Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 decembrie 2018
Declarații politice · respins
Ciprian Constantin Șerban
Discurs
„De Sfântul Nicolae să nu uităm: copiii sunt viitorul nostru, iar, pentru a asigura un viitor solid României, trebuie să continuăm programele de investiții în generațiile tinere!”
Acum câteva zile am sărbătorit cu toții 100 de ani de la Marea Unire de la 1918, acesta fiind cel mai important moment al României moderne. Cu acest eveniment am intrat, de asemenea, în atmosfera sărbătorilor de iarnă, în spirit de unitate și stimulați de crezul României Mari, pentru care strămoșii noștri au luptat cu toate forțele, definind ceea ce noi numim astăzi patrie.
Dacă pe 1 decembrie am celebrat cel mai important moment din istoria poporului nostru, trăind această bucurie cu toții de la mic la mare, 6 decembrie este, de asemenea, un moment pe care tradiția populară ni-l împărtășește an de an, și anume sărbătoarea Sfântului Nicolae sau Moș Nicolae, așa cum se spune în popor.
Sfântul Nicolae, al cărui nume este prototipul democrației – acesta traducându-se prin „biruința poporului” –, este prăznuit în fiecare an pe 6 decembrie. Această sărbătoare creștină, care aduce recunoștință unuia dintre cei mai
populari sfinți creștini, este prilej de bucurie pentru numeroși români. Pentru copii această zi este una specială, particularitatea ei fiind dată de povestea darurilor care se împart în noaptea de 5 spre 6 decembrie, istorie care își are originea în una dintre faptele săvârșite de episcopul din Myra-Lichia Nicolae. Acesta este considerat protectorul celor sărmani și al copiilor neajutorați. Lecția acestui sfânt ne aduce aminte de legea dăruirii ca act social și, totodată, ca expresie a umanității.
Să nu uităm în aceste zile de copiii abandonați, de cei rămași singuri sau cu bunicii în urma plecării părinților la muncă în străinătate! Darul față de aceștia și față de cei care nu au avut șansa de a simți căldura familiei este o dovadă că ne pasă și că dorim să contribuim, prin implicare, la crearea unei societăți mai bune. Ne dorim cu toții o siguranță financiară atunci când vorbim despre copiii și despre tinerii din România. Iar acest lucru se va realiza, întrucât suntem convinși de faptul că tinerii sunt cei care duc valorile României peste veacuri. Prin implementarea programului guvernamental „gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar”, adoptat de curând de Guvernul României, cu siguranță se va oferi o perspectivă financiară copiilor, atunci când vor ajunge la vârsta de 18 ani. Programul prevede ca părinții să deschidă un cont individual de economii „Junior” pe numele copilului și să depună suma minimă de 1.200 de lei/an, la care statul contribuie cu încă 600 de lei, la care se adaugă, de asemenea, dobânda de 3% pe an.
Copiii sunt viitorul nostru, iar, pentru a asigura un viitor solid și luminos României, trebuie să continuăm astfel de programe. Tradiția Sfântului Nicolae este un bun prilej pentru noi toți de a crea bucurii copiilor. Este un motiv în plus pentru ca românii să rămână în atmosfera bucuriei Centenarului, pentru că acum debutează și vremea colindelor, cântece unice și recunoscute de UNESCO ca fiind emblematice pentru țara noastră.