Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 aprilie 2024
parliamentary declaration · adoptat
Nicoleta Pauliuc
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
De asemenea, trebuie amintit și că, după agresiunea rusească împotriva Ucrainei, România a fost țara care a decis instantaneu să crească alocările pentru Apărare la 2,5% din PIB.
Toate aceste hotărâri s-au tradus într-un semnal de forță important în cadrul Alianței. Așa s-a ajuns ca la Summitul de la Madrid, din vara lui 2022, Marea Neagră să fie declarată zonă de interes strategic, și acesta este declicul pentru transformarea bazei de la Kogălniceanu în cea mai mare astfel de structură din Flancul Estic al NATO. Sunt lucruri cuantificabile, care ne arată că statul român a știut ce are de făcut și am navigat bine prin acest ocean informațional. De aceea s-a și născut această oportunitate a candidaturii Președintelui României la funcția de secretar general al celei mai puternice alianțe politico-militare din lume. Este o ocazie pe care nu ne putem permite să o ratăm* și, de aceea, ar
trebui conjugate toate eforturile instituționale și energiile politice și diplomatice pentru atingerea acestui țel. Beneficiile ar fi extraordinare.
Pentru România înseamnă dovada clară că noi contăm. Statusul României ar crește extraordinar de mult dacă am deține această funcție. Mă gândesc la trei obiective imediate – Schengen deplin, Visa Waiver și OECD.
Pentru Republica Moldova ar fi o garanție de securitate crescută, pe fondul tentativelor de destabilizare pe care rușii le fac acolo.
Pentru Ucraina ar fi o garanție că sprijinul NATO se va menține la cote foarte înalte.
Pentru Europa Centrală și de Est ar fi confirmarea că mesajul nostru privind pericolul rusesc pentru pacea în regiune și în lume este luat în considerare.
În concluzie, stimați colegi, cei 20 de ani de apartenență a României la NATO reprezintă o perioadă semnificativă în evoluția țării noastre și în consolidarea securității și stabilității în regiunea euroatlantică. Cu toate provocările și amenințările cu care ne confruntăm,