Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 iunie 2010
other · adoptat
Viorel Vasile Buda
Discurs
„Dați ordin să fim arestați, doamnă Roberta Anastase” Regret că există în Parlamentul și în Guvernul României persoane care pentru a ascunde propriile greșeli aruncă vina pe alții, deși știu foarte bine că lucrurile nu stau deloc așa. Concret, zilele trecute, președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, declara public la Radio France International că situația de acum a României este cauzată de „malefica alianță PNL-PSD”. Stau și mă întreb, doamnă președinte, dacă alianța PNL-PSD (de fapt, știți foarte bine că nu a fost vorba de nicio alianță, ci de o susținere în Parlament, nu integrală însă, a unor acte ale Guvernului Tăriceanu II, dar la capitolul manipulare sunteți expertă) a fost una malefică, atunci cum catalogați alianța – de această dată oficială, la guvernare – a PDL cu PSD? Sau, de ce s-a aliat PDL cu PSD? Colateral, se mai impune o întrebare: de ce PDL acceptă acum să fie aliat cu o grupare care are vârfuri din una din părțile malefice ale așa-zisei alianțe de dinainte de 2009?
Tot doamna Roberta Anastase a mai declarat un lucru, de această dată de-a dreptul periculos. „Dacă vorbim de trădare națională, apoi de trădare națională, în adevăratul sens al cuvântului, putem să discutam de guvernarea PNL, susținută de PSD după toate regulile constituționale”. În primul rând, cred că nimeni nu poate să-și explice cum poate fi vorba de trădare națională dacă, în același timp, s-au respectat regulile constituționale. Dar revenind la fondul problemei, acuzația pe care o aduceți fostei guvernări din perioada 2007–2008 trebuie să o demonstrați. Și, în primul rând, trebuie să specificați dușmanul în favoarea căruia a avut loc actul de trădare. Pentru că, în ultimă instanță, trădarea înseamnă pactizarea cu dușmanul.
Personal, cred că dacă tot ați utilizat un limbaj specific anilor ’50, atunci procedați la fel ca înaintașii dumneavoastră din acei ani și dați ordin ca noi, liberalii, să fim arestați. Părinții și bunicii noștri – făcuți și ei trădători de cei care au preluat puterea cu sprijinul tancurilor sovietice – au fost arestați, deci pentru liberali nu ar fi o noutate.
Dacă totuși considerați că guvernanții din 2007–2008 se fac vinovați de trădare națională, spuneți-mi, doamnă Roberta Anastase, de această dată în calitate de vicepreședinte al PDL, de ce acceptați în actualul Guvern o parte dintre acești trădători? Mă refer la foștii miniștri liberali, la UDMR-iști și la ministrul apărării, ținând cont că și el a făcut parte dintre cei considerați că au trădat, chiar dacă nu a fost în PNL, ci în maleficul PSD. De ce ați nominalizat pentru postul de comisar european un fost ministru din Guvernul pe care îl numiți „al trădării naționale”?
Colega dumneavoastră, doamna Raluca Turcan, acuză ca și dumneavoastră fosta guvernare că a mărit nejustificat pensiile și salariile. De ce nu ați făcut aceste acuzații în campania electorală din noiembrie 2008? Din câte îmi aduc aminte, la vremea respectivă ați criticat Guvernul Tăriceanu II de faptul că refuză să mărească salariile cadrelor didactice.