Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 februarie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Șerban Nicolae
Discurs
De aceea, închei, stimați colegi, spunându-vă că soluția pe care o găsim acum este una forțată. Ea nu încalcă Constituția, nu este afectată de vicii de constituționalitate, dar este nefirească.
Practic, noi adoptăm o lege de respingere a unei ordonanțe abrogate. Și, dacă decizia Curții Constituționale, care a spus că este inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului pe Ordonanța nr. 13 și n-a luat-o în considerare în examinare pe fond, pentru că este abrogată și nu mai produce efecte, același lucru ar fi trebuit să-l constatăm și noi. Pentru că, dincolo de disputa politică, suntem puși în situația de a legifera și va fi foarte greu să spunem cândva: „Am adoptat această soluție la presiunea străzii, la presiunea Președintelui României, a vicepreședintelui Comisiei Europene sau a unei alte persoane.”
Eu sper că totuși decizia de astăzi este una corectă și scăpăm de orice fel de speculație că „prin ușa din dos”, „prin metode oculte” sau, cum s-a spus aici, că, la 20.30, era „aproape de miezul nopții”, am reîncerca sau am reintroduce Ordonanța nr. 13 în circuitul normativ. Dar, deocamdată, nu avem reglementare pentru abuzul în serviciu în Codul penal care să corespundă cerințelor constituționale.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.