Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 octombrie 2010
procedural · adoptat tacit
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Dați-mi voie să vă mai supun atenției o modificare de program pentru mâine. După cum știți, Birourile permanente reunite au decis un calendar pentru prezentarea moțiunii de cenzură, care va avea loc mâine la ora 10.00. Aceasta, evident, are un impact asupra programului nostru de miercuri și vă supunem atenției un plen cu regim de vot final mâine la ora 12.00, pentru a putea să ne aplecăm asupra legislației care are termen de adoptare tacită.
De aceea, vă rog să aprobați și să acceptați această modificare: mâine la ora 10.00, plen reunit pentru prezentarea moțiunii de cenzură, iar la ora 11.00 ne reîntâlnim în plenul nostru, cu vot final pe legile care au termene scadente de la ora 12.00.
Vă rog să vă pronunțați prin vot cu privire la această modificare de program pentru mâine.
Cu 76 de voturi pentru, un vot împotrivă și două abțineri, modificarea a fost aprobată.
Vă vom informa în timp util cu privire la modificările pentru săptămâna viitoare, ținând cont de faptul că va exista și dezbaterea moțiunii, și, probabil, angajarea răspunderii Guvernului pe Legea educației naționale.
Este programul de săptămâna viitoare. Vom face mâine aceste anunțuri. Domnule senator Câmpanu,
Doriți să faceți un anunț sau să interveniți? Vă rog. Microfonul 3.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.