Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 noiembrie 2014
other · adoptat tacit
Valentin Adrian Iliescu
Aprobarea unor modificări în componența nominală a comisiilor permanente ale Senatului 18
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Prezenta propunere legislativă vizează o reducere semnificativă a numărului membrilor fondatori care trebuie să se regăsească în lista în baza căreia se înregistrează un partid politic, respectiv o reducere de la 25.000, cât este în prezent, la doar 500.
Inițiatorii mai consideră necesară reducerea condițiilor de dispersie teritorială aproape la jumătate.
Guvernul nu susține o asemenea inițiativă, considerând că adoptarea unei asemenea inițiative ar putea genera o inflație de partide politice și, implicit, o diminuare considerabilă a gradului de reprezentativitate a acestora.
Soluția propusă de noi a fost acceptată și de membrii Comisiei juridice.
Vă rog să fiți de acord cu raportul de respingere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.