Ioan Stan

De-a lungul anilor, ziua începerii școlii m-a emoționat și marcat în atâtea feluri încât nu cred că aș putea stabili o ierarhie sentimentală în această privință. Cred că așa și trebuie să fie, câtă vreme am trăit evenimentul ca școlar mic, apoi ca licean, ca student și, mulțumesc lui Dumnezeu, ca părinte, alături de copiii mei, de fiecare dată altfel și totuși cu tremurul sufletesc guvernat de numitorul comun al respectului față de școală și de dascălii ei.

Sigur că, om politic fiind, am trecut pragul școlii în ziua începutului de an școlar și în această calitate. Eram invitat cu insistență de cele mai multe ori să fiu prezent și nu cred că doar calculele oportuniste ale unuia sau ale altuia din cei ce mă voiau alături în această zi au stat la baza demersului cu pricina. Nu m-am dus niciodată la astfel de festivități pentru a culege mulțumiri pentru ajutorul pe care m-am străduit să-l ofer ori de câte ori mi-a fost cerut. Nu m-am dus niciodată să fac promisiuni în numele partidului meu, ca să le uit imediat după aplauze și flori. Nu m-am dus să dau sfaturi necerute, pe ton de directivă. M-am dus, de fiecare dată, purtând în suflet școlarul, liceanul, studentul, părintele și respectul față de școală și de dascălii ei.

Între aceștia din urmă îi număr, nevoit fiind, și pe cei care le-au interzis prietenilor mei, slujitori ai școlii, să-mi accepte prezența, alături de ei, la deschiderea anului de învățământ.

Am fost tentat să le justific ultimatumul pe baza temerilor ca nu cumva să mai apară vreun politician care să declare că lui nu i-a păsat de școală, că nu s-a obosit cine știe ce cu învățatul sau că școala românească produce „tâmpiți”. Dar m-am răzgândit!

M-am răzgândit pentru că m-au inundat întrebări ca: politicianul, fie el primar, deputat, senator, președinte de consiliu județean sau orice altceva mai poate fi, este compatibil în relația cu școala numai atunci când îi poate oferi suport material, inițiativă legislativă, felie sporită din buget sau în afara acestui cadru fripturist. Cine pe cine invită la o manifestare? Cel care dă banii pentru investiții, care asigură salariile cadrelor didactice, care repară drumurile care duc la școală, pregătește, într-un cuvânt, spațiul în care apoi este declarat _persona non grata_ , referindu-mă aici la primari, sau beneficiarul tuturor acestor eforturi, care a ales să se plieze unei „indicații” sindicaliste? Care sunt argumentele care pot determina un director de școală ce n-a lipsit din drumul primarului și al consilierilor locali în dorința, altfel justificată, de a rezolva problemele școlii pus să o conducă, în timp util și de calitate, să-i trimită vorbă aceluiași primar să nu apară la deschiderea anului școlar, ca să nu creeze perturbări în desfășurarea festivităților?

Departe de mine gândul de a fi nelipsit de la tot felul de hramuri și patroane!

Departe de mine gândul de a-i socoti pe cei ce muncesc în școlile pe care am reușit să le ajut, atunci când am putut și atât cât am putut, datori să mă bage în seamă, trecându-mă pe toate listele de invitați la toate festivitățile de acum și pururea și, pardon, în vecii vecilor. Eu sunt cel care mă voi socoti întotdeauna dator față de școală!