Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 martie 2018
Informare · respins
Raluca Turcan
Discurs
## **Doamna Raluca Turcan:**
## Procedură.
Domnule președinte de ședință,
Am impresia că suntem la „Legile justiției _reloaded_ ”.
Suntem la un simulacru de dezbatere parlamentară pe o lege care vizează milioane de oameni.
Este inadmisibilă modalitatea în care dumneavoastră ați condus astăzi, cum ați stabilit timpul de ședință. Pentru că sunt amendamente care vizează venitul pentru ani de-acum înainte pentru întregi categorii sociale.
Nu se poate ca în sistemul de educație, de exemplu, personalul auxiliar să fie pur și simplu șters cu buretele, pentru că dumneavoastră vă grăbiți, domnule președinte de ședință. Pentru că dumneavoastră votați, cu un buton, aici, soarta a milioane de oameni, într-un cinism înfiorător.
Ni se pare absolut firesc să luați raportul pe care l-a trimis acum 20 de minute Comisia pentru muncă, pe care l-am citit cu foarte mare atenție și pentru care vă propunem să interveniți, astfel încât această cârpeală la o lege proastă să aibă măcar premisa de a fi cât de cât acceptabilă.
Este revoltător! Sfidați rolul de dezbatere al instituției fundamentale a democrației.
Partidul Național Liberal pur și simplu nu poate îngădui un astfel de comportament politic pe care dumneavoastră îl instituiți.
De aceea, propunerea de regulament pe care ați făcut-o, prin care mimați dezbaterea în Parlamentul României, am atacat-o la Curtea Constituțională.
Și sper să avem câștig de cauză, pentru că este nefiresc să nu ne putem susține amendamentele, să nu putem purta o dezbatere rațională, civilizată, pe niște lucruri la care oamenii se uită cu speranță, pentru că îi umiliți pur și simplu, prin deciziile statului român. Este rușinos!
## **Domnul Florin Iordache**
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.