze. Măcar acum, la mai bine de 20 de ani de la prăbușirea regimului comunist opresiv. Este timpul ca scriitorul exilat să primească recunoașterea și reparațiile care i se cuvin, de ordin moral, istoric, cultural, pentru cei 50 de ani în care și-a servit exemplar țara căreia îi aparține cu întreaga sa luptă, cu cărțile sale. Statul român trebuie să anuleze toate măsurile represive care au fost luate împotriva lui Paul Goma și a familiei sale, începând cu anchetarea, arestarea și întemnițarea lui, să i se ceară scuze și să fie repus oficial în drepturi.

Cred că statul român trebuie să facă acest lucru, odată pornit pe drumul despărțirii de trecutul comunist, să pună acest gest alături de cel făcut de președintele Traian Băsescu în momentul citirii în Parlamentul României a raportului Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste. Despărțirea de trecutul comunist, depășirea lui prin reabilitarea adevărului istoric, prin asumarea responsabilităților și repararea răului care încă mai poate fi reparat, reprezintă un pas fără de care noul destin istoric al României nu va putea fi niciodată împlinit. Nimic nu poate fi clădit temeinic pe un trecut pus mereu între paranteze, pe adevăruri amânate la nesfârșit ori pe dreptatea mereu refuzată celor care au avut de suferit.

A trecut peste jumătate de veac de când scriitorul Paul Goma a avut de suportat primele represalii, primele dintre consecințele cele mai grave pentru atitudinea și manifestările sale împotriva totalitarismului comunist. În vara lui 1956, studentul la Litere Paul Goma este judecat pentru scrierile sale la Rectoratul Universității București, iar în noiembrie 1956 avea să fie arestat și anchetat de Securitate (în 1952, elev fiind, a fost, de asemenea, „reținut” timp de opt zile la Securitatea din Sibiu). Au urmat 21 de ani de opoziție deschisă față de regimul comunist și tot atâția de represiuni împotriva sa și a familiei sale, inclusiv doi ani de închisoare, 5 ani de domiciliu forțat, excluderea abuzivă din Uniunea Scriitorilor etc., iar din toamna lui 1977 și până azi, peste trei decenii de exil și de proscriere nedreaptă și dureroasă.

A venit timpul ca statul român să-și asume responsabilitatea pentru toate acestea, să le pună capăt și să procedeze neîntârziat la repunerea în drepturi a lui Paul Goma și a familiei sale. Nu Paul Goma trebuie să inițieze aceste demersuri, ci statul român, autoritatea în numele căreia au fost luate, în 1977, ca urmare a inițierii Mișcării pentru drepturile omului, măsurile represive abuzive de care până acum, din păcate, nu s-a dezis sub nicio formă.

Este timpul ca România să-l recheme acasă, este timpul ca exilul său și al familiei sale să înceteze. Măcar acum, la mai bine de 20 de ani de la prăbușirea regimului comunist.

De asemenea, este timpul ca acest gest reparatoriu să fie îndreptat spre toți aceia care, din motive politice, datorită luptei și opoziției lor anticomuniste au fost decăzuți din drepturile de cetățeni români. Negarea și neasumarea unei perioade nu înseamnă ștergerea ororilor acelor vremuri. Doar asumarea trecutului ne va ajuta să clădim un altfel de viitor.

Gheorghe Ciobanu

#212910

„Perspective asupra nivelului taxării”

Mă număr printre parlamentarii care au vorbit de mai multe ori despre nevoia unei stabilități în timp a sistemului de taxare din România. Aceasta este una dintre marile probleme cu care s-a confruntat Guvernul în ultimii doi ani și sper că, odată cu înlocuirea ministrului Sebastian Vlădescu, lucrurile se vor îmbunătăți. Pur și simplu, nu putem merge înainte inventând taxe arbitrar sau propunând schimbări după cum se trezește ministrul finanțelor, așa cum a fost trecerea la sistemul de impozitare progresivă.

Măsurile de austeritate aplicate în acest an vor da roade numai în cazul în care ele sunt dublate de măsuri de stimulare economică. Or, creșterea taxării nu poate intra în niciun fel în categoria stimulente economice.

De aceea, cred că trebuie făcute toate diligențele să se renunțe la o serie de impozite care și-au îndeplinit rolul inițial, dar acum nu mai sunt utile. În cel mai scurt timp, Parlamentul trebuie să voteze renunțarea la impozitul minim, așa-zisul impozit forfetar. Scăderea șomajului și creșterea economică nu pot să se bazeze decât pe încurajarea activității IMM-urilor.

La fel, pentru anul 2011 trebuie stabilită o grilă de impozitare clară. Consider că, odată încheiat anul 2010, taxa pe valoarea adăugată trebuie să revină la 19%. Creșterea economică nu poate fi realizată altfel decât prin stimularea consumului. De altfel, bugetul pe 2010 presupunea o creștere a consumului cu 4%, din care s-ar fi generat și acea creștere a PIB-ului. Cum, practic, consumul s-a contractat, nu avem parte de creștere economică.

Marele meu deziderat este scăderea cotei unice de impozitare. Și, cu unul sau două puncte procentual, consider că nivelul investițiilor în România ar acoperi scăderea încasărilor la buget. Pentru asta, trebuie făcută întâi o primă proiecție bugetară. Și așa ajung la lucrul cel mai important: dacă vrem să avem creștere economică în 2011, trebuie să începem să construim încă de acum bugetul pe anul viitor. Nu ne mai putem permite să facem ca în 2009 și în 2010: buget votat la sfârșitul lui ianuarie sau începutul lui februarie.

Vreau să profit de ocazia acestei declarații politice pentru a-i ura succes noului ministru al finanțelor, domnul Gheorghe Ialomițianu. Este un om serios și, în măsura în care nu se va lăsa prins în mrejele plesirismului vlădescian, sunt sigur că activitatea ministerului finanțelor se va îmbunătăți considerabil.

Ministrul Ialomițianu are în față o sarcină foarte importantă – stoparea evaziunii fiscale. Trebuie să se lupte cu grupurile de interese, chiar politice, care parazitează gărzile financiare de la nivel județean. În măsura în care va reuși să-i mobilizeze pe inspectorii fiscali, sunt sigur că și nivelul încasărilor la buget va începe să crească.

Florin Costin Pâslaru

#215730

## „Consecințele nefaste ale crizei”

Consecințele nefaste ale crizei mondiale sunt acum cunoscute în întreaga lume. La fel de cunoscute sunt și cauzele. Incerte rămân însă soluțiile ei și scenariile de reconfigurare a sistemelor financiare afectate. Din nefericire,

duritatea acestei crize reînvie viziuni și proiecte nefaste privitoare la organizarea economică.

Oamenii sunt preocupați de problemele cu care se confruntă, de salarii, de slujbă, de pensiile mici, iar neliniștea socială este în creștere.

În pofida situației economice dificile și a temerilor multor români, am reușit să obținem condiții optime pentru România în relația cu FMI. Partidul Social Democrat a reușit să evite un transfer al costurilor crizei pe umerii populației cu venituri modeste. Categoriile vulnerabile nu vor avea de suferit în urma acestui acord cu Fondul!

În clipa de față, avem multe lucruri importante de rezolvat. Previziunile sunt destul de îngrijorătoare. Peste 800.000 de români își vor pierde locurile de muncă, în cursul acestui an.

Evident că starea de până acum nu poate continua. Este adevărat că s-au comis erori enorme și că lucrurile au fost scăpate de sub control. În mod firesc, măsurile care se iau în prezent, atât de fiecare stat în parte, cât și la nivel mondial, vor corecta aceste derapaje. Astfel, va fi reevaluat fenomenul paradisurilor fiscale netransparente, precum și modelul secretului bancar.

Se va preveni apariția conflictelor de interese în activitatea agențiilor de rating și se vor revizui standardele contabile internaționale. Nu în ultimul rând, pe lângă injectarea sutelor de mii de miliarde de dolari în economia mondială, vor fi înființate colegii internaționale de supraveghere a sistemului bancar.

Prioritatea absolută este crearea de noi locuri de muncă, inclusiv pentru absorbirea forței de muncă reprezentate de românii care se vor întoarce din străinătate. Există resursele necesare, iar Acordul cu FMI reprezintă un început de recâștigare a încrederii în economia românească.

Vom monitoriza modul în care sunt gestionate fondurile, vom urmări dacă investițiile publice au nivelul și coerența necesare. Putem crea locuri de muncă prin lansarea unor proiecte de investiții strategice care vizează infrastructura și dezvoltarea rurală.

Totodată, trebuie să existe transparență în deciziile Guvernului și foarte multă deschidere față de partenerii sociali, pentru identificarea soluțiilor corecte la masa negocierilor. Regăsirea solidarității naționale este o condiție absolut necesară pentru a combate criza, pentru a reduce efectele acesteia.

Toate acestea sunt măsuri raționale prin care sistemul va fi repus pe picioare. Și totuși, pericolele nu lipsesc. Ceea ce au stabilit țările bogate ale lumii înseamnă impunerea a numeroase reguli, o normare dură a activităților financiare. Statul nu are ce căuta în economie decât ca paznic al sistemului, și nu ca jucător major al său.

Chiar dacă dificultățile crizei sunt serioase, trebuie să apărăm cu orice preț inițiativa antreprenorială. Prin natura sa, omul va încerca oricând să acumuleze și să obțină prosperitate prin efort personal. De aceea, rolul statului trebuie să fie doar acela de a veghea ca inițiativa privată și contractul să fie activități care să aducă beneficii tuturor participanților la ele, fără să pericliteze siguranța sistemului. Iar dacă vom reuși acest lucru, atunci economia și societatea însăși vor avea un viitor solid.

## „Scumpirea alimentelor”

„Producătorii sunt obligați să crească prețul alimentelor de bază, pâine, zahăr, ulei sau lactate, această majorare fiind justificată de costurile materiei prime, dar și de scumpirea gazelor naturale. Dacă ne gândim la scumpirea gazelor, dar și la materia primă, care nu este suficientă din cauza secetei, putem spune că prețurile vor exploda în cel mult două săptămâni”.

Astfel, românii vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru pâine, ulei, legume, fructe, ouă și lactate. Pentru produsele lactate, scumpirile depășesc estimările pieței. Dacă inițial Patronatul Laptelui anunța majorări de 5%, acum se anunță o creștere a prețurilor la produsele lactate cu până la 20%. De asemenea, pâinea și produsele de panificație se scumpesc cu până la 15%. Perspectiva majorării este însă mult mai îngrijorătoare în sectorul de panificație, până la sfârșitul anului fiind prognozată o majorare de 50% a prețului pâinii.

Cea mai mare scumpire se va opera la conservele de legume și fructe, respectiv de 40%. Reprezentanții patronatului din industria conservelor de legume și fructe Romconserv au anunțat, la începutul lunii august, scumpiri cu până la 50% ca urmare a majorării prețurilor la materia primă.

Pentru a nu se distruge industria alimentară, statul ar trebui să intervină și în special Ministerul Agriculturii ar trebui să discute cu patronatele și să elaboreze o politică coerentă!

## „Accidentele de pe șoselele României”

Creșterea dramatică a accidentelor rutiere din ultima perioadă trebuie să ne dea de gândit. România este țara din Europa cu cea mai mare rată a deceselor în accidentele de circulație. În prima jumătate a anului 2010 numărul accidentelor grave a crescut cu 20%, deși agenții de circulație au ridicat cu 20% mai multe permise auto. E un paradox, pentru că numărul sancțiunilor și al accidentelor ar trebui să fie invers proporțional, cum se întâmplă peste tot în lume. În România, datele oficiale arată că Poliția sancționează în neștire, iar șoferii mor pe capete.

Dramele de pe șosele sunt de cele mai multe ori rezultatul comportamentului iresponsabil, primitiv și inconștient al celor care circulă pe drumurile publice. Într-o clipă poți pierde cel mai de preț lucru pe care Dumnezeu ți l-a dăruit – viața. Câți dintre participanții la trafic iau în serios cunoscutul slogan tipărit pe mii de indicatoare „Stop accidentelor rutiere. Alege viața!”?

Pentru a diminua moartea de pe șosele nu este suficientă o legislație drastică. Nu la legi suntem restanțieri. Viteza excesivă a devenit un hobby al posesorilor de mașini. Ei calcă accelerația până se opresc în pomi, stâlpi, se înfig în mașinile care rulează pe contrasens ori mai iau câte un pieton, biciclist sau motociclist pe capotă. Nu doar viteza este cauza principală a dezastrelor. Conducerea în stare de ebrietate, agresivitatea participanților la trafic, depășirile interzise și periculoase, neacordarea priorității, trecerea pe culoarea roșie a semaforului, amplasarea pe autoturisme a unor proiectoare de mare putere și „orbirea” altora cu luminile de drum etc. produc mult mai multe tragedii. Din cauza lor pericolele te pândesc la tot pasul: fie ca pieton prevăzător, fie ca șofer responsabil. Ei uită că viața unui om este în pericol dacă ei sunt grăbiți să ajungă într-un loc anume, ei uită că neacordarea priorității în trafic le poate distruge viața, ei uită că trebuie să răspundă în fața legii pentru faptele lor, ei uită că în mâinile lor stă propria viață și, mai mult, viața prietenilor sau rudelor care îi însoțesc. Însă, de cele mai multe ori, regretele vin după faptă. Abia atunci conștientizează că, oricât de grăbiți ar fi, viața are, într-adevăr, prioritate.

„Măsurile luate de Guvern, rezultat contrar celui preconizat”

O caracteristică nefericită a clasei politice și a guvernanților noștri este fundamentarea constant superficială a măsurilor economice anticriză legiferate. Majorarea TVA, deci creșterea prețurilor, precum și tăierea simplistă a 25% din salariile bugetarilor creează un cerc vicios al politicilor fiscale și întârzie ieșirea din recesiune.

Întrucât principala consecință este reducerea cererii, deci a consumului, pe termen scurt, cele două măsuri luate concomitent vor avea un rezultat contrar celui preconizat. Veniturile la buget în loc să crească vor scădea, erodate și de contracția economiei și de perspectiva reînfloririi evaziunii fiscale.

Chiar rectificarea bugetară din aceste zile se face prin tăierea sumelor alocate pentru investiții, în favoarea susținerii cheltuielilor cu pensiile și salariile. În prezent, angajatorul plătește contribuții sociale care totalizează 27,5% din venitul brut al angajatului, angajatul, la rândul lui, are contribuții sociale totalizând 16,5% din venitul brut și încă 16% impozit pe ce rămâne după scăderea contribuțiilor sociale. Deci pentru fiecare 100 lei venit net revin 81,8 lei impozite și contribuții.

Teoria economică stipulează clar că în momente de recesiune economică nu se măresc taxele și impozitele, ci se iau măsuri de stimulare a investițiilor. Guvernanții noștri procedează exact invers.

## „Ce ne așteaptă în domeniul educației?”

Noua Lege a educației naționale, elaborată de „colectivul Funeriu” fără consultarea oamenilor de la catedră și a partenerilor de dialog social, va conduce la o bulversare fără precedent a întregului sistem de învățământ, de stat și particular, de la nivelul învățământului preșcolar până la nivelul învățământului universitar și postuniversitar, dar și în ceea ce privește statutul personalului didactic, sistemul de recunoaștere a diplomelor, certificatelor și calificărilor.

Ce ne așteaptă în domeniul educației naționale? Învățământul preuniversitar va cuprinde – conform noii legi – cinci niveluri, începând cu educația timpurie, apoi nivelul preșcolar, învățământul primar, învățământul secundar și învățământul secundar superior, învățământul profesional postobligatoriu, organizat în filiera tehnologică, învățământul terțiar nonuniversitar, de tip postliceal. Continuarea studiilor din învățământul secundar inferior (gimnazial) în învățământul secundar superior (liceal) va fi asigurată pe bază unui proces de consiliere și orientare școlară și profesională, fundamentat pe cunoașterea elevilor și pe recomandările cadrelor didactice, precum și pe rezultatele învățării și pe opțiunile individuale.

Legea conține și unele prevederi cu iz electoral: învățământul de stat, dar și cel particular acreditat vor primi finanțare de bază de la bugetul de stat, de la bugetele locale și din alte surse; educația va primi anual minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv, iar cercetarea va primi 1% din PIB (când, în realitate, educația și învățământul primesc, împreună, doar 3,5% din PIB); statul va acorda echivalentul a 500 de euro (la cursul de schimb leu/euro dat de BNR) fiecărui copil, cetățean român, la nașterea acestuia, sumă care se depune într-un cont de depozit, numit cont pentru educație permanentă. Titularul contului este singura persoană care poate retrage suma din acest cont, după împlinirea vârstei de 14 ani, perioadă în care aceste fonduri, dacă vor fi într-adevăr depuse, se pot volatiliza, cum s-a

* întâmplat cu atâtea și atâtea fonduri în perioada postdecembristă.

## „Perioada dificilă pe care o traversează românii”

Guvernul, în loc să ia măsuri anticriză, a majorat impozitele și taxele, a impus impozitul minim. Efectul în plan social este devastator, de la o zi la alta noi disponibilizați îngroșând rândul șomerilor. Cheltuielile fiind mai mari decât veniturile, statul se vede obligat să se împrumute de la bănci pentru a acoperi deficitul. În aceste condiții, nu este de mirare că banii lipsesc din circuit și măsurile fiscale nejustificate au lovit în plin mediul de afaceri.

Perioada dificilă pe care o traversează – atât persoanele fizice, cât și mediul de afaceri – determină ca de la o lună la alta încasările la bugetul de stat să fie mai reduse. Conform datelor Ministerului Finanțelor, în primul trimestru al anului, sumele încasate au fost mai mici decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Așa-zisele măsuri anticriză s-au dovedit a fi măsuri care au determinat falimentul a sute de firme. Falimentele care au avut loc în ultima perioadă s-au datorat impozitului forfetar și au afectat în principal IMM-urile. Guvernanții au uitat că statul are doar de câștigat de pe urma IMM-urilor – acestea sunt cele care creează și mențin sute de mii de locuri de muncă. Totuși, acești întreprinzători au interesul de a-și continua și dezvolta activitățile, dar și creditarea este în impas. Economia noastră este una care s-a dezvoltat pe credite. Nu mai sunt bani pe piață. Cererile au scăzut, odată cu consumul, iar statul, în loc să ajute firmele, le face concurență neloială, împrumutându-se de la bănci.

Guvernul trebuie să fie conștient că prin măsuri de acest gen riscă nu numai să nu încaseze sumele pe care le preconizează, ci, dimpotrivă, să genereze efecte contrare celor precizate.

## „Ministrul sănătății trebuie să-și dea demisia”

Măsurile tot mai arbitrare de conducere a sănătății publice au deschis larg poarta spre manevrarea discreționară a investițiilor, falsificarea și dedicarea licitațiilor. Actuala conducere a Ministerului Sănătății este o simbioză perfectă între interesele financiare ale unor grupări care dirijează piața medicamentelor și a produselor medicale, cu interesele politice UDMR și PDL.

În momentele de maximă durere și emoțională solidaritate ale populației cu victimele tragediei de la Maternitatea Giulești, ministrul sănătății trebuia să-și dea demisia de onoare. Nici când i s-a trasat ca sarcină să blocheze posturile în rețeaua sanitară, deși exodul de cadre medicale golește spitalele și servicii-cheie care funcționează cu scheme de avarie, domnul ministru nu a luat nicio măsură.

A rămas pe post și atunci când au fost amputate cu un sfert salariile, acceptând umilirea personalului din sistem, și așa prost plătit. La declarațiile șocante ale președintelui care îi invită pe specialiști la emigrare, dumnealui a tăcut.

La ora actuală unui medic începe să-i fie teamă să intre în spital pentru că actul lui profesional poate deveni un caz de malpraxis. Oare domnul ministru Cseke are acest sentiment?

Milioane de cetățeni ai României sunt chinuiți de o gașcă de politruci devenită malformație. Această malformație trebuie extirpată până nu ne sufocă.

## „Antecedente prezidențiale”

Suntem într-o țară al cărei președinte dă capete în gură cetățenilor, incident care a avut loc pe vremea în care Traian Băsescu era primar general al Capitalei, dă dosuri de palmă (sau pumn?) copiilor la mitingurile electorale, incident nelămurit nici până acum, gratulează ziariștii cu apelative gen „țigancă împuțită” și „găozar”. Prea multe antecedente prezidențiale. Președintele Traian Băsescu e dator să dea lămuriri opiniei publice.

Aproape de fiecare dată când iese în public – ca civil – provoacă asemenea incidente, ba cu un ziarist, ba cu un om din mulțime. Se bucură că e iar pe prima pagină – pentru el nu contează pe ce temă ajunge aici. Treaba e să se vorbească despre el, să fie acolo cap de afiș, la știrile TV, pomenit în talk-show-uri.

Speram că o să-i treacă odată cu trecerea vremii și a pierderii inevitabile a supremației. Nervozitatea sa de acum vine de la faptul ca a devenit cel mai nepopular președinte în exercițiu din ultimii 20 de ani.

Lumea i-a întors spatele, în afara de câțiva care încă ciugulesc din pomana Cotrocenilor.

## „Factorii perturbatori din sistemul de sănătate”

Cazul Maternității Giulești este unul din sutele, ba chiar miile de cazuri care fac și mai mult vizibilă maladia de care suferă autoritățile abilitate. Nu sărăcia sau criza financiară sunt factorii perturbatori, ci managementul deficitar și nepăsarea guvernanților.

Banii au fost repartizați în funcție de clientela politică, nu de necesitățile reale ale spitalelor sau bolnavilor. S-a procurat aparatură costisitoare, care în multe locuri nici n-a fost folosită vreodată, fie din lipsa personalului calificat, fie pentru că era, din start, depășită.

Reparațiile, dotările, amenajările se atribuie, fără licitație, unor persoane care fac treaba de mântuială și pe bani grei. În urma lor, lucrările trebuie mereu refăcute, cu alte cheltuieli, dar la fel de prost.

Nimeni nu răspunde pentru proasta gestionare a sistemului, aceeași oameni sunt rotiți pe diferite posturi de conducere când sunt prinși cu mâța-n sac, dar nu pățesc nimic.

Desconsiderarea specialiștilor, alungarea marilor profesori din spitale, distrugerea unor școli clădite în timp în jurul personalităților științifice, politizarea managementului au contribuit la „temelia” trainică pe care s-a clădit incompetența și cupiditatea.

Sistemul de sănătate din România a fost omorât de o combinație nefericită între clientelismul politic, lipsa de competență managerială și lehamitea multora dintre membrii acestui sistem.

Un sistem de sănătate performant va fi posibil atunci când constatările prezentate vor fi rezolvate serios și corect. Altfel, rămânem condamnați...

Vasile Filip Soporan

#232335

„Statul – în contextul globalizării și al echilibrării dezvoltării”

După unii, statul a părut – întotdeauna – dușmanul oamenilor care se mișcă, alții consideră statul cel care acordă sprijinul necondiționat progresului, mobilității, noului și frumosului. În contextul primei variante, statul este cel care a ajuns să pună stăpânire pe locuitorii săi și pe mediul lor, încercând să clarifice și să simplifice raporturile dintre stat și

* societate. După profesorul James C. Scott, cele mai tragice episoade de inginerie socială organizate de stat sunt consecința unei combinații pernicioase a patru elemente, toate necesare provocării unui dezastru în sensul cel mai deplin al cuvântului. Acestea sunt: ordonarea administrativă a naturii și a societății, ideologia ultramodernismului, un stat autoritar care poate să își folosească la maxim puterea coercitivă pentru a pune în aplicare planuri ultramoderniste și existența unei societăți civile pasive. Astfel, strict după această logică, plantele utile devin recolte, speciile care le concurează sunt stigmatizate ca buruieni, iar insectele care le atacă sunt considerate dăunători, arborii apreciați devin cherestea, iar speciile care concurează cu ei devin copaci inutili sau arboret. Aceeași logică se aplică și în cazul faunei. Animalele foarte apreciate devin vânat sau șeptel, în vreme ce restul sunt considerate prădători sau dăunători. Pornind de la aceste stări de lucruri și de la experiența generației mele, consider că statul deschis care apreciază competiția, valoarea, dinamismul, progresul, mobilitatea este cel de urmat. În cele ce urmează o să prezint la nivel general și sintetic evoluția acestuia și învățămintele care se desprind din această evoluție.

Sunt mai multe ordini în care ne desfășurăm direct sau indirect activitatea; este vorba de ordinea politică, ordinea socială, ordinea economică și, nu în ultimul rând, ordinea respectării echilibrului naturii. Se poate stabili o ierarhie a acestora, dar poate mai importantă decât ierarhia este întrepătrunderea acestora și modul în care se realizează conlucrarea acestora pentru realizarea echilibrul necesar dezvoltării omului și a societății.

Puterile care pot dimensiona traseul devenirii unei societăți se manifestă între puterea religioasă, economică, militară, politică și cea determinată de forța și potențialul naturii. Dacă la începuturi puterea religioasă și militară erau dominante și subjugau politicul și economicul, după o perioadă în care politica și puterea militară erau dominante, astăzi ne aflăm în situația în care puterea economică este cea dominantă. Practic, ne aflăm în situația în care ordinea economică este cea care vorbește o singură limbă, aceea a banului. Încercăm și începem, destul de timid din păcate, să completăm ultima formă, adăugând grija și respectul față de natură și biodiversitate, față de un nou tip de dezvoltare, și anume dezvoltarea durabilă.

Istoria devenirii societăților și a dezvoltării economice, cu precădere a ultimilor o sută cincizeci de ani, ne arată că ordinea economică se construiește în jurul unui centru, în care se reunește o clasă creativă, caracterizată prin dorința de nou și de descoperiri. Spațiul de desfășurare, construit în jurul centrului sau a unei inimi, presupune existența mediului și a periferiei. În cadrul acestuia, piața și democrația constituie pilonii unei construcții care și astăzi domină omenirea. Ei se întemeiază pe organizarea competiției, conducând la exigența noutății și selecția unei elite. În același timp, competiția presupune luptă, prin urmare va exista un continuum între piață, democrație și violență. Apariția unui centru este determinată de desfășurarea unor acțiuni și de valorificarea unor idei novatoare, care, prin clasa lor novativă, au puterea de a transforma un nou serviciu într-un produs industrial capabil de mare răspândire, de o răspândire la nivelul maselor. O formă economică durează atâta vreme cât centrul poate aduna destulă bogăție pentru a stăpâni mediul și periferia.

Conform afirmațiilor fondatorului și fostului director al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Jacques Attali, „Pentru a prelua puterea în lumea economică, pentru a deveni inimă, un oraș sau o regiune trebuie să fie cel mai important nod de comunicații al momentului și să fie susținută de o foarte puternică zonă agricolă și industrială. De asemenea, inima trebuie să fie capabilă să creeze instituții bancare îndeajuns de îndrăznețe pentru a se încumeta să finanțeze proiectele unei clase creative, să pună în aplicare noi tehnologii care să permită transformarea celui mai frecvent serviciu al momentului în obiect industrial. În sfârșit, inima trebuie să fie capabilă să controleze din punct de vedere politic, social, cultural și militar minoritățile ostile, liniile de comunicație și resursele de materii prime”.

Iată câteva dintre pozițiile exprimate în ultima perioadă referitoare la situația în care ne găsim astăzi: sistemul financiar pretinde rentabilități pe care industria nu le poate atinge, salariații au din ce în ce mai multe datorii, o adevărată prăpastie se adâncește mereu între cei mai bogați și restul populației; deși unificată din punct de vedere economic, Europa pierde teren, competitivitatea sa este în scădere, dinamismul ei încetinește, iar populația îmbătrânește; Pacificul devine acum cea dintâi mare a lumii. Japonia confirmă ca fiind a doua economie a lumii. China produce jumătate dintre produsele considerate esențiale de formele anterioare, este cea mai mare consumatoare mondială de cupru, fier, nichel, plumb, aluminiu, ocupă poziția a doua în ceea ce privește consumul de petrol, formează anual 800.000 de ingineri, iar numărul abonaților la internet depășește abonații din SUA; India, devenită democrație de piață începând din 1985, intră și ea într-o creștere puternică, dispunând de un sector industrial excepțional și de întreprinderi de nivel mondial; Coreea de Sud, abia ieșită de sub dictatură în 1990, ia avânt în toate domeniile de producție, de la automobile la telefonie.

Sintetizând datele unor rapoarte de previzionare a viitorului o să exprim câteva dintre ele, cele care mi se par mai importante: o nouă tehnologie va înlocui serviciile cu alte produse industriale și obiecte nomade, vor apărea alte obiecte de importanță majoră; creșterea economică va duce și la extinderea câmpului democrației, deoarece niciun regim autoritar nu a rezistat vreodată mult timp abundenței; deficitele vor continua să funcționeze ca niște instrumente de dezvoltare a consumului în Statele Unite și a producției din alte părți ale lumii; agricultura va deveni din ce în ce mai industrială, trimițând înspre oraș sute de milioane de muncitori; industria mondială va fi tot mai globalizată, frontierele tot mai deschise pentru capitaluri și mărfuri, uzinele vor migra din ce în ce mai ușor înspre zone în care costul global al muncii va fi cel mai mic; serviciile cele mai sofisticate, centrele de cercetări și sediile sociale ale celor mai mari firme se vor deplasa în acele țări din emisfera sudică în care engleza este și rămâne una dintre limbile naționale; acționarii marilor societăți vor fi tot mai volatili, mai capricioși, mai incorecți și mai indiferenți față de exigențele pe termen lung ale întreprinderilor în care investesc, fiind preocupați doar de avantajele imediate pe care le pot obține; competiția dintre muncitori, atât în întreprindere, cât și în căutarea unui loc de muncă, va fi tot mai severă; cunoștințele vor deveni, mai mult decât astăzi, un factor activ, de importanță majoră, mereu repus în discuție de inovații.

Provocarea pentru viitor va veni mai întâi din partea întreprinderilor virtuale, care vor înțelege că interesele lor comerciale nu se mai confundă cu cele ale guvernului lor. Acestea își vor acumula profiturile în paradisuri fiscale, lipsind statul de grosul încasărilor fiscale. Mecanismul concentrat în jurul unor instituții de asigurări și al unor fonduri de acoperire a riscurilor și prin impunerea unor rentabilități tot mai ridicate va determina periclitarea în sistemului financiar. Frustrările economice ale salariaților se vor resimți tot mai acut pretutindeni. Clasa de mijloc, principalul actor al democrației de piață, va recădea în starea de precaritate de care crezuse că a scăpat, muncitorii vor fi sărăciți, familiile vor rămâne fără alocații, proprietarii vor fi înglodați în datorii, consumatorii vor fi dezamăgiți, clienții vor fi revoltați, minoritățile vor fi frustrate, credincioșii revoltați. Cheltuielile pentru energie, apă, sănătate, educație, securitate, pensii, protecția mediului vor prelua o parte crescândă din veniturile fiecăruia. Rentabilitatea capitalului nu va putea fi menținută decât în mod artificial, prin creșterea continuă a valorii activelor. Cheltuielile de organizare vor crește atât de mult încât vor deveni insurmontabile pentru foarte multe state. Climatul relațional, liberal și dinamic va permite unei clase creative să pună în aplicare, în beneficiul ei, idei, tehnici și valori capabile să aducă o soluție provocărilor cu care se va confrunta ordinea economică, adică reducerea costurilor date pentru sănătate, educație și securitate și să aducă apariția unor noi obiecte de consum necesare relansării creșterii mondiale. Care vor fi acestea? O întrebare care așteaptă încă răspunsuri.

În situația României, care se află într-o permanentă tranziție pentru recuperarea decalajelor față de Europa Occidentală de peste 150 de ani, previzionarea pașilor care urmează a fi făcuți pare un exercițiu dificil. Această dificultate este dată nu de faptul că nu există documente, strategii care să prefigureze viitorul, multe dintre ele realizate cu ajutor și cu sprijin comunitar și internațional, ci de faptul că nu există o forță interioară suficientă care ar putea genera o construcție sinergetică a puterii politice, economice, religioase, militare și de utilizare a factorului natural și geopolitic favorabilă devenirii României un stat puternic, capabil să genereze piață, democrație și economie de piață autentice, într-un spațiu care să raporteze România ca o putere regională importantă, într-o lume tot mai globalizată.

Analiza și perspectiva asupra statului trebuie să vizeze problemele de fond care fundamentează modernizarea și transformarea României într-un centru regional. Aș aminti câteva dintre ele: construirea complexă și de largă cuprindere a dorinței unui destin comun de bine și bunăstare, prin atingerea statutului de centru regional de coagulare a interfețelor intereselor puterilor consacrate sau a celor în curs de consacrare, prin valorificarea mai bună a poziției de țară membră a Uniunii Europene și a structurii NATO; realizarea unui cadru relațional curent pozitiv, eficient și optimizat între puterea economică, politică, religioasă și militară, în care destinul comun să cunoască consacrarea instituțională și fluidă în confruntările politice democratice; consolidarea unei clase creative, puternice și numeroase, formată din ingineri, cercetători, întreprinzători, comercianți, savanți, bancheri și creatori de întreprinderi, capabili nu numai să administreze, dar și să-și asume riscurile legate de nou și de inovare, favorizarea și stimularea creației, stimulându-se revenirea în condiții avantajoase a românilor plecați și afirmați în străinătate sau constituirea unor rețele de sprijin la nivelul competențelor mondiale a activităților de creație care se desfășoară în România. În acest cadru, creația aplicată ar

trebui stimulată prin politici naționale, prin instrumente financiare și prin sprijinirea afirmării ei la nivel internațional; formarea echitabilă a cetățenilor pentru noile orizonturi științifice și pentru stăpânirea tehnologiilor viitorului; crearea unei piețe financiare puternice și a unei infrastructuri de transport și comunicații moderne și eficiente și, nu în ultimul rând, elaborarea unei geopolitici și alianțe necesare obiectivelor României.

În acest cadru aș mai aminti două aspecte care ar trebui să cunoască consacrare internațională. Mă refer la introducerea a doi indicatori care să cuantifice și să clasifice activitățile desfășurate la nivel economic și comercial. Este vorba de indicatorul de performanță socială a întreprinderii și de indicatorul de performanță ecologică a produselor și materialelor utilizate. Când afirm necesitatea reinventării statului într-o economie globalizată și informatizată, mă gândesc la implicarea statului și a statelor pentru găsirea instrumentelor naționale și internaționale, astfel încât, pe lângă motorul amintit, legat de resursa financiară și de dezvoltarea unei ordini individualiste, să existe o „calitate a combustibilului” legată de performanța socială și ecologică, care să asigure buna funcționarea a ansamblului. Fără acest echilibru, funcționarea de durată este foarte greu de menținut.

Consider că România poate fi un motor al declanșării și menținerii acestor mecanisme.

Sorin Constantin Stragea

#245323

„Remaniere de fațadă”

Asistăm cu toții, în aceste zile, la încercarea disperată a PDL de a coafa și machia Guvernul pentru a păcăli încă o dată populația țării, pentru a îndulci un pic imaginea deplorabilă în care au adus țara și pentru a prelungi agonia dureroasă în care ne scăldăm cu toții. Este evident pentru toată lumea ceea ce încearcă PDL acum – o atenuare a nemulțumirii populare într-o criză profundă generată de Guvernul Boc IV și de politica promovată de Președintele Băsescu.

Remanierea Guvernului ar avea sens dacă în locul unor miniștri slabi ar fi venit alții mai buni. Dar dintre cei șase nou-veniți, unii sunt aproape necunoscuți și cu o expertiză dubioasă în posturile pe care au fost numiți.

Dumnezeu știe din ce cotloane de partid au răsărit oamenii aceștia, ce competențe au, pe ce criterii au fost ei selectați și cât se pricep la comunicații sau la problematica socială.

Mă întreb, pe bună dreptate, dacă Boagiu, care a mai fost la transporturi pe vremea când drumurile naționale se asfaltau și se stricau a doua zi, iar autostrăzile se construiau la fel de încet ca astăzi, o fi mai bună decât Berceanu. Dacă Boagiu ajungea la transporturi în decembrie 2009, Boc l-ar fi propus astăzi, la remaniere, pe Berceanu în locul ei? Și, apropo, nu zicea Băsescu deunăzi că oricine în locul lui Berceanu va fi făcut la fel de puține pentru că nu sunt bani? Apoi avem miniștri care au vrut să plece, dar au rămas, și avem miniștri care n-au vrut să fie demiși, dar și-au dat demisia.

Concluzia la care putem lesne ajunge este că Guvernul Boc V nu contează, e încropit ca să treacă iarna, și ar trebui să așteptăm altul, cel „adevărat”, cu zmei, la primăvară? După logica aceasta, poate că era mai bine să rămână Guvernul Boc IV, părea, cel puțin, mai competent decât Boc V. Cine mai poate înțelege comicul acestui partid care, din păcate, se joacă cu soarta românilor, făcându-le din zi în zi traiul din ce în ce mai amar și mai greu, de parcă populația ar fi cel mai mare inamic al României.

Dar, dragi colegi, acest fapt ne face să luptăm cu îndârjire pentru înlăturarea acestor oameni de la conducerea țării și să spunem răspicat oamenilor că nu suntem de acord cu nimic din ceea ce se întâmplă azi, să le oferim totuși o speranță de mai bine și de un trai decent.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Ciprian Florin Luca

#247681

„Prădarea României îmbracă haina remanierii profunde în rândurile miniștrilor PDL”

Din momentul începerii activității, în decembrie 2008, Guvernul Boc a suferit până acum patru retușări. Termenul de 1 septembrie pentru o eventuală remaniere guvernamentală a fost stabilit de președintele Traian Băsescu la întâlnirea cu conducerea PDL care a avut loc în urmă cu aproape două luni, la Snagov.

Boc a uitat să ne spună și care sunt criteriile în funcție de care ar urma să fie evaluați miniștrii care își vor face bagajele. Să fie absorbția fondurilor europene? Sau poate reforma? Nu se știe exact, chiar dacă aceste criterii sunt de interes public pentru a convinge electoratul, dacă este vorba despre o remaniere serioasă sau despre o simplă mascaradă.

Parlamentarii PDL au votat, miercuri seară, în majoritate, pentru remanierea Guvernului, înregistrându-se doar 12 abțineri, varianta ca Executivul să-și depună demisia întrunind doar șase voturi pentru.

La întâlnirea de miercuri seară de la Parlament, la care au participat premierul, miniștri, lideri PDL și parlamentari ai partidului, a fost votată remanierea Cabinetului, fiind înregistrate doar 12 abțineri.

De asemenea, a fost supusă votului și varianta demisiei Guvernului, care a întrunit doar 6 voturi pentru. Paternitatea opțiunii depunerii demisiei întregului Guvern aparține tocmai „buturugii mici” din Guvern, care astfel a încercat să pună ordinea stabilită la Cotroceni înaintea interesului partidului portocaliu.

Acestui demers i s-au asociat blondele partidului portocaliu, lista începând, nu întâmplător, cu doamna Udrea și doamna Turcan, s-a continuat cu fosta ministră a mediului, doamna Sulfina, fiind susținute de șefa Camerei inferioare a Parlamentului României. Echipa lui Băsescu nu ar fi fost completă în susținerea debarcării Guvernului Boc fără reprezentarea în echipă a fostei ministre a transporturilor, în persoana doamnei Boagiu.

Iată deci, stimați colegi, cum femeile din PDL, foste sau actuale deținătoare de posturi ministeriale oferite de președintele-jucător în lunga sa carieră politică, își răsplătesc mentorul cu loialitatea dovedită a femeilor.

Nu ar trebui să ne mire nici nominalizarea doamnei Boagiu la Ministerul Transporturilor. Datorită unor astfel de specialiști se întregește lista competenței Guvernului Boc.

La categoria politicieni, Traian Băsescu a reușit ascensiunea în rândul principalilor actori politici, după încheierea cu succes a înstrăinării „flotei românești”, dar, mai cu seamă după închiderea dosarului flotei.

Cu aceeași viclenie caracteristică, președintele Băsescu a reușit să convingă partenerii din guvernele din care a făcut parte sau guvernele impuse de acesta, că soluțiile propuse

de acesta sunt viabile. Toată construcția politică a lui Băsescu s-a dovedit a fi credibilă pentru majoritatea românilor până când efectele recesiunii economice, alături de marea risipă a fondurilor publice au afectat toate categoriile populației.

Toate Guvernele impuse de președintele Băsescu, și în special cele din mandatul al doilea obținut „fără Nica la interne”, au exprimat viziunea dictatorială a unui comandant al cărui echipaj a tâlhărit România.

Chiar dacă Guvernul Boc actual varianta „n” prezintă o formă remaniată, România pare să fie în pragul colapsului, odată cu remanierea celor șase miniștri.

Observatorii locali apreciază că Boc încearcă să îmbunătățească imaginea Guvernului, a cărui popularitate este în continuă scădere din cauza măsurilor de austeritate pe care este obligat să le implementeze.

Aprecierea mea este că remanierea făcută nu are nicio legătură cu eficientizarea Guvernului. Această remaniere a constituit un bun prilej pentru președintele Băsescu de a reîmpărți puterea în PDL.

Înlocuirea domnului Berceanu, fost ministru, cu doamna Boagiu, fost ministru, nu aduce, implicit, și garanțiile realizării infrastructurii transporturilor în România, cu atât mai mult cu cât bilanțul celor șase luni la cârma Ministerului Transporturilor a doamnei Boagiu nu a adus decât incompetența și disoluția autorității transporturilor.

În realitate, remanierea profundă, așa cum le place liderilor PDL să spună, creează doar o debalansare a puterii între găștile din PDL, active la acest moment în această formațiune politică reformistă a statului.

Remanierea, în termeni practici, nu oferă României o perspectivă de relansare economică, ci, mai degrabă, dă doamnei Elena Udrea mai multă putere în partid.

Astfel, remanierea greilor din Guvern poate fi o victorie a lui Traian Băsescu, în ecuația distribuirii puterii politice portocalii, fiind o dovadă în plus a „interesului” viclean al lui Băsescu care nu vizează problemele sociale ale populației, nici prețul medicamentelor, nici prețul gazelor și nici a energiei electrice a populației, ci doar tarifele preferențiale și avantajele „băieților deștepți” ai României, care împreună cu Traian Băsescu prăduiesc România.

Emil Radu Moldovan

#252638

„România umilită”

De la „Să trăiți bine!” la „Să supraviețuiți demni!” nu este distanță decât de un mandat prezidențial. Dacă în 2004, la începutul primului mandat, președintele Băsescu le promitea românilor că o să trăiască mai bine, acum, la începutul celui de al doilea, le recomandă să treacă demni prin criză, cu capul ridicat, în ciuda faptului că partidul antinațional PDL se chinuiește din răsputeri să umilească fiecare categorie socială din această țară, încât lasă impresia că pensionarii, medicii, profesorii, muncitorii și mai nou bolnavii reprezintă dușmanul de clasă al puterii portocalii care trebuie exterminat prin orice mijloace.

Ipocrizia și lipsa de respect la adresa cetățeanului sunt duse la extrem de puterea portocalie. Cum să supraviețuiască demni cetățenii români când sunt asaltați din toate părțile doar de scumpiri și de reduceri de salarii, ceea ce știe să facă cel mai bine Guvernul Boc-Băsescu? Cum să stea cu capul ridicat românii când bolnavii nu mai beneficiază de medicamente gratuite și trebuie să suporte o parte din costul lor, în timp ce veniturile lor scad și de cele mai multe ori bolnavii cronici sunt puși, din cauza acestor măsuri luate de Guvernul portocaliu antinațional, să nu mai poată efectiv să supraviețuiască?

Cum să stea cu capul ridicat profesorii, medicii, bugetarii acestei țări când după reducerea de salariu nu mai pot efectiv să-și asigure lor și familiei lor hrana zilnică?

La aceste întrebări ar trebui să răspundă președintele Băsescu, care este foarte bun în a da sfaturi cetățenilor, dar total depășit de situație atunci când trebuie să găsească măsuri eficiente de redresare economică și de reducere a cheltuielilor publice, împreună cu Guvernul Boc, pe care îl susține pentru a putea, într-un termen relativ rezonabil, să redreseze situația economică a țării, astfel încât românii să poată sta din nou cu fruntea sus și să se simtă demni și respectați în propria lor țară, și nu umiliți și batjocoriți de o putere care nu știe să facă altceva decât să arunce povara crizei pe spatele cetățenilor acestei țări, pentru a putea camarila portocalie să se înfrupte nestingherită din avuția țării.

Însă în loc ca nevoile românilor să fie principala lor preocupare, se ocupă doar de jocurile de putere din interiorul partidului și, cu fiecare zi ce trece, umilința și bătaia de joc la adresa românilor și a României se accentuează.

Eugen Bejinariu

#255072

## **Domnul Eugen Bejinariu:**

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Dicționarul cuvintelor cu sens modificat de politică” (I) și am folosit în acest scop Dicționarul limbii române moderne, de Nicolae Breban, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980. Acest titlu îl voi folosi și în următoarele 3-4 declarații politice cu numerotare I–IV(V).

În declarația politică de astăzi mă voi ocupa de cuvintele partid, politică și clientelă.

– partid, partide: substantiv neutru, „Grupare de oameni uniți prin comunitatea concepțiilor politice, ideologice, a intereselor sociale etc., partea cea mai activă și cea mai organizată a unei clase sau a unei pături sociale”. O democrație autentică și benefică social nu se poate concepe și realiza în afara partidelor politice. După Revoluția din Decembrie 1989, la noi au fost înființate zeci și zeci de partide, astăzi, e adevărat, sunt mai puține, între care: PSD, PNL, PDL, PC, UDMR – organizație nonguvernamentală cu funcție de partid –, PNȚCD, Partidul Ecologist, recent UNPR, în viitor Partidul Poporului și altele.

Dacă privim la definirea cuvântului „partid”, pe de o parte, și la realitatea cea mai exprimată a unui partid PDL, pe de altă parte, ne atrage atenția mulțimea și dimensiunea intereselor personale și de grup și nicidecum „comunitatea... intereselor sociale”.

Dacă fostul lipitor de afișe, fostul ospătar, fostul tinichigiu sau proaspăt absolvent al Universității „Spiru Haret” cu carnet de PDL a ajuns director la serviciile deconcentrate, director, director general de agenție, consilier guvernamental sau secretar de stat în Guvernul PDL–UDMR, înțelegem modul de promovare „a intereselor sociale”. Ne pare rău că nu avem timp să vorbim și despre „interesele sociale” din domeniul economiei, cât a mai rămas în România, din domeniul educației și a sănătății.

– politică, politic: substantiv feminin, respectiv adjectiv, „Activitate a claselor sociale, a partidelor, a grupurilor sociale în raport cu statul, determinată de interesele și de scopurile lor: activitate a organelor puterii și conducerii de stat, care reflectă orânduirea socială și structura economică a țării”.

Folosirea acestor cuvinte este veche și cu rol important în viața societății, dar, în ultimii ani, au devenit cuvinte care înseamnă, mai întâi, minciună, hoție, afaceri oneroase și alte interese personale și de grup. Verbul „a omite” înseamnă, în dicționar, „a lăsa intenționat la o parte, a neglija, a trece cu vederea”.

Acest verb a fost exprimat public: „...am mințit prin omisiune” – a declarat liderul PDL, Radu Berceanu; „...am fi putut să mai mințim încă șase luni”. Așază în timp același verb domnul ministru Sebastian Vlădescu, iar Președintele României ne spunea în 2009 că a promulgat legea creșterii cu 50% a salariilor cadrelor didactice, dar care nu s-a aplicat, ca în 2010 tot Domnia Sa să ne explice nevoia reducerii cu 25% a salariilor acelorași cadre didactice și care deplin s-a împlinit. De aceea, în multe localități rolul de om politic este tot mai dezagreat, tot mai respins și mai urât de către cetățeanul român.

– clientelă, clientele: substantiv feminin, „Totalitatea clienților unui magazin, unui avocat, unui medic etc.”. Astăzi termenul și-a translat sensul și înseamnă obligația unor oameni de la putere față de alți oameni care îi susțin în orice împrejurare și cu orice preț. Încărcătura politică a termenului se traduce în relații necinstite, de interes doar bilateral și de regulă în dauna majorității din comunități. La noi, astăzi, tributul față de clientela politică a ajuns neînchipuit de mare.

Prin mijloacele deja limitate de care dispunem: multiplicarea relațiilor cu alegătorii, cu toți cetățenii, exprimarea programului social-democrat prin mass-media, proceduri parlamentare și formele de protest social putem și trebuie să readucem România la starea ei normală de tip european, iar cuvintele folosite în politică, la sensul lor din Dicționarul limbii române.

În viitoarea declarație mă voi ocupa de cuvintele opoziție, moguli și onoare.

Adrian Năstase

#262260

Doamna președinte, Stimați colegi,

Sigur că printr-un vot majoritar politic se poate vota absolut orice. În mod evident, suntem într-o situație în care,

într-un mod implicit, se încearcă modificarea regulamentului. Acceptând desemnarea domnului Nicolicea în Comisia pentru regulament, acceptăm implicit ideea creării sau validăm implicit un nou grup politic, format într-o manieră pe care n-o comentez, încălcându-se astfel spiritul și litera regulamentului actual. Regulamentul actual vorbește, așa cum știți, despre configurația politică inițială și este firesc ca, în Parlament, structurile politice ale Parlamentului să reflecte ceea ce s-a votat în teritoriu, ceea ce s-a votat la alegeri, pe baza unor programe electorale, pe baza unor opțiuni politice.

În aceste condiții, dacă doriți să faceți o astfel de modificare a regulamentului, e în ordine. Puteți să încercați să o faceți, puteți chiar să o faceți, vom avea dreptul să atacăm la Curtea Constituțională regulamentul respectiv sau modificarea respectivă, dar ceea ce faceți acum este profund incorect. Și anume, într-un mod indirect, să aprobați, să faceți de fapt o modificare implicită a regulamentului și să aplicați de fapt un regulament care n-a fost modificat înainte ca el să existe.

Cred că este o premieră mondială ceea ce încercați să faceți. Nu știu dacă este bine sau rău. Nu știu dacă este bine să avem grupuri care să se formeze ad-hoc. Nu știu dacă peste o săptămână nu vom pune în discuție din nou structura de conducere și structura comisiilor din Parlament, pornind de la un alt tip de migrație. Poate că lucrul acesta va da mai multă credibilitate Parlamentului și mai multă stabilitate. Dar veți judeca atunci.

Vom decide împreună și vom vedea împreună cu Curtea Constituțională dacă o astfel de formulă este de acceptat. Dar ceea ce se încearcă acum, trecându-se dincolo de o prerogativă a Biroului permanent, art. 31, dacă nu mă-nșel...

Cuprins

Stenograma

Declarații politice și intervenții ale deputaților:

Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 3. Moțiunea simplă inițiată de 81 de deputați aparținând Grupului parlamentar al PSD+PC