Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 aprilie 2025
Informare · informare
Marian Daragiu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
De asemenea, într-un stadiu avansat se află investițiile 9, 11, 13, 14.
Au fost, de asemenea, recepționate și livrate 533 de microbuze electrice achiziționate de consiliile județene* pentru asigurarea transportului elevilor în comunitățile care au cea mai mare nevoie*, iar restul, până la 1.135 de microbuze, vor fi livrate până la finalul lunii septembrie 2025.
Componenta C15 educație, ca și alte componente din PNRR, se află în implementare de câțiva ani și beneficiază de primele rezultate care sunt promovate în mod transparent în spațiul public, pe multiple căi de comunicare, pe platforme de informare cu multiple secțiuni de căutare a unor informații punctuale de interes.
De asemenea, având în vedere faptul că, în baza acordului încheiat cu Ministerul Educației și Cercetării, unitatea executivă pentru finanțarea învățământului superior, a cercetării, dezvoltării și inovării, instituție publică aflată în subordinea ministerului, asigură implementarea investițiilor din reforma 4, investiția 13 – echiparea laboratoarelor de informatică din unitățile de învățământ profesional și tehnic și investiția 14 – echiparea atelierelor de practică din unitățile de învățământ profesional și tehnic, reforma 5, investiția 9 – asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ și reforma 6, investiția 11 – asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare și laboratoarele, respectiv atelierele școlare ale Planului național de redresare și reziliență.