Monitorul Oficial·Partea II·31 mai 2005
other · respins
Lucian Augustin Bolca∫
Discurs
De∫i cu o oarecare voca˛ie juridic„, eu nu sunt adeptul unui formalism excesiv, Ón detrimentul unui spirit lucrativ.
Dar, de data aceasta, problema propus„ dezbaterii este de o imens„ gravitate. Nu m„ refer la aspectele formale privind convocarea, privind termenul de convocare, privind calitatea vicepre∫edintelui sau altele. Este o problem„ care vizeaz„ at‚t activitatea comisiilor, c‚t ∫i activitatea plenului.
Sigur c„ to˛i ∫tim c„ absen˛a poate s„ fie un gest de protest politic, Ón cazul plenului, c‚nd este anun˛at ca atare, nesanc˛ionabil sub nici o form„, sau poate s„ fie un gest ∫icanator procedural, dar peste care nu se poate trece.
Ceea ce este grav ∫i ceea ce amenin˛„ activitatea Camerei Deputa˛ilor aici este rolul ∫i calitatea unui pre∫edinte al comisiei sau rolul ∫i calitatea unui pre∫edinte care conduce dezbaterile Camerei Deputa˛ilor.
V„ reaminti˛i c„ Ón momentul Ón care s-a p„r„sit sala Ón semn de protest politic, de c„tre Grupul P.S.D., am protestat Ómpotriva faptului c„ cei care conduceau ∫edin˛a, respectiv un secretar, ∫i-a p„r„sit atribu˛iile de conducere a ∫edin˛ei. ™i am oferit Ónlocuitor un secretar din grupul nostru parlamentar.
Conducerea ∫edin˛ei Ónseamn„ atributul exclusiv al pre∫edintelui at‚t la nivelul comisiilor, astfel cum este stabilit Ón art. 45 lit. a) Ón regulament, ca s„ nu m„ Óntreba˛i unde scrie acest lucru, de a conduce dezbaterile, de a le declara deschise ∫i a le declara Ónchise. Peste cuv‚ntul pre∫edintelui nu are nimeni dreptul s„ hot„rasc„. Nici Ón cadrul unei comisii, nici Ón cadrul unui plen. ™i atunci, practic, ce s-a Ónt‚mplat la aceast„ comisie pentru buget ∫i de unde deriv„ pericolul?
Nemul˛umi˛i de hot„r‚rea pre∫edintelui, ∫i n-o discut dac„ e bun„ sau rea, s„ presupunem c„ nu trebuia s„ fac„ asta, dar a f„cut-o, este un gest formal de Óncheiere a unei ∫edin˛e. Nemul˛umit de acest gest formal de Óncheiere a ∫edin˛ei, un grup parlamentar, care are un vicepre∫edinte, Ó∫i convoac„ propria sa ∫edin˛„ ∫i-∫i face propria sa comisie, Ónt‚mpl„tor cumul‚ndu-se calitatea de vicepre∫edinte cu cea de lider, aceea∫i persoan„ semneaz„ delega˛iile celor care vin s„ suplineasc„ pe cei absen˛i.
™i atunci o s„ facem comisii care o s„ fac„ rapoarte pe grupuri parlamentare. ™i de aici, de a face o Camer„ a Deputa˛ilor care s„ voteze pe grupuri parlamentare, pentru c„ nu respect„ hot„r‚rea pre∫edintelui, este numai un pas.
Ne afl„m Ón prezen˛a unui mare pericol ∫i sub aceste auspicii trebuie s„ judec„m legalitatea sau anulabilitatea raportului care v-a fost Ónf„˛i∫at Ón aceste condi˛ii.
Exist„ dou„ solu˛ii pe care vi le propun: prima, evident, plenul voteaz„ dac„ un raport f„cut Ón asemenea condi˛ii este regulamentar sau nu. Votul dumneavoastr„, votul nostru incumb„ o mare responsabilitate, pentru c„ ne creeaz„ un precedent extraordinar de periculos; ne creeaz„ precedentul ruperii Camerei Ónainte de alegerile anticipate ce se anticipeaz„, dac„-mi permite˛i jocul de cuvinte.