Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 februarie 2009
other
Gheorghe Gabor
Discurs
De aceea, eu vă rog să-mi permiteți să-l susțin, urmând să-l supuneți și votului.
Am solicitat pentru județul Brașov o suplimentare a sumei prevăzute pentru acest județ pentru o variantă ocolitoare a municipiului Făgăraș, cu suma de 27 milioane RON și, de asemenea, pentru reabilitarea DN 1, Bulevardul Unirii, municipiul Făgăraș, suma de 14 milioane RON.
Care este justificarea solicitării acestor sume? Ocolitoarea municipiului Făgăraș a fost începută încă pe vremea lui Ceaușescu. A rămas în această stare până la sfârșitul mandatului Cabinetului Tăriceanu, când fostul ministru al transporturilor a început procedurile pentru a se executa lucrările la această ocolitoare.
Ele sunt începute. A fost făcut studiul de fezabilitate, s-au făcut procedurile pentru licitația tehnică și urmează să primească finanțarea. Fără ca în buget să se prevadă această sumă pentru finanțarea executării lucrărilor la ocolitoarea Făgăraș, nu se vor putea executa lucrări în acest an și este absolut necesar, pentru că tot traficul greu este prin municipiul Făgăraș, prin centrul istoric, așa încât acest DN 1 care străbate Făgărașul este și el deteriorat.
De aceea, este al doilea amendament pentru 14 milioane RON pentru reabilitarea DN 1, care aparține tot Guvernului.
Eu vă rog să binevoiți a da un vot favorabil pentru obținerea acestor sume. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.