Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 februarie 2017
procedural · respins
Traian Băsescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
De ce dă drumul celor două trenuri în condițiile în care unul mărește cheltuielile și celălalt tren scade veniturile?
Cifrele majore înscrise în sinteza bugetului sunt următoarele: creștere economică, 5,2%. În opinia mea, este o creștere imprudent luată în calcul și ar fi trebuit să se meargă pe o creștere economică de circa 4%, dar nu o consider încă cea mai mare eroare, pentru că nu putem contrazice Comisia Națională de Prognoză.
În schimb, mergeți pe ideea că se vor colecta 31,2% din PIB, în condițiile în care anul trecut s-a colectat 29,6%.
Soluția corectă, având în vedere că se introduce și Legea prevenției fiscale, era să mergem pe o colectare de 30%. Asta arată că s-au umflat cifrele în buget cu circa 10 miliarde.
Mai mult decât atât, începând din acest an, nu se mai colectează la buget taxa pe infrastructură, celebra taxă pe stâlp, acciza la combustibil și s-a redus față de anul trecut și TVA-ul de la 20% la 19%. Asta înseamnă alte 10 miliarde mai puțin la buget.
Premisa corectă era să plecăm de la 24 de miliarde mai puțin cât a prognozat Guvernul, plus încă 20 de miliarde, ceea ce înseamnă 44 de miliarde deficit, adică 5,3%.
Cu certitudine, cu certitudine, va fi depășit deficitul bugetar. Probabil că alianța PSD–ALDE și-a propus să nu mai țină cont de parametrii necesari atingerii criteriilor de la Maastricht în vederea intrării în zona euro.
Dar aș mai adăuga un lucru. De fapt, acest buget sacrifică investițiile private, pentru că, așa cum declara ministrul de finanțe, banii pentru acoperirea deficitului bugetar vor fi luați din sistemul bancar românesc, ceea ce înseamnă că domnii de la bănci vor avea un excelent client, care este demagogia acestui buget, Guvernul României și Ministerul de Finanțe. În schimb, băncile comerciale nu vor mai fi tentate să împrumute niciun leu sectorului privat pentru a-i permite dezvoltarea. Aș încheia spunând: domnilor, luați „mișcăristul” – el așa se numește la calea ferată sau spuneți-i impiegatul –, luați impiegatul beat din regulatorul de circulație, pentru că veți duce țara într-un nivel de îndatorare pe care nu ni-l mai putem permite.
Și aș vrea să vă aduceți aminte cifrele pe care vi le-am dat, pentru că va trebui să faceți o comisie parlamentară să vedeți cine a falsificat bugetul, așa cum acum faceți pentru Guvernul tehnocrat.
Eu mi-aș dori mult să aveți responsabilitate. Suntem la dezbateri și încă pot fi corectate cifrele umflate de actualul Guvern pentru a putea să ne arate, fictiv, un deficit de 2,96%. Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.