Monitorul Oficial·Partea II·15 septembrie 2006
other · respins
Márton Árpád Francisc
Dezbaterea proiectului Legii pentru completarea art. 1 din Ordonan˛a
Discurs
Deci avem aprobare tacit„ Ón prima Camer„, Ón a doua Camer„ nu mai avem nici asta. Deci nu func˛ioneaz„. Solu˛ia propus„ de c‚˛iva colegi de-ai mei
este Ón mod evident g„sirea unor solu˛ii acceptabile pentru majoritatea reprezentan˛ilor partidelor din Parlament. Asta este solu˛ia. Trebuie s„ g„sim, dac„ exist„ o astfel de posibilitate, pentru c„ aceast„ interpretare c„ o ordonan˛„, ∫i sunt categoric Ómpotriva acestei interpret„ri, c„ o ordonan˛„ foarte important„, pentru c„ e din domeniul legii organice, s„ poat„ s„ r„m‚n„ Ón vigoare Ón form„ nemodificat„ doar prin simplul fapt c„ nu prime∫te votul majorit„˛ii membrilor Camerei decizionale pe legea de respingere a ordonan˛ei respective…
Majoritatea celor de aici au propus respingerea, dar nu prime∫te votul organic pentru respingere, nu prime∫te votul organic nici pentru adoptare ∫i prin aceasta r„m‚ne Ón vigoare.
™i, Óntr-adev„r, atunci domnul Bolca∫ are dreptate. ™i trebuie s„ ie∫im din astfel de situa˛ii. V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.